Cautări pe acest blog

marți, 30 noiembrie 2010

Ateii nu au sentimente... în afară de ură

Pe 12 ianuarie 2010 în Haiti la ora locală 16:53 s-a declanșat un cutremur de proporții care a provocat moartea a 230.000 de oameni, 300.000 de răniți și a lăsat fără casă 1.000.000 de oameni. Distrugerile materiale au fost de proporții iar în iulie 2010 aproximativ 98% din resturile rezultate încă sunt așa cum au rămas după cutremur.


O stradă din Port-au-prince în februarie 2010

Situația aceleiași străzi 7 luni mai târziu

Unii creștini cu obrazul mai gros decât burta lui Yokozuna au avut tupeul nesimțit să spună că această tragedie de proporții a fost pedeapsă divină. Unul dintre acești nesimțiți este Pat Robertson, un evanghelist creștin care a spus că pedeapsa a fost pentru că haitienii ar fi făcut pact cu diavolul pentru a-și câștiga independența.

Cândva Haiti s-a aflat sub dominaţia Franţei. Pe timpul lui Napoleon, ei au făcut un pact cu diavolul, căruia i-au promis să i se închine, în schimbul libertăţii ţării lor. Diavolul a fost de acord, şi într-adevar, ei i-au alungat pe francezi. De atunci, ţara este urmărită de multe întâmplări nefericite.

Nesimțitul de Robertson a spus la un moment dat în timpul acestei declarații „it's a true story”, tradus fugitiv „într-adevăr” de alți nesimțiți creștini de pe la noi. De unde știe el că e adevărată povestea asta? Haiti este prima țară care s-a eliberat de colonialism printr-o rebeliune a sclavilor. Să fie oare motivul pentru care Robertsone crede că pactul cu diavolul s-a făcut din moment ce biblia spune sclavilor să nu se răscoale și mai spune stăpânilor de sclavi instrucțiuni clare de cât și cum pot bate sclavii și multe alte asmenea lucruri grotești?



Creștinii români au spus fără nici un fel de menajamente lucruri la fel de scârboase și demne de un creștin adevărat:

monica spune:
17 ianuarie 2010 la 20:09

Am urmarit un slide Show din Haiti si am vazut un semn care m-a pus pe ganduri,cred ca este un blestem de a lui Dumnezeu peste ei, deorece am vazut o poza cu cladiri daramate si o cruce cu Domnul Isus Hristos rastignit,facut din beton si care a ramas intacta,in mijlocul daramaturilor,cred ca Domnul i-a avertizat sa creada in El pe toate natiunile lumii.
Evrei 12:25-29 Satan este foarte furios acum,si cred ca trebuie sa ne cautam un adapost in Domnul sa nu fim nimiciti de el,nimicitorul.Ieremia 25:4-7
Doamne ai mila de noi.


Autoarea articolului (care probabil decât a plagiat un articol din engleză) răspunde:

Doina Bejenaru spune:
17 ianuarie 2010 la 21:34

SI eu cred ca ei au avut timp suficient pentru pocainta Dumnezeu este bun si milos, dar si drept.


Foarte bun și milos, zice Doina care trăiește bine mersi într-o țară cât de cât civilizată, nu are probleme de acces la apă potabilă, are vaccinurile făcute (probabil), are mâncare, condiții de viață decente și cea mai mare problemă a ei e probabil „uuuf, n-am bani de pantofii ăia frumoși pe care i-am văzut în mall săptămâna trecută” sau ceva similar. Sutele de mii de haitieni decedați probabil că ar scuipa-o pe Doina de-ar părea că a participat la un bukkake, dacă ar mai putea. La fel și sutele de mii de răniți sau cei rămași fără locuințe și locuri de muncă.

Dar cele două creștine iubitoare nu sunt singurele care au avut o atitudine la fel de abjectă și sugerează, ca orice religios nesimțit, că trebuie ca acei rămași în viață să se infecteze cu virusul lor religios preferat, creștinismul:

lucian spune:
18 ianuarie 2010 la 10:14

ramasita care ramane, aceea trebuie sa se pocaiasca


În timp ce abjecții erau abjecți, alții erau mai degrabă preocupați să ajute cumva. Printre acei oameni preocupați să ajute s-au numărat și atei, agnostici și liber-cugetători:



O contribuție modestă, însă nu singura din partea necredincioșilor. Fundația Richard Dawkins a început o campanie și inițiativa „Non-belivers Giving Aid” care a reușit să strângă suma de 100.000 de dolari în mai puțin de 24 de ore. Efortul a continuat și Michael Shermer spunea pe 19 ianuarie că se strânseseră deja peste o jumătate de milion de dolari și se așteptau să treacă de milion. Ca să nu mai menționăm necredicioși precum Angelina Jolie și Brad Pitt care au donat 1.000.000 de dolari.

Mi se pare de-a dreptul jignitor să spui că necredicioșii ar fi mai puțin umani, lipsiți de compasiune, sentimente pozitive și însăși faptul că simt nevoia să scriu acest articol mi se pare jignitor.

Dacă aș fi spus că toți creștinii sunt plini de ură sau toți musulmanii ajută doar pe musulmani foarte mulți ar sări în sus pentru că aceste afirmații sunt jignitoare și, cel mai important, false. Însă când avem de a face cu credincioși care cred că ateii n-au sentimente nimeni nu sesizează falsitatea afirmației și jignirea evidentă - sunteți suboameni, untermench și meritați să fiți executați, abia aștept să fiți executați.

Ateii nu au cum să fie buni că doar cum pot fi buni când „neagă existenţa lui Dumnezeu şi astfel încearcă să scuipe în faţă pe Creatorul său? Cum poate fi numit bun un om care neagă temelia oricărei moralităţi – pe Dumnezeu?”. Se pare ca nimeni nu se alarmează și nimeni în afară de atei nu se simte jignit sau scandalizat. Cu ateii nu empatizează nimeni, deși ei empatizează cu ceilalți, așa cum au dovedit și ateii de pe youtube care au făcut licitații pentru a face donații pentru „Medici Fără Frontiere”, o organizație seculară care a avut o activitate susținută în Haiti.


Din păcate, între timp nu prea s-au schimbat mult lucrurile în Haiti, cu toate ca multe organizații încă acordă sprijin.


Așa că, dacă aveți posibilitatea să ajutați, faceți-o, chiar dacă nu e neapărat Haiti, poate să fie 0 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

luni, 29 noiembrie 2010

Catedrala Mantuirii Neamului - Ilegalitati, furturi si jafuri



A se observa că lățimea pare a fi aproape dublă. Nici nu mai e nevoie de cuvinte.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Umor biblic: Geneza

vineri, 26 noiembrie 2010

Islamizare - acceptarea statutului de dhimmi și carnea de porc

„Dhimmi” este în sistemul politic cu față de religie numit islam statutul de cetățean de rang inferior, supus musulmanilor. Acceptarea statutului de dhimmi se poate face pe două căi, prin acceptarea sub amenințarea violenței sau „benevol” printr-o exagerare a toleranței până la punctul în care religia musulmanilor se aplică și non-musulmanilor din dorința deșartă de a nu jigni sentimentele musulmanilor (care, în esență tot o acceptare sub amenințare este).

