Cautări pe acest blog

Se încarcă...

joi, 12 ianuarie 2012

Deconvertiri - Jezebel

Fiecare persoană parcurge un drum diferit spre ateism, dar fiecare dintre aceste călătorii merită să fie povestită.

Astăzi povestea celei care scrie sub numele Jezebel pe forum și are și un blog care pare abandonat, dar sper să o stimulez cu acest articol să mai scrie.

Am fost crescuta intr-o familie foarte religioasa. Drept pentru care multa vreme am crezut cu ardoare si am fost foarte preocupata de sufletul meu si de cum sa-l salvez.

Nu am realizat ca exista alte religii pana la 17 ani (aici termenul de "awareness" mi se pare mai potrivit, pentru ca auzisem de musulmani, budisti si de religiile antice, dar pur si simplu mi-am imaginat ca toti credeau intr-un dumnezeu suprem, acelasi cu al meu, doar ca il numeau altfel sau nu il mentionau prea des).

Intrebari legate de religie si Biblie am avut de mica, dar, crescuta fiind sa cred ca daca ai dileme inseamna ca nu intelegi, nu m-am agitat foarte tare. Din pacate, pe masura ce am crescut nu numai ca nu am inteles mai multe, dar am inteles din ce in ce mai putin.

La 18 ani inca ma mai certam cu primul ateu/comunist pe care l-am cunoscut argumentand ca viata lui este goala fara un dumnezeu care sa-l ghideze. Faceam asta desi eu insami ma confruntam cu probleme grave in a-mi explica multe lucruri legate de religie. De ce un dumnezeu care ne iubeste ar vrea sa ne temem de el? De ce, daca toti suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui, femeile sunt mai prejos decat barbatii? De ce ar face oameni fundamental pacatosi (homosexualii, pentru ca asa ii consideram pe atunci) ca sa-i chinuie o viata intreaga? Si cea mai mare problema din punctul meu de vedere: argumentul potrivit caruia daca iti doresti ceva si te rogi o sa primesti, dar daca nu primesti inseamna ca nu trebuie sa primesti. Primisem raspunsuri "crestinesti" la aceste intrebari si la multe altele, dar toate ma faceau sa cred ca dumnezeu mai mult isi bate joc de noi decat ne iubeste.

Apoi am citit mai pe larg despre budism in jurul varstei de 20 de ani si am crezut ca ceea ce am citit mi se potrivea mai bine decat crestinismul. Cred ca a fost un noroc sa descopar budismul pentru ca m-a ajutat sa ma eliberez de notiunea de "dumnezeu" fara nicio durere de cap. Nu am vazut nimic tragic in renuntarea la dumnezeu pentru ca mi s-a parut ca obtinerea Nirvanei, pe care eu am interpretat-o ca fiind cunoastere absoluta, era mult mai dezirabila.

Dar pe masura ce am continuat sa ma informez despre budism, am constatat ca nici aceasta credinta nu e lipsita de probleme. Asa ca m-am multumit sa ma numesc agnostica si vreme de un an am refuzat sa ma mai gandesc la subiectul religie.

Apoi, la 21 de ani am dat intamplator peste site-ul lui Richard Dawkins si am vazut ca acolo se gaseau dezbateri si potentiale raspunsuri la intrebarile pe care eu incercasem sa le ascund de mine insami. Am citit "The God Delusion" si am inteles ca sunt atee, chiar daca nu imi spuneam asa. Din pacate am putini prieteni care sunt atei, iar parintii mei inca nu stiu ca sunt atee. Motiv pentru care inca mai sunt tarata pe la biserici si manastiri cum ajung pe la ei.


Idei-cheie: „nu eram conștientă că”, „m-am mulțumit să mă numesc agnostică”, „sunt atee deși nu îmi spuneam așa”. Toate aceste idei arată lipsa de informații și de informare. Încă un motiv în plus să fii activ în public, dacă ești ateu. Mai mult mulți ca tine, dar habar nu au că sunt ca tine pentru că nu știu că poziția ta e o alternativă validă. Pur și simplu nu e în peisaj.

0 comentarii: