Iată un român care povestește despre cum a fost cât pe ce să devină preot creștin ortodox în România și cum a devenit ateu după 10 ani de studii telogice.
Poate că ar trebui invitat pe la întâlniri la bere?
Se afișează postările cu eticheta convertiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta convertiri. Afișați toate postările
luni, 27 august 2012
joi, 29 aprilie 2010
Cum își permit ateii să-l judece pe Dumnezeu?
O frecventă preconcepție a credincioșilor, indiferent de religie, este că ateii îl judecă pe Dumnezeu pentru că ei știu că este adevărat că el există și vor să se mintă că nu există și/sau că e imoral.
Ei bine, nu. Ateii nu se tem de Dumnezeu pentru că ei pur și simplu nu cred că există. Știu că oamenii credincioși urăsc paralele și comparațiile, dar e singura metodă prin care pot fi făcuți să înțeleagă ce cred și ce simt ateii:
Asta este exact ceea ce simt ateii față de toți zeii. Hai totuși să fiu mai aproape de ceea ce ar considera credincioșii o comparație „corectă”:
Ei bine, nici nouă. Mai mult, nu ne e frică nici de Dumnezeu, Allah, Thor, Wotan, Baal, Zeus, Ra și alții. De ce? Pentru că nu credem că există. Da, știu credinciosule, ți-e greu să înțelegi că cineva nu crede în ceea ce crezi tu, dar nu am avut vieți identice, unii poate au citit mai mult ca tine, alții poate au călătorit mai mult ca tine, alții poate n-au trăit între atâția credincioși ca și tine sau poate au trăit între mai multe tipuri de credincioși ca tine, alții poate au citit biblia mai mult ca tine. Totuși existăm și oricât ți-ai dori, nu dispărem pur și simplu.
Dar să revenim la subiect și cum ateii își permit să-l judece pe Dumnezeu, cel pe care credinciosul îl consideră autorul moralității, dătătorul de lege șamd. Credinciosul uită mereu că ateii consideră biblia, coranul sau orice alte texte din aceiași categorie, pură ficțiune.
„Și atunci, ce te mai obosești? Dacă e imaginar, de ce-l judeci? Nu e un non-sens? Tu știi că există, pentru că altfel n-ai mai vorbi, accepți implicit că există tocmai pentru că-l pui în discuție!”, zice credinciosul spunându-și „aha!” în sinea sa.
Ei bine, nu, iarăși n-ai dreptate dragul meu credincios. La fel cum am spus într-unul comentariile din articolul „Ucide în numele Domnului - Experiment pe Twitter”:
Credinciosul protestează la judecarea divinității:
Da, autorii au fost imorali, dar pot să judec și personajele fantastice dintr-o carte:
„Prevăd” că cel puțin un om își pierde credința...
Ei bine, nu. Ateii nu se tem de Dumnezeu pentru că ei pur și simplu nu cred că există. Știu că oamenii credincioși urăsc paralele și comparațiile, dar e singura metodă prin care pot fi făcuți să înțeleagă ce cred și ce simt ateii:
Ție ți-e frică de Baba Cloanța când știi că nu există?
Asta este exact ceea ce simt ateii față de toți zeii. Hai totuși să fiu mai aproape de ceea ce ar considera credincioșii o comparație „corectă”:
Ție ți-e frică de Vishnu?
Ei bine, nici nouă. Mai mult, nu ne e frică nici de Dumnezeu, Allah, Thor, Wotan, Baal, Zeus, Ra și alții. De ce? Pentru că nu credem că există. Da, știu credinciosule, ți-e greu să înțelegi că cineva nu crede în ceea ce crezi tu, dar nu am avut vieți identice, unii poate au citit mai mult ca tine, alții poate au călătorit mai mult ca tine, alții poate n-au trăit între atâția credincioși ca și tine sau poate au trăit între mai multe tipuri de credincioși ca tine, alții poate au citit biblia mai mult ca tine. Totuși existăm și oricât ți-ai dori, nu dispărem pur și simplu.
