Se-nmultesc ateii iar (5 bloguri noi)

Uite că a venit momentul să anunț iar noi și noi bloguri ateiste sau cu teme uneori ateiste.

Întâi avem două bloguri care spun răspicat „Fără religie!” și, respectiv, „Religia e pentru retardați”, deși o spune în engleză (nu vă îngrijorați, conținutul e în română, „războinicu' luminii” scrie pentru vorbitorii de română și scrie bine).

http://farareligie.blogspot.com/

http://religionisforretards.blogspot.com/

Blogul numărul 3 pune realitatea față în față cu fantasmele pentru că se numește „Eu versus Dumnezeu”. Sper să scrie mai des, că scrie tare și apăsat la coicul religiei...

http://euversusdumnezeu.blogspot.com/

Vă prezint și blogul lui Aristocle care, pe lângă tot felul de subiecte interesante amestecate într-un mix eclectic unic, ne aduce aminte de consecințele religiei și prostiei în societate.

http://aristocle.wordpress.com/

Ultimul blog de azi are un nume ironic, având în vedere cât de inactiv este, vorbim despre „Ateismul activ” care la momentul scrierii acestui articol avea o poezie ca mesaj pentru creștinism:

http://ateismulactiv.blogspot.com/

Aceste fiind zise, le urez „bine ați venit!” celor 5 noi bloguri în blogroll-ul meu și nu m-aș supăra de dacă s-ar simți de-ai casei de la bun început. Până la urmă, dacă noi între noi nu ne facem un pic de promovare, sigur n-o să vină televiziunile să ne facă. Cel puțin nu încă. :-)

Recensamantul are opţiuni ilegale? Sau eliminarea atitudinilor anticlericale?

În urmă cu un pic mai mult de un an am scris un articol cu titlul „Instrucțiuni pentru recensământ - Ghidul românului nemulțumit de clericii religiei sale” în care am analizat felul în care ar trebui să trateze recensământul persoane precum un ortodox nemulțumit de felul în care Biserica Ortodoxă Română are ca primă prioritate bani de la buget pentru noi și noi betoane ortodoxe, în timp ce spitalele, școlile și educația sunt la pământ, sau un catolic nemulțumit de atitudinea clericilor față de nemernicii care au violat copii (sau poate că ar trebui să zic că „i-au futut în cur”, așa cum bine a subliniat godless) în mod sistematic într-o mizerie supremă de neimaginat.

Pe scurt, am analizat ce spune legea și Constituția în legătură cu ce s-ar putea întâmpla la recensamânt. Repet aici, pe scurt, ce am spus atunci:

Dacă ne uităm în Constituția României putem citi la Articolul 29, aliniatul (1):

ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

Deci nici măcar statul nu are dreptul să vă oblige să vă declarați, din punct de vedere religios, ceva ce nu sunteți. Deci, prima lecție:

• Nu vă lăsați influențați de recenzori, aceștia au OBLIGAȚIA să noteze datele referitoare la dumneavoastră întocmai așa cum spuneți! Întrebări precum „ați fost botezat?”, „în ce religie v-ați născut?” NU sunt obiectul recensământului, ci doar metode de a vă influența. Recensământul contorizează ce sunteți acum, nu ce religie aveau părinții când nici nu puteați rosti „mama”.

Apoi, despre legea cultelor am scris așa:

[..] în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (alias „Legea Cultelor”) la articolul 5 aliniatele (5) și (6) citim:

(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.

După cum se vede la aliniatul (5), prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la religie este permisă doar cu acordul persoanei în cauză sau în cazul recensământului național aprobat prin lege. În ciuda acestui fapt, aliniatul (6) explică foarte clar că este absolut interzis ca o persoană să fie obligată să-și declare religia „în orice relație cu autoritățile publice”, deci și în cazul recensământului.

Deci lecția a doua este:

Deși colectarea datelor despre religia cetățenilor României în timpul unui recensământ aprobat prin lege este legală, NIMENI nu ne poate obliga să ne declarăm apartenența religioasă, ba chiar este ilegal să fim obligați în vreun fel să ne declarăm religia în orice context!

Din toate acestea concluzia rezultantă era:

Dacă vrem să nu mai susținem financiar ceea ce considerăm o instituție coruptă sau care nu mai este în nici un fel reprezentanta oamenilor care se consideră apartenenți acelei religii, trebuie ca la întrebarea recenzorului despre religie să răspundem:

„Conform legii (puteți, opțional, menționa numărul legii 489/2006) am dreptul să nu declar această informație cu caracter personal. În consecință, vă rog să notați faptul că nu-mi declar religia.”.

Ei bine, se pare că acest mecanism de protest este atacat. Libertatea de a nu-ți declara religia este atacată pentru că cineva are impresia că statul trebuie să intre cu bocancii în toate dormitoarele țării. Să ne aducem aminte cuvintele lui Woodrow Wilson, cel de-al 28-lea președinte al Statelor Unite ale Americii:

Libertatea nu a venit niciodată de la guvernământ. Libertatea a venit mereu de la cei guvernați. Istoria libertății este o istorie a rezistenței.

Să ne aducem aminte și de cuvintele baronului de Montesquieu:

O națiune își poate pierde libertățile într-o zi dar să nu le simtă lipsa un secol.

Ei bine, iată ce aflăm mai nou legat de referendum:

Refuzul de a declara datele pentru recensamântul populaţiei va fi amendat cu 200-1.000 lei

Persoanele care refuză sa declare recenzorilor datele cuprinse în chestionarele pentru recensământul populaţiei ar putea fi amendate cu până la 1.000 de lei, potrivit legii, a avertizat preşedintele INS, Vergil Voineagu, îngrijorat de rata mare de refuz din recensământul pilot, mai ales la romi.

"Declararea datelor de recensământ este obligatorie. Există oligativitatea persoanelor de a declara datele de recensământ, precum există şi posibilitatea de a ne verifica dacă-i păstrăm confidenţialitatea. Este la fel peste tot în Europa", a spus Voineagu, la o conferinţă oragnizat cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei.

Potrivit lui Voineagu, recensământul de probă (din perioada 7 - 16 mai) a relevat un grad "îngrijorător" de mare de refuz privind declararea datelor personale, oficialul INS precizând pentru MEDIAFAX că rata de refuz cea mai înaltă s-a consemnat la persoanele de etnie romă.

Potrivit legislaţiei, refuzul furnizării personalului de recensământ a informaţiilor prevăzute în programul de înregiustrare sau furnizarea de date eronate sau incomplete constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei. Aceeaşi amendă se aplică şi pentru persoanele care împiedică "în orice mod" efectuarea înregistrărilor şi controlul datelor de către persoanele implicate.

Având aceste lucruri în vedere, acum vin eu și întreb câte ceva:

1. De ce există la aproape orice întrebare opțiune cu cod 99 care se numește „Nedeclarat”, așa cum se vede clar din documentație, domnule Voineagu?
2. Pe baza cărei legi spuneți, domnule Voineagu, că aveți dreptul să ne jefuiți de bani dacă nu vrem să ne declarăm X sau Y aspect pentru a nu mai finanța hoția de diverse naturi?
3. Domnule Voineagu, dumneavoastră ați citit articolul 5, aliniatul (6) al legii cultelor și ați înțeles ce scrie acolo?

