Cautări pe acest blog

vineri, 6 august 2010

Religia păcii și (amenințarile cu) moartea III

De data aceasta „religia păcii” a amenințat cu moartea și apoi trecut la fapte. Dacă nu demult vorbeam de soarta ateului Mahomed Nazim în Maldive, care a fost nevoit să-și facă „mea culpa” pentru că a declarat în public faptul că el nu crede în religie sub riscul de a fi omorât, acum un alt ateu, Ismail Mohamed Didi, tot din Maldive, a fost omorât (în așa fel încât să pară suicid prin spânzurare) după ce le-a spus colegilor de serviciu despre aversiunea lui față de practicile islamice. Sigur prieteni nu erau ăia, că doar ce prieteni sunt ăia care te-ar dea pe mâna unor criminali doar pentru că nu ești de acord cu ei?

Iată care rezultatul fanatismului religios și iată de ce consider nocive religiile, în special islamul barbar și fanatic care își arată din ce în ce mai des fața.

Cum a rămas cu „there's no compusion in religion” (Coran 2:256)? A rămas exact cum a fost. Versetul cu pricina a fost abrogat nu direct și clar de Coran, ci (tot) de Mahomed, profetul pedofil cu sindrom obsesiv-compulsiv, în hadith (tradiții):

In the Hadith the death penalty is mentioned in several passages. For example,

Narrated 'Abdullah: Allah's Apostle said, "The blood of a Muslim who confesses that none has the right to be worshipped but Allah and that I am His Apostle, cannot be shed except in three cases: In Qisas for murder, a married person who commits illegal sexual intercourse and the one who reverts from Islam (apostate) and leaves the Muslims."

Other examples include 4:52:260, 9:84:57, 9:84:58 and 9:89:271.



Gurile pro-islamice o să urle că sărim la concluzii, că Ismail Mohamed Didi poate s-a sinucis și nu știm noi nimic, doar ne dăm cu presupusul, chestii d-astea.

Hai să facem o analiza în avans a posibilității ca ateul nostru să se fi sinucis în contrabalanță cu posibilitatea „să fi fost sinucis de alții”. Pentru aceasta putem analiza ce spunea Islamil Mohamed Didi înainte să moară:

———- Forwarded message ———-
From: ismail mohamed
Date: 25 June 2010 09:30
Subject: a plea for help

Dear sir,

I’m a 25 year-old Maldivian living in Male’. I have been working as an Air Traffic Controller at Male’ International Airport for almost 7 years now.

I started becoming disenchanted with Islam around 5 years ago and am now an atheist. During my transformation, and even now, I am quite the idealist, and when i was confronted about two years back by a couple of my colleagues about my aversion from the daily practices of Islam, i somewhat foolishly admitted my stance on religion.

I had asked them to keep it a secret from the rest of our workforce at ATC, although i now realize i should have known better. It did not take long for everybody at work to find out and since then, i have faced constant harassment in my work environment.

An atheist is not a common feature at all among Maldivians and the word has spread like wildfire since then. It has now come to the point where everyone I know, including my family, have become aware of my lack of belief.

In a society that has always been proud of their religious homogeneity, you can imagine what i am being put through. I have been subjected to numerous consultations with religious scholars and even my closest friends are not allowed to see me.

My company has already begun investigating a complaint regarding me, collecting testimony from fellow workers about my apostasy.

Just 3 days ago, i received two anonymous phone calls threatening violence if i do not start openly practicing Islam.

I am at my wit’s end now. I have been trying for sometime to secure employment abroad, but have not yet succeeded.

The only other alternative i can think of is to flee the country to seek asylum elsewhere.
I have already written an e-mail to your organization, and am anxiously waiting for a reply. I found your e-mail address on facebook. I am in dire need of assistance and know of no one inside the country who can guide me.

I would have already left the country if i was sure i could meet the required burden of proof in an asylum claim. I would like to know if you would be able to help me in anyway should i travel to the U.K to seek asylum and what my chances are of making a successful claim.

Thank you for your consideration
Ismail Mohamed Didi


Citind acest text este clar că Ismail Mohamed Didi avea mari probleme în viața de zi cu zi pentru că era ateu într-o țară care declară prin constituție că toți cetățenii ei sunt musulmani. A primit amenințări care ar fi trebuit să îl facă să îmbrățișeze cu forța islamul. Apelurile erau anonime și amenințările erau clare: „violență ori te apuci în mod fățiș să practici islamul”. Ismail a încercat multe lucruri dar a ajuns la capătul ideilor. Singura soluție pe care o mai vedea, a se reține, singura, era să emigreze însă nu avea certitudinea că ar fi reușit un caz de azil în țara destinație. Judecând după aceste lucruri îmi pare destul de clar că Ismail Mahomed Didi nu vedea sinuciderea ca o alternativă și pare mult mai plauzibil că a fost ucis de conaționalii lui.

