Ă celingiăr ăpiărs...

Mi s-a adus la cunoștință de către prietenul Bezbojnic cum că ar fi apărut un celingiăr care, după cele 23 de secole de când Epicur (sau nu chiar el, dar oricum e irlevant) a emis paradoxul lui, se pare că ar fi rezolvat paradoxul. Oare așa să fie? Trebuie să citim ca să vedem, așa că, hai să citim.

Trecând peste introducere, ajungem la prima afirmație relevantă.

Paradoxul zis “al lui Epicur” este o problema filosofica si nu teologica. Nu tot ceea ce este relavant pentru teologie este teologic.

Interesantă abordare. Paradoxul nu e o problemă teologică, deși, teologia prin definiție se ocupă cu studiul aberațiilor teologice și idea de theos, adică de (dumne)zei/zeu. Cum această problemă este într-adevăr un paradox care pune sub semnul întrebării orice zeu definit drept omnipotent și bun, pune sub semnul întrebării orice teologie ce e construită pe această idee de bază, deci o problemă a acestor teologii. Așa că, zic eu, o problemă teologică pentru că pune sub semnul întrebării tocmai baza teologiilor de acest tip. Da' poate-s eu mai prost și îmi scapă ceva. Oricum, cam irelevant, aș zice eu.

Bunaoara, aceasta argumentatie este una pur filosofica, la fel cum raspunsul meu de mai jos va fi unul pur filosofic. Daca autorul postului nu reuseste sa faca diferenta intre ceea ce este teologic si ceea ce e filosofic, atunci probabil niste lecturi in plus l-ar putea ajuta sa isi ordoneze mai bine gandirea.

O argumentație filosofică spre deosebire de una ... ? Teologică? Adică pur inventată? Oricum, aștept cu interes recomandările pentru că recunosc că nu-s citit. Cu condiția să fie relevante și să ajute la ordonarea pe sertărașe sau măcar mai bine a gândirii.

As mai remarca, despre acest paradox, ca el a fost atribuit, fals, lui Epicur de catre crestini (in speta Lactantiu), care credeau (tot fals) ca Epicur a fost ateu. Daca nu ma insel, prima formulare a argumentului se gaseste in mediul anti-epicureic al scepticismului, respectiv la Sextus Empiricus. Este nostim sa vezi un ateu propagand pe negandite falsuri puse in circulatie de crestini. Probabil niste lecturi in plus l-ar putea ajuta sa-si mai largeasca putin cultura generala.

Am două observații aici.

Prima, dacă aș spune „paradoxul care probabil aparține unui autor din curentul anti-epicurean” pentru că e posibil să fi fost atribuit în mod greșit lui Epicur, nu o să știe nimeni despre ce vorbesc și, a doua, faptul că e posibil să fi fost atribuit greșit nu face paradaxul invalid sau un „fals pus în circulație de creștini”.

Dar iarăși e irelevant, pentru că nu că Mihai ar fi speculat că e fals pentru că e posibil să fi fost atribuit greșit, însă formularea lasă de dorit, iar formularea doar de dragul unui atac la persoană, o generalizare pripită la adresa ateilor sau doar de lulz factor mi se pare o chestie ieftină, dacă tot ne apucăm de probleme teologice filosofice.

Să mergem mai departe, că urmează alt atac la persoană sau o încercare de otrăvire a fântânii.

De altfel, blogul este remarcabil si pentru sloganul sau: “ma simt strain si singur cand vad cum nu ganditi”. Saracul. Dr cel putin am aflat ca este vorba despre cineva care, nu-i asa, GANDESTE, frate, nu ca altii! Si, in plus, tine ca toti cei care ii calca pragul blogului sa stie ca au de-a face cu cineva care GANDESTE, nu se incurca.

Un alt atac la persoană bazat pe sloganul blogului în care Mihai nu observă chestia esențială, și anume că spun că „mă simt străin și singur când văd cum nu gândiți”. Nu că „nu gândiți”, deci, prin antiteză eu aș GÂNDI și restul n-ar, ci „CUM nu gândiți”.