Întreb acestea pentru că e clar că unul din noi doi fie are probleme de înțelegere elementare a textului „(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.”, ori unul din noi nu înțelege definiția corectă a cuvântului „obligarea” și înțelege șantajul statului „ori zici, ori îți iau banii din buzunar (cu forța)” diferit, ori unul din noi habar n-are ce scrie în legea aia, ori amândoi știm și înțelegem ce scrie, dar unul din noi ignoră ce scrie acolo.

Pentru a arăta că nu vorbesc tâmpenii, am să redau o imagine (actualizată) și ceva text din „Manualul personalului de recensamânt” extrase din articolul „Vom avea atei la recensământul populației?” de pe blogul Bezbojnicului.

pentru persoanele de sex feminin, care din diferite motive nu au declarat numărul de copii născuţi-vii, recenzorul va înscrie codul 99;

în cazul în care o persoană nu şi-a declarat etnia, având înscris la întrebarea – Cărei etnii consideră persoana că îi aparţine? din formular, “nedeclarat”, aceasta se va însuma la codul 99.

în cazul în care o persoană nu şi-a declarat limba maternă, având înscris la întrebarea – Care este limba maternă a persoanei? din formular, “nedeclarat”, aceasta se va însuma la codul 99.

în cazul în care o persoană nu şi-a declarat religia, având înscris la întrebarea – Cărei religii consideră persoana că îi aparţine? din formular, “nedeclarat”, aceasta se va însuma la codul 99.

Deci, domnul Voineagu, puteți să răspundeți la întrebările mele?

Eu am impresia că sub pretextul că cea mai urâtă (în sensul că alții o urăsc, nu că ar fi ceva urât la ea) etnie din România e reticentă la a fi contorizați și puși sub evidența populației, se mizează fie pe înfierarea celorlalți împotriva „țiganilor care sunt hoți și vor să fure și să înșele până și statul” pentru ca toți să accepte idea greșită că „doar cei ce au ceva de ascuns vor să se ferească de autorități”. Înainte ca să-mi sară careva în cap că idea asta ar fi adevărată, vreau să vă întreb dacă este ceva rușinos să faci sex cu persoana iubită? Dacă răspunsul e „nu”, atunci întrebați-vă de ce nu sunteți de acord (cei care nu sunteți de acord) să fiți filmați în timp ce faceți sex și filmarea să fie publicată?

Da, pentru că multe lucruri sunt lucruri personale, nu e treaba nimănui să se bage în chestiile pe care le consideri personale. Iar asta este la fel de valabil dacă e vorba de etnie, număr de copii vii născuți, religie, culoarea, mâncarea sau poziția sexuală preferată.

La o privire superficială, așa cum suntem îndemnați zilnic de presa de 2 bani să privim lucrurile, articolul citat e despre „unii care vor să fenteze statul”, dar o privire atentă ne arată că e vorba despre ceva mult mai important, de introducerea treptată în conștiința socială a unor idei false, cum că statul are dreptul să își bage nasul oriunde în viața personala, că statul nu are nici o obligație să respecte legea, că dizidența întotdeauna este motivată de lucruri antisociale, ilegale sau pur răuvoitoare, că orice lipsă de supunere în fața autorităților statului trebuie pedepsită aspru. Că e conștient sau nu introdusă idea, este irelevant.

Așa e că merge mână în mână cu doctrina creștină care spune ca atunci când cineva te abuzează să devii o vită submisivă care preferă să mai primească un bici pe spate decât să-i pleznească niște binemeritate coarne sau copite în meclă abuzatorului?

Teocratia in Romania XIX - Teocratie si amenintari in Traian, Olt

La articolul ăsta am avut probleme în a-l categorisi. Era potrivit atât pentru „Criza, banii și biserica”, dar și la „Teocrația în România”. Am decis pentru teocrație pentru că ilustrează pregnant latura politico-abuzatorie a lucrurilor și cum cei fără scrupule n-au nici un fel de greață să ignore ceea ce ar trebui să fie stat de drept, mecanisme legale, lege, bun simț și să vină să dea din picioare ca niște copii răzgâiați, dar cu tupeu de mafiot care consideră că poate obține orice, dacă recurge la amenințări.

Marian Negrila, primarul comunei Traian, secondat de presedintele PNL Olt Ioan Ciugulea au sustinut vineri o conferinta de presa pentru a prezenta "atitudinea unui deputat al Romaniei, care vine si ameninta intr-o primarie".
[..]
"Joi s-au petrecut niste lucruri deosebit de grave in sediul primariei Traian. In jurul orei 10.30 au intrat in sediul primariei domnul Eugen Nicolicea, deputat de Mehedinti, impreuna cu preotul paroh din comuna, Cristian Barleanu, si un alt preot, Sergiu Baran. Eu eram la mine in birou, i-am vazut si-i asteptam sa intre, dar dumnealor s-au dus la doamna secretar la birou. Am auzit-o pe doamna secretar ca ma striga sa vin repede la dumneaei. Toti functionarii au auzit-o, ca erau usile deschise la birouri. M-am dus acolo, domnul deputat se asezase pe fotoliu, iar cei doi preoti erau in picioare. Am intrat si am intrebat ce se intampla. Pe un ton taios, rastit, domnul deputat mi-a zis ca avem de reglat niste conturi, de rezolvat niste probleme. Mi-a zis ca vrea sa rezolv pe loc problema cu biserica, cu preotul paroh", a declarat primarul Negrila. Potrivit acestuia, problema cu biserica, de fapt cu un teren de 1000 de metri patrati pentru care se incearca obtinerea titlului de proprietate, este mai veche. Primarul a afirmat ca preotul Cristian Barleanu a refuzat sa urmeze pasii legali pentru obtinerea titlului de proprietate.

Imaginați-vă puțin tabloul, un deputat de Mehedinți vine într-o primărie dintr-o comună din județul Olt, împreună cu doi popi, nici măcar nu intră în biroul primarului, dorind să dicteze la nivel psihologic „cine e șeful”, spune că are de „reglat niște conturi”, exact ca un cap mafiot. Popii care stau în picioare sunt ca niște gorile care vor să întărească idea de „noi facem ce vrem, voi puteți să ne sugeți”. Imaginea stă cam așa:



Cu unica diferență că încă nu s-a trecut la aruncări prin ferestre și bătăi, dar după cum ne-a demonstrat istoria în mod repetat, se va întâmpla, dacă nu vor fi mai mulți oameni ca primarul din Traian.

Pretențiile abuzive ale deputatului mafiot-lingător-de-patrafire-de-popi-slinoși sunt cu atât mai imbecile și nesimțite cu cât popii, din cauză că se cred dumnezei pe Pământ, nu au catadicsit nici să facă pașii legali necesari pentru a intra legal în posesia terenului cu pricina.

