N-am mai scris de mult la seriile clasice „Teocrația în România” și „Criza, banii și biserica”. Nu din cauză că s-ar fi terminat materialele și ar fi devenit România un stat laic 100%, ci pentru că nu am mai avut timp.
Totuși recent am citit un material care m-a pus tare pe gânduri și ilustrează felul în care teocrații erodează constant caracterul laic al statului și transformă pas cu pas România într-o teocrație.
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Andrei Andreicuţ, consideră că dascălii, pentru a le putea transmite elevilor o convingere creştină puternică, trebuie la rândul lor să aibă o viaţă religioasă activă, scrie MEDIAFAX. Mesajul a fost transmis în cadrul dezbaterii "Educaţia moral creştină în contextul şcolii româneşti contemporane. Generaţia tânără - încotro?", de la Bistriţa.Deci e clar pentru popă că scopul școlii e să facă creștini pe bandă, o să vedeți mai încolo de ce.
"Trăim într-o lume mediocră, în care nici nu ştiu oamenii prea multe, dar nici cele pe care le ştiu nu le prea fac. E important pentru dumneavoastră, ca dascăli, să îi învăţaţi cât de multe pe copilaşi. Numai că nu trebuie să rămânem numai la instrucţie, trebuie să facem şi educaţie. Nici la ora de religie nu dorim să-i facem mari teologi pe copilaşi, ci dorim să le transmitem nişte deprinderi religioase, o viaţă duhovnicească incipientă pe care să n-o părăsească toată viaţa lor", a spus ÎPS Andrei Andreicuţ.Foarte perfidă această afirmație, o dată denigrează tot ceea ce înseamnă cunoaștere stiințifică, ce am învățat ca specie în ultimii 200 de ani de când am cam reușit să scăpăm de dominația religioasă, a doua, desenează destul de clar imaginea credinciosului tipic - ignorant, needucat și leneș - și, prin antiteză, se portretizează pe el și pe șarlatanii din tagma lui ca mari cunoscători în toate, deși nu-s experți decât la mințit și îndobitocit indivizi și furt din bani publici.
Pentru el școala e teren de instrucție, de dresat, iar prin „educație” sunt sigur că înțelege „îndoctrinare confesională ortodoxă”.
Și iată spre sfârșit care e scopul religiei în școli, nu doresc să dea copiilor educație teologică (academică), ci doresc să-i facă roboți religioși pe viață. E o recunoaștere fățișă a scopului lor, de a prinde de mici copiii și de a-i transforma în sclavi mentali, incapabili să iasă din automatismele anti-raționale pe care religia le injectează în mințile oamenilor, dacă sunt spălați pe creier de mici.
Mitropolitul Clujului a atras atenţia asupra schimbărilor care au loc în învăţământ, care nu sunt benefice. "Nici pe planul învăţământului încă nu este aşezare; schimbările vin mereu, de la an de an, de nu mai ştii exact ce se întâmplă. Important este ca ceea ce facem să facem bine", a mai spus mitropolitul.Concluzia e că trebuie să lucreze fără scăpări, să nu existe atei, să nu existe liberi cugetători, nu trebuie să existe oameni capabili să gândească independent, trebuie să fie fie o treabă făcută ca la carte.
A fost școala. Hai să ne amintim de spitalele publice (în ale căror curți sau incinte mesajul religios e injectat constant, fie cu biserici, fie cu icoane peste tot) și cum se erodează caracterului laic prin puparea în fund a politicienilor subjugați intereselor bisericii:
Mitropolitul IPS Andrei i-a acordat astăzi premierului Emil Boc cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, "Crucea Transilvană", pentru "ataşamentul" acestuia faţă de Biserică.Care era idea aia cu Cezarul și cu credința? Parcă erau separate și așa sfătuia și Hristos să fie, nu?
IPS Andrei a anunţat, astăzi, la finalul slujbei de liturghie, pe care a oficiat-o la biserica din satul Răchiţele, judeţul Cluj, că distincţia i-a fost acordată premierului Emil Boc în semn de recunoştinţă pentru "ataşamentul faţă de Biserica Ortodoxă şi sprijinul acordat Mitropoliei Clujului", transmite Mediafax.
17. Iar Iisus a zis: Dati Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Si se mirau de El.Un alt eveniment ilustrativ s-a petrecut în legatură cu Universitatea Babeș-Bolyai care a anunțat cu mare pompă pe propria pagină pe Facebook:
Miercuri, 7 decembrie, Universitatea Babeş-Bolyai va acorda titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Vă aşteptăm!
http://news.ubbcluj.ro/noutati/dhc-ubb-pentru-preafericitul-parinte-daniel-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane/ — la Aula Magna, Strada Mihail Kogălniceanu nr. 1, Cluj-Napoca, Romania.
Reacția de nemulțumire a câtorva studenți și foști studenți ai acestei universități nu a fost pe placul celor de la UBB, așa că au șters în mod repetat comentariile care condamnau acest gest penibil și total contrar spiritului care ar trebui promovat în universități.
Au șters o dată:
Apoi încă o dată:
Și încă o dată...
Și iar...
...
Ăștia parcă au baterii de la iepuraș...
Actualizare (7 noiembrie, 10:38): Au șters încă o dată criticile:
Actualizare (7 noiembrie, 18:19): și-înc-o-dată mă băieți, hop, ș-așa ș-așa:
Mergem vertiginos spre 22 de milioane de ștergeri?
Dar să nu uităm că i-au blocat sistematic pe cei care au comentat potrivnic teocrației.
Pentru cine e încă naiv și mai crede în povești cu „evenimente izolate”, lucrurile ăstea nu-s importante și nu înseamnă nimic, dar hai să vedem care sunt direcțiile acestor mișcări:
- românii sunt ortodocși (de 2000 de ani), pe cale ce consecință neortodocșii sunt neromâni, deci posibil să fie epurați religios cât de curând, după instaurarea teocrației
- ateii sunt oameni periculoși (conform delarației parlamentarului William Brânză), și în consecință, sunt „dușmani ai neamului”, deci sunt pe lista neagră - de fapt sunt cei care, statistic nu se lasă manipulați și gândesc singuri
- comuniștii au persecutat creștinii (deși nu erau nici măcar 0,1% înainte de comunism și 0,04% după comunism, iar singura populație în creștere a fost a ortodocșilor în Transilvania prin convertirea cu forța a greco-catolicilor, cei care s-au opus în bloc și oficial comuniștilor și care au fost decimați de comuniști în colaborare cu ortodocșii, iar BOR a beneficiat de pe urma acestei decimări)
- totul e dezastruos pentru că n-avem biserici, deși asta e singura chestie care a fost pe creștere, cu o biserică noua terminată la fiecare 2 zile în ultimii 15 ani, în timp ce școlile și spitalele s-au închis pe capete
- „educația religioasă” e singura chestie necesară în școli, iar cei ce vor să nu fie forțați să fie îndoctrinați sau semnalează multiplele ilegalități și nereguli ale sistemului de îndoctrinare religioasă din fonduri publice pentru beneficiul unei terțe părți, B.O.R., sunt comuniști care continuă „ateizare prin informare”, ignorând total Constituția României și realitatea și, în mod ridicol, acuzând de dorință de totalitarism pe cei care promovează libertatea de a-ți alege și practica religia sau de a refuza orice afiliere religioasă, față de poziția totalitaristă că toți trebuie să fie ortodoxizați cu forța.
