Cautări pe acest blog

miercuri, 20 iulie 2011

Credinta/Religia este nociva VI - In loc sa invatam, ne rugam

Cu vreo 6 luni în urmă, împreună cu încă 2 atei, am fost încercat fără suces să aflăm cum ne scoatem din catastifele BOR. În acest scop am luat drumul spre Dealul Mitropoliei și ne-am dus cu gândul să obținem informația dorită. Am fost opriți la poartă de un popă slinos care avea rolul de portar și îndărătnicitor de acțiuni, după cum am văzut că proceda în mod sistematic. Am dedus ulterior că ce făcea era să împiedice oamenii să își rezolve problemele, sau cel mult să nu deranjeze în vreun fel pe indivizii din-năuntru.

Ce legătură are asta cu subiectul? Simplu. În timp cât am stat la discuții inutile cu portarul, discuții în care noi îi tot spuneam că nu vrem să mai fim în catastifele lor pentru că nu suntem de acord cu acțiunile BOR și că „nu ne mai reprezintă”, iar el ne tot spunea că nu e bine, că calea adevărată e în biserică șamd, în acest timp a venit un individ care a întrebat unde se fac rugăciuni sau unde se dau acatiste pentru examen, nu mai rețin exact formularea. Eu am rămas blocat pentru că știam că pentru a trece un examen trebuie să înveți, nu să te rogi, dar am zis că poate e unul mai tâmpițel puțin și am uitat de eveniment.

Am uitat până când a început toată vânzoleala cu bacul de anul ăsta și am văzut articolul ăsta:
Iaşi: Elevii cer ajutorul lui Dumnezeu înainte de a intra la Bac

Copleşiţi de tracul inerent examenului maturităţii, mulţi candidaţi apelează la ajutorul divin. Aşa a procedat şi Gina Dumitrache, elevă la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu", care a citit din Acatisul Naşterii Maicii Domnului.


Gina a terminat de învăţat încă de sâmbătă pentru primul examen din sesiunea de vară a Bacalaureatului. Cu toate acestea, pentru a fi mai liniştită înainte să ajungă în faţa comisiei de la proba orală la limba română, eleva de la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" a pus mâna pe Acatisul Naşterii Maicii Domnului.

„Sora mea mai mare mi-a dat ideea. Azi-dimineaţă, înainte să ies din cameră, am citit câteva pagini. Mi-a dat o stare de linişte", spune Gina, care vrea să procedeze la fel şi pe durata celorlalte probe de la Bacalaureat.

„Niciodată nu e prea târziu să ceri un ajutor de la Dumnezeu", adaugă tânăra în vârstă de 19 ani.


Gina în timpul probei de bacalaureat „100 de metri acatiste, cu obstacole”

Deci soră-sa mai mare e cel puțin la fel de bătută în cap ca ea, degeaba e mai mare. În loc să-i spună „Gino, învață, nu mai sta aiurea că nu Dumnezeu se duce la examen în locul tău”, ea i-a spus să-și împreuneze palmele și să vorbească singură. Deși mai mare, nu a aflat că între timp, există vreo un miliard de chinezi care nu dau doi bani pe poveștile creștine, încă un miliard de hinduși care nu dau nici ei doi bani pe credințele creștine deși au EXACT aceeași rată de succes la rugăciuni pentru examene sau orice altceva ca ortodocșii, fie ei și creștini.

Îndobitocirea indivizilor cu povești religioase se face pe banii statului și cum la școală sunt dresați intens că mitologia creștină e fapt real și că dacă te rogi se împlinește, la fel cum scrie-n biblie, Ginuța noastră a făcut întocmai. Dar cum Dumnezeu nu există sau are un plan divin care nu poate fi deranjat de orice loază care nu catadicsește să învețe, Ginuța a picat la bac, cu tot cu acatitstele ei spuse înainte de fiecare probă.

