Cautări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările

joi, 28 februarie 2013

Credinta/Religia este nociva - Copiii-sclavi din spălătoriile catolice irlandeze

Nici nu știu cum să încep acest articol. Poate că ar trebui să spun retoric că nu cred că mă mai surprinde nimic în ceea ce privește abuzurile, ilegalitățile și mizeriile comise de popi, călugărițe și instituțiile religioase în numele moralității sau sub acoperirea nemeritatei credibilități de care încă se bucură instituțiile religioase în cadrul populației.

Dar însemna parțial să mint. La un anumit nivel încă sunt surprins, pentru că tot sper că malițiozitatea în societate nu va fi considerată, de oamenii care ar putea să intervină, un lucru banal. Dar se pare că instituțiile religioase sunt sediul unor experimente de tip Milgram continue, în care efectul Lucifer se manifestă frecvent.

Dacă până acum ați auzit de o mafie organizată care ascunde în mod sistematic popi pedofili, o conspirație care a ajuns până la vârf în Biserica Catolică, acum o să vă aduc în atenție cum Biserica Catolică a răpit copilăria multor copii, i-a sechestrat și i-a folosit drept sclavi în spălătoriile ei pentru a face bani în afaceri cu mari grupuri hoteliere, sub supravegherea atentă a călugărițelor.


  • 10.000 de fete irlandeze au fost trimise la spălătorii între 1922 și 1996
  • Primul-ministru Enda Kenny și-a exprimat sprijinul pentru supraviețuitori și familiile lor
  • Supraviețuitorii au respins scuzele și cer o recunoaștere completă din partea statului și a bisericii
  • Evenimentele au loc după o campanie de 10 ani al cărei scop este obținerea de scuze oficiale a unor compensații
Femei ale căror copilării au fost 'răpite', închise în ateliere Catolice au primit scuze publice de la guvernul Irlandez.
Într-o perioadă de 70 de ani, se estimează că 10000 [de fete] au fost trimise la 'Spălătoriile Magdalena' pentru a efectua muncă neplătită sub supravegherea călugărițelor [catolice].
Unele au fost trimise pentru că erau copii ale unor mame necăsătorite, altele pentru ilegalități minore precum neplata biletului de tren.
Înrobite: aproximativ 10.000 [de fete] au fost trimise să lucreze
fără remunerație în 'Spălătoriile Magdalena' timp de 70 de ani
În mod incredibil, ultimele zece spălătorii, care spălau rufe și lenjerie pentru mari lanțuri hoteliere, Armata Irlandeză și chiar berăria Guinness, au funcționat până în anul 1996. Au fost fondate în 1922.
Primul-ministru irlandez, Enda Kenny, și-a cerut scuze și pentru rușinea și bolile provocate, spunând că au fost produsul unei 'Irlande dure și necompromițătoare'.
Liderul cabinetului și-a exprimat sprijinul față de victime și familiile celor decedați, dar nu a oferit scuze în mod oficial.
 Cuvintele sale au generat dezaprobare din partea grupurilor de victime care au declarat că acele instituții erau mai rău decât închisorile și au cerut o poziție oficială mult mai categorică.
Această mișcare a apărut după o anchetă de 18 luni prezidată de senatorul Martin McAleese, care a ajuns la concluzia că una din patru femei trimise la spălătorii a fost trimisă de către stat.
Dl. Kenny a spus:
'Acelor rezidenți care au ajuns în Spălătoriile Magdalena pe diverse căi, 26% ca urmare a implicării statului, îmi pare rău pentru acei oameni pentru că au trăit în acel tip de mediu.'
Dar a adăugat ca raportul nu a identificat dovezi că au existat abuzuri sexuale în spălătorii, că 10% dintre deținuți fuseseră trimiși de propriile familii, iar 19% dintre ei au venit din proprie inițiativă.

Supraviețuitorii au respins imediat scuzele sale, și au cerut declarații mult mai clare și complete din partea guvernului și a ordinelor religioase implicate.

Articolul este mult mai lung și sunt raportate declarațiile personale a câtorva victime, oribilele detalii sunt în articolul original.

Credința/Religia este nocivă, pentru că face oamenii să creadă că, în general, orice instituție sau reprezentant religios este dincolo de reproș și îi scutesc de o normală și corectă evaluare dpdv moral și legal, închid ochiul la abuzurile, ilegalitățile și mizeriile acestora. Iar încrederea asta, nu este doar nemeritată, și abuzată, ci chiar chiar acoperirea sub care se întâmplă multiple atrocități, de multe ori, împotriva celor mai vulnerabili membri ai societății.

luni, 21 ianuarie 2013

Ateii n-au voie să dețină funcții publice

Se întâmplă în SUA, în Carolina de Nord:



Deci, prin Constituția statală, trebuie să ai prieteni imaginari pentru a ți se permite să rezolvi probleme reale.