Dar să revenim la subiect și cum ateii își permit să-l judece pe Dumnezeu, cel pe care credinciosul îl consideră autorul moralității, dătătorul de lege șamd. Credinciosul uită mereu că ateii consideră biblia, coranul sau orice alte texte din aceiași categorie, pură ficțiune.
„Și atunci, ce te mai obosești? Dacă e imaginar, de ce-l judeci? Nu e un non-sens? Tu știi că există, pentru că altfel n-ai mai vorbi, accepți implicit că există tocmai pentru că-l pui în discuție!”, zice credinciosul spunându-și „aha!” în sinea sa.
Ei bine, nu, iarăși n-ai dreptate dragul meu credincios. La fel cum am spus într-unul comentariile din articolul „Ucide în numele Domnului - Experiment pe Twitter”:
@tais: „Ce zici tu inseamna o recunoastere implicita. Precis esti ateu sau esti doar confuz? Ca pentru atei ‘zeii’ nu exista.” – Nu omule, faptul că nu cred ca există Baba Cloanța nu se schimbă doar pentru că vorbesc despre ea. Sau vrei să nu vorbim despre extratereștri? Hopa, după mintea ta tocmai ce am acceptat că există. Vrei să vorbim de Scufița Roșie, Yeti și Bau-Bau
Credinciosul protestează la judecarea divinității:
Cind scrii despre dumnezeu ca este lipsit de moralitate este o eroare logica. Cum poti afirma despre un personaj imaginar(pentru tine) ,ca este moral sau imoral? Ilogic. Din premisele tale, cei care au scris biblia sint imorali nu ‘produsul’ imaginatiei lor.
Da, autorii au fost imorali, dar pot să judec și personajele fantastice dintr-o carte:
@tais: „Cum poti afirma despre un personaj imaginar(pentru tine) ,ca este moral sau imoral?”
De ce nu mă surprinde că nu pricepi?
Explic din nou (nu pentru urechile tale, ci pentru cei ce vor citi aceste discuții și încă gândesc):
Citești o carte de ficțiune în care există un personaj care omoară în stânga și-n dreapta. Personajul fură, agresează, manipulează, constrânge și torturează pe ceilalți. Consideri acel personaj imaginar moral? Nu.
Problema ta e că tu ai impresia că moralitatea ta vine de la o autoritate și consideri că nu poți judeca aceamoralitateautoritate pentru că ai invalida baza sistemului moral pe care-l folosești. Făcând acest lucru îți dai seama că lumea nu se rupe în două, nu se deschid găuri negre și mai îți dai seama că TU ești autoritatea morală care judecă, iar asta strigă „NECREDINȚĂ, BLASFEMIE, IAD, PEDEAPSĂ ETERNĂ” în capul tău și, bine-nțeles, cedezi instinctual fricii și suspendezi procesul de gândire. Problema ta e că îndoiala e deja sădită și te va roade de-acum înainte și va coroda credința ta oarbă pentru că îndoiala este justificată.
Vestea bună e că la capătul călătoriei nu vei întâlni întunericul și frica pe care te-au mințit atâția că o vei întâlni, ci libertatea și eliberarea deplină a omului care gândește în afara dogmelor. Vei fi ateu ca și noi, iar când se va întâmpla, vom vorbi și vom râde împreună de naivitatea și frica ta de acum.
Bine ai venit spre adevăr și realitate!
„Prevăd” că cel puțin un om își pierde credința...
marți, 13 aprilie 2010
Schimbarea religiei - care este semnificația? - VI
(Articol din seria „Schimbarea religiei - care este semnificația? ”; Articole anterioare : I, II, III, IV, V)
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Concluzii
După ce am discutat despre conversiile la alte religii în primele 5 articole (I, II, III, IV, V) din această serie, putem trage niște concluzii referitoare la fenomen.
Până la urmă, starea de bine a individului după conversie este datorată grupului social. Grupul social, culmea, acceptă cu bucurie ca propriile sale merite să fie sabotate și să fie atribuite zeului colectiv acceptat.
Prin contrast, „rătăcirea” e numai și numai a individului, zeitatea dorind cu ardoare ca să te scoți singur din mizerie, și în toată atotputernicia și bunătatea lui, nu intervine niciodată direct, vizibil și fără echivoc chiar el, nu prin intermediari - oameni buni sau pura întâmplare.
Omul nu mai poate fi bun pentru că e bun, doar zeul poate fi sursa binelui, iar coroana creației sale, omul, nu poate fi decât sursa răului. Nici eu ca ateu nu pot fi considerat bun pentru meritele mele, ci sunt considerat „credincios”. A fi bun e golit de sens pentru a-i deturna semnificația pentru construcția în jurul religiei și zeului fiecăruia.
Umanitatea și bunătatea oamenilor își pierde semnificația, conversia reprezintă momentul în care noul convertit își pune benevol capul în jug și sărbătorește și se bucură de noul jug ca o femeie proastă și urâtă care se bucură de mărgele.
Dumnezeu devine tot, iar omul devine nimic. Dumnezeu e stăpân, iar omul religios devine sclav benevol. Dumnezeu, deși absent de peste tot, este omniprezent, iar omul, deși muritor și nesemnificativ, devine nemuritor în propria imaginație, un Napoleon etern, stăpân și colocuitor pe tronul din nimic al Zeului-Nimic.
Din pricina convertirii individul poate deveni radical și obtuz și poate încerca să impună asupra altora propria sa religie prin diverse metode începând cu prozelitismul, continuând cu violarea drepturilor celorlalți în ceea ce privește opțiunea religioasă prin mecanisme impuse social sau prin intermediul statului și posibil ajungând chiar și la gesturi extreme precum terorismul, crima sau atentatele sinucigașe.
Din colțul său de unde se uită la bucuria noului sclav, ateul, omul liber cu adevărat, se uită și se minunează.
Iar învățătura pentru posibilul convertit este:
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Concluzii
După ce am discutat despre conversiile la alte religii în primele 5 articole (I, II, III, IV, V) din această serie, putem trage niște concluzii referitoare la fenomen.
Până la urmă, starea de bine a individului după conversie este datorată grupului social. Grupul social, culmea, acceptă cu bucurie ca propriile sale merite să fie sabotate și să fie atribuite zeului colectiv acceptat.
Prin contrast, „rătăcirea” e numai și numai a individului, zeitatea dorind cu ardoare ca să te scoți singur din mizerie, și în toată atotputernicia și bunătatea lui, nu intervine niciodată direct, vizibil și fără echivoc chiar el, nu prin intermediari - oameni buni sau pura întâmplare.
Omul nu mai poate fi bun pentru că e bun, doar zeul poate fi sursa binelui, iar coroana creației sale, omul, nu poate fi decât sursa răului. Nici eu ca ateu nu pot fi considerat bun pentru meritele mele, ci sunt considerat „credincios”. A fi bun e golit de sens pentru a-i deturna semnificația pentru construcția în jurul religiei și zeului fiecăruia.
Umanitatea și bunătatea oamenilor își pierde semnificația, conversia reprezintă momentul în care noul convertit își pune benevol capul în jug și sărbătorește și se bucură de noul jug ca o femeie proastă și urâtă care se bucură de mărgele.
Dumnezeu devine tot, iar omul devine nimic. Dumnezeu e stăpân, iar omul religios devine sclav benevol. Dumnezeu, deși absent de peste tot, este omniprezent, iar omul, deși muritor și nesemnificativ, devine nemuritor în propria imaginație, un Napoleon etern, stăpân și colocuitor pe tronul din nimic al Zeului-Nimic.
Din pricina convertirii individul poate deveni radical și obtuz și poate încerca să impună asupra altora propria sa religie prin diverse metode începând cu prozelitismul, continuând cu violarea drepturilor celorlalți în ceea ce privește opțiunea religioasă prin mecanisme impuse social sau prin intermediul statului și posibil ajungând chiar și la gesturi extreme precum terorismul, crima sau atentatele sinucigașe.
Din colțul său de unde se uită la bucuria noului sclav, ateul, omul liber cu adevărat, se uită și se minunează.