"In 1992, cand s-au facut fisele premergatoare, preotul paroh nu s-a prezentat la primarie, cum era normal, sa semneze fisa, apoi documentele, sa mearga la oficiul de cadastru, respectiv prefectura, sa se intocmeasca titlul de proprietate. Asta era calea legala. Dumnealui nu s-a inteles cu niciunul dintre primarii care s-au perindat la Traian, pentru ca n-a vrut si nu vrea sa asculte de nimeni. Are prieteni prin lumea justitiei, prin lumea politica si face abuz de aceste cunostinte. Ca dovada, la sediul primariei s-a prezentat cu deputatul Nicolicea, probabil in ideea de a ma ameninta, pentru ca domnul deputat mi-a spus foarte clar sa rezolv problema pe loc. I-am spus domnului deputat ca nu am cum sa rezolv ceva, pentru ca nu a facut nici o cerere, nu exista nici un document la registratura si mi-a zis ca nu-l intereseaza, sa rezolv problema. Pe tonul acesta mi-a vorbit, de dictator. I-am spus ca primaria este in litigiu cu preotul paroh Barleanu, care ne-a dat in judecata pentru neeliberarea documentelor necesare obtinerii titlului de proprietate. Noi, primaria, am facut dovada in instanta cu document scris ca in 2008 l-am invitat pe preotul paroh sa se prezinte la sediul primariei sa semneze fisa premergatoare. Dansul nu a venit, cu ce sunt eu vinovat? S-a dat solutia si asteptam sentinta definitiva si irevocabila. Abia dupa aceea dumnealui poate face o cerere la registratura primariei si in baza solicitarii vom putea da un raspuns", a afirmat primarul. Marian Negrila sustine ca, la finalul discutiei, a fost amenintat atat de preot, cat si de catre deputatul Eugen Nicolicea.

Legea? Ce e aia? Cum să se înjosească zeitățile în fuste negre și slinoase să interacționeze cu ceilalți ca de la om la om, cum adică, ei, dumnezeii pe Pământ, să fie obligați să urmeze calea legală, ca orice muritor?

Ei, dumnezeii pe Pământ, popa-șef Cristian Barleanu și popa-adjunct Sergiu Baran nu pot fi forțați să urmeze legea. Legea e făcută pentru proști, nu pentru ei!

Evident, când primarul i-a dat justificat cu flit jegosului deputat, acesta din urmă, deși neavâd dreptate, a amenințat, exact ca un cap mafiot care se crede:

"Domnul deputat mi-a spus ca nu mai are ce discuta cu mine si mi-a promis ca ma va da pe mana parchetului, ceea ce a si facut. S-a dus la parchetul din Caracal si probabil luni voi fi chemat sa dau declaratii. L-am intrebat daca dumnealui are competenta teritoriala la Traian, din moment ce este deputat de Mehedinti si mi-a zis ca e deputat de Romania si a muncit sa aduca bani la Traian, suma de un miliard de lei, pentru o capela. S-a ridicat de pe fotoliu, cu preotii dupa el, si pe scari, atat preotul Barleanu cat si domnul deputat mi-au spus ca-mi vor arata ei mie, ca voi face puscarie", a spus Negrila.

In ciuda declaratiilor din conferinta de presa, edilul comunei Traian nu a depus o plangere impotriva deputatului pe care-l acuza de tentativa de intimidare. Mult mai prompt in reactii se pare ca ar fi fost seful sau pe linie de partid, Ioan Ciugulea, care, dupa ce a criticat atitudinea unui deputat al Romaniei, "care vine si ameninta intr-o primarie", a tinut sa precizeze ca in locul primarului ar fi facut imediat plangere penala.

Chiar și când e pus față în față cu faptul că nu are nici o autoritate în comuna respectivă, deputatul a arătat ce înțelege el prin a fi deputat: „a muncit sa aduca bani la Traian, suma de un miliard de lei, pentru o capela”.

„Băga-ți-aș cruci în cur, votantule!”, cam ăsta e sloganul după care se ghidează acești indivizi.

Și ca să fie clar și răspicat, felicitări primarului din Traian, domnului Marian Negrila!

Sunt curios, dacă acest teren e cerut „în contul secularizării lui Cuza din 1859, pentru că BOR-ul a fost, chipurile deposedată de ele, deși BOR s-a înființat în 1873”.

Am citat din acest articol.

Uite ca... evolutie

În procesul meu de deconversie am ajuns să dau fără sa vreau peste tot felul de clipuri despre mișcarea de propagandă religioasă numită creaționism/inteligent design. Indvizii care susțin această mișcare stau atât de prost la capitolul gândire încât nu-și dau seama că pentru ca, pentru o problemă dată P, a alege ca răspuns varianta Y ca fiind corectă nu este suficient ca să denigrezi alternativa X urlând sus și tare că X ar fi falsă, deși orice afirmație spusă de tabăra Y despre varianta X este fie un argment deja cunoscut și demontat de multă vreme, fie o afirmație care nici măcar nu este greșită. Pentru a fi bagat în seamă în serios este necesar ca să aduci dovezi în sprijinul variantei tale Y.

Ei bine, după ce m-am convins că nici ochiul, nici gândacul bombardier, nici chiar flagelul bacterian nu sunt complex ireductibile și m-am convins că idea e de-a dreptul stupidă, am ajuns să fiu curios ce spune de fapt Teoria Evoluției și am urmărit toată seria „Crescând în Univers”, serie care, deși e focalizată pe evoluție, nu vorbește doar de evoluție, ci și de alte lucruri interesante. Din acest motiv, o recomand oricărei persoane care este dornică să învețe ceva interesant într-un timp foarte scurt, mai ales că e subtitrat în română :-) .

Nu e neapărat să vedeți tot dintr-o singură ședință, ba chiar cred că nu e rezonabilă o asemenea abordare, așa că recomand sa puneți un semn de carte la această pagină și să reveniți oricând aveți timp.











După ce am văzut această serie am început să strâng în propria mea colecție despre evoluție o multitudine de clipuri, o serie care nu e la fel de compactă, dar este utilă:



Vizionare plăcută!

P.S.: Acest articol NU se dorește a fi un argument împotriva religiei, e doar educativ.

Credinta/Religia este nociva VI - In loc sa invatam, ne rugam

Cu vreo 6 luni în urmă, împreună cu încă 2 atei, am fost încercat fără suces să aflăm cum ne scoatem din catastifele BOR. În acest scop am luat drumul spre Dealul Mitropoliei și ne-am dus cu gândul să obținem informația dorită. Am fost opriți la poartă de un popă slinos care avea rolul de portar și îndărătnicitor de acțiuni, după cum am văzut că proceda în mod sistematic. Am dedus ulterior că ce făcea era să împiedice oamenii să își rezolve problemele, sau cel mult să nu deranjeze în vreun fel pe indivizii din-năuntru.

Ce legătură are asta cu subiectul? Simplu. În timp cât am stat la discuții inutile cu portarul, discuții în care noi îi tot spuneam că nu vrem să mai fim în catastifele lor pentru că nu suntem de acord cu acțiunile BOR și că „nu ne mai reprezintă”, iar el ne tot spunea că nu e bine, că calea adevărată e în biserică șamd, în acest timp a venit un individ care a întrebat unde se fac rugăciuni sau unde se dau acatiste pentru examen, nu mai rețin exact formularea. Eu am rămas blocat pentru că știam că pentru a trece un examen trebuie să înveți, nu să te rogi, dar am zis că poate e unul mai tâmpițel puțin și am uitat de eveniment.