Minunea nu s-a întâmplat! Elevă din Iaşi „picată“ la Bac: „M-am rugat degeaba. Dumnezeu nu mi-a ascultat cererile“

Gina Dumitrache, eleva de la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" care înainte de probele examenului maturităţii citea din Acatistul Naşterii Maicii Domnului, a „picat" Bacalureatul. Tânăra, supărată pe divinitate, depunea astăzi contestaţii la secretariatul şcolii.

Gina Dumitrache a obţinut nota 5,55 la limba română, 3,40 la matematică şi 2,55 la biologie. Tânăra a contestat rezultatele obţinute şi şi-a arătat mâhnirea faţă de rugăciunile făcute în zadar înainte de a intra în sala de examen.

„M-am rugat degeaba. Nu mi-au fost ascultate cererile.
Depun contestaţii că am luat note foarte mici. La biologie cel puţin am făcut toată partea întâi care era de 3 puncte, iar eu am luat nota 2,55", spune dezamăgită Gina.

La Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu" promovabilitatea la bacalaureat este de 5,2%, astfel că din cei 191 de candidaţi, doar 10 au luat notă de trecere.


Să moară Cristos pe cruce zilnic dacă nu mă bucur că a picat. Nu că ar pricepe habotnica treaba cu nonexistența zeilor, dar așa mai văd cretinii din țară care e faza cu îndoctrinarea în școli și cum afectează creierul, exact ca un virus care este. Și mă mai bucur de ceva, că dacă loaza lua bacul ar fi fost dovadă ca există 'mnezo. Așa e dovadă că „nu a vrut”. Pentru că opusul lui „există 'mnezo” este „nu mi-au fost ascultate cererile”.

Faptul că a luat 2,55 la biologie spune destul de multe, mai ales în condițiile în care religia cu care le sunt spălate creierele copiilor în școală denigrează permanent știința și în special evoluția, care e baza biologiei.

Era o emisiune odată „Pasiunea mea, cultura”, acum ar trebui să înceapă emisiunea „Pasiunea mea, acatistul”. Gina ar trebui să fie prima invitată. Al doilea invitat ar trebui să vină din Alba:

Alba: BAC „Rugăciune către Maica Domnului“ şi „Ce aţi pus camerele pe noi, nu suntem infractori“, scrise la proba de Limba română

În încercarea de a impresiona profesorii corectori, un candidat din Alba a scris pe foaia de examen la proba de Limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat o rugăciune.

După ce s-a chinuit să rezolve primele cerinţe, la subiectul de literatură la care se cerea redactarea unui eseu, acesta a cerut îndurare profesorilor.

El s-a confesat, a precizat că nu s-a pregătit suficient pentru acest examen, că nu ştie ce să scrie şi că speră ca Dumnezeu să lumineze mintea profesorilor în a-i acorda nota de trecere.

A încheiat lucrarea cu rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat – rugăciune către Maica Domnului“, pe care a reprodus-o integral.


Deci elevul îndoctrinat a învățat ce l-a mințit profesorul de religie, că a fi creștin e lucrul suprem și e cel mai important lucru și singurul care merită să-l faci (sau altă inepție similară). A fost în stare să reproducă niște cuvinte fără rost, dar nefiind conștient de idea că pentru a obține ceva în viață trebuie să faci un efort real, nu să te pui în genunchi și să vorbești singur, a făcut ce știa, s-a pus în genunchi.

E o lecție dură de a înțelege de ce poveștile religioase sunt povești, iar prețul e probabil o mare bucată din această generație, multe generații până acum și multe generații de acum înainte, până ne vom da seama că mizeria asta de îndoctrinare în școli este nocivă.


Credința în puterea rugăciunii și existența zeilor este nocivă pentru educație.

22 comentarii:

Silviu spunea...

Cum am putea sa-i facem sa reclame la OPC, ca si ala cu horoscopul? Cred ca ar innebuni aia sa se trezeasca cu milioane de plingeri ca "rugile nu le-au fost ascultate".Sa le plateasca popii daune, ca ei le baga in cap prostiile cu "mniezo te ajuta daca te rogi"...

rftghost spunea...

