Lecții despre islam, putin diferite :-)

Iată cum răspunde o femeie demnă de sine și căreia nu-i este rușine și nu pune botul la manipularea religioasă:



Așa da! Așa arată islamul modern, mufti-ul e luat și el la rost, nu doar fraierii.

Ce sarbatorim in decembrie? Craciunul? Nasterea lui Cristos?

Majoritatea oamenilor care trăiesc în Europa sau în Americi spun că în decembrie sărbătoresc Crăciunul, o sărbătoare dublă, venirea lui Moș Crăciun cu cadouri, dar și nașterea lui Iisus Cristos.

Despre Moș Crăciun orice om normal știe încă de la 5-6 ani că nu există. Nimeni n-a demonstrat că nu există, nimeni nu l-a cautat în toate colțurile lumii, sub toate pietrele, în toate grotele și peșterile, în toate clădirile din lume, ca să arate că nu existe. Pur și simplu faptul că în cârca lui Moș Crăciun se pun niște puteri extraordinare precum capacitatea de a vizita într-o singură noapte miliarde de copii sau capacitatea de a da cadouri acestor miliarde de copii fără a fi detectat vreun stoc imens de materie primă pentru ele sau stocuri întregi cumpărate de vreo entitate car lucrează în numele lui, prin aceste puteri extraordinare care contrazic în mod vădit tot ceea ce cunoaștem despre lume și univers, orice om care gândește cât de cât și-a dat seama că nu există un Moș Crăciun real, există cel mult idea de Moș Crăciun, o exprimare a acțiunilor noastre puse în seama personajului imaginar.

Când vine vorba despre Cristos însă, faptul că i s-au pus în cârcă tot felul de puteri extraordinare care sfidează tot ceea ce știm despre lume este, dacă ai fost bine șamponat pe creier, culmea, o dovadă a existenței lui. Se zice că ar fi mers pe apă, că ar fi transformat apa în vin, că ar fi vindecat bolnavi, orbi și ar fi înviat morți și multe alte lucruri care vin în contradicție directă cu ceea ce știm despre lume. Toate acestea sunt considerate dovezi în favoarea ideii că a existat Cristos și că a fost divin.

Se pune întrebarea de ce inconsecvența asta în gândire? De ce când vorbim despre Moș Crăciun și spunem că face lucruri imposibile (vezi cadouri care zice-se apar fără a crea la acumulări de materie primă sau stocuri imense, fără defrișări, fără poluare etc.) ajungem la concluzia logică și corectă că nu există, dar când vorbim despre Cristos și lucruri imposibile pentru un individ fără mijloace tehnice de dimensiuni biblice [sic] (ex.: transformarea moleculelor de apă în molecule de zaharuri, și alți compuși organici, adică transformarea atomilor de hidrogen și oxigen în atomi de carbon, potasiu și alte elemete) mulți susțin tocmai că aceste violări ale legilor fizicii sunt dovezi ale faptului că e adevărat?

Motivul e multiplu fațetat:

• îndoctrinarea religioasă - încă din fragedă copilărie aceste idei au fost bătute în capetele lor și li s-a spus că sunt adevărate, iar cum la vârsta aia gândirea critică nu e dezvoltată, au crezut
• când gândirea critică începe a se forma, nimeni nu spune că a pune întrebări incomode despre Moș Crăciun este blasfemie, adică nu ești amenințat în nici un fel, cu Cristos, da
• odată ajuns la maturitate, oamenii devin din ce în ce mai reticenți să își schimbe ideile, iar trecerea timpului (și selecția observațională - reținerea dovezilor favorabile și ignorarea celor nefavorabile propriilor idei) induce senzația că ideile au rezistat testul timpului; în plus oamenii sunt, în general, atașați de ideile lor și cred că orice critică la adresa ideilor lor este un atac direct asupra lor
  
• mulți oameni au impresia că dacă mai mulți oameni cred ceva înseamnă că e mai credibil acel ceva (pe idea, „ăilalți cred, sigur au motivele valide”), culmea e că acesta e un mecanism de validare reciprocă și stimulare reciprocă fără o bază reală
• acele lucruri sunt scrise într-o carte care e foarte veche ca e considerată „cuvântul lui Dumnezeu”
• ș.a.m.d.
  

Totuși, toate poveștile despre miracolele lui Cristos își au originea în biblie, de fapt originea lor este tradiția orală a sectelor creștine, dar din punctul nostru de vedere, a oamenilor secolului XXI, originea e biblia, dar cu toții știm de la jocul „Telefonul fără fir” câtă încredere poți să îți pui în transmisia orală a informațiilor, cu toate înfloririle, modificările și cosmetizările ce apar implicit în povestirile transmise oral.

Revenind la biblie, totuși se pune întrebarea cât de încredere este biblia? Și dacă ați citit biblia, știți că e plină de contradicții. Și știind că evangheliile sunt cele mai noi cărți din Noul Testament și faptul că nu au fost scrise de Marcu, Matei, Luca și Ioan (acestea sunt nume date scrierilor care au fost original anonime), se mai pune întrebarea dacă nu cumva evagheliile au fost lovite de înfloririle inerente transmiterii orale? Având în vedere că se știe că au fost alterate chiar și după scriere, este foarte credibil că au fost alterate și înainte de punerea pe hârtie.


Din pricina încăpățânării creștinilor de a accepta realitatea, suntem nevoiți ca să repetăm în mod repetat să expunem falsitatea lucrurilor pe care le cred, faptul că biblia este o colecție de scrieri total incoerente, care se contrazic reciproc și pe ele însele și sunt contrazise de faptele istorice pe care le cunoaștem cu o certitudine foarte mare din izvoare istorice independente.


Nașterea lui Cristos este raportată doar în evangheliile după Luca și, respectiv, Matei, dar narațiunile sunt destul de diferite încât să pună un imens semn de întrebare asupra veridicității poveștii, mai ales asupra nașterii miraculoase care, apropo, nu e din virgină, era doar o fată tânără, în condițiile în care nu ar fi prima naștere miraculoasă din istoria religiilor.



Până la urmă totul se reduce la faptul că biblia nu este o sursă de informații de încredere datorită defectelor evidente, așa că nici poveștile din ea nu sunt credibile.

Deci vedeți, dragii moșului crăciun, Cristos este și mai implauzibil decât Moș Crăciun din mai multe motive:

• se zice că a făcut sex forțat cu legile fizicii mult mai mult decât moșul cu cadouri,
• cartea din care s-au scurs poveștile despre Cristos nu este o sursă de încredere de informații,
• poveștile care au ajuns în biblie au fost, cel mai probabil, modificate și răs-înflorite, exagerate și alterate datorită transmiterii pe cale orală până când au ajuns în formă scrisă,
• chiar și după tipărire cărțile biblice au fost alterate
• plasarea temporală a nașterii lui Cristos este imposibilă la nivel de ani, iar plasarea ei la nivel de zi e ridicolă
• însăși biblia contrazice idea de naștere a lui Cristos în iarnă (păstorii nu ar fi stat cu oile în frigul iernii deșertice din Betleem)
• nașterea este raportată doar în scrieri care au apărut la timp destul pentru a forma o religie și arhisuficient pentru a înflori o poveste deja existentă
• nu există nici o dovadă contemporană extracreștină care să confirme masacrul raportat în Matei 2:16
• nu există nici o dovadă contemporană extracreștină care să confirme existența lui Cristos
• nu există nici o dovadă contemporană extracreștină care să confirme vreunul din miracolele lui Cristos, nici chiar momentul în care zeci de zombi ar fi ieșit din morminte și s-ar fi apucat la taclale cu cei dragi, asta într-o colonie romană

Afirmațiile extraordinare au nevoie de dovezi extraordinare, a spus Carl Sagan. Orice om care gândește și nu are mintea virusată cu religie, recunoaște asta pentru că așa gândim și acționăm zi de zi, nu credem afirmații precum „merg pe apă” doar că scrie într-un ziar sau dacă vedem un clip, este nevoie de mult, mult mai mult de atât. Asta dacă nu ești șamponat bine pe creier de mic și ăla care merge pe apă se numește Iisus Cristos și scrie că a mers pe apă într-o carte cu cruce pe ea, o carte cunoscută sub numele de „biblie”.

Ca să închei într-o notă umoristică, nu uitați cuvintele Sfântului Ioan Îndatoratul (la bancă):

„Au reduceri la mall! Nu fi prost, fă-ți un credit și cumpără din obligație lucruri de care n-au nevoie celor pe care îi vezi doar de Crăciun cu bani pe care nu-i ai!”

Și, ca picanterie, creștinii n-au voie să împodobească pomul de iarnă pentru că e obicei păgân:

1. Casa lui Israel, ascultati cuvantul ce vi-l graieste Domnul!
2. Asa zice Domnul: "Nu deprindeti caile neamurilor si nu va ingroziti de semnele cerului, de care se ingrozesc neamurile;
3. Ca datinile neamurilor sunt desertaciune: aceia taie un lemn din padure si mainile mesterului il lucreaza cu toporul;
4. Apoi il imbraca cu argint si cu aur, il intaresc cu cuie si cu ciocanul, ca sa nu se clatine. Asa sunt dumnezeii neamurilor.

