Cautări pe acest blog

vineri, 28 ianuarie 2011

Criza, banii și biserica - XIX - Mai multa biserica, mai putin spital

Ca de obicei, infestarea spațiului public și laic cu tot felul de chestii religioase are scopul de a crea imaginea unei „națiuni creștine, uniforme și suspuse bisericii”. BOR practic machează teritorul ca un câine care ridică piciorul pe orice tufă.

A se reține, în zonă sunt 4 biserici, problema BOR e că spitalul merge fără magie, merge cu știință, iar oamenii își dau seama de inutilitatea rugăciunii dacă nu se roagă la biserică în timpul șederii în spital. Practic, BOR, din exeperiența sa de parazt social, știe că în momentele grele ale omululi, acesta trebuie să ajungă în biserică, atunci e cel mai vulnerabil și atunci poate deveni client fraierit fidel al bisericii cu potențial de prozelitism.



Apreciez revolta sinceră a cadrelor medicale și vreau să precizez că și dacă NU era un parc acolo și ar fi fost un maidan, tot nu ar fi fost justificată cedarea terenului și medicii nici nu trebuie să justifice de ce e nevoie de acel spațiu. Spațiul e al spitalului, nu al BOR.

Bravo medici și la mai mare. Apropo medici, poate ar fi cazul ca la recensământ să nu vă declarați religia, în semn de protest și pentru a încerca evitarea viitoarelor abuzuri?

11 comentarii:

Profu' de Religie spunea...

Chiar scrisesem şi eu de caz... Am totuşi o nelămurire, de ce ai tăiat "client"? Doar este evident că biserica prestează servicii religioase, iar un prestator lucrează cu "clienţi".

Anonim spunea...

deci din toata treaba reiese ca Biserica este de vina ca nu se construieste acolo nush ce ambulatoriu:)))...mi se pare corect...nu guvernul, nu basescu pe care tot voi i-ati votat si care ne ingroapa de vii...:))..ca au taiat copacii pentru o biserica....ba oameni buni...sunt mii de cladiri cu terenuri furate si voi faceti gura ca de ce se construieste o biserica?se defriseaza mii de hectare de padure si voi imi spuneti de copacu din curte?porniti o campanie asupra alora...dar in fine...oricum stiu ca vorbesc degeaba...!dar nu ma mai puteam abtine vazand atata prostie..daca voi nu credeti nu inseamna ca altii nu trebuie sa creada in Dumnezeu!sanatate

Profu' de Religie spunea...

@Anonim
Consider că nimeni nu trebuie "să creadă", trebuie "să verifice". Şi din verificări reiese că cei ce "cred" se înşală. Pe baza acestor înşelări unii taie nişte copaci. Nu pentru că este necesară tăierea lor deoarece aduc un prejudiciu cuiva. Ci pentru a aduce un beneficiu unora care profită de cei ce "cred". Acum ai înţeles?
Cât despre politică, acesta este unul dintre furturi. Or mai fi şi alţi hoţi. Pune pe tapet o situaţie, cu argumente, dacă eşti în stare. Pentru că argumente că "noi" am fi votat cumva anume nu ai...

Anonim spunea...

eu personal am verificat...fratele meu a verificat...toata familia mea a verificat...la fel si alti prieteni ai mei au verificat...am ajuns la concluzia ca exista Dumnezeu...cum de am ajuns la concluzia asta?uita-te la perfectiunea din jurul tau...al naturii al lantului trofic...al constelatiei...al temperaturii...si tot aici se observa si libertatea omului...cum ne asternem,asa dormim,toate se intampla din cauza lacomiei noastre,si totusi planeta tot nu se distruge,pentru ca nu asa a fost randuit sa se sfarseasca lumea...faptul ca tu nu ai un document semnat de Iisus Hristos pe care si daca l-ai fi avut tot nu ai fi crezut, nu inseamna ca El nu a existat si nu exista in continuare ca si Dumnezeu...minunile pentru unii oameni sunt simple intamplari sau "facaturi"...prea multe coincidente care "presupun" existenta lui Dumnezeu,nu crezi?...inainte sa-L vezi pe Dumnezeu IL simti...cand ai sa intelegi asta...o sa intelegi cv din ce am scris aici...pana atunci ma astept sa ma iei cu documente si poze cu Iisus Hristos...nu ma simt manipulat, ma simt condus...e o diferenta!adica eu am ales si aleg sa ascult de acesti oameni care lucreaza in concordanta cu poruncile lui Hristos,asa cum tu alegi sa nu o faci...si asculti de alti oameni cum ar fi oamenii de stiinta necredinciosi...ca paradoxal sunt unii si credinciosi.dc oare?,nu au oare aceleasi dovezi ca ceilalti in fatza?...multumesc

Anonim spunea...

cat despre politica este evident faptul ca nu pot dovedi decat prin marturisiri ale oamenilor, care sunt destule,crede-ma pe cuvant...eu cred ca daca va interesa cu adevarat soarta oamenilor ati fi creat ceva,orice,si l-ati fi indepartat pe basescu de la putere,asta cumva daca nu va convine regimul lui...daca va convine e alta treaba!voi sunteti un fel de "justice league"(desen animat) cand vine vorba de Dumnezeu, incercati sa ne salvati pe noi cei naivi(credinciosi) de la un eventual esec material in aceasta viata,sa ne deschideti ochii...asta e evident ca nu o poti face, pentru ca odata ce-L simti pe Dumnezeu e greu sa spui ca nu exista...dar ce poti face pentru viata mea este sa ma ajuti cu inteligenta ta deosebita,cu care noroiul te-a creat intamplator si sa ma ajuti sa scap de basescu care s-a nascut intamplator...pana una alta sa-mi spui dc omul rationeaza si orice alta fiinta de pe pamantul asta...sau de pe alta planeta,daca stii mai bn...nu rationeaza...pana atunci mie unu mi se pare un pic de tot ciudat ca, din intamplare, totul sa fie perfect!multumesc sa traiesti!

