Ghid: Cum sa spun ca sunt ateu/atee?

Cu acest articol am să continui seria de articole de tip ghid, serie începută cu articolul „Instrucțiuni pentru recensământ - Ghidul românului nemulțumit de clericii religiei sale”. Pe viitor am să încerc să adaug din când în când noi articole la seria aceasta pentru că subiecte sunt destule: cum să fii scos din evidența BOR, ce faci în fața reprezentanților statului care se cred îndreptățiți să-ți dicteze ce convingeri ai vis-a-vis de religie, cum poți stârni interesul celorlalți pentru știință, cum poți să îi înveți pe cei cunoscuți diferența dintre știință și pseudoștiință, cum identifici semnalele care arată că anumite afirmații sunt lipsite de fundament, etc.

Articolul de față este un alt articol cu tentă personală (primul fiind cel despre efectul puținei îndoctrinări religioase asupra mea) în care am să vă povestesc despre felul în care am spus persoanelor apropiate mie că sunt ateu, după ce mi-am dat seama de acest lucru, dar are și o a doua parte în care o să încerc să vă dau sfaturi despre cum sa spui celorlalti ca esti ateu/atee.

Deconvertirea mea

Povestea deconvertirii mele încă nu am expus-o în detaliu pe acest blog, dar ce esențial acum este că, așa cum am observat că s-a întâmplat și cu alții, deconvertirea este un proces de durată în care cel mai important factor prezent în acest proces este păstrarea intactă, indiferent de costuri și cu maximă sinceritate față de sine, a dorinței de a fi fidel adevărului și de a te lăsa purtat acolo unde indică dovezile.

Eu am făcut acest pas și m-am lăsat purtat de dovezi, argumente și informații acolo unde duceau ele, totul dublat de o sete de informare pe care uneori o bănuiesc a fi vecină cu obsesia. Rezultatul a fost trecerea mea de la o formă de panteism/apateism printr-o formă de deism agnostic, ajungând la o formă de ateism agnostic.

Odată ajuns ateu, mi-am dat seama că felul în care am început privesc lumea s-a schimbat radical. Unul dintre lucrurile definitorii ale poziției mele față de fenomenele presupus neexplicate sau inexplicabile e concentrat în următoarele cuvinte:

Cred că nu există nimic supranatural, nu cred că există fantome, nu cred că există mediumi sau paranormal, ci cred că există doar fenomene naturale care se petrec, dar pentru care încă n-am găsit explicații.

N-a mai trecut mult și am ajuns în stadiul de ateu care simțea nevoia să-și expună poziția față de familie din dorința de a fi sincer cu ei. Unii experimentează în acest moment un șoc și pot avea o perioadă descurajantă care poate fi scurtă (1-2 zile) sau poate lipsi total. Nu am auzit de perioade lungi de asemenea natură, dar un factor important e să discuți cu persoane care sigur îți înțeleg poziția. Eu nu am avut o perioadă neagră și am ajuns să-i spun soției mele noua mea poziție fără consecințe neplăcute, dar cu un normal și scurt episod de discuții pe tema asta. Am aflat împreună ca ea e un fel de deistă în urma acestor discuții, dar nu asta e important ci faptul că discuțiile deschise au contribuit la înțelegerea faptului esențial că sentimentele mele față de ea nu s-au schimbat.

Apoi, fugitiv, am spus părinților care nu-s religioși deloc. Până la urmă le-am cam spus tuturor celor din familie și nu au fost nici un fel de ruperi de relații de pe urma evenimentului.

Comunicarea e foarte importantă în acest proces de „ieșire la lumină” în ceea ce privește lipsa de credință.

Cum spui tu „sunt ateu/atee”

Consider că alfabetizarea științifică este absolut necesară, mai ales în România unde 42% dintre oameni cred că Soarele se învârte în jurul Terrei, 22% cred că hososcopul este foarte științific, și doar 4% știu că homeopatia nu are NIMIC științific în ea! Mai sunt și alte lucruri alarmante în raport, unele ușor vizibile și în rezumatul lui.

Acum o să spuneți, „ce treabă au toate acestea cu a spune celorlalți că ești ateu sau atee?”. Simplu, în funcție de cât de multe asemenea lucruri le-ai discutat cu ceilalți, câte din ele sunt cunoscute, cât de mult acceptă evoluția sau o resping, cât de mult cunosc dacă există contradicții în biblie, în funcție de cât de ultrași credincioși sunt sau nu, în funcție de cât de creduli sau credincioși sunt, în funcție de aceste lucruri munca ta și efortul tău vor fi mai mari sau mai mici, mai ușoare sau mai stresante.

Sfatul meu este să încerci să discuți deschis multe asemenea teme, în special cele ce NU au legătură directă cu credința, mai ales în perioada mai timpurie și apoi, în funcție de răspuns, să încerci să tatonezi terenul legat de subiecte precum imoralitatea bibliei, a modelelor de bețivi și hulpavi pe care le promovează sau chiar criminalul pe care și-l iau drept model. Poți discuta despre efectele nocive ale credinței oarbe la nivel individual, social, economic, politic, medical și cam în orice aspect al vieții.

Apoi poți aduce în discuții definițiile anumitor termeni când poate vei discuta „din întâmplare” despre credincioși care acceptă evoluția, ba chiar o apără cu dovezi foarte bune în timp ce desființează „Inteligent Design”, despre cât de nesemnificativi suntem în univers și cât orgoliu presupun cam toate religiile când spun ca omul e buricul universului, deși suntem niște epsiloni, despre cât de imorali sunt popii si cât de mult se țin cu dinții de bani în timp ce ne parazitează pe toți (că doar nu credeai că statul are banii lui).


Vorbește „ca din întâmplare”, nu forța nota, lasă pauze între discuții, fii atent/atentă la reacția celorlalți, vezi la ce sunt reticenți și încearcă să ataci tangențial anumite aspecte, stârnește-le, dacă poți, interesul pentru știință, în special cosmologia care poate deschide ochii referitor la cât de vast (și neprimitor pentru viață) este universul care se presupune ca ar fi făcut doar pentru noi.

Atenție mare la reacțiile lor și nu uita că sunt familia ta/prietenii tăi. Dacă ești minor sau încă depinzi de cei cu care vrei să discuți cântărește bine dacă riscul de a fi renegat sau alungat pentru necredință este mare (da, oricât de inuman și crud ar părea, iraționalitatea generată de credință poate „justifica” asemenea acțiuni de-a dreptul violente, dependent de credincioși) și dacă este un moment bun, pentru că momente optime nu vin niciodată.

Concluzii

Nu există un panaceu, nu există o rețetă magică pentru că fiecare trăiește în propriul mediu care are propriile particularități, dar nu uita că deși sinceritatea este preferabilă de multe ori, uneori poate fi dezavantajos pentru tine să o faci, mai ales dacă ai părinți foarte religioși. Nu trebuie să te sperii de drobul de sare, dar nici nu trebuie să fii nesăbuit. Cântărește-ți opțiunile. Inițial cei dragi o să se simtă lezați, dezorientați sau poate chiar panicați, dar, de cele mai multe ori, acest lucru trece, iar tu nu poți aștepta la nesfârșit să-ți clădești viața după sentimentele lor, doar e viața ta.



Tu știi cel mai bine cum poți comunica noua ta poziție și știi cel mai bine cum ar putea să reacționeze cei dragi.