Rabdare, ca imediat intra PA sa ne ofere niste citate si sa concluzioneze ca nu s-a rugat eroina destul, sau ca sunt tare ascunse caile la ala de la etaj...
Mai stii, o fi adevarata faza cu aia slabi cu duhu...

Zergu spunea...

@Silviu: Ar trebui, eventual cu înregistrări de la slujbe în care spun imbecilitățile cu credința cât un bob de muștar.

Totuși cred că e mai important ca să facem și noi plângeri de genul celei cu horoscopul!

@rftghost: Probabil, dar încă e prinsă în discuția cu „Caută-l pe Dumnezeu cu inima curată...”.

pavelina spunea...

Crestinoizii ar face bine sa puna mina pe o carte de biologie sa vada de ce sint cimpanzeii mai presus decit ei...

Padre Pio spunea...

Ma bucur din toata inima ca Gina Dumitrache a primit dovada "clara" a existentei lui dzeu: „M-am rugat degeaba. Nu mi-au fost ascultate cererile."
Da, Gina draga, te-ai umilit degeaba! Si mai da, prostuta, si interviuri ca sa stie toata lumea prin chinuri existentiale trece...
Interesant e ca la biologie a luat cea mai mica nota! Eu propun ca materie de bac sa fie numai Religia (alta ar fi rata de promovabilitate). La ce-i trebuie unui crestin adevarat matematica, fizica, biologie?! Important e sa stii cu cate degete sa-ti faci cruce cand treci prin fata unei biserici (chiar daca conduci masina)

P.S.: Apropo, sunt suparat! Un fost adventist de ziua saptea (AZS) m-a banat pe site-ul lui mincinos! Numele lui e Martin Luther! Initial credeam ca ne vom intelege de minune tinand cont ca eu sunt Padre Pio. Recunosc ca m-am inselat amarnic. Si am fost atat de politicos cu el (cat se putea :))

Tipul zice ca si-a "resetat religia" iar eu i-am propus sa-si stearga religia/credinta. Cred ca din acel moment s-a suparat pe mine.

http://resetyourreligion.blogspot.com/2011/07/homo-pastafariens.html

Acum, banat fiind, cum il mai bat la cap?!

Preoteasa Alexandra spunea...

Eu am dat in vara asta examen de titularizare si am invatat cat am putut de mult. In paralel m-am rugat cat am putut de mult, stiind ca este omeneste imposibil sa acumulez toata materia asa de bine incat sa stiu la fel de bine orice subiect mi-ar fi picat. Pentru ca m-am rugat si m-am spovedit si impartasit, eforturile mele de a invata au dat rezultate bune si am luat o nota frumoasa la examen. Asta inseamna sa te rogi, sa pui osul la treaba si sa il rogi pe Dumnezeu sa iti binecuvinteze eforturile. Am vorbit cu o doamna care a invatat de 10 ori mai mult decat mine, adica 18 ore pe zi si a luat nota 4.60. Adica s-a ostenit saraca, dar probabil i-au picat subiecte nasoale. Dar asta nu inseamna ca nu a ajutat-o Dumnezeu, ci poate calea ei era alta, nu putem sti ce plan are Dumnezeu cu fiecare.

Voi insa, ramaneti la parerile voastre. Sunt cele mai documentate, pertinente si asigura calitatea invatamantului romanesc, pentru ca asa cum ziceti voi, din cauza rugaciunilor pica oamenii care se roaga dar nu invata.
RELIGIA INTELEASA GRESIT ESTE NOCIVA!

Oly spunea...

@P.A. Religia este nociva. Punct. Nu bine inteleasa, prost inteleasa, para-inteleasa. E nociva si atat. Cum poti pretinde ca ceva ce promvoeaza subjugarea omului unei entitati psihopate, genocidale si cu temperamentul unui bebelus cu colici, febra si dinti in crestere e ceva bun? Si asta, daca treci peste aspectul esential: fiinta mai-sus pomenita e caracterizata de alta "calitate" esentiala: este 100% fictiva. Deci tu pretinzi ca e bine ca omul, fiinta ganditoare, dotata cu inteligenta, care a cucerit lumea in care traieste, si un pic din spatiu, sa tremure ca varga in fata unei entitati inexistente si a carui caracter contine, la un loc, aspectele cele mai criminale ale mintii umane. Minunat...