Am uitat până când a început toată vânzoleala cu bacul de anul ăsta și am văzut articolul ăsta:

Iaşi: Elevii cer ajutorul lui Dumnezeu înainte de a intra la Bac

Copleşiţi de tracul inerent examenului maturităţii, mulţi candidaţi apelează la ajutorul divin. Aşa a procedat şi Gina Dumitrache, elevă la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu", care a citit din Acatisul Naşterii Maicii Domnului.

Gina a terminat de învăţat încă de sâmbătă pentru primul examen din sesiunea de vară a Bacalaureatului. Cu toate acestea, pentru a fi mai liniştită înainte să ajungă în faţa comisiei de la proba orală la limba română, eleva de la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" a pus mâna pe Acatisul Naşterii Maicii Domnului.

„Sora mea mai mare mi-a dat ideea. Azi-dimineaţă, înainte să ies din cameră, am citit câteva pagini. Mi-a dat o stare de linişte", spune Gina, care vrea să procedeze la fel şi pe durata celorlalte probe de la Bacalaureat.

„Niciodată nu e prea târziu să ceri un ajutor de la Dumnezeu", adaugă tânăra în vârstă de 19 ani.

Gina în timpul probei de bacalaureat „100 de metri acatiste, cu obstacole”

Deci soră-sa mai mare e cel puțin la fel de bătută în cap ca ea, degeaba e mai mare. În loc să-i spună „Gino, învață, nu mai sta aiurea că nu Dumnezeu se duce la examen în locul tău”, ea i-a spus să-și împreuneze palmele și să vorbească singură. Deși mai mare, nu a aflat că între timp, există vreo un miliard de chinezi care nu dau doi bani pe poveștile creștine, încă un miliard de hinduși care nu dau nici ei doi bani pe credințele creștine deși au EXACT aceeași rată de succes la rugăciuni pentru examene sau orice altceva ca ortodocșii, fie ei și creștini.

Îndobitocirea indivizilor cu povești religioase se face pe banii statului și cum la școală sunt dresați intens că mitologia creștină e fapt real și că dacă te rogi se împlinește, la fel cum scrie-n biblie, Ginuța noastră a făcut întocmai. Dar cum Dumnezeu nu există sau are un plan divin care nu poate fi deranjat de orice loază care nu catadicsește să învețe, Ginuța a picat la bac, cu tot cu acatitstele ei spuse înainte de fiecare probă.

Minunea nu s-a întâmplat! Elevă din Iaşi „picată“ la Bac: „M-am rugat degeaba. Dumnezeu nu mi-a ascultat cererile“

Gina Dumitrache, eleva de la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" care înainte de probele examenului maturităţii citea din Acatistul Naşterii Maicii Domnului, a „picat" Bacalureatul. Tânăra, supărată pe divinitate, depunea astăzi contestaţii la secretariatul şcolii.

Gina Dumitrache a obţinut nota 5,55 la limba română, 3,40 la matematică şi 2,55 la biologie. Tânăra a contestat rezultatele obţinute şi şi-a arătat mâhnirea faţă de rugăciunile făcute în zadar înainte de a intra în sala de examen.

„M-am rugat degeaba. Nu mi-au fost ascultate cererile. Depun contestaţii că am luat note foarte mici. La biologie cel puţin am făcut toată partea întâi care era de 3 puncte, iar eu am luat nota 2,55", spune dezamăgită Gina.

La Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" promovabilitatea la bacalaureat este de 5,2%, astfel că din cei 191 de candidaţi, doar 10 au luat notă de trecere.

Să moară Cristos pe cruce zilnic dacă nu mă bucur că a picat. Nu că ar pricepe habotnica treaba cu nonexistența zeilor, dar așa mai văd cretinii din țară care e faza cu îndoctrinarea în școli și cum afectează creierul, exact ca un virus care este. Și mă mai bucur de ceva, că dacă loaza lua bacul ar fi fost dovadă ca există 'mnezo. Așa e dovadă că „nu a vrut”. Pentru că opusul lui „există 'mnezo” este „nu mi-au fost ascultate cererile”.

Faptul că a luat 2,55 la biologie spune destul de multe, mai ales în condițiile în care religia cu care le sunt spălate creierele copiilor în școală denigrează permanent știința și în special evoluția, care e baza biologiei.

Era o emisiune odată „Pasiunea mea, cultura”, acum ar trebui să înceapă emisiunea „Pasiunea mea, acatistul”. Gina ar trebui să fie prima invitată. Al doilea invitat ar trebui să vină din Alba:

Alba: BAC „Rugăciune către Maica Domnului“ şi „Ce aţi pus camerele pe noi, nu suntem infractori“, scrise la proba de Limba română

În încercarea de a impresiona profesorii corectori, un candidat din Alba a scris pe foaia de examen la proba de Limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat o rugăciune.

După ce s-a chinuit să rezolve primele cerinţe, la subiectul de literatură la care se cerea redactarea unui eseu, acesta a cerut îndurare profesorilor.

El s-a confesat, a precizat că nu s-a pregătit suficient pentru acest examen, că nu ştie ce să scrie şi că speră ca Dumnezeu să lumineze mintea profesorilor în a-i acorda nota de trecere.

A încheiat lucrarea cu rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat – rugăciune către Maica Domnului“, pe care a reprodus-o integral.

Deci elevul îndoctrinat a învățat ce l-a mințit profesorul de religie, că a fi creștin e lucrul suprem și e cel mai important lucru și singurul care merită să-l faci (sau altă inepție similară). A fost în stare să reproducă niște cuvinte fără rost, dar nefiind conștient de idea că pentru a obține ceva în viață trebuie să faci un efort real, nu să te pui în genunchi și să vorbești singur, a făcut ce știa, s-a pus în genunchi.

E o lecție dură de a înțelege de ce poveștile religioase sunt povești, iar prețul e probabil o mare bucată din această generație, multe generații până acum și multe generații de acum înainte, până ne vom da seama că mizeria asta de îndoctrinare în școli este nocivă.


Credința în puterea rugăciunii și existența zeilor este nocivă pentru educație.

Un semn de la Dumnezeu pentru un ateu

Dormeam. Eram în timpul somnului. Nu eram conștient, evident, dormeam. O liniște deplină de mormânt era în jurul meu, deși nu eram conștient de asta. Dormeam. Nu aveam nici un motiv să nu dorm, adormisem normal, urma să mă duc la serviciu în ziua următoare.

Inconștiența somnului s-a rupt brusc, „BUUUM!”! O bubuitură puternică ce cuprindea tot s-a auzit. Parcă nu venea de nicăieri în special și era omniprezentă. Încă eram incert între somn și realitate.

„Ce se întâmplă?” am sărit eu ca ars, doar în mintea mea, pentru că între timp, înainte ca să deschid ochii, am văzut prin pleoapele nedeschise că totul era inundat de o lumină albă fără nici o formă precisă. Deja inima îmi bătea tare, eram speriat. Speriat cu adevărat, cu adrenalină reală în vene.

