Sfinții creștini au fețe de blegi

Am observat recent, după ce am văzut imaginea lui Chiril al Alexandriei, că sfinții creștini sunt, în general, ilustrați cu fețe de blegi, de oi proaste, iar în cazul bărbaților, de pămpălăi fără testosteron în sânge, practic niște fătălăi. Știu că scopul e să-i arate „umili și smeriți”, dar eu cred că au reușit să-i arate în felul în care ajung toți creștini adevărați, niște cârpe, niște forme flasce fără putrea de a riposta, modelul ideal de sclav.

Luați de analizați singuri și sigur o să-mi dați dreptate (în timp ce vă distrați):

Chiril al Alexandriei - mi-l imaginez sub o ieșire de canalizare de la margine de oraș, așteptând să vină peste el darul ceresc al norocului providențial



Mucenița Cecilia - ziceți voi, nu cere palme fața asta?



Maxim Mărturisitorul - Mărturisesc că nu mai faaaac! Nu mai daaaa nenea, te rog io, că sunt și io un suflet!



Sfântul Vasile Ostrog - Mult Slăvite și Preaînțelpt Tătuc Ceresc, e bine așa? Apropo, de când nu s-a spălat pe cap de stă casca strâmb de pricina frezei?




Daniil Sihastrul - Ăsta parcă joacă leapșa*, numai că asta așteaptă palme-n ceafă în timp ce cerșește-n metrou pentru o biserică-n județul Neamț
*aia când ascunzi privirea-n interiorul cotului și te pleznea cineva pe palma cealată expusă pe sub braț



Mucenicul Polieuct - Bă, vezi să nu te tai... deși la fața asta cred că ar fi mai bine


De fapt, ăsta e Sfântul Makey. Păcatul nu e bun, mkay?

Cred că numai mitropoliții și sfinții domnitori au șanse să nu ai fețe de cârpe, și asta, cred, din motive politice evidente.


Cam atât, de restul de distruși pot fi observați și vă puteți bucura de umorul involutar de factură ortodoxă pe minunatul site ortodox la secțiunea sfinți.