Lucian Vâlsan spunea...

Băi anonimule, dacă tu eşti credincios nu înseamnă că tre' să fiu şi eu. Aşadar, eu NU te cred pe cuvânt că ştii tu de nu ştiu ce furturi.
Furtul prezentat de Zergu este REAL şi dovedit, prin urmare mă OPUN.
În viziunea ta e corect dacă se duce dracu' un spaţiu verde şi se ocupă abuziv terenul unui spital pentru a se construi un sediu BOR, nu? Având în vedere că sunt deja 4 biserici în zona aia (deci nu se duce lipsă dacă vrea cineva să se roage!).
Şi-n plus, în spital se mai doarme, se mai suferă, nu se simte nevoia de un clopot!
Dar na, ... ce să ştii tu.
Şi nu e vorba din întâmplare că e totul perfect ci se numeşte evoluţie. Întâi evoluează imperfect, apoi după o generaţie ceva mai bine... şi tot aşa.
Hai fugi cu tot cu prietenul tău imaginar şi roagă-te să nu-şi rupă cineva gâtul în timpul construirii sediului BOR.

Anonim spunea...

deci tu pana acum nu ai vazut nici-un furt decat asta?in cazul asta scuza-ne pe noi restul care suferim de pe urma unor furturi imaginate de noi...eu nu te oblig sa crezi...daca nu vrei sa porti o discutie despre asa ceva nu mai posta...daca nu vreti sa vorbiti nu mai deschideti subiectul...eu asa zic ca e normal!!!si apropo...din nimic...nu poate aparea o explozie care nu doar ca e deja fantastic ce se intampla...dar se formeaza la distanta perfecta de soare, si are toate cele...mi se pare mai fantastica treaba cu big bang decat Dumnezeu...sincer!

Anonim spunea...

@Anonim
"si apropo...din nimic...nu poate aparea o explozie care nu doar ca e deja fantastic ce se intampla...dar se formeaza la distanta perfecta de soare, si are toate cele...mi se pare mai fantastica treaba cu big bang decat Dumnezeu"

Ti se pare "mai fantastica" pentru ca tu asculti povesti:
1. Din nimic poate apare ceva... la urma urmei, Dzeu a aparut din nimic....
2. Big bang NU este o explozie.
3. Exista destul variabilitate pe orbita Terrei astfel incat aceasta sa nu fie la distanta "perfecta" de Soare (ca idee, orbita este eliptica, deci in unele momente este mai apropiata de Soare, in altele mai indepartata, fara a avea influente semnificative asupra planetei). Si apoi tine cont ca apa ia forma paharului, nu invers...

Anonim spunea...

1 la mana....Dumnezeu nu s-a format din nimic ci exista dintotdeauna...
2 la mana...daca planeta noastra este precum apa...si s-a adaptat potrivit conditiilor...de ce nici-o alta planeta din milioanele de planete nu a facut acelasi lucru?...aceeasi intrebare este si pentru evolutie...daca 2 pesti mananca acelasi lucru..traiesc in acelasi mediu...stau in aceeasi apa...dc unu evolueaza si altu ramane?

Zergu spunea...

@Anonim(9): 1 - dacă ți se pare acceptabil ca Dumnezeu, care, conform cu descrierile credincioșilor, e mult mai complex decât universul și mai e și etern, de ce nu ar fi plauzibil un univers etern, care e mult mai simplu decât un presupus creator perfect fără corp, o minte fară creier?

2 - Nu știu de unde ai auzit tu că Terra s-a adaptat la condiții, poate vrei să spui că în condițiile care au existat Terra a rezistat. Cu toate astea, există și alte planete care există în alte sisteme solare, în galaxia noastră sau în alte galaxii.

Că noi încă n-am descoperit viață pe planetele pe care le cunoaștem, e doar o chestiune de moment, dar să spui că nu există viață pe nici o altă planetă pentru că n-am găsit noi e ca și cum ai spune că dacă n-ai găsit o altă casă cum ai iesit din casă și ai făcut 3 pasi, nu există alte case.


Iar 2 pești care trăiesc în condiții identice nu se schimbă în nici un fel, eventual unul poate ajunge să se reproducă mai repede. Cu toate astea, evoluția nu acționează la nivel de indivizi, ci la nivel de populații.

Optica aia cu "vrea peștele să iasă din apă și-și dorește mult alta, și se întâmplă" e viziunea lamarckianistă și e o viziune depășită și informată de mult timp. Ea nu are de a face cu teoria evoluției în forma modernă, cea clădită pe baza enunțului lui Darwin și Wallace.

Anonim spunea...

ok man...ma iertati daca am deranjat!