O persoană onestă, zic eu, ar fi pus întrebarea „Care e faza cu «cum nu gândiți»?” și aș fi răspuns că e vorba de felul în care cei care cred în diverse chestii, fie ele religii, homeopsihopatii sau alte aiureli, ajung, pentru a-și menține propriile credințe de care-s atașați sentimental, să facă tot felul de raționalizări sau pur și simplu neagă realitatea. Mihai ar fi putut să afle asta dacă m-ar fi întrebat, dar probabil că n-a observat că acolo scrie „cum” nu „că”. O greșeală posibilă, dar dacă ar fi să abordez și eu tehnica otrăvirii fântânii sau a atacului la persoană, ar fi trebuit să mă leg destul de urât de acest detaliu, nu?

Sa punem, dar, acest argument pe patul procustian al ratiunii, sa luam fierastraul si barda gandirii si sa vedem cu ce ramanem.

In ce priveste prima afirmatie din cele patru, sa observam ca Dumnezeul la care se face referire este Unul care ar trebui sa fie omnipotent. Asta nu se poate decat daca respectivul Dumnezeu este infinit, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie si omniscient.

Te rog să demonstrezi că omnipotența implică omnisciența. Pentru că eu nu-s convins de această afirmație, fie ea și sub forma dacă X e infinit, rezultă că e și omniscient. Din câte știu eu, din omnipotență mai rezultă ceva paradoxuri, precum însuși cel al omnipotenței, ăla cu piatra indestructibilă, mai e ăla cu eternitatea învinsă de omnipotență, dar să nu vorbim chestii irelevante.

Să presupunem totuși că în ignoranța mea filosofică există o demonstrație din care rezultă omnisciența din omnipotență și să continuăm presupunând că Mihai a demonstrat chestia asta.

Pe scurt, omnipotenta divina presupune si omniscienta. Dar daca asa este, atunci se poate observa ca este irational sa formulezi acest paradox, daca esti o fiinta finita, adica, in cazul nostru, lipsita de omniscienta. Asta pentru ca o fiinta ce are cunoastere infinita nu are informatia necesara sa judece deciziile unei fiinte omnisciente.

Să numărăm câte erori de gândire a colectionat Mihai în acest scurt pasaj, pentru că e impresionant:

• Eroarea de logică genetică (eu sau un non-omniscient emite o idee, deci este eronată)
• Eroarea de logică Nirvana (compararea unui lucru real cu un ideal)
• O premiză falsă (existența vreunei minți omnisciente)
• Și, cel mai frumos, un argument din ignoranță

Am să detaliez doar argumentul din ignoranță și cum se aplică aici. Ceea ce ne spune Mihai este că:

1. Nu știm toate lucrurile despre deciziile unei minți omnisciente
2. Noi nu suntem, evident, omniscienți

și trage concluzia că „o ființă finită nu are informațiile necesare să judece deciziile unei ființe infinite”, și implicit, zice Mihai, „emiterea de judecati de aceasta factura este irationala.”, referindu-se la judecăți la adresa ființelor omnisciente imaginate, insinuând că ar putea exista ceva ce împiedică ființa... omnipotentă să facă ceva.

Reducând, avem că nu știm ce nu știm, și (dumne)zeul e, din acest motiv, și omniscient și omnipotent și atotbun și totodată există. Pentru că nu știm ce nu știm.



Pentru comparație să vedem exemplul și descrierea acestei erori de gândire:

Arguments from ignorance infer that a proposition is true from the fact that it is not known to be false. Not all arguments of this form are fallacious; if it is known that if the proposition were not true then it would have been disproven, then a valid argument from ignorance may be constructed. In other cases, though, arguments from ignorance are fallacious.

(1) No one has been able to disprove the existence of God.
Therefore:
(2) God exists.

Mulțumesc pentru atenție.
Semnat, un om dezordonat în gândire.