Zergu spunea...

@P.A.: „Pentru ca m-am rugat si m-am spovedit si impartasit, eforturile mele de a invata au dat rezultate bune si am luat o nota frumoasa la examen.” - Acestă frază arată cât de pervertită este mintea reconstruită pe lângă religie. La rugăciune Dumnezeu răspunde cu „da”, „nu” sau „așteaptă”, nu-i așa? (Acesta e motorul din spatele celei mai tari iluzii optice religioase.)

Tu ți-ai luat ochelarii de cal religios și te-ai uitat la colega care a spus că a învățat mai mult, dar a avut ghinion și ai insinuat că n-a fost planul lui Dumnezeu așa. Atunci se pune întrebarea, de ce te-ai mai ruga dacă oricum totul e cum vrea Dumnezeu? Că înțeleg că dacă nu era să fie planul, cu toate rugile tale, tot picai. Deci Dumnezeu oricum face ce trebuia să facă, pentru că nu vine orice primată religioasă să distrugă planul divin.


Dacă ai vrut să insinuezi că colega nu s-a rugat și de-aia a picat, atunci e clar că ți-ai pus ochelarii de cal religios pentru că ai ignorat pe toți ceilalți care au învățat și au luat examenul. Și știi ce, pot să fac pariu că proporția celor care au luat examenul din cei au învățat e mai mare sau cel mult egală cu proporția celor ce s-au rugat și au luat examenul, indiferent că au învățat sau nu. Și asta nu are nimic de a face cu Dumnezeu care iubește pe muncitori, are de a face cu efortul investit, cu lucruri pământești, nu cu zei imaginați.

Preoteasa Alexandra spunea...

Oly, aia este o poveste atat de ras-abordata pe acest blog, incat m-am plictisit de subiectul asta cu subjugarea omului prin religie. Daca eu spun ca omul e subjugat e ateism, vei aduce alte si alte argumente si asa mai departe. M-am saturat de bucle din astea in care ne invartim in jurul religiei si incercam sa demonstram ca e buna sau nu e buna. Fa cum crezi de cuviinta, traieste cum crezi tu ca este bine.

Zergu, esti atat de previzibil. Desigur ca ma asteptam sa spui ca sunt o gramada de atei care iau note bune. Dar ti-am mai zis de atatea ori ca Dumnezeu pe multi ii lasa in pace si nu le da necazuri, obstacole, incercari, ghinioane si ii lasa sa triumfe in egocentrismul lor. Asta nu inseamna ca Dumnezeu nu vede ce fac ei. Sunt multi oameni care au realizari mari desi nu au fost religiosi, s-au descurcat foarte bine fara religie. Nu asta este chestiunea, ca eu, cu ochelarii de cal religios am uitat ca exista asemenea oameni. Ci faza dura este ca acesti oameni care au trait bine mersi fara Dumnezeu in lumea asta vor trai fara Dumnezeu si dincolo, dar nu cred ca va mai fi bine mersi. Eu nu am nimic impotriva deciziei lor. Pe tine nu ar trebui sa te scandalizeze ignorantii care cred ca daca se roaga si nu invata Dumnezeu le va binecuvanta lenea, si nici sa te superi ca studentii se roaga la biserica pentru examene. Daca noi recunoastem ca suntem slabi si din multe motive putem claca in ciuda pregatirii riguroase, ce ai tu cu sinceritatea noastra? Daca tu ai impresia ca poti sa reusesti DOAR prin fortele tale si ca nu esti tributar nici unei neputinte care sa te determine sa speri totusi in ajutorul lui Dumnezeu, fie chiar si cu un dram de credinta, go ahead your own way si lasa credinciosii in pace. In biserica nu esti tu in masura sa fii lup moralist, lasa-i pe altii sa faca asta.

Rapacious spunea...