Și atunci, la doar o jumate de clipă de la bubuitura care încă îmi suna în urechi într-un ciudat „BUUUM” continuu, înainte să deschid ochii, au început trompetele, „Taaaaa-daaaaaaaaaaaa!”. „Taaaaaaa-daaaaaaaaaaaa”, urlară ele din nou ș-atunci totul a devenit clar pentru mine.

Era ultima clipă. Ultima clipă a lumii pe care o cunoaștem. Începuse Apocalipsa. Eram pierdut, și încă nu mă căisem. Nu am spus sincer niciodată lui Dumnezeu să-mi dea un semn. Nuuuu!

Și am început în gândul meu să mă rog, înainte de a deschide ochii. „Iartă-mă Doamne, iartă-mi necredința de până acum!”. Nu am spus nici un „dar”, era inutil și nici o clipă nu mi-a trecut prin cap să încerc să mă scuz. Nu avea sens, dar nici nu îmi trecuse prin minte. Eram sincer. Nu m-am scuzat nici că știam că-i poate prea târziu, nu mai era timp pentru așa ceva.

Ș-atunci am deschis ochii.

Inima mea s-a făcut și mai mică.

Trompetele încă se auzeau tare.

Bubuitul era încă în urechile mele.

Dar am simțit ca și cum un întreg Titanic s-a lovit de ghețarul inimii mele necredincioase. Dar de data asta ghețarul se spărsese, nu Titanicul. Era zob, deși fugea alert într-un ropot continuu, cum nu simțisem niciodată până atunci. Nici după probele de sport din școală unde, invariabil, mă luptam să am o performanță reală și nu reușeam niciodată, în ciuda faptului că pe atunci nu aveam cu vreo 25 de kilograme peste greutatea ideală pentru vârsta mea, ca acum. Pulsul mea era la fel de rapid ca al unei păsări în zbor, iar inima mea era la fel de mică.

Ochii mei văzuseră lumina albă oprită în geam. Era cumva uniformă și inunda camera. Nu era nici o umbră definită clar, ba chiar nu păreau a fi deloc umbre, și totuși, în același timp erau ceva mici valuri de umbră nedefinite. Și totuși era uniformă lumina.

„Da, sunt pierdut...”

Totul adăuga din ce în ce mai mult la imaginea clară a Apocalipsei care tocmai fusese anunțată. Nu mai era nici o urmă de îndoială în inima mea. În mintea mea spusesem rugăciunea către Dumnezeu. Prima mea rugăciune sinceră ce venise atât de firesc, fără efort, fără piedici, dar poate prea târziu. Numai Dumnezeu știa. Hmm, cât de diferit sună acum „Dumnezeu știe!”. Acum are o altă semnificație, înainte, privind din perspectiva actuală, era ca o vorbă-n vânt, o vorbă goală.

Acum nu mai era timp de forme fără fond.

Și, ca și când imaginea nu era încă suficient de vie, de-afară se auzeau distinct țipete. Și eram treaz. Și bubuitura parcă încă se auzea în urechile mele. Nici nu-mi dau seama dacă bubuitura continua ca o coadă de tunet prelung al cărui fulger se vedea într-una pe geamul meu sub forma unei lumini uniforme, prevestind că tunetul încă mai are drum de parcurs, sau dacă doar îmi părea că încă se aude. Dar era clar, de-afară se auzeau țipete.

Panica se instaurase aproape imediat afară pe stradă, între oamenii care nu închiseseră ochii în acea ultimă noapte în care lumea era fără Dumnezeu. Probabil imaginile pe care se văzuseră ei avuseseră darul nefast de a le opri chiar și ultima rugăciune care poate, poate pe mine mă va salva. Eram cu puțin mai binecuvântat ca ei. Doar cu un pic. Dar nu știam dacă va conta.

Eram norocos.

Țipetele de afară se scurgeau din gurile lor în urechile mele în valuri și valuri de dovezi concrete că Apocalipsa venise. Apocalipsa venise... Apocalipsa... Era aici. Prezentă și perceptibilă în urechile mele, în ochii mei, în pulsul meu de pasăre în zbor din aisbergul meu de inimă în care Titanicul Apocalipsei se lovise și spărsese gheața necredinței, lăsând loc unei prime și ultime rugăciuni sincere care părea să mă distanțeze cu atât de puțin de cei de afară, dar care mă putea trece peste linia admiterii examenului lui Dumnezeu. Pentru că fusesem sincer.

M-am rugat sincer, pentru prima dată în viața mea. Și asta îmi dădea speranță. Speranță care, în mintea mea speriată mă punea cu atât mai aproape de un succes în fața examenului ultim. Cât de dulce era speranța acum.

Speranța înflorea în mintea mea, deși știam că poate era prea târziu pentru mine. Dar alții nici măcar atât n-apucaseră.

Și-atunci în mintea mea s-a strecurat un gând. Iubita mea! Iubita mea?! Oare ea a apucat să-și spună rugăciunea sinceră? O, nu! Nu vreau ca ea să nu fi apucat. Nu vreau să fie încă o voce în oceanul de țipete care, în comparație cu cel de-afară, va fi ca o rană ce străbate într-una inima oricărui păcătos față de o atingere accidentală între oameni pe stradă când merg în direcții diferite.

Dar care e direcția ei? Unde e? De ce nu e și ea ridicată în capul oaselor, ca mine? Nu o văd cu colțul ochiului ridicată. De ce nu e ridicată? Nu e trează?

Și-atunci m-am întors peste umărul meu drept și am văzut-o dormind adânc, așa cum de-atâtea ori mă bucurase să o văd că doarme, fără griji. O, nu! De ce nu e trează? Ea nu s-a rugat sincer pentru ultima dată... De ce? E pierdută, cu siguranță!

Și imediat mi-am adus aminte. Gândul m-a strivit ca un Goliat imens în fața unui David fără praștie și prins în mrejele fricii viitorului iminent. Ea se rugase sincer pentru prima dată cu mult înaintea acestei nopți. Cu mult. Cu mult înaintea mea. Era salvată cu siguranță. Ce bine! Somnul ei liniștit era un semn clar că era salvată, dar totodată acest gând m-a devastat.

Pe mine ultimul vacarm pământean mă trezise, pe ea nu. Asta înseamna că rugăciunea mea, deși sinceră, era tardivă, era mult prea târzie.

Eram distrus de acest gând. Era clar, venise mult prea târziu, chiar dacă ratasem momentul cu doar câteva ore. Somnul ei sincer nederanjat de vacarmul de afară atesta că eram și eu pierdut. Nu o deranjase nici sunetul trompetelor celeste ce anunțau venirea în lume a Judecătorului ce își dăduse verdictul prin bubuitura care mă trezise din somnul meu pământean.

