Cautări pe acest blog

Se încarcă...

vineri, 24 septembrie 2010

De ce fundamentaliștii sunt imaginea unei religii

Obișnuiesc ca, atunci când îmi vine o idee de articol dar nu am timp să-l scriu la acel moment, să pun idea de bază sau link-ul la articolul sursă de inspirație pentru idee într-un articol nefinalizat. Am strâns destule asemenea idei de articole și unele, dacă stau prea mult acolo, devin depășite sau irelevant. Altele își păstrează actualitatea.

O asemenea idee de articol mi-a venit de la un citat din partea unui musulman, citat pe care l-am colectat în preajma evenimentului Everybody Draw Muhammad Day. Autorul este un oarecare Nasir Latif de pe Facebook care a ținut să transmită unuia (sau mai multora, nu rețin) dintre participanții la eveniment următoarele:

Being the followers of PROPHET MUHAMMAD (P.B.U.H) GOD we pray to you ,must destroy them who are doing arrogance About your Beloved PROPHET MUHAMMAD (P.B.U.H) ( AMEEN) and we also Pray to you that give enough strength to our leaders that they could terminate every kind of relation ship with those countries who are ...playing with the emotions and patience of muslims . Being a muslim no one dear to us more then our Beloved PROPHET MUHAMMAD (P.B.U.H)


Ce am observat în primul rând în acest citat a fost o doză foarte concentrată de fanatism, ură, iraționalitate, obsesie și o clară demonstrație a faptului că fiecare își clădește (dumne)zeul după chipul și asemănarea sa.

Fanatismul e evident în dorința de a distruge pe cei ce nu dau nici doi bani pe religia lui.

Ura e clară în dorința de distrugere și în dorința ca țările majoritar musulmane să se autoizoleze economic, politic și în orice fel de ceilalți, considerând în mod total greșit că și celelalte țări sunt uniforme și nu există individualitate.

Iraționalitatea e clară în lipsa de înțelegere a complexității relațiilor economice, politice și sociale, în incapacitatea de a înțelege că un mediu cooperant e mult mai benefic decât unul beligerant.

Obsesia este ilustrată de repetiția compulsivă a formulei „magice” PBUH (peace be upon him = pacea fie asupra lui), repetiție probabil mult mai automatizată și mai compulsivă decât cea a unui creștin care trece pe lângă o biserică și-și face cruce. Oare își imaginează că o să ajungă în iad dacă nu spune formula magică? La judecata de apoi o să i se reproșeze că a uitat să spună incantația de 3 ori în viața lui, deci va ajunge în iad pentru asta?


Sunt din ce în ce mai tentat să spun că asemenea indivizi care își declară dragostea lor față de Mahomed sunt, de fapt, mahomedani, nu musulmani, pentru că l-au transformat pe Mahomed însuși într-un fel de zeu. La fel fac și cu coranul și cred că asta va fi clar sâmbătă (acum când scriu aceste cuvinte, 11 septembrie - Everybody Burn the Quran Day - este în viitor, deci nu știu care vor fi fost consecințele fanaticilor din Florida).


Indiferent de câți posibili musulmani moderați și tăcuți ar fi în lume, noi îi vedem pe fanatici, iar moderații tac.


Obișnuiesc să ascult diverse podcasturi pe drumul de la serviciu spre casă (sau invers) și într-una din zile, văzând că am epuizat episoadele de pe telefon am vrut să îmi descarc un alt episod pe care nu-l aveam deja pe telefon. M-am oprit în fața unui cămin/bloc cu garsoniere închiriate cu gândul să scanez după rețele wireless și, dacă găsesc o rețea wlan deschisă, să descarc episodul dorit.

Am rămas oarecum cu gura căscată. Una dintre rețele se numea „allah akbar”. Poate o să ziceți „ei și ce?”, dar gândiți-vă puțin, câte rețele wireless cu numele „slavă domnului” sau „Dumnezeu e lumina” ați găsit vreodată? Cam care ar trebui să fie starea ta mentală, ca individ, ca prima idee de nume de punct de acces pe care să o consideri bună să fie undeva în spectrul ăsta? Cam cum ar trebui să arate un creștin care face ceva similar? Cam ce comportament ar avea un asemenea creștin? Probabil s-ar apuca să ardă corane de 11 septembrie.

Este clar că iarăși avem de a face cu un individ nu tocmai moderat.


În aceeași seară în care am găsit rețeaua wifi a lui Allah, m-am întâlnit în metrou cu un nigerian creștin care vroia să ajungă în Franța, după ce se refugiase din Nigeria pe motive de persecuție. Persecuție religioasă din partea unor musulmani fundamentaliști.

Am intrat în vorbă cu el pentru că m-au intrigat urmele evidente de arsuri ca de țigară pe antebrațele lui și pentru că mi-a cerut ceva informații. Am schimbat câteva replici și mi-a povestit cum a plecat din țara lui din cauza musulmanilor care fac ravagii pe acolo, despre cum dorește ca să o aducă și pe soția lui în Europa, fie în România, fie în Franța (am observat verigheta și l-am întrebat de familie), despre fundamentalismul islamic din țara lui.

Imaginea pe care mi-a transmis-o a fost destul de neagră și de pe atunci mi-am dat seama că acea conversație trebuia să ajungă pe blog într-un fel sau altul.



Ce au în comun aceste trei povestioare? Faptul că, în toate trei cazurile, imaginea pe care o reținem în ceea ce-i privește pe musulmani este cea de fundamentalist, lucru care e o generalizare periculoasă și care ar trebui să aprindă întotdeauna beculețe și să sune alarme în mintea oricui.

Chiar și dacă toți musulmanii cu excepția unuia singur sunt extremiști, generalizarea tot este periculoasă, acel individ poate fi strivit în acea generalizare.

Suntem obișnuiți cu imaginile unor creștini moderați, nonviolenți pentru că-i vedem zilnic, dar când știrile senzaționale despre musulmani sinucigași teroriști apar la televizor, presupunem că toți musulmanii sunt așa.

Moderații au vina lor că nu se ridică hotărât împotriva fundamentaliștilor, indiferent de religie, dar, deși nu pot fi acuzați de crimele lor, tăcerea lor le permite fundamentaliștilor să picteze orice imagine doresc în legătură cu religia lor, fie ea creștină, islamică sau de alt fel.

0 comentarii: