Cautări pe acest blog

luni, 10 mai 2010

Teocrația în România II

Când patriarhul are drept de veto în guvern și în aparatul de stat, lucrurile cu îndoctrinarea merg mult mai ușor. Treaba e chiar pe față, patriarhul deja propune amendamente și discută de parcă ar fi alesul poporului.

Patriarhul Daniel a trimis, miercuri, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, o serie de amendamente la proiectul de Lege a Educaţiei, privind statutul orei de religie şi al cadrelor didactice care predau această disciplină.
Hopa! Păi cum mon cher? De unde până unde ai 'mneata treabă cu crearea de legi? Măi vrăjitorule, tu ești un cetățean ca oricare altul, chiar dacă ești în fruntea unei organizații mafiote religioase.

Când s-a propus modificarea legii învățământului și s-a propus introducerea de alternative la ora de îndoctrinare religioasă (despre care am mai vorbit și există și clipuri pe youtube pe aceeași temă), înâimergătorul BOR care n-ar grijă nici de frate-său, se îngrijorează că în prezența alternativelor scade rolul religiei:
Printre prevederile a căror modificare se impune, Patriarhul Daniel menţionează un articol potrivit căruia "la cerere, în locul orei de religie elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar".

Despre acest articol PF Daniel spune, în scrisoarea adresată Robertei Anastase, că nu exista în forma iniţială a proiectului de lege şi că scade importanţa orei de religie între celelalte discipline şcolare şi poate genera forme de abuz, oferind directorilor unităţilor şcolare posibilitatea de a completa norma didactică acolo unde este cazul, prin retragerea elevilor de la ora de religie.

Deci e clar, pe el nu-l interesează că alternativa la orele de îndoctrinare sunt „cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar”, asta e inacceptabil. În nici un caz să nu învețe copiii de istoria sângeroasă a religiilor sau că toate religiile au bube în cap sau chiar că există și alte religii și, dependent de regiunea geografică, fiecare are „adevărul lui”. Nu!

Aaa, și mai e și abuz să-și retragă lumea copiii de la orele care n-au alt scop decât îndobitocirea în ortodoxism. Evident, pentru că dacă oamenii află că există alternative își vor da seama că îndoctrinarea e opțională (cu sensul întortocheat de „îți băgăm pe gât, dacă nu vrei, fă cerere să nu îți îndesăm gâtul cu opționalul ăsta”) și că e mai util să își lase copiii să învețe și despre istoria creștinismului și a altor religii.

Sunt curios de ce vor să însemne cuvintele „oferind directorilor unităţilor şcolare posibilitatea de a completa norma didactică acolo unde este cazul”, că tare mă tem că nu se îngrijorează el deloc de posibilitatea ca directorii să facă abuzuri, ci dă din mâini și de fapt îi e frică de absența audienței captive.

I-auzi ce zice el:
Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
Hai nu zău?! Eu cred că o asemenea prevedere permite aplicarea articolului 9 al legii menționate (legea 429/2006) prin aceea că permite neimplicarea statului și nefavorizarea nici unei religii:

Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.

Cum pe la noi toți politicienii care-s prin Parlament ling funduri de preoți pentru populism religios, evident că nevertebratele s-au conformat. Deci, s-a schimbat legea, dar nu s-a modificat nimic ... poți scoate copilul de la orele „forțiopnale” de îndoctrinare religioasă, evident, cu penalizare la medie, ca să te stimuleze să participi:
Religie şi atât

Concret, pe perioada dezbaterilor, deputaţii au decis ca religia să rămână în trunchiul comun şi să fie obligatorie fără posibilitatea ca elevii să poată aleage o altă disciplină în locul acesteia, aşa cum era prevăzut în „penultima” formă a legii.

„Asta după ce Patriarhia Română a cerut sprijinul parlamentarilor pentru modificarea articolului respectiv”, spun pe la colţuri unii deputaţi care nu au fost de acord ca religia să fie materie obligatorie. Astfel, ca şi până acum, părinţii vor putea să refuze ca prichindeii lor să studieze această materie doar dacă fac o solicitare scrisă şi, astfel, „situaţia şcolară a acestuia se încheie fără această disciplină”.