Nu mai era nimic de pierdut. Pierdusem deja de mult, așa că am pășit spre fereastră să văd exact magnitudinea panicii sonore pe care deja o acceptasem în inima mea ca dovadă clară a pierzaniei. În inima mea ce se topise ca un cub de gheață sub soarele puternic de sahară, soarele dovezilor clare care mă înconjurau prea târziu. Cursa nebună a inimi mele deja întrecuse inima pasării în zbor, dar deși fugea mai repede, destinația era clară acum, o desenase definitiv picajul ultimei mele prăbușiri.

Un pas, al doilea, al treilea, al patrulea, și tot așa, până ce imaginea străzii începu să se contureze: o vânzoleală lipsită de direcție a unor oameni ce alergau de colo, colo, pierduți în disperarea lor. O disperare pe care eu nici nu o mai simțeam. Deja trecusem de mult de faza aceea. Era inutilă fuga, nu era loc de scăpare. Oameni ciudați ce aleargă pe aiurea, printre lumini ce sunt peste tot.

Ba nu, nu-s peste tot, acolo jos în stânga e o umbră, lumina nu e uniformă, sunt umbre. Umbre ce nu-s deloc parcă venite din adâncurile iadului, sunt umbrele obișnuite de la mine de pe stradă, siluetele desenate de iluminatul public pe care-l cunosc. Nu e nimic neobișnuit, în afră de 2-3 surse de lumină în plus. Lumină în plus de la proiectoare de platouri de filmare.

Afară, pe strada mea se filmează o scenă dintr-un film cu personaje ce par a interpreta rolul unor țărani ruși cuprinși de panică. Scaunul regizorului atestă asta. Și cele două camere ce prind două unghiuri distincte ale aceleiași scene de coșmar. Dar e un coșmar regizat, e un coșmar ce se întâmplă-n filme, nu-n realitate. Camerele de filmare nu văd asta, dar eu văd asta de la geamul de la apartamentul de la etajul 2, unde mă aflu.

Eu văd că nu-i vacarm general, ci-i doar în fața camerelor ce filmează un film pe care probabil nu-l voi vedea vreodată.

Dar asta înseamnă că... ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU-I APOCALIPSA! NU E PREA TÂRZIU. Gândul pierzaniei e trecut, dar teroarea care încă îmi scaldă tot corpul, curge prin toți porii, atestă că am trecut prin ceva.

Am trecut prin teroarea perspectivei Ultimei Judecăți. Atât de reală în mintea mea de ateu, stârnită de un bubuit ce nu se mai aude nici măcar în urechile mele, amplificată de trompetele unor actori ce joacă în stradă rolul unor soldați dornici să reprime o revoltă țărănească dintr-o Rusie a unui scenariu de film ce se filmează neanunțat pe strada mea. Cândva spre dimineață.

Ce-i asta? Două fețe de alpiniști utilitari își fac apariția în fața geamului meu și țin în mâini stomace de animal și ficați? Le tot plimbă pe geam murdărind de sânge și grăsime într-o mișcare pe care o vezi, de obicei, făcută pentru a curăța geamurile. Ce tâmpenie! De ce oare fac asta? Că e clar că fereastra mea nu va fi în cadru niciodată, doar văd spatele ambilor cameramani!

Ce-i tâmpenia asta?

Ce se întâmplă?

Vai, ce aiureală! Încă visez. Ha ha.

Acest ultim gând în somn m-aduce în realitate. Am visat despre mine speriindu-mă de o Apocalipsă care nu venise, deși părea atât de reală. Acum m-am trezit cu adevărat.

Sunt ateu și tocmai m-am rugat sincer la Dumnezeu să-mi dea un semn clar, dacă există. I-am spus sincer:

Doamne, dacă exiști, dă-mi un semn, tu știi cum exact trebuie să fie ca să-l cred.

Nu este nevoie de mai mult.

Inima încă îmi bate cu putere. Am simțit frică. Frică reală.

Ce ciudat. Așa trebuie să mă căiesc? E prima mea rugăciune sinceră, declanșată de o reală teroare ce-și are originea într-un vis ce demonstrează în luciditatea lui intelectuală incredibilă că ne putem înșela foarte ușor, dacă lucrurile sunt puse-n scenă suficient de bine.

Și totuși, teroarea mea e reală. O atestă inima ce încă îmi bătea mai repede ca cea a unei păsări în zbor atunci când m-am apucat să scriu acest articol. Acum o oră și jumate. Și m-am rugat sincer, dar încă sunt ateu. Ateu terorizat din când în când de fantomele trecutului meu de credincios și de imagini din teologia creștină, dar încă ateu. Pentru că nu am primit încă semnul de la nici un ipotetic Dumnezeu. Și de ce mă aștept oare ca să fie dumnezeul creștin? Din perspectiva mea ateistă, e clar că e vorba de cultura în care trăiesc. Dacă mă nășteam în New Delhi m-aș fi speriat de Brahma.

Sunt ateu încă. Nu o spun cu mândrie, cum m-ar putea acuza unii, de parcă ar fi vreo rușine, o spun ca o reală constatare. Nu am încă motive să cred, deși teroarea care m-a trezit din somn a fost reală. Teroare reală creată de niște himere.


Scris azi, 11 iulie 2011.

Credinta/Religia este nociva V - Desconsiderarea vietii sau ipocrizia (de gura lumii)

Ascultați cu atenție ce spune femeia care urlă după ce cosciugul e scăpat:



Dacă n-ați înțeles, mai ascultați încă o dată. Cuvintele sunt:

Uuuuuu, Doamne, o răstunarăăăă! Uuu-uuu, Doamne, ce făcurăăăă

Trecând peste eventualele gravități false a evenimentului (în sine ce se întâmplă e că unii se agită pe lângă un mort sub falsul pretext că-l onorează sau își iau la revedere de la el și agitația nu decurge cum sunt ei obișnuiți, iese puțin din tipar), eu o să spun câteva lucruri firești și/sau clarificatoare, zic eu.

Nu cred că fiind dată situația, există vreo îndoială că „o răsturnară” se referă, cel mai probabil, la o moartă care se află în cosciug, deci prima grijă a femeii care urlă este să-și manifeste nemulțumirea față de scăparea cosciugului într-un mod neprevăzut.

De aici eu nu pot să trag decât vreo 2 posibile concluzii:

• fie grija pentru omul viu care a căzut în groapă este mai mică pentru participanți decât grija pentru un cadavru (pe care oricum nu-l doare nicăieri, nici în cazul unei viziuni materialist ateiste, nici în cazul unei viziuni creștine - sufletul e important)
• fie de frica de a fi blamată de societate că „nu-i pasă de mort” a făcut-o să spună în gura mare ce a spus (deși nu avea busola grijei dată peste cap)

Indiferent că șocul situației neașteptate în condițiile unui cadru deja stresant a făcut-o pe femeia respectivă să erupă în felul în care a făcut-o, poate vorbind incoerent, în situația 1, fie că e o pură reacție conștientă, consider că a te îngrijora mai mult de un cadavru decât de un om viu e o dovadă clară că religia este nocivă.

