Cautări pe acest blog

luni, 31 decembrie 2012

Argumentul circular și insulta la adresa intelectului uman

Am avut o discuție pe youtube la unul din clipurile mele cu un anume 'facmaineim', un om care crede că religia lui este, evident, adevărată (că dacă n-ar crede asta, n-ar mai fi religia lui, nu?). La un moment dat, a spus:
[..]Isus a mai zis sa cercetam scripturile[..]la fel si epistolele , adica intr-un cuvant tot noul testament ,care de altfel conform 1 petru 1;21 si 2 timotei 3;16 este creatia lui dumnezeu

Acesta este un exemplu clasic de argument circular, dar cum nu consider că e util să pui etichete pe ceea ce spune altcineva și să închei tot ce-ai spus cu o asemenea acțiune seacă. Am considerat întotdeauna că e mult mai util să ilustrez de ce un argument e defectuos, iar în acest caz particular, cum același tip de gândire se poate aplica la altceva cu care, cu siguranță, interlocutorul meu nu este de acord.

Așa că i-am răspuns:
Conform cu conținutul său, Coranul este creația lui Allah/Dumnezeu.

Vezi care e problema cu argumentul ăsta?
Evident, nu mi-am făcut iluzii că ar pricepe sau și-ar da seama care-i problema din prima, iar interlocutorul meu nu m-a dezamăgit:
Coranul este de fapt la fel si cu tot Islamu si orice alta religie care NU recunosc pe Isus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu , Antichristii despre care se tot aude . 1 Ioan 4:3 [citat inutil din Biblie]

A ținut chiar să-mi trimită un mesaj privat în care am citat și mai mult din Biblie și nu a adresat deloc problema circularității (ci doar ceva legat de o discuție anterioară).

Răspunsul meu are o latură destul de publică și generică încât să prezinte interes și pentru alții, așa că am decis să-l fac public în acest articol.
Argumentul tău e circular, aia ți-am zis și văd că n-ai priceput. Și din cauză că e circular, recte defect dpdv logic, poate fi aplicat în manieră identică la ORICE altă religie decât a ta.

Poate fi aplicat chiar și la Harry Potter: magia există, scrie și în Harry Potter, iar dacă citești Harry Potter o să vezi că Harry făcea vrăji/magie, deci magia există.

Dacă consideri că comparația Bibliei cu Harry Potter e insultătoare, te rog să iei la cunoștință că pentru mine cele două sunt ABSOLUT echivalente, iar "argumentele" de genul ăsta sunt o insultă la adresa intelectului uman. Dacă vrei să tei iau în serios, te rog să te gândești de două ori înainte să spui ceva legat de subiectul religie.

Eu am petrecut vreo 2 ani buni de informare și evaluare a Bibliei, Coranului, dovezilor istorice, psihologiei umane, antropologiei, lucrărilor istoricilor și a tot felul de documente și în urma acestei perioade considerabile am ajuns la concluzia că nu am cum să cred că afirmația fundamentală a religiilor, că ar exista vreun (dumne)zeu are vreo bază reală.

Așa că, te rog să nu te înjosești ca om în fața mea cu afirmații pe care nu le-ai trecut măcar 2 secunde prin filtrul gândirii și care pot fi demontate și de un copil.

Până data viitoare, îți urez toate cele bune.

Zergu
Iar dacă tu, cititorule, crezi că există vreun (dumne)zeu și ești convins că argumentul tău este valid, fă-ți un serviciu și gândește-te de două ori înainte de-al enunța în public. Pune-te în locul unei persoane care nu-i de acord cu tine și gândește-te cam cum va privi argumentul tău în condițiile în care presupunerile tale nu-s luate de bune din start.

Fă-ți un serviciu și nu te înjosi, folosește-ți creierul, pentru că dacă există vreun (dumne)zeu, sigur nu ți l-a dat ca să nu-l folosești.

4 comentarii:

ben amin spunea...

un singur defect in rationamentul (disproportionat de virulent si demonstrativ fata de o persoana vadit slab inzestrata cu darul logicii) tau privind (non-)existenta vreunei divinitati : credinta nu are a face nimic cu o demonstratie de logica. unora le vine din senin, altii numesc asa nevoia de securitate, altii ajung in urma unor experiente acumulate in timp, fara neaparat sa poata demonstra "matematic".
e un pic hazardat sa vorbesti cu asa emfaza despre cei doi ani de studii aprofundate care te-au dus indubitabil la o concluzie. s-ar putea sa vina unul care sa afirme ca in zece ani a ajuns la concluzia contrara.
glumind sau nu, "credinta" e un subiect greu, nu-l poti expedia in demonstratii scolaresti.
(si n-ai putut sa cauti o captcha mai stufoasa, ce drac de invadatori te-r napadit de te pazesti asa ?1?)

Anonim spunea...

An atheist is someone who is certain that God does not exist, someone who has compelling evidence against the existence of God. I know of no such compelling evidence. Because God can be relegated to remote times and places and to ultimate causes, we would have to know a great deal more about the universe than we do now to be sure that no such God exists. To be certain of the existence of God and to be certain of the nonexistence of God seem to me to be the confident extremes in a subject so riddled with doubt and uncertainty as to inspire very little confidence indeed.
CARL SAGAN

Anonim spunea...

Ti-am trimis un mesaj pe youtube sub pseudonimul Ferssitar, citeste-l te rog :D.

Zergu spunea...

@ben amin: Individul a făcut o serie mult mai lungă de afirmații cretine, nu e prima, virulența percepută de tine e doar o expresie a insultei percepute de mine când asemenea idei fără fundament sunt lansate pe piața de idei cu cea mai evidentă nonșalanță și evidentă așteptare ca să fie luate de bune.

Da, de acord, credința n-are nimic de-a face cu logica și cu realitatea, de-aia trebuie sa nu fie băgată în seamă, pentru că e deconectată de realitate.

"Credința" e ceea ce e oamenii care n-au motive solide să creadă ceva pretind că au pentru a se minți că au motive bune să creadă.Fie ceva e adevărat și e demonstrabil, deci nu e nevoie de "credință", e suficientă demonstrația, fie ceva nu e credibil sau adevărat, deci nu există motive suficiente să crezi că ar fi adevărat.

Nu e deloc hazardat "să vorbesc cu așa emfază", la fel cum nu e hazardat să vorbesc cu emfază când spun că Harry Potter e o poveste, că nu am trei picioare, că există stele, că lumina albă e de fapt compusă din radiații luminoase de diferite culori, că Terra NU e plată șamd.

Credința nu e un subiect greu deloc, ce e greu e să accepți că majoritatea covârșitoare a oamenilor care cred că există vreun (dumne)zeu nu au citit și nu au habar care sunt preceptele religiilor lor, nu și-au pus sincer problema veridicității poveștilor lor și au căzut pradă fricii, erorilor logice, sentimentalismelor și presiunii sociale când au luat de bune niște idei evident absurde.

Eu cred sincer că tu ești un ou care merge pe un zid și nu poți să expediezi aceasta credința în demonstrații școlărești! Să nu îndrăznești!

@Anonim: Din păcate, Sagan s-a înșelat. Ateu nu înseamnă cineva care e sigur că nu există vreun (dumne)zeu, ci e cineva care nu crede că există vreunul.