Așa că, spor la obiceiuri păgâne!

Vă urez „Sărbători fericite!”, „Sol Invictus fericit!”, „Un solstițiu de iarnă plăcut, chiar dacă a trecut :-)”, „Crăciun fericit” și nu uitați, nimeni nu deține monopolul asupra sărbătorilor de iarnă și nici nu trebuie.

Mahomed Nazim - Soarta unui ateu intr-o tara islamica - partea a 2-a

Vă spuneam cu ceva timp în urmă despre Mahomed Nazim, primul ateu care spus public faptul că nu crede în religii, deci nici în islam, asta în Maldive, o țară islamică în care oficialii pretind că toți oamenii sunt musulmani.

Iată că cineva din SUA, utilizatorul de youtube TheTruePooka, a încercat și a reușit să ia legătura cu el. Iată ce s-a întâmplat.



Puteți să-i scrieți direct și să sperăm că Mahomed Nazim n-o să fie vânat de cretini la fel cum a fost Ismail Mohamed Didi, ba, din contră, să supraviețuiască, eventual să emigreze din țara sa și să lupte alături de alții precum Ayaan Hirsi Ali, Maryam Namazie, Wafa Sultan și Maajid Nawaz împotriva islamismului fundamentalist și a extremiștilor.

Indonezia musulmana / islamica - discriminare sau respect?

Musulmanii, ca orice alt sortiment de credincios, pretind că religia lor e garantul unei moralități impecabile. Dacă ar fi așa, atunci de ce bărbați indonezieni paplează femeile în trenuri în așa hal de a fost acceptată „soluția” creari de vagoane strict pentru femei? De nesimțiți ce-s bărbații musulmani poate?



Și nu e vorba numai de bărbații musulmani, ca în orice caz, și femeile musulmane pot fi imorale:



Sau nici ăștia n-or fi musulmani adevărați?

Tipuri de răspunsuri ale credincioșilor

Când un credincios încearcă să răspundă la un argument împotriva existenței zeilor, răspunsul se încadrează într-una din categoriile:

1. „religia mea e adevărată” (de regulă urmată de raționamentul circular „pentru că așa scrie în cartea sfântă”),
2. „credința în Dumnezeu este utilă” sau
3. „ateismul este criminal, deci e mai bine cu credință”.
   

Dintre aceste tipuri de argument doar prima pretinde ceva legat de validitatea ideii că există măcar un (dumne)zeu creator, celelalte nu au nici o relevanță în cazul întrebării „Există vreun (dumne)zeu creator?”.

Celelalte sunt, de fapt, indicii în legătură cu siguranța poziției respectivei persoane în relație cu întrebarea esențială, dacă există măcar un zeu creator. Dacă crezi că poți argumenta răspunsul prin argumente din prima categorie, utilitatea credinței este irelevantă/inutilă în demonstrație, dar dacă nu ai încredere că poți să-ți susții poziția, vei încerca să-i convingi pe ceilalți (și pe tine) că, indiferent dacă există sau nu (dumne)zei, este util să crezi că există. Ori în acest caz nu se mai discută despre realitate, ci despre ceea ce ne face să ne simțim bine, despre deformarea realității, despre ignorarea realității pentru că ne face să ne simțim bine.

În ultimul caz avem de a face cu un conglomerat de erori logice, începând cu învinuire prin asociere, continuând cu un apel la sentimente și terminând cu falsa idee că lipsa credinței poate motiva în sine ceva.

Lipsa credinței într-o idee nu poate motiva ceva, cum lipsa credinței în Moș Crăciun nu poate motiva copiii să fie răi. Pentru a motiva o acțiune este nevoie de o motivație pozitivă (în sensul prezenței ei), de exemplu, credința că există o rasă superioară și una inferioară poate motiva ura împotriva rasei inferioare și ulterior poate motiva dorința de a extermina rasa presupus inferioară.

Ultimul tip de argument este specific celui încolțit care este nevoit să recunoască faptul că nu are nici o bază pentru ceea ce crede, dar consideră că alternativa este odioasă și poate avea consecințe dintre cele mai nefaste.

Evident, în viața de zi cu zi, tipurile de argumente folosite nu sunt stricte indicii ale poziției interne a interlocutorului, dar identificarea tipului de argument poate fi foarte utilă în conversații.

Rețineți, când cineva argumentează cu presupusa utilitate a religiei/credinței aduceți-i aminte că și alte metode pot conferi acele beneficii, o pot face cu investiții mult mai mici (timp și resurse) și fără un bagaj de dogme și cutume ce sunt irelevante în utilitate, ba chiar pot fi contraproductive.

Dacă cineva încearcă să „argumenteze” cu argumente de tipul 3, aduceți-i aminte interlocutorului/interlocutoarei că acest lucru e irelevant în ceea ce privește întrebarea esențială, că lipsa credinței în Moș Crăciun nu face copiii mai răi și că ar trebui să îți mulțumească că încă nu i-ai omorât. Asta ar trebui să-i trezească la realitate și să-și dea seama cât de jignitoare este o asemenea afirmație.

Sunt ateu, deci nu cred în ...

Nu cred că există:

Adonai, Ahura Mazda, Alah, Baal, Bhagwaan, Cristos, Dionisos, Eli, Eloi, Eros, Ek Onkar, Firozgar, Gaia, Gar-ogar, Hera, Hotu Matu'a, Ishvar, Ju-ju, Krishna, Lakshmi, Make-make, Mithras, Nirankar, Odin, Paramatma, Quatzequatl, Ra, Ran, Roi, Set, Shaddai, Tangata manu, Uranus, Vishnu, Waheguru, Yahve, Zeus, Zhu

și nici ceilalți mulți alți zei pe care nu i-am menționat în lista asta deja mare.

Nu cred că există: Bau-bau, ceainicul lui Russel, elfi, inorogi, Moș Crăciun, Satana, zâne etc.


De ce nu cred că există? Pentru același motiv, nu există dovezi serioase în favoarea existenței vreunuia din ei.


Dacă nici tu, cititorul meu/cititoarea mea nu crezi în toate chestiile ăstea, probabil o să vrei să spui celor dragi că ești ateu/atee. Acum ai un ghid în acest sens: „Cum să spun că sunt ateu/atee?”.

De ce fundamentaliștii sunt imaginea unei religii

Obișnuiesc ca, atunci când îmi vine o idee de articol dar nu am timp să-l scriu la acel moment, să pun idea de bază sau link-ul la articolul sursă de inspirație pentru idee într-un articol nefinalizat. Am strâns destule asemenea idei de articole și unele, dacă stau prea mult acolo, devin depășite sau irelevant. Altele își păstrează actualitatea.

O asemenea idee de articol mi-a venit de la un citat din partea unui musulman, citat pe care l-am colectat în preajma evenimentului Everybody Draw Muhammad Day. Autorul este un oarecare Nasir Latif de pe Facebook care a ținut să transmită unuia (sau mai multora, nu rețin) dintre participanții la eveniment următoarele:

Being the followers of PROPHET MUHAMMAD (P.B.U.H) GOD we pray to you ,must destroy them who are doing arrogance About your Beloved PROPHET MUHAMMAD (P.B.U.H) ( AMEEN) and we also Pray to you that give enough strength to our leaders that they could terminate every kind of relation ship with those countries who are ...playing with the emotions and patience of muslims . Being a muslim no one dear to us more then our Beloved PROPHET MUHAMMAD (P.B.U.H)

Ce am observat în primul rând în acest citat a fost o doză foarte concentrată de fanatism, ură, iraționalitate, obsesie și o clară demonstrație a faptului că fiecare își clădește (dumne)zeul după chipul și asemănarea sa.

Fanatismul e evident în dorința de a distruge pe cei ce nu dau nici doi bani pe religia lui.

Ura e clară în dorința de distrugere și în dorința ca țările majoritar musulmane să se autoizoleze economic, politic și în orice fel de ceilalți, considerând în mod total greșit că și celelalte țări sunt uniforme și nu există individualitate.

Iraționalitatea e clară în lipsa de înțelegere a complexității relațiilor economice, politice și sociale, în incapacitatea de a înțelege că un mediu cooperant e mult mai benefic decât unul beligerant.

Obsesia este ilustrată de repetiția compulsivă a formulei „magice” PBUH (peace be upon him = pacea fie asupra lui), repetiție probabil mult mai automatizată și mai compulsivă decât cea a unui creștin care trece pe lângă o biserică și-și face cruce. Oare își imaginează că o să ajungă în iad dacă nu spune formula magică? La judecata de apoi o să i se reproșeze că a uitat să spună incantația de 3 ori în viața lui, deci va ajunge în iad pentru asta?


Sunt din ce în ce mai tentat să spun că asemenea indivizi care își declară dragostea lor față de Mahomed sunt, de fapt, mahomedani, nu musulmani, pentru că l-au transformat pe Mahomed însuși într-un fel de zeu. La fel fac și cu coranul și cred că asta va fi clar sâmbătă (acum când scriu aceste cuvinte, 11 septembrie - Everybody Burn the Quran Day - este în viitor, deci nu știu care vor fi fost consecințele fanaticilor din Florida).