Un om normal se îngrijește și îngrijorează de starea celor vii, nu de cei ce-s morți. Religia nu face decât să dea peste cap aceste priorități pentru că desconsideră valoarea vieții reale, singura care o avem cu certitudine. Moartea este „trecere în neființă”, iar ritualul fără sens se pretinde că ar avea vreo valoare, însă nu are nici o valoare în afară de cea a utilității îndepărtării de societate a unui posibil focar de infecție. Chiar și în accepțiunea religioasă, la „trecerea în neființă”, nu ar trebui să ai motive prea multe să crezi că se întâmplă ceva rău cu sufletul mortului în asemenea caz de deraiere ritualică.

Și nu, ritualul nu este util în a-ți lua „la revedere”, pentru că dacă ar fi așa, înmormântarea ar trebui să nu fie traumatică pentru cei vii, dar este, pentru că li se promite speranța deșartă a reunirii în viitor cu persoana respectivă, această promisiune făcând mai dificilă acceptarea realității că cel mort nu mai este. Asta duce la continuarea într-o autodecepție că n-a murit și, pentru unii, că te poate ajuta, deși e mort.

Nici credincioșii nu cred sincer că individul mai trăiește, altfel nu ar plânge, ar considera că e ca și atunci când cineva pleacă în concediu pentru că, evident, dacă crezi în viața după moarte, crezi că la un moment viitor te vei reîntâlni cu decedatul (majoritatea presupun că vor ajunge-n rai, împreună cu cei dragi).


Consider a 2-a posibilă variantă o dovadă de ipocrizie care își are originea în stresul social pe care-l induce tot credința în viața după moarte: „Ce-o să zică mortul dacă nu m-am revoltat când l-au scăpat? Ce-o să zică lumea când vede că nu consider că s-a întâmplat ceva grav, că s-a desacralizat ritualul? Ce-o să zică lumea dacă mă arăt mai îngrijorat de Gelu, groparul, decât de mort?”.

Să nu credeți că prima întrebare nu-și are rostul, nu uitați că în accepțiunea religioasă mortul vede sau va afla, deci societatea e extinsă și la morți, oamenii trăiesc alături de morți, în mințile lor.


Din perspectiva ateistă materialistă lucrurile stau destul de simplu. Mortul e mort, iar un ritual nu poate avea nici o valoare reală, ci cel mult simbolică, iar operațiunea e una pragmatică, de îngropare a cadavrului pentru a evita eventuale focare de infecție sau traume emoționale, în cazul în care mortul ar fi lăsat să putrezească-n drum, așa cum recomanda Cristos. Dacă unul viu cade-n groapă, pentru ateul materialist e clar că îngrijorarea merge în direcția lui, nu a cadavrului.

Credința în viața după moarte este nocivă.

Lecții despre islam - Arderea coranului (si alterarea coranului)

O adolescenta britanica in varsta de 15 ani, a fost arestata dupa ce a dat foc unui Coran:

Catherine Heseltine, director al Muslim Public Affairs Committee, a declarat ca arderea Coranului este unul dintre cele mai ofensatoare gesturi pentru musulmani pe care si-l poate imagina.

Totuși, musulmanii se pare că nu au o problemă prorpiu-zisă cu arderea coranului, pentru că nu-s asa ofensați de propria ardere:

Caliph Uthman had a bold idea. He made a new edition of the Quran and demanded that all other editions be surrendered and burnt. Not everyone liked this. After all, Uthman was not one of the four people Prophet Muhammad had said Muslims could trust to issue the Quran. Ibn Mas'ud, on the other hand, was. He refused point-blank to surrender his collection of the Quran, which he claimed he got directly from Muhammad.

Ali, the famous one who was Prophet Mohammed's son-in-law and the soon-to-be fourth caliph, at first refused to surrender his Quran to the flames. He finally gave in under pressure, but he was not pleased.

În traducere:

Califul Uthman a avut o idee îndrăzneață. El a făcut o nouă ediție a coranului și a cerut ca toate celelalte ediții să fie predate și arse. Ideea n-a fost pe placul tuturor. Până la urmă Uthman nu era unul dintre cei patru oameni despre care Mahomed a spus musulmanilor că se pot încrede în ei să emită coranul. Pe de altă parte, Ibn Mas'ud era. El a refuzat fățiș să predea colecția lui coranică despre care a pretins că o avea direct de la Mahomed.

Ali, cel faimos, cel care era și ginerele lui Mahomed și urma să fie al patrulea calif, a refuzat inițial să-și lase coranul înghițit de flăcari. În cele din urmă a cedat presiunii, dar nu era mulțumit de acest lucru.

Scopul? Simplu. Să creeze artificial doar o singură variantă validă, dar cu tot efortul, tot au scapat copii apocrife, descoperite în Yemen, și care irită teribil musulmanii:

Some of the parchment pages in the Yemeni hoard seemed to date back to the seventh and eighth centuries A.D., or Islam's first two centuries—they were fragments, in other words, of perhaps the oldest Korans in existence. What's more, some of these fragments revealed small but intriguing aberrations from the standard Koranic text. Such aberrations, though not surprising to textual historians, are troublingly at odds with the orthodox Muslim belief that the Koran as it has reached us today is quite simply the perfect, timeless, and unchanging Word of God.

The mainly secular effort to reinterpret the Koran—in part based on textual evidence such as that provided by the Yemeni fragments—is disturbing and offensive to many Muslims, just as attempts to reinterpret the Bible and the life of Jesus are disturbing and offensive to many conservative Christians.

Unele din paginile pergamentului din sursele yemenite ascunse par să dateze din secolele 7 și 8, cu alte cuvinte, primele două secole ale islamului-erau fragmente, sau altfel spus, cele mai vechi corane existente. În plus, unele din aceste fragmente prezentau mici dar ineresante deviații de la textul standard al coranului. Aceste deviații, deși deloc suprinzătoare istoricilor textelor, sunt în contrdicție fătișă cu credința ortodoxă musulmană că acele copii ale coranului ce au ajuns în timpurile noastre în froma perfectă, eternă și neschimbată a cuvântului lui Dumnezeu.

Efortul majoritar secular de reintrepretare a coranului - în parte bazată pe dovezile textuale precum cele oferite de fragmentele yeminite - este deranjant și jignitor pentru mulți musulmani, la fel cum încercările de a reinterpreta biblia și viața lui Iisus/Isus este deranjantă și jignitoare pentru mulți creștini conservatori.

Interesant, nu? Pentru cei ce înțeleg engleza (scuze celorlalți), iată și un clip pe aceeași temă:



Ta-da!

Ă celingiăr ăpiărs...

Mi s-a adus la cunoștință de către prietenul Bezbojnic cum că ar fi apărut un celingiăr care, după cele 23 de secole de când Epicur (sau nu chiar el, dar oricum e irlevant) a emis paradoxul lui, se pare că ar fi rezolvat paradoxul. Oare așa să fie? Trebuie să citim ca să vedem, așa că, hai să citim.

Trecând peste introducere, ajungem la prima afirmație relevantă.

Paradoxul zis “al lui Epicur” este o problema filosofica si nu teologica. Nu tot ceea ce este relavant pentru teologie este teologic.

