Cautări pe acest blog

joi, 28 februarie 2013

Credinta/Religia este nociva - Copiii-sclavi din spălătoriile catolice irlandeze

Nici nu știu cum să încep acest articol. Poate că ar trebui să spun retoric că nu cred că mă mai surprinde nimic în ceea ce privește abuzurile, ilegalitățile și mizeriile comise de popi, călugărițe și instituțiile religioase în numele moralității sau sub acoperirea nemeritatei credibilități de care încă se bucură instituțiile religioase în cadrul populației.

Dar însemna parțial să mint. La un anumit nivel încă sunt surprins, pentru că tot sper că malițiozitatea în societate nu va fi considerată, de oamenii care ar putea să intervină, un lucru banal. Dar se pare că instituțiile religioase sunt sediul unor experimente de tip Milgram continue, în care efectul Lucifer se manifestă frecvent.

Dacă până acum ați auzit de o mafie organizată care ascunde în mod sistematic popi pedofili, o conspirație care a ajuns până la vârf în Biserica Catolică, acum o să vă aduc în atenție cum Biserica Catolică a răpit copilăria multor copii, i-a sechestrat și i-a folosit drept sclavi în spălătoriile ei pentru a face bani în afaceri cu mari grupuri hoteliere, sub supravegherea atentă a călugărițelor.


  • 10.000 de fete irlandeze au fost trimise la spălătorii între 1922 și 1996
  • Primul-ministru Enda Kenny și-a exprimat sprijinul pentru supraviețuitori și familiile lor
  • Supraviețuitorii au respins scuzele și cer o recunoaștere completă din partea statului și a bisericii
  • Evenimentele au loc după o campanie de 10 ani al cărei scop este obținerea de scuze oficiale a unor compensații
Femei ale căror copilării au fost 'răpite', închise în ateliere Catolice au primit scuze publice de la guvernul Irlandez.
Într-o perioadă de 70 de ani, se estimează că 10000 [de fete] au fost trimise la 'Spălătoriile Magdalena' pentru a efectua muncă neplătită sub supravegherea călugărițelor [catolice].
Unele au fost trimise pentru că erau copii ale unor mame necăsătorite, altele pentru ilegalități minore precum neplata biletului de tren.
Înrobite: aproximativ 10.000 [de fete] au fost trimise să lucreze
fără remunerație în 'Spălătoriile Magdalena' timp de 70 de ani
În mod incredibil, ultimele zece spălătorii, care spălau rufe și lenjerie pentru mari lanțuri hoteliere, Armata Irlandeză și chiar berăria Guinness, au funcționat până în anul 1996. Au fost fondate în 1922.
Primul-ministru irlandez, Enda Kenny, și-a cerut scuze și pentru rușinea și bolile provocate, spunând că au fost produsul unei 'Irlande dure și necompromițătoare'.
Liderul cabinetului și-a exprimat sprijinul față de victime și familiile celor decedați, dar nu a oferit scuze în mod oficial.
 Cuvintele sale au generat dezaprobare din partea grupurilor de victime care au declarat că acele instituții erau mai rău decât închisorile și au cerut o poziție oficială mult mai categorică.
Această mișcare a apărut după o anchetă de 18 luni prezidată de senatorul Martin McAleese, care a ajuns la concluzia că una din patru femei trimise la spălătorii a fost trimisă de către stat.
Dl. Kenny a spus:
'Acelor rezidenți care au ajuns în Spălătoriile Magdalena pe diverse căi, 26% ca urmare a implicării statului, îmi pare rău pentru acei oameni pentru că au trăit în acel tip de mediu.'
Dar a adăugat ca raportul nu a identificat dovezi că au existat abuzuri sexuale în spălătorii, că 10% dintre deținuți fuseseră trimiși de propriile familii, iar 19% dintre ei au venit din proprie inițiativă.

Supraviețuitorii au respins imediat scuzele sale, și au cerut declarații mult mai clare și complete din partea guvernului și a ordinelor religioase implicate.

Articolul este mult mai lung și sunt raportate declarațiile personale a câtorva victime, oribilele detalii sunt în articolul original.

Credința/Religia este nocivă, pentru că face oamenii să creadă că, în general, orice instituție sau reprezentant religios este dincolo de reproș și îi scutesc de o normală și corectă evaluare dpdv moral și legal, închid ochiul la abuzurile, ilegalitățile și mizeriile acestora. Iar încrederea asta, nu este doar nemeritată, și abuzată, ci chiar chiar acoperirea sub care se întâmplă multiple atrocități, de multe ori, împotriva celor mai vulnerabili membri ai societății.

6 comentarii:

Luke spunea...

"de multe ori, împotriva celor mai vulnerabili membri ai societății. "

Nu de multe ori ci mai ales celor mai vulnerabili, pentru că ei fi sunt dispuşi la compromisuri benevole, dar din care pe termen lung le aduc pierderi, fie sunt manipulaţi sau minţiţi la propriu, ca apoi să fie exploataţi la sânge într-un sistem inchis, foarte greu de părăsit.

Zergu spunea...

@Luke: Am spus "de multe ori" pentru că, deși ai dreptate că ei sunt cei mai vulnerabili, există cazuri în care relele se răsfrâng asupra întregii societăți (vezi cazul societății românești în care religia și BOR sunt inatacabile, deși ne sărăcește și ne tâmpește pe toți, ca societate și stimulează/contribuie la imbecilizarea populației).

Anonim spunea...

http://metro.co.uk/2013/03/03/how-mother-teresa-fails-to-live-up-to-her-saintly-image-3523963/

Anonim spunea...

FIX ASTA LE TREBUIE COPIIILOR

http://www.telegraph.co.uk/news/religion/9918361/Church-school-pupils-will-need-baptism-certificate-to-board-school-bus.html

Anonim spunea...

"Credința/Religia este nocivă, pentru că face oamenii să creadă că, în general, orice instituție sau reprezentant religios este dincolo de reproș și îi scutesc de o normală și corectă evaluare dpdv moral și legal, închid ochiul la abuzurile, ilegalitățile și mizeriile acestora. Iar încrederea asta, nu este doar nemeritată, și abuzată, ci chiar chiar acoperirea sub care se întâmplă multiple atrocități, de multe ori, împotriva celor mai vulnerabili membri ai societății."

Desi pot sa-ti inteleg "ateismul" trebuie sa-ti spun ca te inseli cel putin in cateva din afirmatiile din afirmatia ta de mai sus.
Mai intai ca incepi cu "Credința/Religia" ca si cu ar fi totuna. Uite eu zic despre mine ca sunt un tip care crede (in Dumnezeu ca despre asta este vorba) dar nu sunt catusi de putin religios pentru simplul fapt ca nu vad mare legatura intre Dumnezeu si religie. Si nu, institutiile religioase NU merita nici cea mai mica atentie daramite incredere. Toate religiile, nu numai cea crestina, desi pot contine un miez de adevar sunt pervertite de natura corupta a omului in asemenea masura incat trebuie sa te feresti de ele ca de un sarpe veninos. Ferice de tine daca poti sa extragi samburele de adevar dintr-o religie fara sa cazi in plasa ei care te va duce fara indoia in sclavie spirituala daca nu chiar mai mult... Pana si sintagma aceea (oho si cate mai sunt de acest fel) care zice ca "religia exista in pofida slujitorilor ei" nu este decat tot o perfidie. Dar... ce au toate acestea cu Dumnezeu?

Anonim spunea...

Imi cer iertare pentru "afirmatia din afirmatia" dar mi-a scapat si nu am avut posibilitatea s-o mai corectez...