Cautări pe acest blog

luni, 3 iunie 2013

Noul misionarism creştin



Contrar aparenţelor din jurul nostru - biserici crescând într-un an ca la alţii în şapte, Creştinismul traversează o criză profundă. Societăţile dezvoltate sunt tot mai secularizate şi se deplasează continuu în direcţia înlocuirii moralei creştine cu etica şi moralitatea umanistă. Ipoteza necesităţii unui ghid divin nu mai este necesară, indiferent cât de mult se străduie apologiştii şi conservatorii să dovedească contrariul. Dacă tendinţa ţărilor civilizate de a separa biserica de stat e cât se poate de evidentă, România pare a fi raiul pe pământ, cu aproximativ 90% din populaţie declarată creştină şi cu o relaţie Stat - Biserică privilegiată (religia e opţional-obligatorie în şcoli, preoţii candidează la funcţii politice şi ministerul agriculturii se bazează pe Biserică pentru promovarea fondurilor europene).

Cu toate astea Creştinismul românesc înţelege “pericolele” de după colţ. România poate fi întârziată ca de obicei (după cum explică Lucian Boia), însă are obiceiul de a copia modele externe mai devreme sau mai târziu (tot Lucian Boia explică acest proces).  Mai mult, creştinul mediu român e mai mult declarativ, credinţa în România fiind în mare parte o formă fără fond, cu credincioşi care nu deosebesc Paştele de Crăciun, cu mii de superstiţii şi cu “elite” de tipul Becali. Mai adăugaţi accesul liber la informaţie (Internetul) şi apariţia unor voci critice la adresa politicii BOR ca să aveţi o imagine mai apropiată de realitate a panicii pe care probabil o resimt păstorii naţiei.

Această panică, generată de pierderea înceată dar sigură a puterii şi a influenţei asupra societăţii s-a manifestat în diverse reacţii - cum ar fi încăpăţânarea de a construi Catedrala Neamului, sau noile scandaluri BOR vs. incinerare sau BOR vs. nunţi alternative.

În această nouă ofensivă, campaniile media sunt la loc de cinste care alături de diverse evenimente şi conferinţe pun bazele a ceea ce se poate numi noul misionarism creştin.

Nu spun eu asta, au spus-o participanţii la conferinţa Religion & Politics, desfăşurată in luna mai (2013) la Alba Iulia, sub organizarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Prezentată în presă ca o dezbatere - conferinţa a strâns o sumedenie de preoţi şi apologişti români şi străini, care printre altele au văzut o similitudine între dezvoltarea Internetului şi descoperirea Americii (sic!) făcând un apel Bisericii să urmeze oamenii în această nouă lume, la fel cum misionarii creştini au urmat conchistadorii în America (citat aproximativ).

Evenimentul esenţial al conferinţei este însă altul - şi anume promovarea conceptului de Fundamentalism Secular. Sună dubios? Probabil pentru că este, pentru că NU se referă la totalitarism, deşi BOR adoră să amintească de încercările comunismului de a se substitui ideologiei religioase (afirmând eronat că era un curent secular).

Toate discuţiile la care am asistat s-au desfăşurat în jurul acestui concept, agreat şi lăudat de majoritatea celor prezenţi. Acest joc de cuvinte care aminteşte de încercările stupide de a prezenta ateismul ca o religie, nu face decât să sugereze faptul că procesul de secularizare nu este neutru, că statele care urmează acest proces acţionează împotriva afirmării şi desfăşurării vieţii religioase. Ceea ce, până la un punct este corect: pornind de la o situaţie în care Biserica are influenţă într-un stat, o separare a celor doi poli de putere nu poate fi percepută de Biserică decât ca un atac, iar secularizarea ca anti-religioasă.

Însă a vorbi despre fundamentalism secular implică totuşi un salt (de credinţă) - dacă vedem fundamentalismul ca acea percepţie prin care un grup decizional consideră că deţine adevărul absolut şi acţionează cu toată forţa de care este capabil pentru a impune acel adevăr. Un Stat, ca garant al echilibrului social şi al egalităţii indivizilor în faţa legii, nu devine absolutist doar prin limitarea expresiei publice a unui anumit cult, ci din contră, se asigură (sau trebuie să se asigure) că fiecare individ îşi poate exercita drepturile şi nu este afectat de alt individ sau grup.

Nu văd acele state civilizate seculare sau în proces de secularizare în care este interzisă complet manifestarea religioasă publică (vezi marşurile de protest ProLife sau anti drepturi pentru homosexuali, sau chiar slujbele religioase care rezonează la propriu şi la figurat în spaţiul public).

Anumite instituţii însă - cele care gestionează justiţia, educaţia, sănătatea - trebuie să fie ţinute departe de dogmatizarea religioasă. Unul din exemplele oferite ca argument la aşa-zisa luptă anti-religioasă a seculariştilor se referea la scoaterea unei reprezentări a celor zece porunci dintr-un tribunal din SUA. De ce însă se presupune că acolo ar trebui să fie doar poruncile iudeo-creştine şi nu şi cele musulmane, poate şi cele nouă virtuţi nobile ale nordicilor sau de ce nu - cele 10 porunci ateiste (sic!).

Cum legile laice (satul de drept, separatia puterilor in stat) sunt totusi general acceptate ca fiind garantul libertatii umane, este o problemă delicată în a decide - din perspectiva Statului, câtă influenţă să accepte legilor religioase, în special când acestea intră în conflict. Unul dintre argumentele unuia din speakerii străini (dna. Ana Iltis), a fost legat de dreptul părinţilor de a-şi educa copiii în spiritul tradiţional al religiei pe care o urmează. Eliminarea religiei sau simbolurilor religioase din şcoli, secularizarea (în sens generic) a şcolilor în SUA ar încălca acest drept, spune dânsa, agumentând că nu putem pleca de la presupoziţia că moralitatea unui grup (secular) ar fi mai bună ca a altui grup (religios).

Însă în cazul unor contradicţii asupra unei anumite decizii de ordin moral, oricare decizie ar fi adoptată presupune din start o alegere pe baza unei comparaţii, deci acceptarea unei decizii bazate pe argumentele unui grupurile presupune o superioritate valorică a argumentelor grupului.

Continuând exemplul interlocutoarei mele (în prea-scurta perioadă de discuţii), am întrebat-o despre un caz recent petrecut în România - un cuplu care a refuzat (iniţial) o intervenţie medicală pentru copilul lor nou-născut, pe motive religioase. Dacă părinţii au dreptul să-şi crească copiii în spiritul tradiţional al propriei religii, ar însemna o condamnarea la moarte a acelui copil, un lucru inacceptabil după majoritatea standardelor morale.
Sau dacă într-un Stat se formează un cult care practică sacrificiile umane (voluntare) are Statul dreptul să îngrădească acest drept religios?

Deci când are Statul dreptul să se suprapună Religiei?
E complicat, mi-a răspuns interlocutoarea mea, smulgându-mi un zâmbet, după care a fost de acord că acel cuplu e nebun, şi că da, Statul trebuie să intervină în astfel de cazuri extreme evitând să clarifice cine decine care sunt cazurile extreme şi cine trage linia.

În final, concluzia principală a conferinţiei a fost că problema principală actuală a Creştinismului şi liderilor săi, este scoaterea lui graduală din viaţa publică. “Credinţa nu este şi nu trebuie să fie privată” au sunat cuvintele unuia din preoţii din organizare, la încheierea unei sesiuni de prezentări.

Oamenii se pregătesc astfel de luptă, iar noua Cruciadă - de data asta nu împotriva islamului ci a seculariştilor - se va da în media, prin propagandă şi prozelitism. O dovedesc din plin, diferiţi preoţi - jurnalişti care atacă, surpinzător sau nu, micile grupuri seculare din România, folosind aceleaşi tactici de confuzie a termenilor:
“Şi uite-aşa, alţii te vor lămuri cum că religia e nasoală pentru copilul tău, iar eu mă gândesc cu înfrigurare la „1984“ a lui George Orwell, în care „nouvorba“  şi „dublagândire“ băgaseră în lagăr umanitatea, iar poliţia gândirii se chinuia să-i spele creierul şi inima.”

Dacă tot face trimitere la Orwell, domnia sa ar putea să caute să înţeleagă ce exprimă faimosul autor, nu doar să-i folosească ideile pentru susţinerea propriei cauze. Iată un exemplu:
“Un stat totalitar este în fapt o teocraţie, iar casta conducătoare, pentru a-şi păstra privilegiile, trebuie să pară infailibilă”. Sau citându-l pe Hitchens, “Ce este un sistem de tip totalitarist dacă nu unul în care glorificarea abjectă a conducătorului desăvârşit este conjugată cu reunţarea la tot ceea ce ţine de spaţiul privat şi de individualitate [...] şi la denunţarea şi pedepsirea - pentru binele lor - a celor care încalcă regulile? ”

Cât despre crima de gândire, unde propun grupurile seculare existenţa unui BigBrother care ştie tot ce vrem şi ce facem, tot ce ne dorim în sinea noastră, tot ceea ce gândim în fiecare secundă chiar şi când dormim şi care ne judecă nu doar după faptele dar şi după gândurile noastre subconştiente? Nu cumva aceasta este însăşi raţiunea de a exista a Bisericii?








14 comentarii:

Logosfera.ro spunea...

"Dacă părinţii au dreptul să-şi crească copiii în spiritul tradiţional al propriei religii, ar însemna o condamnarea la moarte a acelui copil, un lucru inacceptabil după majoritatea standardelor morale."

Cred ca parintii trebuie sa aiba dreptul legal sa-si sacrifice copii pe altarul credintei chiar daca e imoral.

1. Daca legiferam moralitatea in acest caz interzicem si prostitutia, nu?
2. Daca un individ de 30 de ani refuza sa se opereze pe motive religioase este ok. Daca acelasi individ este convins de parinti sa nu se opereze pe motive religioase nimeni nu-l va forta sa se opereze. Nu vad de ce, daca parintii decid pe motive religioase sa nu opereze acel individ cand are 10 ani, statul sa intervina pentru a impune operatia. Pentru ca nu are discernamant? Dar la 30 de ani daca decide cu capul lui sa nu faca operatia pe motive religioase cine poate argumenta ca individul are discernamant?

Mai sunt si alte cazuri care ridica semne de intrebare. Semne de intrebare care dispar daca parintilor li se permite sa se comporte ca Avram. Imi pare rau pentru copii respectivi, dar uneori libertatea are un pret destul de piperat.

Cipri spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cipri spunea...

Am vrut sa-ti raspund pornind de la replica "Cred ca parintii trebuie sa aiba dreptul legal sa-si sacrifice copii pe altarul credintei"...

Vad insa pe blogul tau ca nu esti o persoana religioasa.

Dezbatem de dragul dezbaterii?

Anonim spunea...

Ceea ce spui tu, Logosfera, porneşte de la premiza că (1) libertatea trebuie respectată cu orice preţ (fiind ţelul suprem) şi (2) că nu trebuie să aibă graniţe.

(1) Libertatea este o valoare atât timp cât se află în spijinul omului şi nu în mod intrinsec, prin ea însăşi. Este mijloc, nu scop. În caz contrar, cultul libertăţii se apropie înfiorător de mult de-o religie, concept strâns legat de ignorarea logicii şi a faptelor obiective.

(2) Mă gândesc că ţi-e familiară ideea că drepturile unui om se opresc acolo unde încep drepturile altora. Cu alte cuvinte, a-ţi extinde libertatea sub formă de abuz nu e permis dpdv legal, mai ales când vine vorba de dreptul la viaţă a unei alte persoane. Se exprimă asta destul de clar în art. 22 din Constituţia României, dar şi în Declaraţia Drepturilor Omului.