Indiferent de câți posibili musulmani moderați și tăcuți ar fi în lume, noi îi vedem pe fanatici, iar moderații tac.


Obișnuiesc să ascult diverse podcasturi pe drumul de la serviciu spre casă (sau invers) și într-una din zile, văzând că am epuizat episoadele de pe telefon am vrut să îmi descarc un alt episod pe care nu-l aveam deja pe telefon. M-am oprit în fața unui cămin/bloc cu garsoniere închiriate cu gândul să scanez după rețele wireless și, dacă găsesc o rețea wlan deschisă, să descarc episodul dorit.

Am rămas oarecum cu gura căscată. Una dintre rețele se numea „allah akbar”. Poate o să ziceți „ei și ce?”, dar gândiți-vă puțin, câte rețele wireless cu numele „slavă domnului” sau „Dumnezeu e lumina” ați găsit vreodată? Cam care ar trebui să fie starea ta mentală, ca individ, ca prima idee de nume de punct de acces pe care să o consideri bună să fie undeva în spectrul ăsta? Cam cum ar trebui să arate un creștin care face ceva similar? Cam ce comportament ar avea un asemenea creștin? Probabil s-ar apuca să ardă corane de 11 septembrie.

Este clar că iarăși avem de a face cu un individ nu tocmai moderat.


În aceeași seară în care am găsit rețeaua wifi a lui Allah, m-am întâlnit în metrou cu un nigerian creștin care vroia să ajungă în Franța, după ce se refugiase din Nigeria pe motive de persecuție. Persecuție religioasă din partea unor musulmani fundamentaliști.

Am intrat în vorbă cu el pentru că m-au intrigat urmele evidente de arsuri ca de țigară pe antebrațele lui și pentru că mi-a cerut ceva informații. Am schimbat câteva replici și mi-a povestit cum a plecat din țara lui din cauza musulmanilor care fac ravagii pe acolo, despre cum dorește ca să o aducă și pe soția lui în Europa, fie în România, fie în Franța (am observat verigheta și l-am întrebat de familie), despre fundamentalismul islamic din țara lui.

Imaginea pe care mi-a transmis-o a fost destul de neagră și de pe atunci mi-am dat seama că acea conversație trebuia să ajungă pe blog într-un fel sau altul.



Ce au în comun aceste trei povestioare? Faptul că, în toate trei cazurile, imaginea pe care o reținem în ceea ce-i privește pe musulmani este cea de fundamentalist, lucru care e o generalizare periculoasă și care ar trebui să aprindă întotdeauna beculețe și să sune alarme în mintea oricui.

Chiar și dacă toți musulmanii cu excepția unuia singur sunt extremiști, generalizarea tot este periculoasă, acel individ poate fi strivit în acea generalizare.

Suntem obișnuiți cu imaginile unor creștini moderați, nonviolenți pentru că-i vedem zilnic, dar când știrile senzaționale despre musulmani sinucigași teroriști apar la televizor, presupunem că toți musulmanii sunt așa.

Moderații au vina lor că nu se ridică hotărât împotriva fundamentaliștilor, indiferent de religie, dar, deși nu pot fi acuzați de crimele lor, tăcerea lor le permite fundamentaliștilor să picteze orice imagine doresc în legătură cu religia lor, fie ea creștină, islamică sau de alt fel.

Umor creștin: absurdități din biblie

Mă dădeam eu frumos cu placa de surf pe frumoasele valuri ale internetului și la un moment dat am observat o arătare hidoasă. Era un site de creștin care prozelește pe care era un articol și mai hidos care se numea „Dumnezeu nu crede în atei”. „OK”, zic eu, că nici noi nu credem în Dumnezeu, iar din cauză că noi suntem reali și el nu (dacă nu socoți că aparține de real conceptul din capetele credincioșilor), deja e avantaj atei.

De curiozitate, pentru că sper mereu să găsesc ceva discuții inteligente, sau măcar idei noi de la credincioși, deși mereu sunt dezamăgit, de curiozitate, zic, mă uit pe articol și ce văd? Aceleași idei preconcepute, dar ce e și mai dezamăgitor e că articolul începe cu propoziția „Ray Comfort este genial.”. S-au dus speranțele mele că găsesc material inteligent după ce banana-man e declarat genial.



Până la urmă m-am decis să comentez.

Ray “Banana Man” Comfort este unul dintre cei mai proști oameni care au călcat pământul vreodată. Articolul este foarte slab pentru că privește ateii din prisma tuturor preconcepțiilor clasice și greșite ale credincioșilor.

A fi ateu = o persoană care NU răspunde afirmativ la întrebarea “crezi că există cel puțin un (dumne)zeu creator?”.

Citește aici poate înțelegi cam care e treaba:

http://zergu-si-credinta.blogspot.com/2010/03/ce-inseamna-ateu-crestin-religios.html

Asta e tot. În rest sunt fabulații, greșeli logice și logică religioasă:

logica convențională:
- Am o minge!
- Chiar? Dovedește!
- Uite! (și arată mingea)
- Da, așa e.

logica religioasă:
- Am o minge!
- Chiar? Dovedește!
- NU POȚI SĂ DOVEDEȘTI CĂ NU AM O MINGE!
- wtf?

Ca de obicei, credinciosul mi-a recomandat sa citesc biblia, de parcă încă o lectură a acestei proste cărți de ficțiune ar putea să devină mai bună odată cu creșterea numărului de lecturi.

…Zergule, doar daca studiezi Biblia, vei vedea ce inseamna religia. E ca si cum ai face cercetari despre munti, dar tu stai la campie si iei in considerare doar dovezile existente acolo…oricine studiaza Biblia in mod sincer(adica sa afle adevarul despre existenta lui Dumnezeu) va vedea ce inseamna religia intr-un mod personal ;)
Respect!

Evident, la un asemenea mesaj nu puteam să-i răspund decât clasic și să-i ilustrez credinciosului ce minunăție de zeu venerează.

@Bob: La fel mi s-a spus și despre Coran. Până acum, tot ceea ce am descoperit în ambele cărți (proaste, de altfel) este barbarism, imoralitate, minciuni, sexism, primitivism, discriminare, amenințări și absurditate.

Nici măcar semizeul tău, Cristos, nu e impresionant, ci imoral:
http://lazypawn.com/wordpress/model-moral/

Și ca să rezolvăm treaba repede, chiar și Satana e un personaj imaginar mai plăcut decât zeul tău care e un criminal în serie:

http://tinyurl/ZeulCriminal1
http://tinyurl/ZeulCriminal2

Ca temă, contorizează tu câte persoane a comis Satana și dup-aia mai vorbim.

Și nu uita, SĂ NU FIERBI IEDUL ÎN LAPTELE MAMEI, e foarte important, Dumnezeu a spus-o de trei ori în biblie - Exod 34:26, Deut 14:21, Exod 23:19

Până la urmă, cam asta e rezumatul bibliei: imoralitate, crime, barbarism, minciuni sfruntate și umor involuntar.

Ego mai mare ca la credincioși nu există

Credincioșii cred în ceea ce spun textele lor „sfinte”. Și ce spun ele, de cele mai multe ori, e că un zeu, intitulat cel mai frecvent Dumnezeu, a creat tot universul, toată lumea materială observabilă și apoi a făcut „cununa creației”, pe om, pentru a stăpâni peste acestă lume materială.

Un ego mai mare decât al credincioșilor nu există pe lumea asta, și ei au tupeul să ne spună nouă infidelilor că suntem plini de noi și că ne-am transformat în zei. Eu zic că ei, iarăși, habar n-au ce vorbesc și ei proiectează asupra noastră ceea ce fac ei. Cum poți sa spui că noi suntem ce ne pretindem zei când noi suntem conștienți că suntem niște epsiloni în univers și ei, credincioșii, se consideră „cununa și/sau stăpânii creației?



Deci cine se crede mai important decât este? Ateul care își dă seama cât de nesemnificativi suntem, sau credinciosul care se crede cununa creației, scopul pentru care există universul?

Apropo, în procent covârșitor, universul este neprielnic vieții, ba chiar te poate ucide în chinuri sau instantaneu în mai toate locurile parte în care teoretic ai putea fi, cu excepții absolut minuscule aflate pe o parte din porțiunile de uscat de pe o planetă nesemnificativă parte dint-un sistem solar aflat într-un braț îndepărtat al unei galaxii nesemnificative, doar o galaxie din cele 170 de miliarde de galaxii (după alții și mai multe) din universul observabil.

Așa e că nici măcar nu vă dați seama cât înseamnă 170 de miliarde de galaxii? Ei bine, numai gândiți-vă că pe Terra există cam 7 miliarde de oameni, și un om tot e considerat nesemnificativ raportat la întreaga populație, iar galaxia noastră este de cam 25 de ori mai nesemnificativă decât este un om, raportat la întreaga populație. Și nici nu am vorbit încă cât de neimportant este steaua sistemului nostru solar, Soarele relativ la galaxia Calea Lactee în care sunt alte miliarde de stele...

Deci care are ego-ul mai mare? Credinciosul cunună a creației sau ateul conștient de faptul că este o particulă foarte norocoasă a acestui univers?

Teocrația în România IV

Logosfera ne anunță că România, per total, este mai religioasă decât localitatea care e declarată cea mai religioasă din Turcia. Ei au 23 de moschei la 23.000 de locuitori, deci o medie de 1000 de locuitori la o moschee. Noi avem media asta la nivelul întregii țări raportată la numărul de biserici, așa cum arată imaginea pe care am mai prezentat-o și cu alte ocazii:



Dacă punem la socoteală că închidem, în medie, 3 școli pe zi și deschidem o biserică la fiecare 2 zile și, pe deasupra, nici nu taxăm cultele religioase, așa cum fac alții mai ortodocși ca noi, este clar că în curând România o să se cheme Republica Teocrată România, asta, dacă nu facem nimic pentru a crește nivelul de educație. Eu încerc să fac asta cu blogul ăsta amărât. Tu ce faci? Ai discutat cu membrii familiei tale, cu cunoscuți, cu nepoții tăi?

Dumnezeu schizofrenic sau oameni și climate diferite?

Într-o discuție pe tema „Cei doi Dumnezei din Biblie” am comentat următoarele rânduri.

Dacă aruncăm o privire la cea mai veche religiei monoteistă, zoroastrianismul, aflăm că se spune că Ahura Mazda, creatorul universului, nu este neapărat atotputernic, ci foarte puternic și se află într-un conflict cu forțele răului.

O simplă privire în Vechiul Testament arată un dumnezeu răzbunător, sângeros, criminal, discriminator, instigator, misogin, care aprobă și oferă instrucțiuni privind sclavia, genocidal, singurul personaj capabil de planetocid, și care deține o multitudine de atribute similare mentalității epocii bronzului.

O simplă contorizare a crimelor din biblie este grăitoare referitoare la caracterul criminal al dumnezeului biblic, crime care, aproape(?) exclusiv se găsesc în Vechiul Testament:

http://tinyurl.com/ZeulCriminal1
http://tinyurl.com/ZeulCriminal2

În Noul Testament, într-adevăr crimele și vărsarea de sânge se domolește, însă există multiple versete care sugerează că Vechiul Testament e încă valabil. Chiar Cristos spune că n-a venit să schimbe legea, ci s-o împlinească.

Dacă continuăm pe linia religiilor monoteiste abrahamice ajungem la islam unde se presupune că este vorba despre același dumnezeu, iar caracaterul sângeros revine. Pe de altă parte, Coranul s-a pliat perfect pe nevoile lui Mahomed, iar caracterul războinic al lui Mahomed pare să fi fost în perfect acord cu Allah.

Dacă privim la contextul istoric al apariției fiecărei religii din cele enunțate, vom observa că tendințele pacifiste și/sau de resemnare corespund unor climate de relativă stabilitate politică și/sau populațiilor asuprite, în timp ce cele mai violente (iudaismul și islamul) unor climate politice și mentalități mai retrograde, setoase de sânge și dornice de afirmare și/sau răzbunare.

De aici, zic eu, se explică diferențele de caracter ale dumnezeilor, iar primitivismul mental specific erei i-a împiedicat pe creatorii religiilor să observe că atribute precum omnipotența, omniprezența și benevolența intră în conflict cu ele însele, cu celelalte, cu realitatea sau cu logica, pentru că un dumnezeu omnipotent ar putea face orice, inclusiv să pulverizeze instantaneu adversarul malefic - Satana/Shaitan.

Sper că este clar care pe care a creat.
Discuția este prezentă în întregime aici.

Frica și religia merg mână în mână II

După ce am povestit experiența mea personală cu frica chiar și după deconversie, am găsit la HappyAteista un articol despre cum fundamentaliștii din SUA folosesc frica pentru a spăla pe creier și pentru a speria pe indivizii mai influențabili să creadă.

Toată chestia se petrece la așa numita „Casă a Iadului/Hell House” despre care a scris Russel Glasser după ce a vizitat-o. Nu știți cine este Russel Glasser? Este unul dintre gazdele de la faimoasa emisiune „The Atheist Experience Show”, emisiune ale cărei înregistrări mi-au fost esențiale în deconversie. Aaa, da, Matt Dillahunty și Martin Wagner au și vorbit în emisiunea nr. 523 despre Hell House (pe la minutul 5:30, 17:00 și probabil și alte momente; urmăriți toată emisiunea sau alte emisiuni, chiar merită).

Pun și aici clipul cu filmări de la Hell House, în caz că vă e lene să mergeți la HappyAteista (Să vă fie rușine, Ateista Fericită știe ce vorbește și mai si vorbește bine de tot, eu zic s-o vizitați că dacă nu, vă mănâncă Quetzalcoatl capul când o sa muriți. Pe cuvântul meu de pionier!)

Urmăriți-l pe bărbatul mai în vârstă care are mustață. De la început e speriat și curg apele de pe el ceva de nedescris.



Exact cum a spus și Ateista Fericită:

Uitați ce metode de ”convertire” au... 'Not trying to guilt or scare you', my ass!

Frica și religia merg mână în mână

Nu prea am scris despre mine de multe ori pe acest blog, dar după pățania de astăzi, cred că este potrivit să o fac, deoarece cred că sunt eu însumi un exemplu elocvent al nocivității ideilor religioase. Ceea ce citiți este adevărul neînflorit și cât se poate de nealterat, sau alterat doar în măsura în care nu sunt conștient de posibilele alterări.

Mai întâi de toate trebuie să spun că nu sunt ateu de mult timp. Am mai puțin de un an de când mi-am dat seama ca am devenit ateu, deci unele idei și amintiri sunt încă foarte proaspete în mintea mea.

În al doilea rând trebuie să precizez că nu am fost îndoctrinat, nu am frecventat biserica, nu am fost forțat să mă rog, cu excepția orelor de religie din școli la care am fost obligat de criminalul stat român și BOR să le frecventez (o să vedeți mai departe de ce consider statul un criminal). Mai exact, ora era „predată” de un preot care ne-a forțat să învățăm să ne închinăm, să ne rugăm, ne-a povestit miturile semnificației degetelor și poziției lor când îți faci cruce (sunt și acum în stare să spun ce semnificație au, deși diferențiale și integrale nu prea mai știu), ne-a povestit povestea potopului, povestea Sodomei și a Gomorei ș.a.m.d.

Deci cam toată îndoctrinarea la care am fost supus este cea din școală. Ați zice că nu-i mare lucru și probabil că ați da dreptate oricui ar spune asta. Probabil că aș spune și eu la fel, însă ceea ce am simțit la momentul când, în procesul de deconversie mi-am dat seama că toate dovezile și logica indică în direcția inexistenței vreunui (dumne)zeu și, totuși, nu puteam să înfrunt realitatea, sau ceea ce am simțit astăzi, aceste experiențe mă împiedică să fac o asemenea afirmație.

Când mi-am dat seama că perdeaua credinței este făcută ciur de fapte, raționament și dovezi, tot nu aveam curajul de a afirma cu voce tare că sunt ateu. I-am spus ulterior soției mele când a observat că s-a schimbat ceva la mine și nu am vrut să o mint. O iubesc prea mult ca să o mint. Mai mult, nu am avut curajul, și nici până la ora actuală nu am strâns curajul, de a nega Sfântul Duh cu voce tare, deși îmi dau seama că toată dogma creștină e un gunoi, alături de (dumne)zeul lor, deci și Sfântul Duh. Și asta din pricina FRICII.

Frica este irațională și este, până la urmă, dacă privim din prisma evoluției, un sentiment util, dar adeseori poate deveni o piedică. Mult prea des frica poate deveni o povară, iar eu credeam că am scăpat de povara fricii de iad sau de pedeapsa divină. Asta până azi dimineață.

Căutam cablul de la iPod prin casă și mi-am adus aminte că la un moment dat l-am luat în mașină pentru a alimenta iPod-ul când pun muzică în mașină de pe el. M-am dus țintă la mașină cu gândul că probabil cablul cu pricina e în torpedo și am scos afară cam tot ce era prin acel compartiment. La un moment dat am văzut o iconiță. E pe-acolo de când e și mașina. O iconiță simplă, chicioasă, care are un autoadeziv pe spate. Nu a fost lipită nicăieri, stă acolo de aproape doi ani de când a pus-o acolo tatăl meu. Pe asta am ratat-o când am căutat chestii religioase prin mașină, după deconvertire și când aruncasem deja o altă icoană plastifiată care își găsise cuib în același compartiment.