Iată un asemenea caz de acceptarea a statutului de dhimmi de către non-musulmani:


Toy pig removed from farm set to avoid offending Muslim and Jewish parents
A toy pig was withdrawn from a children's farm set by its makers to avoid the risk of causing offence to Muslim and Jewish parents, it has been reported.

The pig was missing from the Early Learning Centre's HappyLand Goosefeather Farm, which costs about £25, when a mother bought it as a present for her daughter's first birthday, the Sun newspaper reported.

The set did contain a model of a cow, sheep, chicken, horse and dog but no pig, the newspaper said, despite there being a sty and a button which generated an "oink".

The mother, named only as Caroline, called the firm to complain and was told in an email that the pig had been removed in case it upset Muslim or Jewish parents.

Both the religions ban the eating of pork because they consider the pig an unclean animal.


The Sun reported that the email said: "Previously the pig was part of the Goosefeather Farm. However due to customer feedback and religious reasons this is no longer part of the farm."

The issue came to light on internet forum Netmums, on which Caroline posted: "This is political correctness gone loopy.


Această obsesie cu idea că porcul este un animal murdar vine din cultura iudaică și Christopher Hitchens a tratat această problemă într-un din capitolele cărții sale „God is Not Great. How Religion Poisins Everything”. Iată acest capitol lecturat chiar de către autor.



Eu zic că e stupid atât să încerci să eviți să ofensezi musulmanii prin asemenea metode, să accepți statutul de dhimmi și să refuzi carnea de porc doar pentru că e de porc. Știu pe cineva care a fost întrebat de niște musulmani din Egipt „Cum poți mânca porc? E o carne murdară. N-ai văzut ce mănâncă și în ce condiții trăiesc?”. Răspunsul a fost ceva de genul „Eu nu știu cum creșteți voi porcii, dar la noi porcii sunt crescuți, în special la țară, în locuri curate, li se dă mâncare precum boabele de porumb, deci nu au de ce să fie mai murdari decât vaca sau alt animal.”. „Da? La noi porcii mănâncă numai gunoaie și pe acolo trăiesc!” În asemenea condiții nici nu-i de mirare că porcul e considerat un animal murdar.

Poftă bună!

miercuri, 24 noiembrie 2010

Teocrația în România XI - "Religia in scoli" si "Prindeti-i pe cei mai vulnerabili"

În caz că nu știați, România este o teocrație. O să spuneți ca mă hazardez și arunc afirmații nefondate. Dacă e cazul, nu uitați că acesta este episodul XI (11 pentru cei ce nu știu să citească numerele romane) din această serie.

Astăzi am să va arăt cum BOR acționează sistematic și cu bună știință în direcția îndoctrinării copiilor și îndobitocirii celor vulnerabili.

Mai întâi, este un lucru cunoscut că un copil care trece de o anumită vârstă nu va mai crede pe nemestecate ce îi spun cei din jurul lui și va începe să își pună întrebări, să dezvolte capacități de gândire sceptică. Dependent de individ, vârsta vine mai devreme sau putin mai târziu, dar vine. Cu toate astea, dacă unele idei sunt impregnate în mintea copilului înainte de acestă perioadă, șansele ca acea persoană să rămână cu ele pe viață sunt foarte mari, indiferent cât de absurde ar fi acele idei. Ăsta este motivul pentru care BOR a făcut presiuni ca îndoctrinarea religioasă să se facă în școli cât mai devreme posibil și pentru cât mai mult timp posibil.

Ce este și mai periculos pentru BOR și dogma sa este concurența, de aceea alternativa studiului istoriei religiilor sau a moralei și eticii seculare sunt mereu puse la pământ. Iată rezultatul concurenței în alte locuri care nu sunt teocrații:

The controversial trial of secular ethics classes has ''decimated'' Protestant scripture classes in the 10 NSW schools where it has been introduced as an alternative for non-religious children, with the classes losing about 47 per cent of enrolled students.


Acesta este motivul pentru care se încearcă eliminarea oricărei concurențe chiar și în școli, deși îndoctrinarea în alte culte decât cel majoritar este din start sortit eșecului datorită propagandei urii și intoleranței și, probabil, nici un părinte creștin-ortodox nu și-ar lăsa coplilul la îndoctrinare adventistă, de exemplu.

Iată ce spune secţiunea referitoare la îndoctrinarea religioasă în școli în proiectul pe care guvernul l-a trimis în Parlament în vederea asigurării răspunderii (publicată în 15 octombrie 2010):

Art. 17. – (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.


Iată cum arăta partea relevantă a proiectului în 28 octombrie 2010:

Art. 18. – (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.


Observați în varianta trimisă spre asumare lipsa părții care spune că ora se face în funcție de confesiune, era doar partea care permite retragerea care implică o foarte posibilă penalizare din pricina mediei care, foarte probabil, e mare. Sunt foarte surprins că nici unul din cultele minoritare din românia nu a reacționat vocal la această încercare de legalizare a transformării în public captiv a copiilor lor. Poate n-au observat?


Acum că e clar de ce vrea BOR (prin Partidul Cavalerilor Teocrați - PDL) să elimine concurența, să vedem care sunt implicațiile legii referitoare la parteneriatul stat biserică (mai bine zis „Parteneriatul pentru Jaf”, așa cum bine a spus TLP).

Varianta de pe pagina doamnei teocrate Turcanu spune așa la art. 11 (Ăștia sunt toti incapabili să genereze un PDF? Ce utilitate are să ai un document PDF cu imagini scante?):

Art.11-(1) Alocarea fondurilor privind costurile programelor de asistența socială selectate, derulare în baza parteneriatului se face în proporție de 80% de la bugetul de stat, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
(2) Din costurile programelor selectate 20% urmează a fi acoperite de unitățile de cult, din donații, sponsorizări ori din alte surse de venituri legal constituite.


Bomba vine la articolul următor:

Art.12.-(1) Selecția programelor de asistența socială e făcuta de o comisie[..]. Comisia este formată din 7 membri: 3 reprezentanți ai autorităților administrației publice locale și 4 reprezentanți din partea cultelor reprezentative în unitatea administrativ-teritorială respectivă.


Adică, pe românește, statul dă 80% din fonduri dar niciodată nu va putea decide unde se duc fondurile pentru că vor fi mereu în minoritate la voturi. Teocrație? Eu zic că da.

Ca să fie treaba clară de la bun început, cine e șeful pe banii noștri, iată ce spun articolele 14 și 16:

Art.14.- La nivel național se înființează Consilul Consultativ pentru Parteneriatul Social,[..] format din 36 de membri, cu un mandat de 4 ani.

