De exemplu, popii ar vrea să fie șefi absoluți asupra organelor tale genitale, fie că aparții sexului neatârnător, fie că aparții de sexul atârnător. Evident, dacă aparții de un alt sex, mai puțin clar și simplist descris, popii te-ar vrea omorât sau băgat cu forța într-una din cele două categorii anterioare și să nu crâcnești nimic de natura ta păcătoasă.
Unii au impresia că așa cum e acum în Europa și în America de Nord, așa a fost și este peste tot în lume, dintotdeauna. Ei ar fi surprinși să vadă acest dispozitiv:
Ce este acesta, de cine a fost inventat și cu ce scop? Aflăm din acest articol:
Ciudatul instrument anti-onanie a fost folosit în Franţa secolului XIX de către adolescenţii din şcolile catolice.Biserica Catolică has your by the balls, literally.
Obiectul din cupru a fost scos la licitaţie pe eBay, pentru suma de 2.906 dolari. El a fost creat pentru a fi purtat de băieţii din şcolile catolice franceze din secolul XIX, pentru a nu păcătui de unii singuri pe timpul nopţii, scrie ios9.com.
Dispozitivul era ataşat unei centuri şi găzduia organele genitale ale adolescenţilor.
Mai surprinde pe cineva că popii vor să împiedice femeile și cuplurile să decidă pentru ele când vor să aibă sarcini? Au pierdut din mâini prea multe organe genitale, de-aia se țin și cu dinții de cele pe care le mai au... în mână. Să aibă asta legătură cu abuzurile sexuale asupra copiilor?
4 comentarii:
.. "parazitii sociali" au "decanibalizat" Papua- noua-guinee in prima jumatate a sec 20 (de exemplu) ma refer la "parazitii" catolici si protestanti. in lipsa lor, ma Zergu..daca acu in sec 21,iti faceai vacanta pe-acolo, te trezeai dimineata intr-un protzap ...
@Anonim,
Da, si au asigurat protzapu' pe meleagurile Spaniei si prin alte zone insorite ale Europei.
rftghost
da, asa-i, "moralitatea" evolueaza odata cu societatea. acum probabil Vlad Tepes era condamnat la Haga pt "crime impotriva umanitatii"..peste alti 500 ani ,ce pare "moral" astazi ,va devenii subiect de gluma.
@3 (Anonim)
Actiune necondamnata =/= actiune morala
Se poate argumenta ca nu moralitatea evolueaza, ci obiceiurile, chestiile care trec drept acceptabile. Chiar daca nu e asa, pozitia ta nu e compatibila cu umanismul (sau activismul de orice fel), and I don't see the point.
Also, chestiile alea catolice au fost identificate drept nasoale si anti-umane si la momentul respectiv, fiindca dif culturale nu ii fac pe oameni imuni la durere.
Trimiteți un comentariu