Primul gând a fost să arunc iconița proaspăt găsită la gunoi, apoi m-am gândit că poate o dau unui credincios. Mi-am dat seama că nu aș face decât să alimentez iraționalitatea acelui om, iar asta lucrează împotriva valorilor mele actuale, în special faptul că sunt anti-irațional (evident, nu neg sentimente, ci acțiuni motivate irațional, imbecilitate, îndobitocire). Apoi m-am gândit să o arunc la gunoi sau să o distrug. M-am gândit, că dacă o arunc o să fac un accident în viitorul apropiat, după ce o voi scoate din mașină. Până acum n-am avut nici un accident în cei doi ani de când am mașina și, deși rațiunea îmi spunea nu există nici o legătură cu asta, e doar priceperea mea, atenția mea la volan și norocul, frica îmi injecta idei superstițioase în procesul de gândire.

Cât stăteam eu și mă gândeam ce să fac cu iconița cu pricina, m-a cuprins un sentiment de frică cum n-am mai simțit de mult. Simțeam cum mi se accelerează pulsul și cum se destabilizează, cum mă cuprinde o stare de anxietate pe care o experimentez chiar și acum când scriu aceste rânduri.

Asta este frica irațională generată de credința în religie și dogme imbecile... și nici nu aș putea spune că am fost îndoctrinat prea tare. Doar orele de religie de la școală au fost suficiente și foarte rarele interacțiuni cu biserica sau cu puținii oameni religioși de la mine din familie. Am fost un simplu pion într-o largă audiență captivă în care eu eram considerat mult prea critic, puneam prea multe întrebări și, cu toate astea, mi-au inoculat frica asta imbecilă.

Nu știu cum experimentează frica un om religios și îndoctrinat sever, cel ce merge săptămânal la biserică sau un musulman care se roagă de 5 ori pe zi și care merge în fiecare vineri la moschee. Cred că în cazul lor deja nu mai vorbim de frică, ci de teroare. Eu n-am fost îndoctrinat ci doar „educat” la orele de religie... și totuși simt frica de pedeapsa divină, deși știu că toate religiile sunt doar povești, iadul n-ar putea exista în afara materialului, iar presupusul suflet imaterial nu ar avea cum să simtă durerea pentru că tot ceea ce înseamnă simțuri sunt rezultatul activității neuronale.

Știu ce frică simt eu, acum când nu mai cred, doar din pricina unor ore de religie timp de un an sau doi, nu mai țin minte, și, culmea, eram critic chiar și pe atunci în ceea ce privește dogma. Am pus întrebări și mi s-a răspuns clasic „misterioase sunt căile Domnului”, „nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu” sau chiar directa replică „stai jos, sau te scot de la oră/îți scad nota la purtare”.

Nu știu ce frică sau teroare pot experimenta cei care sunt îndoctrinați și încă sunt credincioși, cred că e o frică paralitică. Iar dacă asta nu e abuz, nu știu ce poate fi numit abuz. Religia e un gunoi, un virus, o plagă, un parazit, un cancer al minții care trebuie exterminat.

Despre iconiță? Sub imperiul fricii am pus-o deocamdată la loc în locul în care am găsit-o. Am să o distrug, probabil în foc și am să filmez tot procesul.

Părerea mea despre religia în școli și despre profesori care o predau dogmatic? O mizerie, un abuz pe spinarea viitorului copiilor noștri și cu colaborarea statului criminal. Viol mental la care sunt supuși copiii. Și mi se rupe inima când îl văd pe nepotul meu că e îndoctrinat deja (în școală), deși e un puști deștept. De ce? Pentru că lu' mă-sa nu-i pasă. Mi-a spus clasica „lasă că nu-i face rău, îl învață de bine”. Îmi vine să urlu și ea nici măcar nu e religioasă!

Scris azi, 4 iunie 2010

Actualizare: Când am spus că virusul religios trebuie extirpat, m-am referit strict la dogmele iraționale, niciodată nu m-am referit la persoane pentru că îi consider pe credincioși niște victime. Despre filmare și arsul iconiței, am spus-o în sensul că am să o distrug în scopul pur „terapeutic” pentru mentalul meu, ca un punct terminus, o semnătură pentru a marca momentul în care am decis că trebuie să distrug frica. Evdent, n-am nimic cu iconița, nu-s bolnav la cap.

Taqiyya - a minți pentru islam este corect

Am dat iarăși peste „patruped:bun biped:rău” și am văzut un articol excelent care ilustrează felul în care a minți pentru islam este perfect corect pentru un bun musulman (găsiți traducerea la articolul indicat).



Ăsta e unul dintre motivele pentru care nu pot privi cu încredere deplină pe nici unul din musulmanii pe care-i cunosc. Cum pot să fiu sigur că un musulman nu mă minte în față de fiecare dată când vorbesc cu el despre islam, țara lui și alte chestii, când tocmai religia lui îi spune că e indicat să mă mintă pentru virusul mental numit islam?

Taqiyya - a minți pentru islam - este mai răspândită decât am putea crede. De exemplu, într-o discuție pe youtube, zohaibayub85 încearcă să facă islamul să pară corect, frumos și cu floricele. Musulmanul apologist vrea să pară încrezător în ceea ce spune și minte că s-ar deconverti de la islam dacă i s-ar arăta că religia lui este malefică sau depășită.

@revilo314 brother my challenge to you, point one thing from the QURAN that is outdated, cannot fit into todays society, or is against Humanity in general. If you are able to prove it to me through reasonable dialogue, i am more than ready to change my religion, or become an atheist.

Evident că după ce i se spune că Mahomed a fost pedofil și i se indică surele violente din Coran, ...

@zohaibayub85 All later revealed suras are against humanity. Muhammad, according to the hadith, was posessed by the devil and didn't kew about it. He married a 6 year old and fucked her when he was 54 and she was 9. This is the very defition of paedophilia.

How can a sane man follow such a "prophet"?

... musulmanul nostru încearcă să facă apologia pedofiliei și să ne explice cum faptul că un bărbat de 54 de ani, Mahomed, i-a făcut un serviciu soției-copil Aisha în vârstă de 9 ani și nouă, tuturor, când „consumat căsătoria” cu aceasta.

@ZergAteu sudanforum(dot)net/showthread(dot)php?t=51509

Replace (dot) with.

Read and understand the favour that was done to us by marrying ayesha R.A
If you have any more misconceptions about islam, i am more than happy to answer you.

Evident, apologia pedofiliei e unul dintre cele mai bolnave lucruri pe care le fac musulmanii chiar și în ziua de azi.

@zohaibayub85 Only a muslim would make the pedophilia appology.

IN NO WAY, SENSE, SHAPE OR FORM PAEDOPHILIA IS OK! GOT IT?

If you don't get such a basic idea, then you don't deserve to live in the civilized world

Evident că individul o dă înainte cu apologia pedofiliei. Printre scuzele pentru pedofilie, următoarele sunt cele mai frecvente:

• „erau alte vremuri” - OK, atunci, comportamentul ăsta e depășit, deci Mahomed nu poate fi exemplu pentru nimeni din zilele noastre
• „Aisha ajunsese la pubertate” - fals, Aisha încă se juca cu păpuși, iar acest lucru este permis decât fetelor care n-au ajuns la pubertate
• „atunci și în acele locuri fetele se maturizau mai repede, deci căsătoria era normală” - oare s-au schimbat lucrurile atât de mult în 1400 de ani în acea zonă? Nu. Chiar și astăzi se practică aceste căsătorii cu fete-copii, uneori cu consecințe dramatice. A nu se uita că, practic, în multe culturi a fi căsătorit înseamnă a avea dreptul de a face sex.
• „Abu Bakr i-a cerut lui Mahomed să o ia de nevastă pe Aisha” - fals, Mahomed e cel ce a cerut această căsătorie; Abu Bakr chiar a fost șocat și surpins, după cum confirmă Hadith-ul
  

Acesta este genul de comportament pe care îl are un om cu creierul intoxicat cu religie, face orice pentru a-și apăra virusul numit religie.

Pentru că Mahomed, fiind profetul cel mai venerat în islam și, după mințile musulmanilor, modelul perfect de bărbat, nu poate avea defecte, deci orice ar fi făcut el, musulmanii trebuie să se convingă pe ei înșiși că este corect și bine cum a procedat. Altfel, ei sunt nevoiți să recunoască adevărul: Mahomed a fost, fără îndoială, un impostor, un fals profet, un pedofil, o căpetenie de trib dornică de vărsare de sânge și căpătuială, un războinic care, sub pretextul religiei, a făcut cele mai oribile lucruri imaginabile. Asta ar duce la ruinarea întregii "teologii" islamice pentru că pune o imensă umbră de îndoială peste autenticitatea mesajului lui Mahomed și a provenienței lui divine. Ironic, aș zice eu, pentru că tot ce trebuie să faci pentru a vedea cum se ruinează teologia islamică este să analizezi ce se spune în Coran și Hadith sau să citești o variantă de Coran lizibilă: Coranul Condensat sau Coarnul Simplificat.

Cum își permit ateii să-l judece pe Dumnezeu?

O frecventă preconcepție a credincioșilor, indiferent de religie, este că ateii îl judecă pe Dumnezeu pentru că ei știu că este adevărat că el există și vor să se mintă că nu există și/sau că e imoral.