Din planurile viitoare ale Carolinei de Nord spicuim:
  • violatorii sunt singurele persoane competente să conducă și să se angajeze ca personaj îngrijitor în aziluri pentru victime ale violului,
  • copiii de grădiniță sunt singurii eligibili la posturile de profesori universitari
  • studiile de arheologie se vor desfășura doar de către autori de ficțiune și orice publicație din domeniu se va baza doar pe descoperiri din cărțile lor sau prin revelație directă de la Moș Crăciun
  • pedofilii vor fi singurii responsabil de crearea legilor care sunt menite să pedepsească pedofilii
  • industria de telecomunicații va fi obligată să angajeze doar preoți și pastori, pentru că sunt specializați în "comunicarea" cu personaje imaginare
Există zvonuri că există o propunere ca în loc de instrumente de măsură precise, cercetătorii vor fi obligați să se bazeze pe declarațiile persoanelor declarate din punct de vedere medical drept psihotice, dar nu este clar cum vor fi aceștia identificați ulterior introducerii primului lot de detectori în locul aparatelor de măsură. Se speră că se vor cunoaște ei între ei, iar dacă nu, oricum Carolina de Nord nu este interesată de competență în domeniu, deci nu contează.

Așa să ne-ajute Carolina!

luni, 24 decembrie 2012

Sfântul Norman mai tare decât Iisus Cristos


Normal Borlaug, un adevărat gigant și sfânt al umanității:


El a folosit metoda științifică și a modificat genetic tot felul de soiuri de plante pentru ca noi toți să avem ce mânca, iar unii dintre noi - de exemplu, Gheorghe Mecinicopschi - ca niște copii răzgâiați și nerecunoscători urlă că organismele modificate genetic trebuie distruse și că-s rele.

Eu le propun să fie ei ce care se înscriu voluntar la a fi omorâți prin înfometare, dacă tot sunt sinceri în ideile lor cretine.



Sau se pot ruga la Dumnezeu să primească de mâncare. Doar se știe cât de eficientă e metoda asta - a se reține, în Africa există numai atei.


luni, 17 decembrie 2012

Așa nu...

Mai întâi a fost așa:


Apoi cineva a considerat că nu e OK ca un grup minoritar să se întrunească, așa că au luat acțiune:




Un citat al lui Bara Dada, adesea greșit atribuit lui Ghandi, se potrivește aici:
"Jesus is ideal and wonderful, but you Christians -- you are not like him." - Jones, E. Stanley. The Christ of the Indian Road, New York: The Abingdon Press,1925. (Page 114)
Doza de ipocrizie afișată de unii oameni e incredibilă. In concluzie, așa nu.

luni, 22 octombrie 2012

Gesturi extreme

Mai demult prezentam o discuție avută cu o creștină simpatică și TLP a indicat foarte corect că pentru a fi creștin e uneori nevoie să îi urăști pe ceilalți, dând un citat din discuția mea ca exemplu:

[Cristina Cris]
nu simti un gol in suflet?

[Cristina Cris]
"caci multi antihristi s-au aratat"

[Cristina Cris]
si ateii sunt niste antihristi

[Cristina Cris]
Nu-i suport pe atei

[Tu]
Nu-i frumos ce spui.
De ce?
Ţi-au făcut ceva?


[Cristina Cris]
Ca nu cred in singurul Creator
sunt niste persoane arogante
si ingamfate


[Tu]
Am fost eu arogant?


[Cristina Cris]
fara Dumnezeu sunt goi la suflet

[Cristina Cris]
Poate voi ,ateiilor nu va ascultat rugile


[Tu]
:-):-)


[Cristina Cris]
de aia sunteti asa deprimati
În plus, mai sunt tot felul de idioți care nu au auzit sau nu le-a intrat în cap niciodată idea că religioșii fac crime, la fel ca orice om, iar a fi ateu nu înseamnă imediat că ești un criminal trist, care urăște viața și pe mnezo sau cine știe alte imbecilități fără sens.