Iar învățătura pentru posibilul convertit este:
De ce atâta grabă ca să-ţi schimbi calea? Vei fi ruşinată de Egipt, cum ai fost ruşinată de Asiria. - Ieremia 2:36
joi, 8 aprilie 2010
Schimbarea religiei - care este semnificația? - V
(Articol din seria „Schimbarea religiei - care este semnificația? ”; Articole anterioare : I, II, III, IV)
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Cultul permite și încurajează radicalizarea convertitului
Revenind cu privirea la condițiile conversiei (vezi lista din episodul III), putem observa la punctul 6 că izolarea de lumea exterioară este un lucru important deoarece, în euforia sau disperarea momentului, fie că ne place sau nu, nu gândim limpede, iar o minte detașată poate oferi o simpla critică al cărei rezultat ar fi evidențierea defectelor logice, aspectelor absurde și aberante ale religiei și dărâmarea fundamentului noii construcții religioase din mintea noului posibil convertit.
Acesta este motivul pe care și cei ce sunt prozeliți sinceri (fără gânduri meschine), deși nu-l conștientizează, l-au observat și încearcă să-l obțină. Direcția firească de avansare a noului convertit va fi ca cea a unui glonț ce intră prin piele penetrează corpul până la organele interne, el va crede puternic în adevărul dogmei și inspirației divine și va încerca să se autosubjuge zeului sau zeilor religiei nou găsite, imediat, fără comentarii, fără proteste, practic va deveni sclav de bună voie și va cere bice pe spate pentru nesupunerea lui anterioară conversiei.
Firesc, noul grup social îl va proteja, va spune că tot răul anterior e spre binele curent și noul nostru convertit va confunda starea de bine socială cu benevolența zeului, va pune în contrast cu „rătăcirea” lui, bunătatea cu care e tratat de grupul socialo-religios și va concluziona cu atât mai mult că noul-găsit zeu e iertător, milostiv și bun. Fiind un „învățăcel” al religiei în care alții au mai multă experiență, subiectul nostru se va supune cu atât mai mult liderilor religioși și dogmei, iar asta este vizibil în cazuri precum cel al cunoscutei Jihad Jane.
Următorul articol din seria „Schimbarea religiei - care este semnificația?” va fi și ultimul din această serie și vom trage câteva concluzii legate de convertiri.
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Cultul permite și încurajează radicalizarea convertitului
Revenind cu privirea la condițiile conversiei (vezi lista din episodul III), putem observa la punctul 6 că izolarea de lumea exterioară este un lucru important deoarece, în euforia sau disperarea momentului, fie că ne place sau nu, nu gândim limpede, iar o minte detașată poate oferi o simpla critică al cărei rezultat ar fi evidențierea defectelor logice, aspectelor absurde și aberante ale religiei și dărâmarea fundamentului noii construcții religioase din mintea noului posibil convertit.
Acesta este motivul pe care și cei ce sunt prozeliți sinceri (fără gânduri meschine), deși nu-l conștientizează, l-au observat și încearcă să-l obțină. Direcția firească de avansare a noului convertit va fi ca cea a unui glonț ce intră prin piele penetrează corpul până la organele interne, el va crede puternic în adevărul dogmei și inspirației divine și va încerca să se autosubjuge zeului sau zeilor religiei nou găsite, imediat, fără comentarii, fără proteste, practic va deveni sclav de bună voie și va cere bice pe spate pentru nesupunerea lui anterioară conversiei.
Firesc, noul grup social îl va proteja, va spune că tot răul anterior e spre binele curent și noul nostru convertit va confunda starea de bine socială cu benevolența zeului, va pune în contrast cu „rătăcirea” lui, bunătatea cu care e tratat de grupul socialo-religios și va concluziona cu atât mai mult că noul-găsit zeu e iertător, milostiv și bun. Fiind un „învățăcel” al religiei în care alții au mai multă experiență, subiectul nostru se va supune cu atât mai mult liderilor religioși și dogmei, iar asta este vizibil în cazuri precum cel al cunoscutei Jihad Jane.