Ei bine, nu. Ateii nu se tem de Dumnezeu pentru că ei pur și simplu nu cred că există. Știu că oamenii credincioși urăsc paralele și comparațiile, dar e singura metodă prin care pot fi făcuți să înțeleagă ce cred și ce simt ateii:

Ție ți-e frică de Baba Cloanța când știi că nu există?

Asta este exact ceea ce simt ateii față de toți zeii. Hai totuși să fiu mai aproape de ceea ce ar considera credincioșii o comparație „corectă”:

Ție ți-e frică de Vishnu?

Ei bine, nici nouă. Mai mult, nu ne e frică nici de Dumnezeu, Allah, Thor, Wotan, Baal, Zeus, Ra și alții. De ce? Pentru că nu credem că există. Da, știu credinciosule, ți-e greu să înțelegi că cineva nu crede în ceea ce crezi tu, dar nu am avut vieți identice, unii poate au citit mai mult ca tine, alții poate au călătorit mai mult ca tine, alții poate n-au trăit între atâția credincioși ca și tine sau poate au trăit între mai multe tipuri de credincioși ca tine, alții poate au citit biblia mai mult ca tine. Totuși existăm și oricât ți-ai dori, nu dispărem pur și simplu.

Dar să revenim la subiect și cum ateii își permit să-l judece pe Dumnezeu, cel pe care credinciosul îl consideră autorul moralității, dătătorul de lege șamd. Credinciosul uită mereu că ateii consideră biblia, coranul sau orice alte texte din aceiași categorie, pură ficțiune.

„Și atunci, ce te mai obosești? Dacă e imaginar, de ce-l judeci? Nu e un non-sens? Tu știi că există, pentru că altfel n-ai mai vorbi, accepți implicit că există tocmai pentru că-l pui în discuție!”, zice credinciosul spunându-și „aha!” în sinea sa.

Ei bine, nu, iarăși n-ai dreptate dragul meu credincios. La fel cum am spus într-unul comentariile din articolul „Ucide în numele Domnului - Experiment pe Twitter”:

@tais: „Ce zici tu inseamna o recunoastere implicita. Precis esti ateu sau esti doar confuz? Ca pentru atei ‘zeii’ nu exista.” – Nu omule, faptul că nu cred ca există Baba Cloanța nu se schimbă doar pentru că vorbesc despre ea. Sau vrei să nu vorbim despre extratereștri? Hopa, după mintea ta tocmai ce am acceptat că există. Vrei să vorbim de Scufița Roșie, Yeti și Bau-Bau

Credinciosul protestează la judecarea divinității:

Cind scrii despre dumnezeu ca este lipsit de moralitate este o eroare logica. Cum poti afirma despre un personaj imaginar(pentru tine) ,ca este moral sau imoral? Ilogic. Din premisele tale, cei care au scris biblia sint imorali nu ‘produsul’ imaginatiei lor.

Da, autorii au fost imorali, dar pot să judec și personajele fantastice dintr-o carte:

@tais: „Cum poti afirma despre un personaj imaginar(pentru tine) ,ca este moral sau imoral?”

De ce nu mă surprinde că nu pricepi?

Explic din nou (nu pentru urechile tale, ci pentru cei ce vor citi aceste discuții și încă gândesc):

Citești o carte de ficțiune în care există un personaj care omoară în stânga și-n dreapta. Personajul fură, agresează, manipulează, constrânge și torturează pe ceilalți. Consideri acel personaj imaginar moral? Nu.



Problema ta e că tu ai impresia că moralitatea ta vine de la o autoritate și consideri că nu poți judeca acea moralitate autoritate pentru că ai invalida baza sistemului moral pe care-l folosești. Făcând acest lucru îți dai seama că lumea nu se rupe în două, nu se deschid găuri negre și mai îți dai seama că TU ești autoritatea morală care judecă, iar asta strigă „NECREDINȚĂ, BLASFEMIE, IAD, PEDEAPSĂ ETERNĂ” în capul tău și, bine-nțeles, cedezi instinctual fricii și suspendezi procesul de gândire. Problema ta e că îndoiala e deja sădită și te va roade de-acum înainte și va coroda credința ta oarbă pentru că îndoiala este justificată.

Vestea bună e că la capătul călătoriei nu vei întâlni întunericul și frica pe care te-au mințit atâția că o vei întâlni, ci libertatea și eliberarea deplină a omului care gândește în afara dogmelor. Vei fi ateu ca și noi, iar când se va întâmpla, vom vorbi și vom râde împreună de naivitatea și frica ta de acum.

Bine ai venit spre adevăr și realitate!

„Prevăd” că cel puțin un om își pierde credința...

Vrăjitoria secolului XXI - III

V-ați putea imagina că a crede în vrăjitorie și, ce e mai grav, a pedepsi în cel mai brutal mod posibil pe cei ce-s acuzați de asemenea practici, este ceva specific țărilor mai primitive. Dacă vă spun că aveți dreptate și că se întâmplă în România, probabil o să se supere vreo 2-3 „români adevărați”, dar dacă suntem sinceri, nu avem cum sa calificăm România decât ca primitivă din moment ce avem conaționali care, nu numai că mai cred în secolul XXI în vrăji și vrăjitoare, ba chiar ar fi în stare să atace pe cineva pe motivul ăsta.

Maramureseni judecati pentru ca au ars o... vrajitoare

O intamplare socanta a zguduit comuna maramureseana Ieud in luna mai a anului 2009 revine in actualitate. Mama cunoscutului interpret de muzica populara Vasile Barani a fost arsa cu soda caustica la initiativa fiicei ei si de sotul acesteia. Cei doi au platit 200 de euro unor adolescenti pe care i-au pus sa arunce pe batrana o sticla intreaga de soda caustica. Motviul - femeia ar fi facut vraji pe fiica lor.


Cei doi inculpati, Ileana si Ioan Barani, au fost trimisi ieri in judecata de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Dragomiresti pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava si risca pana la 15 ani de inchisoare. In acelasi timp ce tinerii care au comis efectiv fapta vor fi si ei judecati si ar putea sta in inchisoare pana la sapte ani si jumatate.

Vă spun sincer că nu știu și nu am auzit de „cunoscutul interpret de muzică populară Vasile Barani”, dar dacă e adevărat că e cunoscut, trag concluzia că omul a umblat cât de cât, deci a avut ocazia să mai vadă și alte locuri și persoane și ar fi putut să deschidă ochii să vadă că unele chestii crezute în popor sunt chiar primitive și ar fi putut să-i spună chestia asta sorei lui care poate nu a fost umblată.

Până la urmă educația poate rezolva problema asta, dar din moment ce educația e parazitată de alte gândiri mistice - îndoctrinarea în școli - sunt șanse mici să ieșim din mocirla iraționalității și să nu mai aterizeze misticii pe bloguri ateiste cu termeni de căutare ca ăstea: „religi ritual vrajitori sa ma iubeasca barbatul il vreau eu”.

Aaa, da, era să uit, atacatorii sigur nu sunt atei, sunt cel mai probabil creștini și ortodocși, că doar la sate creștinismul ortodox e aproape unanim, iar un ateu care se respectă nu crede în gândiri mistice.

Până atunci, citiți articolul.

Vrăjitoria secolului XXI - II

(Actualizare 30 aprilie 2010: pentru ușurința vizionării, am inclus și celelalte părți ale documentarului.)

Am vorbit în episodul anterior despre vrăjitorie și cum e pedepsită în Arabia Saudită pe baze islamice. Totuși, să nu vă imaginați că musulmanii ar fi singurii care cred în vrăjitorie în secolul XXI. Nu, cred și creștinii. Azi n-o să scriu prea mult, vă las să vedeți cum gândirea mistică ajunge să omoare copii. Ba chiar părinții își izgonesc, atacă sau ucid proprii copii. Totul sub oblăduirea credinței creștine cu iz african.

Priviți (sunt 5 părți, dar merită văzute toate):











Să mai aud pe vreunul că îmi zice că religia nu are efecte negative. Nu cred că mai există altceva mai bolnav decât să ajungi să îți omori propriul copil, iar religia ajunge la această „performanță” în mase de oameni.

Nu degeaba se spune că e nebunie când crede unul ceva irațional, dar e religie când sunt mai mulți.

Vrăjitoria secolului XXI - I

Oamenii sunt idioți. Pur și simplu. Cum poți să crezi în vrăji în secolul XXI? Mai mult, după ce că-s idioți mai și trec la acțiune și pedepsesc în cele mai violente și primitive moduri posibile crime care sunt pur și simplu imposibile. Ați zice probabil „ce are asta cu credința sau religia?”. Păi are, că este din același categorie de idei iraționale care n-au nici un fundament rațional , numai mentalitate de turmă.

Musulmanii stupizi (și extremiști) ai Arabiei Saudite condamnă la moarte un musulman și mai stupid (sau poate doar parșiv) care pretinde că ghicește viitorul. Totul pe baze islamice! Ura, trăiască Evul Mediu Întunecat!

Sorcery Charges On The Rise In Saudi Arabia

A Lebanese man who hosted a popular TV show where he gave callers advice and sometimes predicted the future was sentenced to death by a court in Saudi Arabia last month. His charge? Sorcery.

Ali Hussain Sibat's popular call-in show was broadcast on a satellite TV channel in Arabic around the Middle East from Beirut. In May 2008, Sibat traveled to Saudi Arabia on a pilgrimage to the holy cities of Mecca and Medina. His lawyer, May al-Khansa, says Saudi religious police recognized Sibat from his TV work and arrested him.

Nu ar fi o chiar o mare problemă dacă ar fi un caz singular. Nu ar fi chiar o mare problemă dacă ar face chestia asta doar cu populația țării lor primitive, dar nu, ei nu pot, ci trebuie să-și întindă labele lor jihadisto-barbaro-imbecile și în alte părți - nu numai non-musulmani, ci și non-saudiți, că doar pedo-profetul Mahomed a pus bazele unui sistem politic expansionist și de tip nazist cu haine de religie, iar asta e pe placul tuturor extremiștilor primitivilor ahtiați după putere. Iar saudiții angajați în mecanismul de stat numai moderați nu sunt.

Human rights groups say such cases are on the rise in the strictly religious country. Saudi officials have arrested Saudis and non-Saudis, Muslims and non-Muslims on sorcery charges.

In recent months, a Saudi man was arrested for smuggling a book about witchcraft into the country. An Asian man was accused of using his powers to solve marital disputes. And a third man was given a death sentence for trying to learn magic.

Evident, că la o așa mentalitate stupidă, chiar și farmaciștii pot fi acuzați de vrăjitorie, că doar ce e mai mistic decât vindecarea unei persoane prin mijoloace medicale testate. Cretini.

In 2007, Saudi authorities executed an Egyptian pharmacist for sorcery.

Citiți tot articolul.

Credința și credulitatea

Introducere

„A fi credincios este o virtute” - acesta este un mesaj pe care îl auzim sau e strecurat ca implicit adevărat în fiecare moment când televiziunile dau titluri sau texte de genul „Cativa indivizi fara nici un Dumnezeu au luat viata unui barbat nevinovat.”. „Credința are un beneficiu social, ține oamenii în frâu să nu facă rău, oricum ar fi credința e un lucru bun” - oare așa să fie?

Ce înseamnă să fii credincios?

Ce înseamnă să fii credincios nu e prea clar, dar e destul de clar că implică să crezi ceva în anumite condiții... vitrege, să zicem. În ce condiții? În ciuda lipsei dovezilor care să sprijine o asemenea poziție, sau chiar în ciuda dovezilor contrare.

DEX-ul ne spune:

CREDÍNȚĂ, credințe, s.f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.

Revenind însă la sensul religios al termenului, credința implică acceptarea afirmației „Există (cel puțin un) Dumnezeu și are niște reguli la care eu mă supun”, iar această acceptare în societate e privit ca un lucru bun, ca un lucru pozitiv.

Totuși, dacă pui o asemenea persoana să-și argumenteze poziția, începând cu acceptarea afirmației „există cel puțin un Dumnezeu”, credinciosul nu va putea (vorbesc din experiență) oferi motive obiective, verificabile nici raționamente corecte din punct de vedere logic care să-i sprijine poziția. Cel mult poate oferi pure speculații: „Dumnezeu a fost înainte de Big Bang”, deși onest este să spui adevărul, nu știm și nu putem spune (încă) nimic despre universul înainte de Big Bang pentru că noțiunea de timp cum o înțelgem noi nu are sens la acel moment. Credinciosul poate pleda pentru cazul special al Dumnezeului necreat, etern, care a existat dintotdeauna, dar nu acceptă ipoteza unui univers necreat, etern care a existat întotdeauna, deși cel sin urmă este mult mai plauzibil deoarece este mult mai simplu decât complexa idee a unei conștiințe fără nici un fel de trup. Există multe argumente defecte logic cum este gândirea ciclică „Biblia e adevărată pentru că e cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu este adevărat pentru că scrie în biblie”, dar nici măcar unul nu este obiectiv verificabil și clar și fără echivoc atribuit unui zeu creator.

Mai există și motivația revelației personale, dar acest lucru nu poate fi probat independent și există foarte multe motive pentru care veridicitatea revelației poate fi pusă sub semnul îndoielii ca o halucinație (oricine poate avea halucinații fără a fi bolnav mintal) sau minciună (voluntară sau involuntară).


În consecință, poziția credinciosului este de a crede ceva fără dovezi, iar când cineva se îndoiește sau oferă alte explicații pur naturale și plauzibile, credinciosul poate crede în ciuda dovezilor. Poate fi catalogată aceasta ca o atitudine dezirabilă în societate? Care sunt efectele unui asemenea comportament?



Ce înseamnă să fii credul?

DEX-ul ne spune:

CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.

Dar cum poate fi catalogat cineva care crede ceva fără a avea dovezi, fără a fi cercetat doar pentru că „pare plauzibil”, „e ceva comun să crezi așa ceva”, „îmi place să cred așa ceva”? Eu aș spune că poți numi pe acel individ, fără a greși pre mult în esență, „credul”.


Da, recunosc, e o diferență, credulul, în accepțiunea populară e unul care crede orice imediat, dar credinciosul crede ceea ce crede tot cam fără discernământ, iar a crede ceva fără motive întemeiate lasă ușa deschisă pentru alte aberații să intre în „casă” fără critică. Iar asta am observat-o de atâtea ori, chiar și la creștinii care cred în OZN-uri (de fapt cred că Iisus în apără de ele).

Concluzie

Credincios sau credul e cam tot aia, numai numărul de afirmații neprobate pe care le acceptă diferă... Sau mai bine zis, numărul de afirmații „neînrudite” neprobate pe care le acceptă, pentru că fiecare dogmă religioasă are un număr mare de afirmații neprobate (vezi zecile de minuni la creștini, miturile despre Mahomed, poveștile total SF de la scientologi, etc.).

Dacă nu sunteți de acord credincioșilor, atunci spuneți ce credeți și de ce și poate identificăm motive obiective și valide pentru a crede, deși, până acum nu s-au găsit asemenea argumente.


Pe de altă parte, frați atei, propun să nu mai numim pe cei care cred altfel decât „creduli”, cel puțin în situațiile în care persoana în cauză „prozelește”... :-)

Ce înseamnă ateu, creștin, religios, credincios, anticreștin...

Motto

Pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire, Pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare. - Solomon 1:3-4

Ascultă-mă [..] şi bagă de seamă şi mai pe urmă vei înţelege cuvintele mele. - Ecclesiasticul 31:25

Este imposibil să stabilim un dialog dacă nu vorbim aceiași limbă

Pentru mulți oameni nu este clar ce semnificație au termeni precum ateu, creștin, religios, credincios, antitesit, anticreștin, iar acest lucru are consecințe în înțelegerea poziției fiecăruia dintre ei. În mod ironic, termenii cei mai impreciși și mai puțin utili în a defini poziția unei persoane sunt cei precum „credincios”, „creștin” și „religios”.

Preconcepție: ateii afirmă că Dumnezeu nu există, deci trebuie să fie omniscienți

Nu doar o dată, noi ateii, am auzit genul următor de afirmații din partea credincioșilor:

„Desi sunt multi cei care isi spun atei, in realitate acest termen nu si-l poate insusi nimeni. Ar trebui ca cel care isi spune ateu sa fie omniscient pentru a putea face afirmatia categorica "Nu exista Dumnezeu".” - motto pe blogul „Ateii nu există”

„Voi ateii aveti o obsesie legata de capacitatea de a intelege. Aveti impresia ca va pricepeti la orice.” - un utilizator pe forumul radioguerilla.

„Pt.ateii cu "diploma".Voi excludeti total existenta unui Creator,va inteleg deoarece si eu am fost ca si voi.Cum va explicati voi moartea si de ce trebuie sa murim(unii mor din copilarie,altii tineri)?” - BeT pe tpu

Trecând peste nota de aroganță evidentă în astfel de afirmații, preconcepția conform căreia pentru a fi ateu trebuie să fii omniscient este evidentă. Această preconcepție izvorăște, cel mai probabil, din neînțelegerea corectă definiției ateismului, a neînțelegerii poziției ateului și din natura atipică a etichetei „ateu”.

Definiția cea mai simplă a ateismului este „lipsa credinței în existența zeilor”. Acesta este ateismul slab (uneori definit ca ateismul implicit) și este genul de ateism care-i caracterizează și pe bebeluși. Faptul că unii atei se identifică drept „atei” sub definiția cea mai largă a ateismului nu-i face pe aceștia mai puțin atei sau mai puțin maturi, pur și simplu se identifică cel mai bine sub această definiție.

Evident, pentru o asemenea poziție nu ai nevoie de omnisciență, pentru că eticheta de „ateu” este pur descriptivă, iar descrierea este „persoană care nu crede că există vreun zeu”.

Definiția ateismului tare, puternic sau pozitiv este „credința în inexistența zeilor”. Această definiție NU este aceiași cu cea anterioară spusă diferit.

Diferența dintre ateism slab și ateism tare este similară cu diferența dintre pozițiile exprimate de următoarele afirmații: „nu cred că soția mă înșeală”, „cred că soția nu mă înșeală”. A doua poziție este mult mai hotărâtă și include prima poziție.

Pentru multe persoane, în special credincioși, ateismul tare este tipul de ateism la care se gândesc când se vorbește despre atei sau ateism. Este o preconcepție larg răspândită, probabil din cauză că ateismul puternic tinde să apară la persoane care au studiat și au analizat mult problema, deci, statistic, sunt mult mai probabil persoane care nu se tem să-și expună poziția, fiind în consecință exponenți ai ateismului explicit.

Cu toate că, la prima vedere, pare necesară, nici această poziție nu presupune omnisciență. Cei ce sunt atei de acest tip își argumentează poziția prin probleme logice precum paradoxul omnipotenței, paradoxul lui Epicur, paradoxul omniscienței în relație cu liberul arbitru, etc.





Preconcepție: „ateii sunt de fapt anticreștini”

„Dawkins, Hitchens și alții nu oferă o alternativă reală pentru creștinism, ei doresc pur și simplu ca acesta să dispară din spațiul public. De asemenea, cărțile lor nu sunt cu precădere împotriva religiei în sine, ci sunt în primul rând împotriva creștinismului.” - un articol online.

„Nu stiu ce aveti voi ateii si satanistii si ce neam mai sunteti.. Io pe multi tampiti am intalnit in viata, da astia care ne urasc in ast fel fara motiv chiar nu ii inteleg.” - un utilizator pe forumul edu.ro

Frecvent credincioșii consideră că ateii luptă împotriva lui Dumnezeu, că îl neagă deși știu ca există, că ateii nu atacă decât creștinismul, deci au ceva cu creștinismul pentru că-l consideră slab și au o plăcere sadică în a-i teroriza pe creștini.

Aceste afirmații trebuie luate și analizate separat.

Cei ce consideră că ateii luptă împotriva lui Dumnezeu - ex.: Richard Wurmbrand - consideră ateismul, în totalitatea sa, antiteism, și în special anticreștinism. Această poziție nu poate fi calificată decât ignorantă, arogantă și total dezinformată.

cred in existenta lui Dumnezeu pentru ca guvernul nostru (comunist) duce o batalie atat de cumplita impotriva Lui. Purtati oare razboi impotriva unei fiinte care nu exista? - o declarație a lui Richard Wurmbrand

Ce e mai interesant în această poziție e că acest atac e interpretat drept o dovadă a existenței divinității și tot persoanele care susțin această poziție sunt cei ce ignoră ceea ce spun ateii care atacă într-adevăr religia.

Aceste persoane sunt, după părerea mea, confuze. De ce spun că sunt confuze? pentru că nu pot distinge între religie și credință, dintre instituția numita biserică și Dumnezeu, dintre critica unei dogme și atacul personal.

A considera că lupta comuniștilor era lupta cu Dumnezeu este de-a dreptul stupid. Comuniștii luptau împotriva oricărei posibile opoziții în fața propriei puteri, în fața propriei religii - religia comunismului etatist - iar bisericile nesubjugate, liber-cugetătorii, dizidenții reprezentau această opoziție. Cât timp nu exista opoziție față de regimul comunist, religia era chiar utilă.

Ceaușescu întâlnește liderii religioși

Și dacă tot am ajuns la lupta împotriva religiei, hai să definim ce înseamnă termenii „antireligios”, „antiteist” și „anticreștin”/„anticrist”.

O persoană care consideră că religia, cu aspectele ei - ritualuri, constituție administrativă, organizare, prozelitism - este un lucru nociv, este o persoană antireligioasă. O asemenea persoană poate fi credincioasă, deoarece consideră că instituțiile lumești care se definesc drept exponenții divinului pe Pământ, dar poate crede că relația cu divinul nu se poate stabili decât direct, fără nici un fel de intermediari. Poziția aceasta este împărtășită și de foarte mulți oameni care se autodefinesc creștini-ortodocși. O argumentație a celor ce susțin această poziție este faptul că instituții precum Biserica Ortodoxă Română sau Biserica Catolică sunt sau pot deveni corupte și interesate de lucruri dintre cele mai mirene.

Antiteist este o persoană care combate teismul și consideră teismul un lucru nociv. Principalul argument al acestui grup este faptul că o credință fără argumente, fără dovezi, duce la acceptarea de diverse lucruri iraționale, și poate duce la manipulare, abuzuri, involuție socială.

Antiteiștii sunt, probabil, cei mai vocali și mai activi dintre atei și, de aceea, reprezintă în mintea multor credincioși imaginea ateului tipic.

Chiar dacă antiteiștii sunt, prin definiție, împotriva oricărei forme de teism, aceștia pot avea un discurs specializat pe anumite forme de teism, cele pe care le consideră cele mai nocive. A se observa că antiteiștii combat idea de Dumnezeu și manifestările rezultate din acceptarea acestei idei pentru riscul pe care-l prezintă, nu-l combat pe Dumnezeu însuși, propunerea unei asemenea idei fiind absurdă, deoarece ateii nu cred că Dumnezeu există, dar sunt conștienți că sunt oameni care cred că există și care acționează în consecință - a se vedea atentatele teroriste motivate religios de musulmanii sinucigași și miile de crime în numele islamului de la 11 septembrie 2001 până în prezent (acum aproximativ 15000 de morți):

Din cauză că antiteiștii, în general, sunt capabili să-și focalizeze discursul în funcție de interlocutor, iar mulți dintre ei provin din țări unde creștinismul este dominant, aceștia poate părea a fi anticreștini. Totuși, trebuie să înțelegem că nu ar avea nici un sens să încerci să combați islamul dacă vrei să ilustrezi că teismul, în general, este nociv unui creștin, deoarece cel din urmă ca tinde să perceapă mesajul antiteist ca fiind unul anti-islamic și nu va asocia propria doctrină cu cea islamică, deși ambele sunt la fel de puțin probate, iraționale, tribale și nocive în ochii antiteistului.

O specie aparte de antiteism este anticreștinismul, godless1859 se autodefinește drept anticrist sau anticreștin. Anticreștin sau anticrist este orice persoană care respinge și combate idea de Cristos, creștinismul, ceea ce pretinde doctrina creștină, acțiunile și rezultatele istorice ale creștinismului.

Definiții pentru: creștin, credincios, religios

Noțiunea de „credincios” este atât de largă încât am putea-o compara cu noțiunea de „ateism slab”. În timp ce ateismul slab include orice tip de ateism, termenul „credincios” cuprinde orice fel de credincios, fie el religios, creștin, musulman, hindus, practicant sau nepracticant.

Practic „credincios” este oricine care crede în existența măcar a unui zeu, fie că numele lui este Dumenzeu sau nu. În ciuda acestui fapt, dependent de credinciosul pe care-l întrebi, acesta ar putea include sau nu în această categorie un panteist, pandeist sau un deist. Neclaritatea aceasta se amplifică pe măsură ce specificitatea termenilor teiști, teoretic, cresc. Cred că motivul pentru care acest lucru se întâmplă este lipsa informării și dorința de „arestare” exclusivistă a anumitor termeni de diferitele grupuri care se autoetichetează cu acești termeni.

Religios poate fi considerat cineva care aderă la o religie și o practică, dar manifestarea rezultată este subiect de dezbatere între persoanele care se autocalifică drept religioase. Numărul fix de ore sau de ritualuri necesare pentru a te declara religios încă nu este cunoscut :-) . Este însă cert că există oameni religioși în toate religiile.

A defini ce înseamnă creștin pare a fi o problemă, mai ales când multe persoane care își atribuie aceasta etichetă se consideră „creștini adevărați”, deci, indicând că există și „creștini falși”. Ce înseamnă a fi creștin este subiect de dezbatere constantă chiar între creștini și nu este clar dacă este necesar să accepți una sau mai multe din afirmațiile: Cristos este fiul lui Dumnezeu, a fi creștin înseamnă a urma învățăturile lui Cristos, a fi botezat înseamnă a fi creștin, nu ești creștin până nu renaști, etc.

Care e definiția corectă a creștinismului?

Concluzie

După cum se vede, ateii știu să se autodefinească destul de clar și simplu ca să poată pricepe oricine, dar pe măsură ce intrăm în teritoriul teismului, lucrurile devin neclare, ba chiar conflictuale. Motivul pentru care ateismul e capabil să se definească atât de simplu este pentru că poziția ateistă e pur descriptivă, ateismul necerând și nedefinind mai mult sau mai puțin decât o formă de lipsă a credinței în existența zeilor.



Cuvântul „ateism” este lipsit de conținut, în același la fel cum „non-coleționar de timbre” e lipsit de conținut, e doar un termen descriptiv. Ateismul nu s-a schimbat și nu se va schimba, este o poziție pur reacționară.

În aceste condiții se pune întrebarea: vom avea vreodată o definiție clară a termenilor ce se referă la teism?