@P.A. De unde stii ca femeia aia nu s-a rugat de 5 ori mai mult ca tine? De unde stii ca n-a invatat deloc si doar te-a mintit ca sa se simta bine?

Si in mod cert dumnezeu' facu toata diferenta, si de te duceai fara sa inveti luai aceasi nota.

Deluziile pe care le vad la religiosi in ziua de azi imi par tot mai cretine cu cat nu mai dau peste teapa asta de oameni.

Preoteasa Alexandra spunea...

Rapacious, in primul rand, NU SUSTIN CA DUMNEZEU NU A AJUTAT-O PE FEMEIE, CI CA SUNT VARII MOTIVE PENTRU CARE EA NU A LUAT, INCLUSIV FAPTUL CA POATE NU SI-A PUS NADEJDEA IN DUMNEZEU. Deci e o prezumtie, nu o afirmatie. Apoi, am discutat cu femeia aproximativ 2 ore in asteptarea afisarii rezultatelor. Mi-a spus ca a invatat foarte mult, ca are doctorat si ca a fost coplesita de emotii la examen si din cauza asta a suferit un blocaj. De aici eu am tras concluzia ca ajutorul lui Dumnezeu poate preintampina aceste inconveniente, pentru ca omul singur poate claca din multe motive, pe fond de stres etc. Femeia a inceput la un moment dat sa planga gandindu-se ca sigur trebuie sa ia o nota mica, oricum era la pamant cu nervii. Prin deductie, am observat ca in general oamenii care se streseaza foarte mult in fata examenelor se bazeaza doar pe ei insisi, desi exista si oameni care cer ajutorul lui Dumnezeu si totusi esueaza in planurile lor pentru ca UNEORI NU LE SUNT DE FOLOS LUCRURILE PE CARE LE CER IN RUGACIUNI SI DUMNEZEU SPRE BINELE LOR NU INGADUIE SA O IA PE UN ANUMIT DRUM.

Preoteasa Alexandra spunea...

Si legat de ce spuneai tu, ca daca nu invatam luam aceeasi nota - probabil crezi ca ironia ta ieftina reuseste sa loveasca in credinta in Dumnezeu. Ce o fi asa greu de inteles ca omul colaboreaza cu Dumnezeu si daca omul nu munceste, Dumnezeu nu ii ajuta? Oare crezi ca ajutorul lui Dumnezeu inseamna sa stai sa iti pice din cer totul? Nu stiai expresia: Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista...

Zergu spunea...

@P.A.(8): Eu n-am spus nimic de „atei care iau note bune”, am spus că pentru cei ce iau examenul componenta care e definitorie este dacă au învățat. Spus sub formă matematică:

I = mulțimea celor care au învățat
IP = procentul celor care au promovat din cei care au învățat

R = mulțimea celor care s-au rugat
RP = mulțimea celor care au promovat din cei care s-au rugat

Eu am spus așa, indiferent de valorile absolute I și R, între valorile procentuale IP și RP există următoarea relație

IP >= RP

Pentru că în I există prin definiție oamenii care sunt cei mai bine pregătiți, dar în R există și pregătiți și nepregătiți.

Eu te-am întrebat „se pune întrebarea, de ce te-ai mai ruga dacă oricum totul e cum vrea Dumnezeu? ”. Poți să răspunzi?

„Pe tine nu ar trebui sa te scandalizeze ignorantii care cred ca daca se roaga si nu invata Dumnezeu le va binecuvanta lenea, si nici sa te superi ca studentii se roaga la biserica pentru examene.”.

De ce nu ai bunul simț să încerci să-mi dictezi mie ce să gândesc? Am tot dreptul să mă scandalizeze chestia asta pentru că indivizii ăștia sunt în jurul meu și din cauză că nu înțeleg cum funcționează lumea din jurul lor îmi afectează negativ viața. Ăștia sunt funcționarii de la ghișee, polițiștii care dirijează circulația, funcționarii de la bănci, ziariștii care redau știri șamd, îmi afectează viața din cauză că au un model defect al realității în cap, pentru că nimeni nu trăiește într-un balon.

Zergu spunea...