Următorul articol din seria „Schimbarea religiei - care este semnificația?” va fi și ultimul din această serie și vom trage câteva concluzii legate de convertiri.
miercuri, 7 aprilie 2010
Schimbarea religiei - care este semnificația? - IV
(Articol din seria „Schimbarea religiei - care este semnificația? ”; Articole anterioare : I, II, III)
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Persoanele convertite - mai vocale decât nativii
Este absolut normal ca un convertit să laude și să considere panaceu propria rețetă, că doar care dovadă este mai bună decât ceea ce ai experimentat tu însuți? Totuși, chiar este meritul noii religii, sau e o problemă de identificare incorectă a cauzelor redresării și „renașterii” individuale?
Având în vedere că pentru orice religie dată găsim persoane care sunt gata să ateste valoarea utilitară (identificată greșit cu valoarea de adevăr) a religiei în care au ajuns, și considerând că religiile sunt, doctrinar vorbind, conflictuale în marea lor majoritate, este clar că motivul succesului individual nu stă în doctrina practicată, ci în altă parte.
Care are putea fi sursa reală a succesului individului care a reușit să se ridice din propria cădere? Ce este comun în toate religiile? Nimic altceva decât componenta socială, aderența la un grup social, sprijinul comunității.
Noul convertit va avea tendința să facă confuzie între componenta socială și meritul dogmei religioase, a „trăirii spirituale ultraprezente în grup”. Acest lucru îl va transforma într-o portavoce a religiei, și, destul de des, într-un prozelit al grupului, pentru că ce poate părea mai real decât ce crezi „că ai observat cu ochii tăi”?
Desigur, simțurile și judecata ne pot înșela, așa cum TLP ne-a arătat în întreaga serie „Nu crede tot ceea ce gândești”:
Comparând convertitul cu cel „născut în acea religie” putem observa că nativul a trăit tot timpul în comunitatea sa, consideră normal și „ia de bun” genul de interacțiune pe care convertitul îl întâlnește pentru prima dată în viață la momentul conversiei.
Din acest motiv convertitul poate ajunge să fie foarte vocal, în timp ce credinciosul nativ nu „apreciază corect ceea ce are”. Probabil din același motiv efectul de bulgăre, de creștere, al unei religii nu este atât de puternic după prima generație și părinții simt nevoia să își îndoctrineze copiii.
În următorul articol din această serie vom analiza un alt efect al convertirii: radicalizarea.
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Persoanele convertite - mai vocale decât nativii
Este absolut normal ca un convertit să laude și să considere panaceu propria rețetă, că doar care dovadă este mai bună decât ceea ce ai experimentat tu însuți? Totuși, chiar este meritul noii religii, sau e o problemă de identificare incorectă a cauzelor redresării și „renașterii” individuale?
Având în vedere că pentru orice religie dată găsim persoane care sunt gata să ateste valoarea utilitară (identificată greșit cu valoarea de adevăr) a religiei în care au ajuns, și considerând că religiile sunt, doctrinar vorbind, conflictuale în marea lor majoritate, este clar că motivul succesului individual nu stă în doctrina practicată, ci în altă parte.
Care are putea fi sursa reală a succesului individului care a reușit să se ridice din propria cădere? Ce este comun în toate religiile? Nimic altceva decât componenta socială, aderența la un grup social, sprijinul comunității.
Noul convertit va avea tendința să facă confuzie între componenta socială și meritul dogmei religioase, a „trăirii spirituale ultraprezente în grup”. Acest lucru îl va transforma într-o portavoce a religiei, și, destul de des, într-un prozelit al grupului, pentru că ce poate părea mai real decât ce crezi „că ai observat cu ochii tăi”?
Desigur, simțurile și judecata ne pot înșela, așa cum TLP ne-a arătat în întreaga serie „Nu crede tot ceea ce gândești”:
Comparând convertitul cu cel „născut în acea religie” putem observa că nativul a trăit tot timpul în comunitatea sa, consideră normal și „ia de bun” genul de interacțiune pe care convertitul îl întâlnește pentru prima dată în viață la momentul conversiei.