Mai sunt și cei din specia de credincioși care cred că ateii sunt oribili pentru că privesc religiile credincioșilor la fel cum credincioșii privesc orice altă religie în afară de cea proprie. Și, drept consecință, a face o caricatură a unui pedoprofet violent chiar și soția-copil sau a nu mânca un biscuite când vor unii e condamnabil.

Atunci se pune întrebarea, ce este un gest extrem sau o crimă?
  • Să faci un desen (ca ateii) sau să incendiezi ambasade și să omori niște oameni pentru niște desene făcute de alți oameni (ca musulmanii cu pricina)?
  • Să ridiculizezi idea că un biscuite este altceva decât un biscuite (ca PZ Myers), sau să violezi niște copii care ți-au fost dați în grijă și apoi să ai grijă să ascunzi asta și să-i ascunzi pe popii criminali (ca Biserica Catolică și popii ei pedofili)?
  • Să ridiculizezi idea că 1 = 3 și că asta are sens (ca ateii), sau să spui că a mutila un copil pentru că e un ritual religios (așa ca evreii la băieți și ca unii musulmani, la fete)?
  • Să critici abuzurile financiare și fiscale în favoarea religiilor (așa ca mine și ca alți atei români), sau să faci tot felul de ilegalități, să minți că nu vrei bani publici și apoi să ceri bani publici pentru o construcție pe care românii n-o doresc construită din bani publici, să terorizezi copii, să-i minți cu nerușinare și să-i imbecilizezi încât să refuze cele mai mai elementare cunoștințe științifice pentru că ascultarea e sfântă și știința îl sfidează pe Dumnezeu?
  • Să promovezi gândirea critică (așa ca mine și alții) sau să acuzi oameni de vrăjitorie, să la dai foc

Inspirat și parțial copiat de la Pharyngula.

luni, 15 octombrie 2012

Musulmanii fanatici... cum să nu-i iubești?

 Musulmanii fanatici (unii ar spune că ăia sunt musulmanii adevărați) sunt genul de oameni pe care nu ai cum să nu-i iubești. Îi iubești ca pe vărul Axinte pe care l-a scăpat mă-sa în cap când era mic și care din cauza traumelor cerebrale nu mai e în stare să judece chestiile cele mai elementare și face chestii atât de stupide că nici nu mai ai cum să te superi, ci poți cel mult să râzi cu amărăciune.

Axinte, așa e el, nu-l duce capul, săracu'. L-a scăpat mă-sa în cap când era mic, n-ai ce să-i ceri.
 Așa e și cu musulmanii fanatici, violenți și doritori de teocrație. N-ai ce să le faci, dacă-s căzuți în cap, au un handicap grav ireparabil, sunt poluați cu ideologia mincinoasă a islamismului.

Dar aici se opresc comparațiile, pentru că la musulmani nu ai cum nici să râzi cu amărăciune. Iată un asemenea caz în care nici să râzi nu poți.

ISLAMABAD: O fată creștină[sic]* de 11 ani a fost arestată în capitala pakistaneză sub acuzația de blasfemie, după ce a fost acuzată că a ars pagini din Coran, conform declarațiilor de sâmbătă ale poliției.

Reprezentanții secției de poliție Ramna au spus că a fost înregistrată o plângere contra lui Rimsha Masih, o rezidentă din Umara Jaffar în sectorul G-12 din Islamabad.

Fata a fost arestată vineri de personal de la o secție de poliție a femeilor după ce un bărbat numit Syed Muhammad Ummad a depus o plângere împotriva ei.

Totuși, o organizație non-gurenamentală numită 'Creștini în Pakistan' au reportat pe propriul site că fata are Sindromul Down și că a fost acuzată în mod fals că ar fi ars 10 pagini din Coran.

Organizația a spus că alți creștini care trăiesc în sectorul G-12 au fost "amenințați de extremiști" care vroiau vineri** să le incendieze satul.

Se pare că aproximativ 300 de oameni și-au părăsit căminele și s-au ascuns din cauza amenințărilor. Alianța Toate Minoritățile Pakistaneze (APMA) oferă asistență oamenilor care și-au părăsit căminele.

Ministrul Armoniei Naționale, Paul Bhatti, care este și directorul APMA, a contactat clericii islamici și poliția ca să controloeze situația.

Acctiviști pentru drepturile omului au cerut governului să reformeze sau să abroge controversata lege a blasfemiei, despre care spun că este adesea folosită greșit pentru a persecuta minoritățile precum cea creștină.

Ministrul federal Shahbaz Bhatti, fratele lui Paul Bhatti, care a fost ministru pentru problemele minorităților a fost împușcat de extremiști în Islamabad în martie anul trecut (n.t.: 2011) după ce a cerut abrogarea legii blasfemiei.