@P.A.(9): „In biserica nu esti tu in masura sa fii lup moralist, lasa-i pe altii sa faca asta.”

De ce nu aș fi în măsură să critic popi care fură? De ce nu aș fi în măsură să critic popi care omoară oameni în „ritualuri de deposedare”?

Atitudinea ta e atitudinea de sclav care îi consideră semi-zei pe popi. Orice fac popii e automat corect și just în ochii tăi, o atitudine defectă care invită orice abuzator să-și bată joc de tine.

Zergu spunea...

@P.A.(11): Motivele pentru care n-a luat sunt, aproximativ în ordinea probabilității: n-a învățat suficient (chiar dacă a spus că a învațat sau chiar dacă a crezut că a învățat), s-a blocat la examen (deși știa subiectele), a avut ghinion și i-au picat subiecte pe care nu le știa suficient de bine.

Asta știm sigur, pentru că știm cum funcționează lumea, am observat că ăștia-s factori clari și definitorii pentru un examen. Chestia cu rugăciunea nu este DELOC plauzibilă tot din cauza a ce știm despre lume, orice studiu riguros făcut despre rugăciune a arătat că diferența dintre cei care s-au rugat și cei care nu este nesemnificativă sau este în DEFAVOAREA celor care s-au rugat.

Repet ce te-am întrebat:

La rugăciune Dumnezeu răspunde cu „da”, „nu” sau „așteaptă”, nu-i așa?

Răspunde, te rog.

Zergu spunea...

@P.A.(12): „Oare crezi ca ajutorul lui Dumnezeu inseamna sa stai sa iti pice din cer totul? Nu stiai expresia: Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista... ”

Păi la fel pot să învăț și mă rog la bidonul de lapte. Iar dacă iei examenul, cred că ești suficient de inteligentă să-ți dai seama că nu bidonul de lapte ți-a oferit ceva, ci munca depusă.

Vorba aia cu băgatul în traistă e doar o metodă de a desconsidera munca individului și de a-i deturna meritele către fantezia numită bidon de lapte, adică Dumnezeu.

rftghost spunea...

Nu cred ca cineva a sesizat partea infricosatoare... PA s-a titularizat. Statul roman, la care cotizam toti, a dat cu subsemnatu' dreptul de a mutila generatii de copii unei persoane tulburate!

Sper macar ca s-a titularizat la religie, care poate fi usor evitata...

Silviu spunea...

@rftghost: pai probabil asta e planul zeului la care se inchina ea, asa ca cine esti tu sa te bagi?....
Lasind gluma la o parte, ca tata rational de viitoare scolarita sint intr-adevar inspaimintat de aspectul semnalat de tine!Cu atit mai inspaimintat cu cit nu e singura "dascalita" de genul asta!

Preoteasa Alexandra spunea...