Dreptul la viaţă este cel care nu se respectă în cazul în care părinţii folosesc motivele religioase pentru a refuza tratament pentru copiii lor. Libertatea părinţilor a putut fi exercitată când au avut oportunitatea să mediteze dacă vor sau nu un copil (sau mai mulţi). După ce-au decis că vor şi liberi şi nesiliţi de nimeni l/i-au produs, intervine responsabilitatea faţă de ei.

(Încă nu am reuşit să-mi dau seama în ce măsură refuzul tratamentului medical e bazat pe convingeri religioase - convingeri care, pare-mi-se, nu prea se regăsesc în vreo religie - sau pe ignoranţă şi prejudecată.)

În ceea ce priveşte diferenţa dintre un adult de 30 de ani şi un minor: e ridicol să pui pe acelaşi nivel părerea, se presupune, informată a unui adult cu capacitate de decizie, cu posibilitatea de-a cerceta, procesa şi hotărî pe baza, în lipsă de un minim de inteligenţă, măcar a exprienţei de viaţă, care lipseşte cu desăvârşire la un minor, mai ales la un copil foarte mic.

Anonim spunea...

*să pui pe acelaşi nivel mai sus menţionata părere cu cea a unui minor.

Am observat c-am lăsat fraza-n aer.

Logosfera.ro spunea...

@cipri
Nu, nu dezbat de dragul dezbaterii.

@kitiara
"e ridicol să pui pe acelaşi nivel părerea, se presupune, informată a unui adult cu capacitate de decizie"
... unde "se presupune" e cuvantul-cheie. Cum poti spune ca un adult care crede ca Pamantul e centrul Universului poate avea o parere informata cand cei din jurul lui ii spun "Daca faci transfuzie de sange te vinzi lui Satan"? Daca adultul care se intretine singur nu este fortat de stat sa suporte operatia de ce trebuie sa intervina statul sa forteze operatia asupra unui copil intretinut de parinti? Tot ce putem face este sa incercam sa educam oamenii, sa-i convingem ca exemplare ca Avram sunt dobitoci si atat.
Inteleg ca ideea ca un copil sa moara din pricina unei decizii "stupide" a parintilor provoaca o reactie viscerala dar eu cand sunt pus in fata unor astfel de situatii incerc sa-mi aduc aminte ca si Hitler (sau Iliescu, sau Basescu) a fost copil. As fi vrut ca Hitler sa aiba astfel de parinti dementi. Tu, nu?

Anonim spunea...

Adultul are o şansă de-a-şi fundamenta decizia pe ceva, copilul nu. În cazul în care adultul cu capacitate de decizie (adică cel care nu suferă de probleme psihice) alege să moară, refuzând, de ex., transfuzia, ştie-n ce se bagă. Copilul e doar o victimă şi trebuie protejat. Nu e o proprietate, el e doar în tutela părinţilor, nu în posesia lor.

Dacă Protecţia Copilului intervine pentru a apăra minorul de abuzuri, nu văd niciun motiv pentru care aceeaşi instituţie n-ar interveni când copilul e condamnat la moarte de proprii părinţi. Până la urmă, nu-i asta cea mai gravă formă de abuz?

Anonim spunea...

Amice, las-o mai moale cu articolul! Chestia cu biserica si Orwell e intrecuta de departe de temutii komisari al Corectitudinii Politice, adeptii ''umanismului'' feroce. Nou-vorba din Orwell ni se baga fortat pe gat de catre artizanii ateismului-''umanist'', astfel incat, in numele ''paradisului pe pamant'', sa traim intr-o uniformizare absurd, care adduce la acelasi nivel savantul cu tiganul borat, care fura si toarna 10 copii pe banda rulanta. Se vorbeste, tot mai frecvent, despre aberatiile corectitudinii politice (Dan C. Mihailescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici), despre nevoia de a schimba „esenta lumii“ actuale (democratia, n.m.), producatoare de „prostime“ si „semi-oligofreni“ (Mircea Mihaies), despre „fudulia“ si „prostia“ americanilor (Alexandru Paleologu), despre anularea principiilor unei justitii democratice („falimentare“) si, consecutiv, despre luarea actului de dreptate in propriile miini (Dan Pavel).
Asa ca...mai bine teocratia decat raiul umanist!

Logosfera.ro spunea...

@kitiopia
Adultul care se pune in genunchi in biserica ca sa pupe poala popii stie in ce se baga? Eu stiu o multime care nu stiu. Si stiu ca ei nu stiu in ce se baga doar in virtutea faptului ca sunt ateu. Cand eram crestin habar n-aveam in ce ma bagasem. Deci mai usor cu constienta pe scari.

"Dacă Protecţia Copilului intervine pentru a apăra minorul de abuzuri, nu văd niciun motiv pentru care aceeaşi instituţie n-ar interveni când copilul e condamnat la moarte de proprii părinţi. Până la urmă, nu-i asta cea mai gravă formă de abuz?"
Protectia Copilului nu ar trebui sa existe din start. De fapt asta dezbat eu aici. Vrei sa protejezi copii de abuzurile parintilor? Infiinteaza o miscare paramilitara si da-le in cap parintilor care-si abuzeaza parintii. Sau fa un ONG si apuca-te sa-i educi. Mie personal spre exemplu mi se pare un abuz mai mare sa cresti un copil indoctrinat sau in conditii precare decat sa-i refuzi niste perfuzii si sa moara din cauza asta. De ce nu intervine Protectia Copilului in cazul acestor abuzuri? Sa bage in puscarie parintii saraci spre exemplu? Pentru ca Protectia Copilului impune doar o anumita moralitate care se suprapune destul de mult cu conceptia ta, si foarte putin cu a mea. Si mai putin cu a parintilor care desi petrec 24h pe zi cu copilul, si se presupune ca-l iubesc, prefera sa nu-i faca niste transfuzii. Le scoti tu copilul din Iad in caz ca ai gresit? Nu. In schimb daca ei gresesc, au pierdut un copil.
E simplu sa stai pe margine si sa spui "Sa se duca Protectia Copilului sa-i pedepseasca si sa impuna moralitatea MEA" si apoi sa te intorci sa spui "Nu cumva sa aud ca religia e obligatorie si statul impune moralitatea LOR ca nu stiu ce fac".

Cipri spunea...

@anonim:
Ce zici tu are marele merit de a suna inteligent fara sa transmita de fapt nimic.

Fraza ta de incheiere -
"Asa ca...mai bine teocratia decat raiul umanist!" - este inca o dovada ca am dreptate - exista multi indivizi care pentru a salva societatea (inclusiv de ea insasi) sunt dispusi sa accepte diferite regimuri fundamentaliste.

Asta mi se pare foarte, foarte grav si de asemenea foarte trist...

Anonim spunea...

Amice,
Foarte grav si foarte trist este raiul vostru umanist, intarit si aparat de ferocii caini ai cacatului numit ''corectitudinea politica''. Ce regim fundamentalist-religios este ma in Romania? Hai zi! Ai voie sa faci misto de religie, nu te impusca nimeni! Cine te persecuta? Daca vrei sa faci o piesa in care iti bati joc de cele sfinte, unii romani or sa fie scandalizati, dar nu te persecuta nimeni! In schimb eu nu am voie sa ii zic tigan unui tigan - caci aia e- nu rom, ca institutia vostra de cacat, ilegala si ateista - CNCD-ul imi da amenda sau puscarie, dupa caz. Regim fundamentalist o sa fie cat de curand, cand eu nu pot sa ii mai zic unuia ''hei, piticule, ce mai faci'', ci SUNT FORTAT sa ii spun ''hei, cetatene dezavantajat pe verticala, ce mai faci?'', sau in loc de ''salut, grasule'' o sa fiu obligat sa ii spun ''salut, cetatene dezavantajat pe orizontala''.Nou-vorba lui Orwell, de factura ateist-umanista o sa ni se bage cu forta pe gat, atunci sa vezi regim fundamentalist in adevaratul sens! Ateismul umanist nu e mai putin periculos ca orice fundamentalism religios, de aia trebuie sustinuta biserica, ca sa contrabalanseze ofensiva pumnului in gura a corectitudinii politice, AKA raiul minoritatilor anormale (toti dezaxatii, care vor titulatura de ''altfel de catateni''). Majoritatea a ajuns sa fie la cheremul tuturor sceleratilor si perversilor sexuali (vezi North American Man-Boy Love Association - Asociatia Nord Americană pentru Iubire între Bărbati si Băieti) datorita regimului fundamantelist umanist! Personal nu ma dau in vant prea tare dupa Biserica, dar o sa o sustin numai de dragul de a opune o forta caty de cat puternica voua, sceleratilor ''umanisti''. Nebunilor, sunteti prea orbi sa va dati seama ce cutie a Pandorei deschideti!

Anonim spunea...

http://constiinte.ro/societatea-patologica-sau-denaturarea-realitatii-prin-%E2%80%9Ecorectitudine-politica%E2%80%9D-%E2%80%93-povesti-corecte-politic-de-adormit-copiii

SIGUR SUNA BINE RAIUL ATEIST....

Zergu spunea...

@Anonim(11): Ești tare derutat. Corectitudinea politică este un gunoi pentru că reprezintă o abordare irațională a unor probleme reale (tratarea inumană a unor grupuri sociale în mod sistematic la nivelul întregii societăți) și încercarea corectării fondului prin modificarea formei, o prostie, în mare parte.


Pe de altă parte, a echivala orice lucru non-religios drept ateist-umanism demonstrează o imensă incapacitate de gândire logică și poate chiar carențe grave la nivel cerebral.

Dacă X nu conduce un automobil ca sa ajungă la destinație, nu înseamnă automat că zboară.

Învinuirea prin asociere este ilogică și cu atât mai absurdă când asocierea nu are nici o legătură cu realitatea. Pedofilia și efebofilia sunt ilegale și imorale fără dubiu, iar aceasta este singura poziție în acord cu umanismul secular. A sugera altceva presupune fie ignoranță, fie lipsă de onestitate.

v spunea...

Un an de zile mai tîrziu, mă bag și eu ca musca-n lapte, ca să vezi ce face pauza de lucru din om. :)
@Logosfera.ro: faci o confuzie în textul ăsta: "Adultul care se pune in genunchi in biserica ca sa pupe poala popii stie in ce se baga? Eu stiu o multime care nu stiu. Si stiu ca ei nu stiu in ce se baga doar in virtutea faptului ca sunt ateu. Cand eram crestin habar n-aveam in ce ma bagasem. Deci mai usor cu constienta pe scari."

Nu e vorba de a fi sau nu conștient în ce te-ai băgat, de a gîndi cu tot creierul sau doar cu un neuron anemic. Adultul are capacitatea teoretică de a înțelege. Dacă nu vrea să și-o folosească e numai problema lui. Exact același principiu se aplică atunci cînd primești sancțiuni pentru nerespectarea unor legi despre care habar n-aveai. E vina ta că nu cunoști legea, faptul că n-o cunoști nu te scutește de rigorile ei. În cazul copilului, evident, nu se aplică aceleași principii. Nu se poate face presupunerea că acel copil înțelege ce i se întîmplă - și, chiar dacă ar înțelege, el este, din toate punctele de vedere, la mîna părinților, care iau toate deciziile în locul lui.
Ideea ca statul să lase să moară (practic, să condamne la moarte) copiii habotnicilor este un extremism de tip libertarianist cam de aceeași valoare cu orice alt extremism.