Din acest motiv convertitul poate ajunge să fie foarte vocal, în timp ce credinciosul nativ nu „apreciază corect ceea ce are”. Probabil din același motiv efectul de bulgăre, de creștere, al unei religii nu este atât de puternic după prima generație și părinții simt nevoia să își îndoctrineze copiii.
În următorul articol din această serie vom analiza un alt efect al convertirii: radicalizarea.
luni, 29 martie 2010
Schimbarea religiei - care este semnificația? - III
(Articol din seria „Schimbarea religiei - care este semnificația? ”; Articole anterioare: I, II)
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Ce favorizează convertirea?
Citez din „Exploring the Sociology of Religion and Religious Conversion among the Prison Population (pdf)”
Este evident că o persoană care este vulnerabilă, într-un moment de decădere în propria viață, din orice punct de vedere - financiar, social, emoțional - este o posibilă țintă, un posibil nou convertit. Lucrul ăsta îl știu toți prozeliții religioși, de la Martorii lui Iehova care profită de momente precum moartea unei persoane dragi, până la musulmanii extremiști care profită de presiunea pe care o pun chiar ei pe individ prin prezentarea opțiunilor „convertire, dhimmi (om de rang inferior) sau moarte/război”.
Un moment traumatic în viața unui om este momentul la care acesta este cel mai înclinat să-și pună întrebări legate de posibilele cauze ale căderii sale (indiferent de natura ei), deși, de cele mai multe ori nu poate fi vorba decât de pur ghinion, pură întâmplare. Chiar și când cauza este nesăbuința, leacul nu este subjugarea față de o autoritate, ci raționamentul, analiza rece, neinfluențată de emoții.
Ironic, chiar cei ce se subjugă unei noi autorități divine reușesc să treacă prin momentul dificil prin propriile forțe, chiar dacă ajutați de alte persoane, dar nu reușesc să-și asume meritul propriu din lipsa respectului de sine. Acestă lipsă de respect de sine este speculată de religii când spun că originea răului este omul și orice e bun are origine divină. Disecarea acțiunilor oamenilor nu ajută decât la sporirea dependenței individului de religie.
Toate aceste situații acoperă condițiile 1-4 într-un fel sau altul.
Uitându-ne la punctul 5 - formarea unei relații afective cu alți membri ai acelei religii - nu pot să nu-mi aduc aminte de faptul că, atunci când am fost cu godless1859 la mormoni în vizită, am simțit foarte mult componenta socială din acel grup. Invitația de a reveni acolo nu putea avea altă finalitate decât împlinirea condiției 5 și parțial atingerea condiției 6 - neutralizarea sau eliminarea atașamentelor față de elemente exterioare cultului.
Tot pentru acoperirea punctelor 5-7 convertiții vor participa săptămânal la slujbă (la creștini) sau la rugăciunea comună (la musulmani), și ocazional la diverse activități (prozelitism, acte de caritate, evenimente). Toate acestea au scopul de a crește adeziunea socială în interiorul grupui și slăbirea adeziunii sociale la lumea exterioară cultului.
În următoarele articole vom vedea câteva efecte interesante ale convertirii. Primul efect: convertiții sunt mai vocali decât nativii religiei.
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Ce favorizează convertirea?
Citez din „Exploring the Sociology of Religion and Religious Conversion among the Prison Population (pdf)”
For conversion a person must:
1. Experience enduring, acutely felt tensions
2. Within a religious problem-solving perspective
3. Which leads him to define himself as a religious seeker
4. Encouraging the D.P. [Divine Precepts] at a turning point in ... life
5. Wherein an affective bond is formed (or pre-exists) with one or more converts
6. Where extra-cult attachments are absent or neutralized
7. And, where, if he is to become a deployable agent, he is exposed to intensive interaction (Lofland & Stark, 1965, p. 874)
Este evident că o persoană care este vulnerabilă, într-un moment de decădere în propria viață, din orice punct de vedere - financiar, social, emoțional - este o posibilă țintă, un posibil nou convertit. Lucrul ăsta îl știu toți prozeliții religioși, de la Martorii lui Iehova care profită de momente precum moartea unei persoane dragi, până la musulmanii extremiști care profită de presiunea pe care o pun chiar ei pe individ prin prezentarea opțiunilor „convertire, dhimmi (om de rang inferior) sau moarte/război”.