Art.16.- Consiliul este format din 35 de membri și cuprinde:
a) 18 reprezentanți ai cultelor religioase
, legal constituite și recunoscute în România;
b) 4 reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale în domeniul asistenței sociale;
c) 4 reprezentanți propuși de Parlament;
d) 3 reprezentanți ai Ministerului Sănătății Publice;
e) 3 reprezentanți ai Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național;
f) 4 reprezentanți independenți, propuși de Palament.


Pe lângă inconsecvența dintre numărul de membri de la articolul 14 cu cel de la articolul 16, se observă, din nou, că puterea decizională o au cultele pe banii statului. Cum ar veni, dacă sunt probleme în teritoriu, sigur se rezolvă la central așa cum vrea teocrația). Sau credeți că 18 nu este jumătatea lui 36? Dacă credeți asta, sigur cei 3 reprezentanți ai Ministerului Culturii Cultelor și Patrimoniului Național (a se citi „alți preoți și teologi ortodocși sau simpatizanți ai BOR”) o să vă convingă de faptul că nu e important lucrul ăsta, ci capacitatea de a deține majoritatea decizională. Nu aș fi surprins ca pe fondul refuzului unor culte care, istoric vorbind, au refuzat finanțarea de la stat, BOR să ia mai mult de un loc din cele 18 disponibile (care, teoretic, ar trebui să fie câte unul pentru fiecare cult recunoscut legal).


Să vedem cine ar trebui să fie beneficiarul serviciilor sociale finanțate de stat în proporție de 80% în proiecte dorite de cultele religioase (că majoritatea aia în comisiile locale doar nu e degeaba).

Nu mai citez pentru că nu o pot face ușor dintr-un PDF scanat, dar am să va spun că articolul 7 ne spune că beneficiarii sunt:
  • copii aflați în dificultate (copii în familii cu risc social, copii orfani sau abandonați, copii care au înregistrat abandon școlar sau vagabondaj, copii care au probleme cu finanțarea studiilor etc)
  • persoane în vârstă lipsite de venituri, fără susținători legali, bolnave etc
  • familii sărace (care nu pot asigura îngrijire și educație corespunzătoare copiilor), nu au acces la servicii de asistență socială și nu sunt cuprinse în sistemul de protecție socială al statului
Cu alte cuvinte avem de a face cu o țintire foarte precisă a segmentelor de populație care sunt cele mai ușor influențabile în a accepta dogme și idei iraționale (aici creștine), cei ce reprezintă terenul fertil pentru infestare cu virusul religios, aceleași categorii sociale pe care mai experimentații Martori ai lui Iehova îi țintesc și ei.

Poate părea puțin paranoic și un atac gratuit la adresa celor care vor să ajute, însă susceptibilitatea celor ce sunt ajutați în situații dificile de a deveni foarte dependenți de cei ce-i ajută este foarte mare, iar prezența simbolurilor și discursurilor religioase în procesul de asistență socială cred că nu are cum să lipsească, mai ales că centrele sociale despre care se vorbește sunt arondate bisericilor și lăcașelor de cult.

Cu alte cuvinte, avem de a face cu un proces de prozelitism religios făcut pe banii statului (80% din sume) fără ca statul să aibă vreo putere reală de decizie în ceea ce privește alegerea proiectelor în care se duc banii, deci inevitabil, banii se vor duce în direcția în care cultele o vor decide, și cum scopul lor este să infecteze cât mai mulți oameni cu virusul religiei, se vor orienta spre cele mai productive din punctul de vedere al celor convertiți care, coincidență, sunt și cei mai năpăstuiți și mai în nevoie de ajutorul social.


Nu vreau să înțeleagă cineva că am ceva împotriva ajutorului social, însă consider că o soluție mult mai bună ar fi fost licitația deschisă pentru orice entitate care dorește să participe la un asemenea proiect social, indiferent că e ONG, cult religios sau societate comercială și ca decizia să se ia exclusiv pe baza meritelor proiectelor în sine, nu pe considerentul „cultele sunt mai în măsură să acorde sprijin social decât ceilalți”, considerent care nu are nici un fundament rațional, e doar rezultatul propagandei creștine care spune în mod eronat că religia este automat un garant al moralității și sprijinului social.





Actualizare: Gheroghe Flutur(e pe varza teocrată) a dat o bombă:


Nu credeţi că acordul so­cial stat-biserică va sti­mula implicarea preoţilor în campaniile electorale?

„Nu, din contră. 20 de ani am pierdut timpul şi nu am făcut suficient pentru a implica biserica, pilon de bază în protecţia socială, educaţie, filantropie. Trebuie urgent făcut acest lucru, ca un pas spre normalitate". Gheorghe Flutur, vicepreşedinte al PDL


Hai să mori tu, normalitatea Evului Mediu Întunecat, sau care „normalitate”?

marți, 23 noiembrie 2010

Crede si nu cerceta - scrie sau nu in biblie asa ceva?

În discuțiile dintre atei și credincioși se ajunge uneori la discuții în care credinciosul spune că dictonul „Crede și nu cerceta” nu este prezent în biblie.

Și cum am aflat recent de campania Consider Humanism (traducere aproximativă și bastrdizată „Gândește-te și la umanism” în sensul de „ia în calcul”) am fost curios și am aflat din campanie despre versetul 3:5 din Pildele sau proverbele lui Solomon

Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!


Credeți că e o chestie singulară sau scoasă din context?

Proverbe 3:7 vine să contrazică:

Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!


Sunt probabil și alte versete mult mai clare în direcția acceptării ideii de a nu gândi singur, dar nu am chef să caut acum.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Probleme teologice - Paradoxul lui Epicur

Paradoxul lui Epicur este o problemă teologică atât de veche încât este incredibil că mai există oameni credincioși. Și când te gândești că unii spun că nu au existat atei în vechime.

Iată traducerea mea în română a clipului excelent al lui TheThinkingAthist pe tema asta:



Priviți și dați mai departe cu încredere!

vineri, 19 noiembrie 2010

Umor: Flegma miracol a lui Mohamed (și un pic despre Ashura/Ashoura)

Dragii mei, e momentul pentru o nouă poveste.

Se zice că a fost o dată ca niciodată un mare pedoprofet pe care-l chema Mahomed/Muhammad/Mohammad/Muhammed/Mo. Și el era, pe lângă a fi un mare pedofil, un lider militar, că ce lider religios e acela care nu spune că e rău să omori și apoi nu ia sabia în mâini ca să tranșeze câțiva până la câteva sute de necredicioși sau indivizi care, zice-se, nu-s plăcuți Domnului (vezi Moise)... Ei, nici Mahomed n-a fost un profet fals (în sensul de „atipic”), a omorât în stânga și în dreapta ca un adevărat profet al Dumnezeului iubitor și milostiv, cel ce e cunoscut de evrei sub numele de cod Yahve și de creștinii sub numele de Zeul Aquafresh 3-în-1, zeul Columbo-Tătuc Ceresc-Cristinel Încrucișatul sau, sub numele de cod vag și plictisitor „Dumnezeu”.