Zergu, ma intrebi de fapt cum vedem noi crestinii voia lui Dumnezeu si ce rost mai are libertatea omului daca Dumnezeu are niste planuri pe care omul nu le poate impiedica. In primul rand Dumnezeu face anumite lucruri sa se intample pentru ca vrea El asa si altele ingaduie sa se intample, desi poate El nu ar vrea. In prima categorie se afla de exemplu nasterea unui copil in ciuda incercarilor de a avorta acel copil. Un a doua categorie se afla tocmai opusul, Dumnezeu ingaduie mii de avorturi sa se intample pentru ca respecta libertatea omului. Legaturile din culise noi nu le stim, de ce la unii intervine sfidand legile stiintei, iar la altii nu intervine. Sunt insa unii duhovnici cu viata deosebita care le-au descoperit unora care veneau la ei cu necazuri mari, care sunt cauzele pentru care sufera, pacatele pe care le-au facut si urmarile lor. Din experienta Bisericii, Dumnezeu ingaduie anumite nedreptati in viata cuiva daca acea persoana a facut la randul ei o nedreptate. Eu am patit chestia asta de multe ori, pentru fiecare nedreptate pe care am facut-o, am primit la randul meu cate o nedreptate din care m-am ales cu mult folos, nu doar cu o pedeapsa.Pentru ca pedeapsa a fost mica, dar pedagogia din ea a fost mare si indreptarea a fost scopul. Si raspunsul la nedreptatea mea a venit dupa multi ani, nu imediat. Si abia dupa ani de zile mi-am cerut iertare de la persoana careia ii gresisem si spre surprinderea mea, abia atunci acea persoana incepuse sa ma ierte, pentru ca capatase puterea de a ierta si de a ne impaca.
Raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile oamenilor vine in multe feluri. M-am rugat 3 ani de zile sa ma ajute Dumnezeu sa intru in invatamant pentru ca serviciul pe care il aveam ma termina psihic. Si nu am reusit decat acum. Si m-am intrebat de ce, si raspunsul l-am primit abia acum cand mi-am dat brusc seama ca perioada mea de chin la serviciu coincide identic cu perioada de 3 ani in care in adolescenta mi-am terorizat parintii facand numai ce vroiam eu, fara sa apreciez ce faceau ei pt mine. Mi-am dat seama ca Dumnezeu a vrut sa ma faca sa inteleg prin ce au trecut parintii mei, ca eu fiind o fiica recunoscatoare sa pot deveni un parinte responsabil. Dumnezeu a raspuns rugaciunilor mele dupa 3 ani. Fara sa-i fi spus dinainte, duhovnicul m-a intrebat intr-o zi daca am gresit vreodata mult fata de parintii mei, si eu am zis ca da. Lucrurile astea se simt atunci cand cunosti sufletul unui om.

Preoteasa Alexandra spunea...

Legat de bidonul de lapte, pot sa spun ca odata m-am pregatit super bine pentru un referat si cand am ajuns in fata, sigura pe ce stiu, am inceput sa ma balbai fara sa mai pot articula nicio idee. Apoi in seara respectiva L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ierte ca m-am umflat in pene crezand ca daca am invatat ca lumea, chiar este suficient si o sa ma prezint bine in fata colegilor. De atunci mereu ma rog inainte de un examen, pentru ca experienta mi-a dovedit ca nu este suficient sa inveti, este absolut necesar sa inveti, dar mintea limpede tot Dumnezeu ti-o da.
Parerea mea umila este ca nu ar trebui sa judeci preotii care fura sau fac alte nedreptati pentru simplul motiv ca pacatul lor nu schimba cu nimic raspunderea ta in fata lui Dumnezeu si mai ales, nu vei da tu seama de pacatele lor, ci de ale tale. Multi ani ma preocupau pacatele altora, mai ales ale preotilor, si din cauza asta nu mai vedeam pacatele mele. Experienta m-a invatat ca daca vrei sa progresezi trebuie sa fii exigent cu tine si ingaduitor cu aproapele.
Vorba cu bagatul in traista indeamna oamenii sa fie activi sa nu astepte sa le pice din cer binele, ci sa lucreze ei pentru binele lor cu ajutorul lui Dumnezeu. In loc sa cerem lui Dumnezeu totul de-a gata ar trebui sa cerem sanatate ca sa putem munci. Sanatatea nu ne-o putem asigura, eventual putem sa o menajam, sa o conservam, dar garantii nu primim.
Iar legat de ingrijorarea unora pentru ca am intrat in invatamant, nu predau religie, ci limba engleza.

Preoteasa Alexandra spunea...

Ca o mica paranteza, presa spune multe adevaruri despre preoti, dar altele le si deformeaza. De exemplu, preotul care a slujit inainte de sotul meu a fost catalogat de presa drept "porno" si au venit sa filmeze, sa intrebe oamenii care e treaba cu el. Si omul nu facuse nimic gresit, ii iesisera numai niste vorbe in sat din cauza ca lua cu masina o enoriasa la naveta. Presa scrie cu multa iresponsabilitate, fie ca sunt realitati sau chestii inflorite.

Zergu spunea...

@P.A.: da, ştim, anecdotele sunt dovezi şi toţi popii sunt sfinţi în lumea ta paralelă cu realitatea.