În primul rând, cum poți ca om să spui cu cea mai mare seriozitate că un copil care are Sindromul Down poate să fie acuzat de blasfemie? Se pare că e neclar care e vârta reală a acuzatei, după ultimele informații are 14 ani, dar prezintă un retard mintal care o poziționează mult sub această vârstă dpdv mental. Dar ce să le ceri la acești Axinte ai omenirii?

Ce e mai trist este faptul că ulterior s-a dovedit că acuzațiile erau false și erau falsificate TOCMAI de către un lider religios islamic.

RAWALPINDI: Poliția a arestat condunctorul de rugaciuni Khalid Jadoon sub acuzația de falsificare de probe, pe care le-a folosit ca s-o acuze pe Rimsha Masih că ar fi comis blasfemie arzând pagini din Coran, a raportat Express News duminică dimineață.

Corespondentul Express News, Qamarul Munawar, a spus că Hafiz Muhammad Zubair, care a fost martor când Jadoon a adăugat pagini din Coran, a declarat sâmbătă acestea magistratului din Rawalpindi.

Conform cu cele spue de Zubair, când stătra în Iteqaaf în moschee niște oameni i-au dat câteva pagini arse conducatorului de rugăciune. După ceva timp, Jadoon a adăugat câteva pagini de Coran la cele inițiale.

Zubair, în  declarația sa a adăugat că alți trei oameni prezenți în cu el în moschee l-au întrebat pe Jadoon de ce adăugat în grămada de hârtie arsă, întrebare la care conducătorul de rugăciuni a spus că un asemenea act este necesar pentru a le întări cazul.

Munawar a reportat că poliția din Islamabad l-a arestat pe Jadoon și că-l interoghează.

Rimsha a fost în custodie de când a fost arestată cu mai bine de două săptămâni înainte, fiind acuzată că a ars pagini din Coran, violând legea blasfemiei din Pakistan. Conform rapoartelor medicale, Rimsha are 14 ani și dezvoltarea mentală sub vârsta ei biologică.
Nici nu știu ce să mai zic. Chestiile ăstea se întâmplă în zilele noastre, în secolul 21, anul 2012. Cine nu conștientizează că religiile sunt un continuu factor de regres social, politic și mai ales mental, nu au nici cea mai vagă idee despre ce efecte au religiile și sunt total rupți de realitate din acest punct de vedere.


Îmi cer scuze cititorilor mei pentru că n-am mai fost activ în ultima vreme, dar sunt atât de scârbit de lucrurile ăstea, simt că repet aceleași lucruri la pareți și fără ca nimeni din cei care și-au deschis ochii nu face mare lucru decât să vorbească în aceeași cameră de rezonanță pe internet, încât simt că n-am de ce să mai continui.

Când am devenit ateu și mi-am dat seama cât de insidioasă și perfidă e religia, cum otrăvește tot (Dumnezeu să-l odihnească pe Hitchens :P) am sperat că și în România se va forma măcar un ONG al ateilor care să lupte și să aduca în vizorul public aceste probleme.

Mai am multe articole care așteaptă în „Articole nefinalizate”, dar cred că la un moment am să renunț la blogging, în ciuda faptului că am avut la un moment dat ceva succese. Nu am cum să fac tot singur sau doar eu cu godless.


Dacă nu mă las de blogging, poate că am să mai revin cu alte povești minunate despre verișorii noștri căzuți în cap, musulmanii fundamentaliști. Până atunci, voi încerca să public cam un articol pe săptămână, față de 2 (sau mai multe) în trecut.


* Nu eexistă copii creștini, copii musulmani, copii hinduși, la fel cum nu există copii liberali, copii comuniști, copii social-democrați. Există doar copii cu părinți creștini, copii cu părinți musulmani șamd, pentru că copiii nu au capacitatea de a înțelege și cqntări corecte aceste concepte, deci nu au cum să adere la ele în mod conștient și în deplină cunoștință de cauză la ele.

** Vinerea este ziua sfântă la musulmani și, de multe ori în asemenea evenimente violențele și vaurile de fanatism au loc tocmai ca urmare a instigărilor la violență care au loc la moschei, iar cum în multe moschei dacă vorbește imamul (popa islamic) ceilalți nu au voie să vorbească deloc, capacitatea vreunui om mai decent de a se opune instigărilor este aproape anulată pentru că nu poate să protesteze fără posibile consecințe grave pentru sine.