Iată ce spune unul din managerii companiei la care lucra Ismail:

Mohamed Ibrahim, Managing Director of the Maldives Airports Company Limited (MACL), confirmed that Ismail was the subject of an internal investigation last month regarding his professed apostasy.

“I believe his family were also concerned, and tried to give him counselling through religious leaders,” Ibrahim said.

Management decided it was outside our mandate and referred the matter to the Ministry of Islamic Affairs – we haven’t got a reply. Professionally we took no action – he was a good worker.

A colleague of Ismail’s told Minivan News on condition of anonymity that his colleagues had learned he was an atheist “more than a year ago”, and while they did not care whether or not he believed in God, “some became irritated at the way he openly insulted God.”


A se reține că, oficial, compania la care lucra a analizat problema din punct de vedere al impactului asupra muncii, la fel ca în orice companie serioasă, dar, fiind în teocrație și neavând ce să-i reproșeze din punct de vedere al muncii depuse, au înaintat „problema” la Ministerul de Afaceri Islamice de unde n-au primit nici un răspuns. Nu m-aș arunca să speculez că și moartea lui Ismail este un răspuns, dar mesajul e destul de clar.

Un alt aspect interesant îmi pare a fi că unii colegi de serviciu au devenit iritați de faptul că l-ar fi „insultat în mod fățis pe Dumnezeu”. Îmi pare puțin plauzibil, după ce am citit scrisoarea lui Ismail, că s-ar fi apucat să își bage organele genitale în Allah, sau ceva similar. Sunt aproape convins că numai faptul că Ismail s-a declarat ateu era considerat o insultă pentru primitivii musulmani din Maldive, la fel cum pentru creștinii de pe la noi sau de pe aiurea simpla existență a ateilor e considerată o blasfemie.

Regret enorm că nu putem încă să întindem o mână către cei aflați în asemenea situații, datorită temerii/tabuu-ului de a vorbi împotriva religiei, în general, și a islamului, în particular, dar am încrederea că odată cu creșterea numărului celor ce vorbesc și critică deschis credințele iraționale și cele religioase, acest lucru se va schimba.

Până atunci, celor ce stau pe margine și condamnă, dar nu vorbesc deschis despre aceste crime le spun „Ce mai așteptați? Nimic n-o sa se schimbe în bine dacă stați pasivi.”.

Musulmanilor care consideră că ceea ce a pățit Ismail Mahomed Didi e bine și normal le spun: Allahu Snackbar!


Am citat din: http://minivannews.com/society/hanged-air-traffic-controller-sought-asylum-for-fear-of-religious-persecution-9381

5 comentarii:

eu_unul spunea...

Chiard daca nu "a fost sinucis" ci chiar e vorba de o sinucidere se poate observa ca ar fi cauzata de situatia disperata in care a fost pus respectivul. Cand familia si prietenii iti intorc spatele, cand nu mai ai unde sa te duci, cand cei din jur nu iti ofaera decat ura moartea poate fi privita ca o binecuvantare. Intr-o societate islamica nu e loc pentru apostati, nu e loc pentru atei.

0Z spunea...

IN Maldive abia in 2008 au avut loc primele alegeri cu mai multe partide (prin 2005 a devenit legala existenta altor partide, in fara de partidul stat). Deci chiar putem vorbi de islamofascism sau sharia.

Zergu spunea...

@eu_unul: da, e adevărat şi asta.

@zd: Asta nu face Iranul democrat sau liber. Şi ei au pluripartidism, chestia e că platformele trebuie să fie islamice, deci să menţină sharia.

0Z spunea...

Zergu, nu ziceam de Iran. Vroiam doar sa subliniez ca Maldivele sunt abia incearca sa iasa din wahabism, deci nu este o surpriza ca fanaticii aia omoara infideli. Imaginea de paradis tropical al acelor insule trebuie adusa la realitate, fiindca astfel de regimuri trebuie boicotate.

Consiliul suprem iranian este respectat de o mare parte din populatia care a participat la revolutie si la razboi (perioada de baby-boom); sunt niste generatii mari care sustin acest organ islamic de stat, asa ca vor trece mai multi ani pana dispare sentimentul patriotic care leaga fundamentul popular si militar ( garda revolutionara ) al acestei sustineri...

Din pacate pentru iranieni, toate amenintarile internationale si sanctiunile nu fac decat sa impinga populatia spre jingoismul extremistilor de dreapta (la fel cum s-a intamplat in Irak cu Saddam Hussein).

adrianS spunea...

"Allahu Snackbar!"

Ha ha ! Ar merge şi Allahu Sushibar, dar se pierde rima : )