Sincer, eu vreau să știu cine au fost cei care s-au opus acestui abuz! Să iasă în față, măcar așa își mai spală din păcate (Doamne ferește! Ce am spus!? Aloleu! Iar!). Să știm și noi cine încă mai înțelege de ce România nu trebuie să devină teocrație. Sincer, îi felicit pe cei ce s-au opus, dar îmi pare rău că n-au avut mai mult curaj și sprijin!

Problema de fapt e alta, că patriarhul „Trei Cruci pe Piept” Daniel știe care e riscul. Riscul e că pot să piardă și ei, cum au pierdut și alții, cam 50% din audiența captivă.

THE controversial trial of secular ethics classes has ''decimated'' Protestant scripture classes in the 10 NSW schools where it has been introduced as an alternative for non-religious children, with the classes losing about 47 per cent of enrolled students.

The figure was calculated by the Sydney Anglican diocese, which is so concerned about the trial that it has created a fund-raising website to ''protect SRE'' (special religious education). The website says the values underpinning ''Australia's moral framework'' are under threat.

Ce-mi place mie cât sunt de ipocriți și cum urlă ei că e amenințată moralitatea, când toți ne ghidăm după moralitatea seculară, nu după cea creștină.



Articolele din care am citat sunt:

9 comentarii:

Andrei spunea...

Şi-a găsit popică ăsta preafericit (nu înţeleg de la ce) una bucată piţipoancă îndoctrinată exact în fruntea Camerei Deputaţilor. Nu putem uita cât de penibilă a fost gagica aici: http://www.youtube.com/watch?v=gMuY1eHOuC4

(urmăriţi până la sfârşit)

Zergu spunea...

Tu nu ai fi „preafericit” dacă n-ai avea nici o grijă, ai avea putere în stat și nu ai fi urât de prostime, așa cum sunt parlamentarii și politicienii?

Da, Roberta Anastase e un exemplu clar de pupincuristă care face asta doar-doar s-o lipi popularitate de ea de la patriarh/biserică.

Kitana spunea...

Eu nu am facut deloc religie in scoala...am terminat liceul in '94 si n-am apucat...ce rau imi pare ca nu am avut ocazia sa fac mishto de ei
si sa le pun intrebari incuietoare...

0Z spunea...

Trebuie demisa Anastase.

Cineva trebuie sa-i spuna Preaburdusitului ca scoala publica nu are voie sa predea dogma religioasa decat in contextul orei de filosofie.

Atat de scarboasa e relatia aceasta dintre biserica si stat incat nu pot decat sa ma bucur ca, in curand, va intra statul in incapacitate de plata si popii nu vor mai avea salarii, pensii, functii de educatori si fonduri pentru constructia de cladiri oribile, mai urate chiar ca blocurile lui Ceausescu.

Adi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Zergu spunea...

@Adi: Băi trogloditule, dacă tu ai chef de sex oral, îți recomand să te duci tu pe centură, acolo unde, ca un primitiv care ești, crezi că ar trebui să se ducă femeile, printre care și kitana și mihaela.

Nu știu ce ai fumat de atunci când te-ai uitat în oglindă și ți-ai văzut imaginea, ai crezut că le vezi pe kitana și pe mihaela. Din păcate te-ai grăbit să spui ce ai văzut în oglindă crezând că insulți pe alții, dar ți-ai făcut o autocaracterizare.

Anonim spunea...

am găsit o poză cu un troglodit: http://chenzhen.files.wordpress.com/2007/06/troglodyte.jpg
crezi că el e? Pare genial

Zergu spunea...

Seamănă cu un halterofil, deci cred că e el!

Prometescu spunea...

http://www.libertatea.ro/stire/sibienii-platesc-taxa-pentru-biserica-la-examenul-auto-288296.html

No comment.