- secularizarea lui Cuza a nedreptațit BOR, deși secularizarea a fost în 1863 și a fost îndreptată în principal împotriva mănăstirilor care sărăceau țara trimițând averi imense la Athos, iar BOR s-a înființat oficial în 1873 (pentru ca măsura să nu fie clasată ca xenofobă a extins-o și la cele românești neînchinate)
„Legea secularizării averilor mânăstireşti” a fost votată la 17/29 decembrie 1863 şi prevedea că:Deci secularizarea a fost un efort real de eliminare a feudalismului și subjugării românilor față de Athos. Pentru a nu fi acuzat de xenofobie, s-au secularizat și mănăstirile românești - a se citi cele care nu sărăceau românii pentru beneficiul grecilor - și s-a oferit o compensare materială substanțială grecilor care a fost refuzată de greci care sperau să țină încă subjugați românii și să beneficieze de rodul a circa un sfert din terenul arabil al țării plus numeroase păduri. Apoi Cuza, ca un adevărat lider român, a dat o mare parte din aceste terenuri țăranilor români, deci a lucrat pentru popor.
- „Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele [5] lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”.
În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Ţara Românească şi 31 din Moldova, care deţineau la rândul lor mai multe metocuri şi moşii. Numărul moşiilor închinate era de 560 (366 în Ţara Românească şi 194 din Moldova) [6]. Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al ţării, plus numeroase păduri.
Legea secularizării prevedea o compensaţie de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datoare statului de aşezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul ţării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulţumiţi. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărât să refuze oferta făcută de statul român, în speranţa că Puterile garante vor interveni. În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic. Pentru a nu avea aparenţa unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă şi averile mănăstirilor româneşti care nu ţineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora Cuza a mers înainte cu aplicarea ei. Moşiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi şi atribuite ţăranilor împroprietăriţi în reforma agrară care a urmat (vedeţi şi articolul Reforma agrară din 1864). Peste câţiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate [7].
De fiecare dată când auziți că BOR cere compensare pentru secularizare, aduceți-vă aminte că peste un sfert din terenurile arabile ale României erau lucrate de țărani români pentru beneficiul grecilor, iar Cuza a dat libertate acelor țărani. Deci BOR implicit e împotriva emancipării țăranilor și românilor, dar mai și minte.
9 comentarii:
Excelent! Mai ales seria de PrintScreen-uri. Ce assholes!
DOCTOR HONORIS CAUSA....astia devin mai imbecili pe zi ce trece.
Au mai șters încă o dată. Ăștia chiar nu s-au prins cum funcționează internetul.
Eu cred ca s-au prins cum functioneaza internetul, dar nu-i intereseaza ca stim ce fac. Se simt intangibili.
@Flavius: Probabil. Dar eu zic să nu-i lăsăm! Propun să publicăm aceste imagini pe unde putem, poate le prinde ceva ziarist și iese rahatul la suprafață.
Astazi am vazut o stire la Antena 3 cum ca parlamentarii (de toate culorile politice) au propus ca o parte din bugetul 2012 sa mearga la biserici. Va vine sa credeti. Iata si un link la stire (desigur cre(s)tinopatii au navalit cu ateii rai care vor sa distruga neamul romanesc ce este pur hortodox din nastere si tot tacamul....
http://www.gandul.info/politica/buget-2012-parlamentarii-lui-dumnezeu-vor-banii-lui-boc-eu-sunt-in-relatii-bune-cu-divinitatea-urmariti-mi-cariera-politica-9030614
Cat despre Babes-Bolyai ce sa mai zic. Mi-a lasat un gust amar vestea, chiar credeam ca este o universitate foarte buna din tara, dar vad ca si acolo are loc ~`teocratizarea`~.....ori duc lipsa de bani si se milogesc la BOR, ori profesorii care gandesc si apeleaza la stiinta au plecat prin ~`strainatati`~.
Am publicat un articol referitor la acest subiect aici: aici
@Radu: Da, am văzut. Apreciez gestul. Având în vedere că numărul de ștergeri era așa de mare că e incredibil câte actualizări a trebuit să fac, am făcut un articol strict depre cenzură aici.
ÎPS Andrei Pulancur
Trimiteți un comentariu