Interesantă abordare. Paradoxul nu e o problemă teologică, deși, teologia prin definiție se ocupă cu studiul aberațiilor teologice și idea de theos, adică de (dumne)zei/zeu. Cum această problemă este într-adevăr un paradox care pune sub semnul întrebării orice zeu definit drept omnipotent și bun, pune sub semnul întrebării orice teologie ce e construită pe această idee de bază, deci o problemă a acestor teologii. Așa că, zic eu, o problemă teologică pentru că pune sub semnul întrebării tocmai baza teologiilor de acest tip. Da' poate-s eu mai prost și îmi scapă ceva. Oricum, cam irelevant, aș zice eu.

Bunaoara, aceasta argumentatie este una pur filosofica, la fel cum raspunsul meu de mai jos va fi unul pur filosofic. Daca autorul postului nu reuseste sa faca diferenta intre ceea ce este teologic si ceea ce e filosofic, atunci probabil niste lecturi in plus l-ar putea ajuta sa isi ordoneze mai bine gandirea.

O argumentație filosofică spre deosebire de una ... ? Teologică? Adică pur inventată? Oricum, aștept cu interes recomandările pentru că recunosc că nu-s citit. Cu condiția să fie relevante și să ajute la ordonarea pe sertărașe sau măcar mai bine a gândirii.

As mai remarca, despre acest paradox, ca el a fost atribuit, fals, lui Epicur de catre crestini (in speta Lactantiu), care credeau (tot fals) ca Epicur a fost ateu. Daca nu ma insel, prima formulare a argumentului se gaseste in mediul anti-epicureic al scepticismului, respectiv la Sextus Empiricus. Este nostim sa vezi un ateu propagand pe negandite falsuri puse in circulatie de crestini. Probabil niste lecturi in plus l-ar putea ajuta sa-si mai largeasca putin cultura generala.

Am două observații aici.

Prima, dacă aș spune „paradoxul care probabil aparține unui autor din curentul anti-epicurean” pentru că e posibil să fi fost atribuit în mod greșit lui Epicur, nu o să știe nimeni despre ce vorbesc și, a doua, faptul că e posibil să fi fost atribuit greșit nu face paradaxul invalid sau un „fals pus în circulație de creștini”.

Dar iarăși e irelevant, pentru că nu că Mihai ar fi speculat că e fals pentru că e posibil să fi fost atribuit greșit, însă formularea lasă de dorit, iar formularea doar de dragul unui atac la persoană, o generalizare pripită la adresa ateilor sau doar de lulz factor mi se pare o chestie ieftină, dacă tot ne apucăm de probleme teologice filosofice.

Să mergem mai departe, că urmează alt atac la persoană sau o încercare de otrăvire a fântânii.

De altfel, blogul este remarcabil si pentru sloganul sau: “ma simt strain si singur cand vad cum nu ganditi”. Saracul. Dr cel putin am aflat ca este vorba despre cineva care, nu-i asa, GANDESTE, frate, nu ca altii! Si, in plus, tine ca toti cei care ii calca pragul blogului sa stie ca au de-a face cu cineva care GANDESTE, nu se incurca.

Un alt atac la persoană bazat pe sloganul blogului în care Mihai nu observă chestia esențială, și anume că spun că „mă simt străin și singur când văd cum nu gândiți”. Nu că „nu gândiți”, deci, prin antiteză eu aș GÂNDI și restul n-ar, ci „CUM nu gândiți”.

O persoană onestă, zic eu, ar fi pus întrebarea „Care e faza cu «cum nu gândiți»?” și aș fi răspuns că e vorba de felul în care cei care cred în diverse chestii, fie ele religii, homeopsihopatii sau alte aiureli, ajung, pentru a-și menține propriile credințe de care-s atașați sentimental, să facă tot felul de raționalizări sau pur și simplu neagă realitatea. Mihai ar fi putut să afle asta dacă m-ar fi întrebat, dar probabil că n-a observat că acolo scrie „cum” nu „că”. O greșeală posibilă, dar dacă ar fi să abordez și eu tehnica otrăvirii fântânii sau a atacului la persoană, ar fi trebuit să mă leg destul de urât de acest detaliu, nu?

Sa punem, dar, acest argument pe patul procustian al ratiunii, sa luam fierastraul si barda gandirii si sa vedem cu ce ramanem.

In ce priveste prima afirmatie din cele patru, sa observam ca Dumnezeul la care se face referire este Unul care ar trebui sa fie omnipotent. Asta nu se poate decat daca respectivul Dumnezeu este infinit, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie si omniscient.

Te rog să demonstrezi că omnipotența implică omnisciența. Pentru că eu nu-s convins de această afirmație, fie ea și sub forma dacă X e infinit, rezultă că e și omniscient. Din câte știu eu, din omnipotență mai rezultă ceva paradoxuri, precum însuși cel al omnipotenței, ăla cu piatra indestructibilă, mai e ăla cu eternitatea învinsă de omnipotență, dar să nu vorbim chestii irelevante.

Să presupunem totuși că în ignoranța mea filosofică există o demonstrație din care rezultă omnisciența din omnipotență și să continuăm presupunând că Mihai a demonstrat chestia asta.

Pe scurt, omnipotenta divina presupune si omniscienta. Dar daca asa este, atunci se poate observa ca este irational sa formulezi acest paradox, daca esti o fiinta finita, adica, in cazul nostru, lipsita de omniscienta. Asta pentru ca o fiinta ce are cunoastere infinita nu are informatia necesara sa judece deciziile unei fiinte omnisciente.

Să numărăm câte erori de gândire a colectionat Mihai în acest scurt pasaj, pentru că e impresionant:

• Eroarea de logică genetică (eu sau un non-omniscient emite o idee, deci este eronată)
• Eroarea de logică Nirvana (compararea unui lucru real cu un ideal)
• O premiză falsă (existența vreunei minți omnisciente)
• Și, cel mai frumos, un argument din ignoranță

Am să detaliez doar argumentul din ignoranță și cum se aplică aici. Ceea ce ne spune Mihai este că:

1. Nu știm toate lucrurile despre deciziile unei minți omnisciente
2. Noi nu suntem, evident, omniscienți

și trage concluzia că „o ființă finită nu are informațiile necesare să judece deciziile unei ființe infinite”, și implicit, zice Mihai, „emiterea de judecati de aceasta factura este irationala.”, referindu-se la judecăți la adresa ființelor omnisciente imaginate, insinuând că ar putea exista ceva ce împiedică ființa... omnipotentă să facă ceva.

Reducând, avem că nu știm ce nu știm, și (dumne)zeul e, din acest motiv, și omniscient și omnipotent și atotbun și totodată există. Pentru că nu știm ce nu știm.



Pentru comparație să vedem exemplul și descrierea acestei erori de gândire:

Arguments from ignorance infer that a proposition is true from the fact that it is not known to be false. Not all arguments of this form are fallacious; if it is known that if the proposition were not true then it would have been disproven, then a valid argument from ignorance may be constructed. In other cases, though, arguments from ignorance are fallacious.

(1) No one has been able to disprove the existence of God.
Therefore:
(2) God exists.

Mulțumesc pentru atenție.
Semnat, un om dezordonat în gândire.

Lecții despre islam - coranul inseamna ce vrem noi (desi nu inseamna ce vrem)

Chestia asta e foarte amuzantă: