Cautări pe acest blog

duminică, 9 decembrie 2012

România, țară unde nu există discurs politic

Dacă în România ar exista discurs politic, nu ar exista asemenea afișări electorale religioase:

Foto: Mediafax

Dacă acești indivizi ar avea măcar parțial interesul alegătorilor în vedere, și-ar face publice ideile, nu crucile și  subordonarea față de personaje imaginare (să fiu sincer, sunt de părere că mulți dintre ei nici nu cred că există, excepția evidentă, berbecali).

În ce țară normală la cap există pioșenie subită în prag de alegeri? În Marea Britanie fostul prim-ministru, Tony Blair în urma unei conversii reale la catolicism a ținut să țină în spațiul privat această chestiune de natură privată, pentru că, într-adevăr, acest lucru nu e treaba nimănui altcuiva decât a persoanei, iar într-o țară normală la cap, politicienii nu se folosesc de religie ca să-și pună scaune oficiale sub fund.

Între timp, în România...


Candidatul PDL Ioan Oltean vizitează Mânăstirea Salva cu ocazia hramului "Izvorul Tămăduirii", în localitatea Salva (fotografie din 20 aprilie 2012). CRISTIANA SABAU / MEDIAFAX FOTO

Unii nici nu se feresc, ci doar se prefac că nu fac ceea ce fac, adică exploatarea prostiei și religiozității populației pentru scopuri politice.

Gospodaru ştie că Dumnezeu ăţi dă, dar nu îţi bagă în traistă: "Nu Dumnezeu te bagă-n Parlament. Dar în campanie electorală este permis să mergi la hramuri şi la sărbători mari, trebuie să profiţi de ele că acolo se adună mulţi oameni şi mai schimbi o vorbă cu ei. Nu e o chestiune de religie, dar nici propaganda electorală, e doar un prilej să te vadă oamenii şi să vorbeşti cu ei".
Ce e ironic în toată chestiunea e că tocmai un membru al Partidului Național Țărănesc CREȘTIN democrat se plânge de fățărnicie:

Aurelian Pavelescu speră să compenseze pe parte spirituală. Absolvent al Facultăţii de Teologie, liderul creştin-democraţilor se teme de ipocrizie: "Nu cred că mersul la biserică te ajută în campanie pentru că acolo este un electorat sensibil la mesajele religioase care nu votează cu cineva doar că a venit o data la biserică în campanie. Nu dă bine pentru oricine să meargă la biserică în campanie electorală, asta este o ipocrizie".
Asemenea discursuri au loc în țări care se îndreaptă în direcția greșită în ceea ce privește libertățile fundamentale: Egipt, Pakistan, Iran sau chiar SUA (unde mișcarea dominionistă creștin-fundamentalistă împinge tot felul de legi care merg evident împotriva libertăților individuale și în favoarea unor idei cretine - legi care declară că a fi persoană începe la concepție, declararea drept persoană chiar și a unui ovul nefecundat, legi care merg împotriva neutralității statului față de toate cultele și câte și mai câte).


Trebuie să avem și noi conflicte religioase sau crime împotriva oamenilor care își susțin dreptul la viață, la educație și de a fi tratate egal cu restul societății pentru a ne da seama că religia nu are ce căuta în discursul politic? Trebuie să avem o Malala pentru a ne trezi?

1 comentarii:

Anonim spunea...

66 German priests charged with sexually abusing minors: Report

http://www.presstv.ir/detail/276847.html