Un moment traumatic în viața unui om este momentul la care acesta este cel mai înclinat să-și pună întrebări legate de posibilele cauze ale căderii sale (indiferent de natura ei), deși, de cele mai multe ori nu poate fi vorba decât de pur ghinion, pură întâmplare. Chiar și când cauza este nesăbuința, leacul nu este subjugarea față de o autoritate, ci raționamentul, analiza rece, neinfluențată de emoții.
Ironic, chiar cei ce se subjugă unei noi autorități divine reușesc să treacă prin momentul dificil prin propriile forțe, chiar dacă ajutați de alte persoane, dar nu reușesc să-și asume meritul propriu din lipsa respectului de sine. Acestă lipsă de respect de sine este speculată de religii când spun că originea răului este omul și orice e bun are origine divină. Disecarea acțiunilor oamenilor nu ajută decât la sporirea dependenței individului de religie.
Toate aceste situații acoperă condițiile 1-4 într-un fel sau altul.
Uitându-ne la punctul 5 - formarea unei relații afective cu alți membri ai acelei religii - nu pot să nu-mi aduc aminte de faptul că, atunci când am fost cu godless1859 la mormoni în vizită, am simțit foarte mult componenta socială din acel grup. Invitația de a reveni acolo nu putea avea altă finalitate decât împlinirea condiției 5 și parțial atingerea condiției 6 - neutralizarea sau eliminarea atașamentelor față de elemente exterioare cultului.
Tot pentru acoperirea punctelor 5-7 convertiții vor participa săptămânal la slujbă (la creștini) sau la rugăciunea comună (la musulmani), și ocazional la diverse activități (prozelitism, acte de caritate, evenimente). Toate acestea au scopul de a crește adeziunea socială în interiorul grupui și slăbirea adeziunii sociale la lumea exterioară cultului.
În următoarele articole vom vedea câteva efecte interesante ale convertirii. Primul efect: convertiții sunt mai vocali decât nativii religiei.
vineri, 26 martie 2010
Schimbarea religiei - care este semnificația? - II
(În continuarea articolului „Schimbarea religiei - care este semnificația? - I”)
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Este relevantă convertirea în stabilirea „adevărului” unei religii?
Evident, NU. Rata de convertire, numărul de convertiți, numărul absolut de practicanți ai unei anumite religii nu au nici o greutate în stabilirea valorii de adevăr a dogmelor asociate religiei respective, la fel cum, la un moment dat în trecut, creșterea acceptării faptului că Pământul este rotund, nu plat, nu a schimbat esența realității, și anume faptul că Terra a fost mereu rotundă.
Tot ceea ce dovedește o rată de conversie mare sau o conversie, este că pentru un grup de oameni sau pentru un individ, acea religie pare mai atractivă din motive necunoscute sau care nu sunt nicidecum evidente.
Dacă numărul de persoane convertite nu au nici o greutate în dovedirea adevărului unei dogme religioase, atunci care este scopul poveștilor despre convertire? Răspunsul este foarte simplu.
Oamenii, în general, nu sunt capabili să evalueze corect ce înseamnă dovezi în a stabili un anumit fapt, iar erorile logice precum „argumentul majorității” reprezintă pentru mulți un argument cu greutate, deși incorect. Pe de altă parte popularizarea poveștilor despre conversii are rolul de a eroda teama de blam social la o asemenea schimbare și, până la urmă, de prozelitism în favoarea religiei destinație pentru că majoritatea oamenilor ajung să gândească într-un anumit mod prin urmarea turmei, prin argumente (ilogice) de genul „o fi ceva adevărat acolo de se convertesc atât de mulți oameni”.
Din păcate, oamenii nu sunt suficienți de educați și instruiți ca să înțeleagă de ce aderența la un curent de gândire popular nu dovedește nici adevărul, nici falsitatea acelui curent de gândire, cum nici numărul de oameni care credeau că Pământul e plat nu a influențat geometria reală a Terrei.
În următorul articol din această serie vom vedea ce favorizează conversia și care sunt condițiile necesare pentru convertire.
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Este relevantă convertirea în stabilirea „adevărului” unei religii?
Evident, NU. Rata de convertire, numărul de convertiți, numărul absolut de practicanți ai unei anumite religii nu au nici o greutate în stabilirea valorii de adevăr a dogmelor asociate religiei respective, la fel cum, la un moment dat în trecut, creșterea acceptării faptului că Pământul este rotund, nu plat, nu a schimbat esența realității, și anume faptul că Terra a fost mereu rotundă.
Tot ceea ce dovedește o rată de conversie mare sau o conversie, este că pentru un grup de oameni sau pentru un individ, acea religie pare mai atractivă din motive necunoscute sau care nu sunt nicidecum evidente.
Dacă numărul de persoane convertite nu au nici o greutate în dovedirea adevărului unei dogme religioase, atunci care este scopul poveștilor despre convertire? Răspunsul este foarte simplu.
Oamenii, în general, nu sunt capabili să evalueze corect ce înseamnă dovezi în a stabili un anumit fapt, iar erorile logice precum „argumentul majorității” reprezintă pentru mulți un argument cu greutate, deși incorect. Pe de altă parte popularizarea poveștilor despre conversii are rolul de a eroda teama de blam social la o asemenea schimbare și, până la urmă, de prozelitism în favoarea religiei destinație pentru că majoritatea oamenilor ajung să gândească într-un anumit mod prin urmarea turmei, prin argumente (ilogice) de genul „o fi ceva adevărat acolo de se convertesc atât de mulți oameni”.
Din păcate, oamenii nu sunt suficienți de educați și instruiți ca să înțeleagă de ce aderența la un curent de gândire popular nu dovedește nici adevărul, nici falsitatea acelui curent de gândire, cum nici numărul de oameni care credeau că Pământul e plat nu a influențat geometria reală a Terrei.
În următorul articol din această serie vom vedea ce favorizează conversia și care sunt condițiile necesare pentru convertire.
joi, 25 martie 2010
Schimbarea religiei - care este semnificația? - I
Motto
De ce atâta grabă ca să-ţi schimbi calea? Vei fi ruşinată de Egipt, cum ai fost ruşinată de Asiria. - Ieremia 2:36
Introducere
Povești de convertire de la o religie la alta, cum cel convertit e mai religios după convertire decât a fost vreodată după, sunt ahriprezente în orice religie. Toate religiile au asemenea povești, multe din ele dovezi anecdotice ale „adevărului și virtuților” religiilor respective.
Totuși, cât adevăr există în aceste povești? Cât de relevante sunt în stabilirea altor fapte, precum veridicitatea religiei? Sunt oare altceva decât o simplă anecdotă în ceea ce privește o convertire?
Am să va las puțin timp la dispoziție să va gândiți și, în episodul următor am să explorez problema convertirilor.
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
De ce atâta grabă ca să-ţi schimbi calea? Vei fi ruşinată de Egipt, cum ai fost ruşinată de Asiria. - Ieremia 2:36
Introducere
Povești de convertire de la o religie la alta, cum cel convertit e mai religios după convertire decât a fost vreodată după, sunt ahriprezente în orice religie. Toate religiile au asemenea povești, multe din ele dovezi anecdotice ale „adevărului și virtuților” religiilor respective.
Totuși, cât adevăr există în aceste povești? Cât de relevante sunt în stabilirea altor fapte, precum veridicitatea religiei? Sunt oare altceva decât o simplă anecdotă în ceea ce privește o convertire?
Am să va las puțin timp la dispoziție să va gândiți și, în episodul următor am să explorez problema convertirilor.
(Articolele din această serie : I - Introducere, II - Convertirea - Relevantă în stabilirea validității dogmei?, III - Factori favorizanți în convertire, IV - Efectele convertirii: Prozelitismul, V - Efectele convertirii: Radicalizarea și VI- Concluzii)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Articole zergo-credice
Comentarii, vorbe rele