Acu' ce nu știți e că Moo-ham-mad ăsta, de posesor de har ce era, putea vindeca răni la ochi cu flegme și a făcut asta cu unul Ali.

Ca o paranteză, nu știu dacă e același Ali ca cel pentru care musulmanii shia își dau cu săbiile-n cap - serios, nu fac mișto, există un asemenea obicei și probabil e responsabil de cretinismul liderilor politici de la Teheran. Uitați o mostră a acestui obicei și dacă nu mă credeți, căutați imagini după termenii „ashoura blood” și o să vă convingeți.



Iată și o mamă iubitoare care își admiră copilul cu mândrie în timp ce acesta își zguduie creierii cu patos, deși, judecând după privirea lui, pare că are încă ceva îndoieli în legătură cu cât de sănătos e ritualul:



Acu' să revenim la flegmele pline de har ale pedo-profetului:

Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 192:

Narrated Sahl bin Sad:

[..] the Prophet asked for 'Ali. Someone informed him that he was suffering from eye-trouble. So, he ordered them to bring 'Ali in front of him. Then the Prophet spat in his eyes and his eyes were cured immediately as if he had never any eye-trouble. [..]


Băi ce flegmă miraculoasă! Eu zic că după așa minune, trebuie să ne convertim toți la islam.



Ateii ăia, instrumentele lui Shaitan (așa l-au poreclit musulmanii pe Michiduță) sigur o să zică „Poate Ali avea ochii uscați, îi intrase niște nisip în ochi sau vreun fir de păr de cămilă îl deranja, de-aia l-a ajutat flegma lui Mahomed. Nu știu, zic și eu! Sau poate ăla avea ceva rețineri, mustrări de conștiință, iar Mo, cu flegma lui nu putea sa se facă de râs, așa ca Ali a mințit cu nerușinare de rușine (sic) și, dacă e vorba despre Ali-ul musulmanilor shia, din dorința de a rămâne rudă cu marele lider pedofil.”, dar este clar că asemenea explicații simple nu pot fi decât false pentru că flegma profetului e mai ceva ca Visine-ul sau alte picături oftalmice.



Halahalahala, trăiască flegma!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Criza, banii și biserica - XVII - Pomenile politice

Biserica e încâlcită cu statul prin intermediul politicienilor populiști, asta e clar.

În ultimii 20 de ani, statul român a acordat Cultelor, de la buget, 784 de milioane de dolari, cea mai mare parte a sumei revenind Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Între anii 2007-2010, perioadă marcată de criza economică, Guvernul a „miluit“ cultele, şi în principal Biserica Ortodoxă Română (BOR), cu jumătate din suma alocată în ultimii 20 de ani, acordând 354 de milioane de dolari. În ani electorali, guvernanţii au dublat şi chiar triplat sumele alocate cultelor religioase.

Să vedem sumele alocate:

Calculele ce urmează au fost realizate în dolari, la cursul BNR al anilor vizaţi. Astfel, Theodor Stolojan a dat Cultelor 4,7 milioane de dolari în 1992. De aproape trei ori mai mult decât Stolojan a dat Nicolae Vărăroiu în 1996, adică 12 milioane de dolari.

În 2000, Mugur Isărescu a dus suma la 25 de milioane de dolari. Suma a crescut cu şapte milioane de dolari în 2004, când cabinetul Năstase a alocat 32 de milioane de dolari. Tăriceanu a fost cel mai generos premier. A dat de aproape patru ori mai mult decât Năstase: 121 de milioane de dolari. Însă Emil Boc promite a fi cel mai pios dintre premieri. Deja a alocat 118 milioane de dolari pentru anul 2010.

Să recapitulăm, vorbim despre sumele în dolari, deci inflația monedei naționale este eliminată din calcul. Deprecierea dolarului se poate și ea elimina din statistică prin calcul și vom face asta pentru a converti la valoarea actuală (v.a.) sumele de mai sus.
  • 1992 - Theodor Stolojan - 4,7 mi - v.a. 7,32 mil (inflație: 55.7%)
  • 1996 - Nicolae Văcăroiu - 12 mil - v.a. 16,71 mil (inflație: 39.2%)
  • 2000 - Mugur Isărescu - 25 de mil - v.a. 31,71 mil (inflație: 26.9%)
  • 2004 - Adrian Năstase - 32 de mil - v.a. 37,00 mil (inflație: 15.6%)
  • 2008 - C. Popescu-Tăriceanu - 121 de mil - v.a. 122.76 (inflație: 1.5%)
  • 2009(?) - Emil Boc - 118 mil - v.a. 120,15 mil (inflație: 1.8%)
În cazul lui Emil Boc am pus valoarea calculată relativ la anul 2009 pentru că atunci au fost alegerile prezidențiale, deci mă aștept ca mare parte din fonduri să fi fost date în preajma alegerilor, chiar dacă se spune că fondurile au fost alocate pentru 2010. În orice caz, diferența este minimală și dacă avem în vedere că fondurile alocate de Boc deja sunt practic la egalitate cu guvernul Tăriceanu, este clar cum stau lucrurile, e vorba de o căruță de bani.

Ca să avem o vedere de ansamblu a acestor sume, am făcut un grafic:


Nici nu-i de mirare când dobitocii bagă bani în biserică pentru lucruri care ar trebui să fie ultima grijă a guvernanților în ceea ce privește bisericile.

Articolul citat mai sus este acesta.

luni, 15 noiembrie 2010

Teocratia in Romania X - Legea (cultelor) e utila doar majoritarilor

În România avem niște legi, printre care legea fundamentală - Constituția României - și alte legi care scot în afara legii învrăjbirea religioasă și distrugerea obiectelor și monumentelor de cult.

Comisia prezidențială pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale a făcut un raport în care se semnalează că tocmai acest lucru se întâmplă. Raportul a fost prezentat pe 21 septembrie anul trecut (2009) și are foarte multe informații interesante, dar să revenim la distrugerea monumentelor de cult:

Un alt semnal de alarma a fost acela ca din lupta interconfesionala se ajunge la distrugerea unor monumente de cult, situatie intalnita si in localitatea maramureseana Saptanta – unde s-a intervenit la eliminarea unor modele arhitectonice specifice greco-catolicilor la biserica aflata in incinta Cimitirului Vesel. ”O varianta a manifestarilor distructive rezultate dintr-o mentalitate publica inca greu permeabila ideii de diversitate confesionala si etnica genereaza disparitia mai mult sau putin fortata a unor repere”, s-a semnalat in raportul comisiei prezidentiale.


Hai să vedem ce spune Legea Cultelor (nr.489/2006) la articolul 13:

Art. 13. – (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.


Dacă citim aliniatul (1) este clar ca numai înțelegere și respect reciproc nu este atunci când distrugi elemente arhitecturale specifice greco-catolicilor.

Dacă citim aliniatul (2), am putea interpreta această distrugere ca act sau acțiune de învrăjbire religioasă. Partea proastă este că acest aliniat (2) este foarte interpretabil și însăși discuția critică despre dogmele și obiceiurile diferitelor religii și culte - de regulă din partea ateilor - ar putea fi interpretat drept „defăimare și învrăjbire religioasă”.

Iată încă câteva pasaje relevante la situația monumentelor:

Legea 489/2006, Art.5, (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.


Legea 489/2006, Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.


Lăsând problema interpretabilității în direcția afectării dreptului constituțional la liber exprimare, nu cumva distrugerea acelor elemente arhitecturale specifice greco-catolicilor poate fi interpretat, din punct de vedere legal, ca o formă de agresiune interconfesională? Mai mult, dacă aliniatul (2) din Art. 13 poate fi interpretat în direcția afectării dreptului la liberă exprimare, nu cumva legea e lege doar împotriva minorităților religioase și în special non-religioase?

duminică, 14 noiembrie 2010

Aceasta este o sfidare :-)

Recent mi s-a adus la cunoștință că un Protos care este ateu a început să scrie pe un blog. Aceasta ar putea fi interpretată drept o sfidare, eu fiind Zerg, dar nu este așa. La fel cum leii sunt veri îndepărtați cu antilopele, la fel și eu sunt văr îndepărtat cu Protos :P .

De fapt, mai mult de orice, ne unește gândirea critică și independența mentală față de vreun Overmind.

Și-acum, că tot am lungit prea mult introducerea, vi-l prezint pe Protos



Apropo, și-a făcut chiar el o introducere, dacă sunteți curioși să o citiți.

vă urez lectură plăcută și știți ce trebuie să mai faceți. Adăugați la blogroll, comentați, spuneți și altora.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Criza, banii și biserica - XVIII - Profit si pomeni

Azi nu fac nimic decât să raportez că pe timp de criză biserica face profit gros:

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Biserica_face_profit_pe_timp_de_criza_0_355164847.html

Preoţii au învăţat să scoată bani din orice: imobiliare, turism, agricultură, construcţii, editare de cărţi, energie şi chiar la bursă. În 2009, Biserica a obţinut venituri declarate de 39 milioane de euro. Unităţile „centrale“ ale BOR au obţinut anul trecut, din afaceri, 241 de milioane de lei (57 de milioane de euro). Cu 10 milioane de lei (2,3 milioane de euro) mai mult decât în 2008.

În plină criză financiară, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a reuşit performanţa de a încasa mai mulţi bani decât atunci când economia era pe plus. Conform bilanţurilor pe care eparhiile (episcopiile şi arhiepiscopiile) le-au depus la Ministerul Finanţelor, numeroase unităţi administrativ-teritoriale ale BOR au avut anul trecut venituri declarate la stat de 241 de milioane de lei (57 de milioane de euro). În 2008 avuseseră încasări de doar 230 de milioane (54 de milioane de euro), cu aproximativ 10 milioane de lei mai puţin. Calculele se bazează pe raportările financiare anuale pe care Patriarhia Română, episcopiie şi arhiepiscopiile din ţară le-au declarat la administraţiile financiare. Cifrele nu cuprind însă veniturile a 12 eparhii mai mici a căror bilanţuri anuale nu există la Ministerul Finanţelor şi nici agoniseala celor peste 16.000 de parohii din ţară.

Unitatea administrativă religioasă care a reuşit să strângă cei mai mulţi bani în 2009 a fost Patriarhia Română. Conform datelor depuse la Administraţia Finanţelor Publice Sector 4, contabilii instituţiei au reuşit să numere 58 de milioane de lei (14 milioane de euro). Atât în 2009, cât şi în 2008, Biserica a încasat mai mult decât se aştepta. În ultimii doi ani preconizaseră venituri cu 60 de milioane de lei mai mici decât a obţinut în mod real.


Cu toate astea, statul dă bani într-una tot bisericilor:


55 de biserici din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului au primit în acest an 2,5 milioane de lei finanţări din partea statului.Sumele de care au beneficiat lăcaşurile de cult din judeţ sunt cuprinse între 5.000 şi 180.000 de lei. Cea mai mare finanţare a primit-o Catedrala Episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare: 100.000 de lei.

Chiar şi în vremuri de criză, bisericile din Maramureş nu duc lipsă de finanţări pentru demararea construcţiilor sau pentru renovări. Cu toate că anul acesta sumele alocate s-au înjumătăţit faţă de anul trecut, lăcaşurile de cult au primit bani de la bugetul centralizat. „Din cei 1.900.000 de lei alocaţi celor 55 de biserici din Maramureş şi Satu Mare, 65 la sută au fost utilizaţi pentru construcţii noi, iar diferenţele pentru lucrări curente şi reparaţii capitale“, a declarat Violeta Augustin, contabil şef la Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului.

Printr-un comunicat, în această dimineaţă Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului a fost înştiinţată că 20 de biserici din subordine au mai mai primit 630.000 de lei. Acestea se adaugă celor 1.900.000 de lei alocaţi deja, iar surse din cadrul EOR dau ca sigur că până la finele anului se vor mai primi în episcopie alţi 230.000 de lei. „Aceşti bani sunt un cadou de la parlamentari, nu de la Secretariatul pentru Culte“, a declarat PS Justin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Pentru oamenii de rând, aceste sume sunt exorbitante, în condiţiile în care mulţi dintre ei abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta. „Nu merg în fiecare duminică la biserică din cauza programului încărcat, însă consider că se primesc foarte mulţi bani cu care nu se face mare lucru. Pentru ridicarea unei biserici trebuie să aşteptăm chiar şi câte 10 ani. O să ajungem să fim înmormântaţi aici, nu să venim personal la slujbe. Dacă tot primesc banii ăştia, ar putea să grăbească lucrările. Eu nu sunt de acord cu sume atât de mari acordate în vremuri de criză“, spune Mihai Emilian, un tânăr de 35 de ani.

De cealaltă parte, bătrânii care vin de ani de zile, duminică de duminică la biserică, spun că este nevoie de bani pentru ridicarea lăcaşurilor de cult, mai ales că banii oferiţi de enoriaşi în cutia milei sunt prea puţini pentru lucrări atât de mari. „Eu am o pensie de 380 de lei. N-am auzit de sume atât de mari, nici nu aş putea să le spun, dar dacă trebuie pentru biserici, atunci e bine că se dau bani. Măcar aşa o să avem şi noi, credincioşii condiţii mai bune şi nu o să stăm în frig în biserică“, spune Anişoara Bănătău, o pensionară de 87 de ani.

Anul trecut, 66 de biserici din Maramureş şi Satu Mare au primit 3.626.000 de lei de la bugetul de stat. Cei mai mulţi bani au fost primiţi de către lăcaşurile de cult ortodoxe, respectiv 2.530.000 de lei, urmate de cele greco-catolice şi romano-catolice, care au primit 220.000 de lei, reformaţii 20.000 de lei, iar penticostalii 5.000 de lei.


Dezastru și hoție pe față, iar victimele sunt cei care nu crâcnesc deloc.

vineri, 12 noiembrie 2010

Lecții despre islam - Jihadul (si un pic de umor)

Iată, dragii mei, că a venit timpul să mai învățăm încă o lecție despre islam, așa-numiata religie a păcii. Astăzi vom vorbi despre jihad, războiul sfânt, sau cum spun unii musulmani lupta (care ar trebui să fie interioară).

Jihadul are un întreg capitol dedicat în Sahih Bukhari, cea mai bine pusă la punct colecție de tradiții și cea care e văzută ca cea mai de încredere colecție de tradiții (de către musulmanii sunni).

De la începutul capitolului vedem că titlul este „Fighting for the Cause of Allah (Jihaad)”, adică „Lupta pentru cauza lui Alah (Jihad)”, o exprimare care pare să lase loc de interpretarea pe care unii musulmani spun că ar fi „luptă interioară sau o luptă nu neapărat violentă”. Dacă această interpretare este încă validă după investigarea întregului capitol, vom vedea.

Primul citat pare promițător și face o clasificare a faptelor bune pe care le poate face un musulman:

Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 41:

Narrated Abdullah bin Masud:

I asked Allah's Apostle, "O Allah's Apostle! What is the best deed?" He replied, "To offer the prayers at their early stated fixed times." I asked, "What is next in goodness?" He replied, "To be good and dutiful to your parents." I further asked, what is next in goodness?" He replied, "To participate in Jihad in Allah's Cause." I did not ask Allah's Apostle anymore and if I had asked him more, he would have told me more.

Deci, pe primul loc e să faci rugăciunile la orele la care trebuie să le faci, pe locul doi e să îți ajuți părinții, iar pe locul 3 este să participi la jihad în numele lui Allah.

Prima seamănă mult cu primele porunci ale creștinilor, ălea cu să nu ai alți dumnezei, să te rogi la Dumnezeul tău și să ții sabatul. E un lucru de așteptat când vrei să îți păstrezi adepții, trebuie să-i faci să aibă ritualuri cât mai frecvente ca să își îmbibe bine creierele cu Sfântul Persil Religios.

A doua e o chestie cât de cât OK, să fii bun cu părinții și să-ți faci datoria față de ei, dar nu amendează cazul în care părinții sunt abuzivi, te iubesc prea mult și prea personal (adică te iubesc 'biblic'), chestii de-astea.

A treia e jihadul și deja se vorbește de participare, deci implică în oarecare măsură idea de grup care are un scop comun, iar la o luptă interioară grupul nu prea are ce căuta, cu rezerva că poți fi ajutat de alții în lupta ta interioară. (Nu pun aici în discuție cât e de utilă sau reală religia, ci analizez doar aspectul jihadului.)

Hai să continuăm să vedem ce mai spun tradițiile însele, ca să nu cădem în capcana de a face eisegeză.

Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 42:

Narrated Ibn 'Abbas:

Allah's Apostle said, "There is no Hijra (i.e. migration) (from Mecca to Medina) after the Conquest (of Mecca), but Jihad and good intention remain; and if you are called (by the Muslim ruler) for fighting, go forth immediately.


Aoleu, pai ce făcuși maică? Ce e vorbele ăstea urâte despre mers la luptă după ce ești chemat de liderul religios? Păi cum vrei, măi Mahomede, să scot cămașa și să te scot nevinovat și cel ce duce lupta interioară, când tu zici de luptă într-un sens de-i clar că nu-i aia internă? Hai că poate n-am înțeles eu, ia să vedem mai departe ce scrie.

Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 43:

Narrated 'Aisha:

(That she said), "O Allah's Apostle! We consider Jihad as the best deed. Should we not fight in Allah's Cause?" He said, "The best Jihad (for women) is Hajj-Mabrur (i.e. Hajj which is done according to the Prophet's tradition and is accepted by Allah)."


Ce? Păi nu a fost vorba că cea mai bună faptă e să te rogi când se amorezează lasciv limba mică a ceasului cu anumite cifre de pe cadranul de la ceas și limba mare se mozolește cu cifrele indo-arabe 1 și 2 în formație grupată? Pentru rezolvarea acestei contradicții există mai multe posibile variante:

  1. Mohamed ere tare uituc și nu e așa model perfect de om pe cât spun unii
  2. Allah ori nu e așa perfect, ori nu l-a inspirat pe Mo
  3. Femeile au alte priorități, inclusiv punerea religiei înainte de familie
  4. Aisha e o proastă cretină și habar n-are ce spune, dar asta nu explică de ce Mo n-a protestat și nici nu-i dă motive să-i tragă pumni în burtă săracei fete
Deci e suspect, doar 3 înscrieri și deja vorbim de contradicții. Hai să mai vedem ce mai e mai departe.
Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 44:

Narrated Abu Huraira:

A man came to Allah's Apostle and said, "Instruct me as to such a deed as equals Jihad (in reward)." He replied, "I do not find such a deed." Then he added, "Can you, while the Muslim fighter is in the battle-field, enter your mosque to perform prayers without cease and fast and never break your fast?" The man said, "But who can do that?" Abu- Huraira added, "The Mujahid (i.e. Muslim fighter) is rewarded even for the footsteps of his horse while it wanders bout (for grazing) tied in a long rope."


Dă-o-n mă-sa de treabă bă' Mohamede! Chiar așa!? Eu încerc să te scot băiat cuminte cu lupte interioare, cu mesaje pașnice, fără contradicții și tu îmi faci de-astea? Vorbești de lupte pe câmpul de bătălie, de marea răsplată a Mujahid-ului?

Îmi bag picioarele, mai bine mă uit la o comedie despre mujahedinii tăi idioți.



Măcar mă distrez cu tot felul de bărbi:



Hai, vizionare plăcută, că Mohamed ne-ar omorî și din mormânt! Iar cu sodații lui sinucigași e clar de ce sunt așa de cretini și dornici de moarte:

Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 46:

Narrated Abu Huraira:

I heard Allah's Apostle saying, "The example of a Mujahid in Allah's Cause-- and Allah knows better who really strives in His Cause----is like a person who fasts and prays continuously. Allah guarantees that He will admit the Mujahid in His Cause into Paradise if he is killed, otherwise He will return him to his home safely with rewards and war booty."


Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 49:

Narrated Samura:

The Prophet said, "Last night two men came to me (in a dream) and made me ascend a tree and then admitted me into a better and superior house, better of which I have never seen. One of them said, 'This house is the house of martyrs."


Sunt doar dornici de avantaje meschine (curve, droguri și bunuri materiale) și sunt orbiți de doctrina inumană și imbecilă a cultului morții.

Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 73:

Narrated 'Abdullah bin Abi Aufa:

Allah's Apostle said, "Know that Paradise is under the shades of swords."

Sahih Bukhari, Volume 4, Book 52, Number 58:

Narrated Jundab bin Sufyan:

In one of the holy Battles a finger of Allah's Apostle (got wounded and) bled. He said, "You are just a finger that bled, and what you got is in Allah's Cause."

Cam asta e cu jihadul și cu „lupta interioară”. Să nu ziceți că ați auzit-o de la mine, ați auzit-o din surse islamice, eu doar le-am citat.

Apropo, ați prins faza amuzantă cu Mo care vorbea cu degetul lui? Ce psihopat au și ăștia ca lider!

joi, 11 noiembrie 2010

Pedofilie catolică și reacția la lipsa de reacție

Este un lucru cunoscut că Biserica Catolică este de o imoralitate fără margini cu popi pedofili amestecați și comportament mafiot, stat în stat, cu blamarea prezervativului că nu ar fi mijloc de prevenție a răspândirii HIV/SIDA și de prevenție a sarcinilor nedorite.

Ei bine, când statul nu acționează, indivizii până la urmă actionează. Așa a pățit arhiepiscopul catolic al Belgiei, André-Joseph Léonard.



Iată ce ne spune ProTV, un post de 2 bani, dar care uneori nu se dă înapoi de la a expune chestiile scandaloase legate de biserică (mai ales dacă nu-s despre Biserica Orotodoxă Română):

Intamplarea a fost filmata de un amator care a pus imaginile pe Internet. Potrivit presei, incidentul s-a petrecut la inceputul saptamanii, in catedrala din Bruxelles. Inaltul prelat n-are de gand sa depuna vreo plangere.

Arhiepiscopul Leonard a starnit indignare declarand ca propagarea virusului SIDA, la inceputul anilor '80, a fost un fel de "pedeapsa iminenta". De asemenea, a facut declaratii deranjante despre homosexuali, iar in privinta cazurilor de pedofilie in randurile clericilor a spus ca "nu trebuie cautata razbunarea".

Aici este clipul original:





Eu zic că merită chestii și mai nașpa, dar sunt curios când o să primească și patriarhul Daniel același tratament pentru hoția pădurilor, furarea din fondurile statului, îndobitocire, manipulare politică, acoperirea celor 200 de popi securiști etc.

P.S. Nu uitați să votați DJ Boros - Dozatorul, asta ca un răspuns pentru că „industria” muzicală de la noi a promovat nulități precum Bambi.

marți, 9 noiembrie 2010

Carl Sagan - Eratostene, cel care a calculat circumferința Terrei în secolul 3 î.e.n.

Am mai spus despre regula nescrisă pe care încerc să o mențin pe acest blog, aceea de a nu aduce în discuțiile despre religie argumente științifice în mod explicit pentru că religiliile eșuează prin ele însele și prin contradicțiile interne și cele cu realitatea.

Din acest motiv vreau să precizez de la bun început că acest articol nu este despre religie.

Acest articol este un dublu tribut. Mai întâi pentru Carl Sagan, cel care astăzi, 9 noiembrie 2010, ar fi împlinit 76 de ani dacă nu ar fi murit în 20 decembrie 1996. În al doilea rând, pentru marii filosofi și oameni de știință ai antichității, printre care și Eratostene, cel care a calculat circumferința Terrei în secolul 3 î.e.n. cu o precizie foarte mare pentru acele vremuri.



Mă șochează și acum cât de puternică poate fi prostia în unii oameni de pot crede chiar și acum, la 23 de secole de la Eratostene că Terra este plată.

Iar despre Carl Sagan, nu pot decât să vă recomand să vedeți seria Cosmos produsă de el. Eventual puteți cumpăra toată seria dacă nu vreți să vă uitați altfel la ea.

duminică, 7 noiembrie 2010

Cea mai stupidă afirmație a săptămânii - „Nu ai dreptul să judeci”

Iată numărul de săptămâna asta din seria „Cea mai stupidă afirmație a săptămânii”:
pierzi ceva important din religie, faptul ca religia te invata cum sa te poti tu, nu cum sa-i judeci pe cei din jur, cei din jurul tau vor fi judecati de Dumnezeu si cum tu nu ai cum sa-l intelegi pe Dumnezeu, nu ai nici un drept sa te pronunti la cat de moral este cel de langa tine.

Idea asta că nu ai dreptul să judeci e o temă recurentă în creștinism, și e total greșită. Hai să vedem care sunt implicațiile, foarte repede:


A nu judeca pe ceilalți este foarte periculos și e o idee total antiumană care duce la sclavie. E unul din motivele pentru care creștinismul e o religie anti-umană.

Adică să nu judec criminalul? Să nu judec violatorul? Să nu judec hoțul? Să nu judec pedofilul? Dacă nu o fac, risc să devin victima și/sau sclavul lor.

Iar dacă las totul în mâna tătucului ceresc, devin sclav care nu se apără. Am tot dreptul să mă pronunț cât e de moral și cel de lângă mine și chiar zeul tău criminal.


Ar fi fost bine dacă aș fi putut să adaug „, mai ales când respectivul mă afectează direct.”, dar caseta de comentarii de pe YouTube era deja plină și mai era o parte importantă:

Aaa, și încă ceva, dacă nu ai dreptul să judeci pe cei din jurul tău, atunci ce mai cauți pe aici? De ce nu te duci tu și să faci niște genoflexiuni la altar în loc să ne judeci pe noi ateii dacă suntem sau nu morali, dacă facem crime în numele ateismului? Hai, fă pași, dacă crezi cu adevărat ce spui! Dacă nu, atunci ești fie ipocrit, fie nu ți-a trecut prin cap până acum cât de idioată e idea asta că „nu ai dreptul să-i judeci pe cei din jur”.


Nu cred că e nevoie de alte clarificări.

vineri, 5 noiembrie 2010

Femeia în islam V - Fofoloanca rasă și profetul pedofil

Am mai scris despre modul extrem și absurd de control al indivizilor în islam, dar sistemul ăsta politic cu față de religie e un izvor nesecat de absurdități:

Sahih Bukhari:Volume 7, Book 62, Number 173:
Narrated Jabir bin 'Abdullah:

The Prophet said, "If you enter (your town) at night (after coming from a journey), do not enter upon your family till the woman whose husband was absent (from the house) shaves her pubic hair and the woman with unkempt hair, combs her hair" Allah's Apostle further said, "(O Jabir!) Seek to have offspring, seek to have offspring!"

Pentru cei ce au dificultăți în a înțelege limbajul alambicat al hadith-ului, el spune că dacă pleci de-acasă, când te întorci dintr-o călătorie, nu trebuie să te apuci de sex cu soția până nu se rade la „părțile rușinoase”. De ce trebuie ca tuturor bărbaților să le placă modelul ras nu e clar. Probabil că așa i-a plăcut lui Mahomed, alias 'Mo', că doar a avut destul timp la dispoziție să vadă și să penetreze organe genitale de fetiță, că doar a violat-o pe Aisha încă de pe când ea avea 9 ani.



Sahih Bukhari: Volume 7, Book 62, Number 64:

Narrated 'Aisha:

that the Prophet married her when she was six years old and he consummated his marriage when she was nine years old, and then she remained with him for nine years (i.e., till his death).




Ooo, pedoprofetule, toți musulmanii dereglați la cap ar vrea să violeze fetițe ca tine, pentru că în coran scrie clar că trebuie să-ți urmeze exemplul:

33:21 Verily in the messenger of Allah ye have a good example for him who looketh unto Allah and the Last Day, and remembereth Allah much.

Cu alte cuvinte, Mo a fost un exemplu de urmat, cu toată pedofilia lui, crimele lui și toate mizeriile lui. Evident, când crezi că Mo a fost profetul lui Dumnezeu, nu ai cum să pui la îndoială ceea ce spune, deci îți predai creierul unor texte crude și imbecile scrise de un pedofil libidinos, criminal și dornic de putere.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Discuții despre Dumnezeu și Satana

Un prieten: oare Satan asta o fi baiat de comitet?
Zergu: Idea că Satana te torturează e cea mai stupidă idee a creștinilor
Zergu: adică dacă nu crezi sau faci păcate, deci lupți împotriva lui Dumnezeu, după definiția lor, Satana e atât de dobitoc încât să te tortureze, nu să te facă aliat în munca lui?
Un prieten: that grows his e-peen
Un prieten: oricum e dobitoc pt ca se lupta impotriva lui mnezeu desi ii este profetit sa piarda
Un prieten: mnezeu care stie tot i-a zis ca o sa piarda
Zergu: și mai ales că nu are cum să câștige pentru că e mai slab decât atotputernicul
Un prieten: deci doar troleaza
Zergu: lol
Zergu: satan, the ultimate troll
Un prieten: da
Un prieten: sau rolul lui e sa ii trolololeze pe crestini
Un prieten: stie ca pierde si fute meciul tuturor
Zergu: lol
Zergu: îi incită la violență și ură pe creștini
Un prieten: ma intreb, in eventualitatea ca ajungem deep below, oare avem potential de un demonas ceva? poate comandant de legiune
Zergu: noi avem potențial de a fi ceva gen Prometeu
Zergu: eu cred că dacă există Dumnezeu și Satana, Satana e autorul religiilor, în special a creștinismului și a islamului
Un prieten: lol
Zergu: serios
Zergu: gândește-te că dacă identificăm pe Satana ca fiind cel ce vrea ură, războiaie, crime etc
Un prieten: i am in your religions perverting their messages
Zergu: și Dumnezeu cel ce vrea binele, atunci Satana e autorul religiilor
Zergu: pentru că religiile au creat atâta dezbinare încât e greu de crezut că-s de la Dumnezeu; mai e și numărul mare de secte și sectuțe
Zergu: și, în plus, Satana e mincinos, și e clar că nu poate avea dovezi în favoarea lui
Un prieten: devious
Zergu: de unde și idea de a propaga ceva ca fiind adevărat fără dovezi sau chiar în ciuda dovezilor
Un prieten: >:)
Un prieten: we have demoniac potential :D
Zergu: singura condiție e ca Dumnezeu să NU fie atotputernic și atotstiutor
Zergu: sau cel puțin să nu fie atotputernic
Zergu: atotștiutor e acceptabil
Zergu: chiar dacă știe viitorul în toate variantele lui posibile, tot degeaba dacă nu are putere mai mare decât satana
Un prieten: e posibil sa aiba puteri egale-ish
Zergu: iar satana vrea să strângă aliați cât mai mulți, iar credincioșii pot să fie atât de fanatici și stupizi încât să creadă orice pare a fi Dumnezeu
Zergu: ca idee, o viziune poate fi Satana, n-ai nici o garanție că nu e
Zergu: iar, după moarte, dacă există, la reîntâlnire cu Satana să zică că e Dumnezeu
Un prieten: ei se bazeaza ca satan nu poate face ceva bun
Zergu: ce stupid
Un prieten: pentru ca daca diavolul scoate pe diavol e dezbinare
Zergu: păi și de unde știu că viziunea e bună sau rea?
Un prieten: prin semne
Zergu: serios acum
Zergu: de unde poți știi că ceea ce te posedează nu e satana?
Zergu: nu ai nici o garanție
Un prieten: da, serios. profetii cer un semn din viitor
Un prieten: asa stiu ca viziunea e divina
Zergu: păi și ce-l împiedică pe satana să împlinească el viziunile
Zergu: mai ales dacă profețiile sunt distructive, e și mai plauzibil
Un prieten: plm, dunno
Zergu: serios, satana e clar mai puternic decât oamenii
Zergu: deci poate să-i amăgească
Un prieten: plus ca eu am o mare problema cu posedarea
Un prieten: cum poti fi responsabil daca nu esti in control
Zergu: eu mă refeream la posedare pentru viziune
Un prieten: da, stiu ca la asta te refereai. poate sa le dea un vis
Zergu: iar eu, ca om, mă gândesc că dacă vreau să fiu malefic, pot să-ți fac puțin bine ca să îți trag clapa mai târziu
Un prieten: dar nu stiu daca diavolul are voie / poate sa faca asta :D
Zergu: „vino la mine în rulotă că acolo am mai multe bomboane”, de exemplu
Un prieten: ;))
Zergu: chestia asta n-are sens
Zergu: dacă nu are voie, clar că orice ar face, tot nu va rezolva nimic
Zergu: să fie Satana un fel de jucarie a lui Dumnezeu făcut ca să nu se plictisească?
Un prieten: poate e un fel de diplomatie divina :D
Zergu: să-l țină antrenat și interesat pe Dumnezeu?
Un prieten: reguli de joc
Un prieten: :))
Un prieten: iti dau arabii daca imi lasi crestinii
Zergu: plm, dacă ești etern, cred că e foarte plictisitor
Zergu: mai ales dacă ești omniscient
Zergu: nu te surprinde nimic
Zergu: nici măcar nu ai cum să gândești, pentru că știi tot, deci nu ai ce să mai gândești
Un prieten: Dumnezeu: oh, nu am vazut mutarea asta. Satan: sa te fut
Zergu: lol
Zergu: S: dacă îmi dai și ceva din Asia îți dau Africa subsahariană
Un prieten: D: bineee, dar pot sa trimit misionari
Un prieten: S: trimite ca dezvolt comunism, +10 religious resistance
Zergu: S: da (zice el și se gândește la cum o să fie masacrați de musulmanii fanatici)
Un prieten: "Universe: the board game"
Un prieten: D: Hei satane, mai dam un univers?
Zergu: S: plm, e al 456703643048093430890843-lea univers
Zergu: S: de fiecare dată mă bați
Un prieten: D: alt joc nu avem
Un prieten: S: :((
Zergu: (unul dintre ei): ce bine ar fi dacă n-ar fi unul din noi omniscient

marți, 2 noiembrie 2010

Umor: Ateii jignesc...

Nu-i așa că ați auzit cel puțin o dată că ateii jignesc creștinii? Și eu.

Din seria de clipuri traduse, iată un clip scurt de la NonStampCollector:



Pe aceeași temă a scris și TLP. El (indirect) a arătat cât de jignitoare sunt cuvintele obscene ale ateilor față de obscenitățile pe care credincioșii le spun în mod curent.