Este suficient sa crezi si totul este posibil, chiar si sa muti muntii din loc. Asta i s-a intamplat unui parinte pustnic care a spus cuiva sa se mute mai la o parte si muntele din fata lui s-a miscat la cuvantul lui, supus. Iar parintele a spus muntelui: Nu cu tine vorbeam.
Buahahahahaha!
(Vă recomand să dați drumul la toate clipurile de mai jos în paralel.)
Azi, dragii mei, o să vedeți cum au impresia credincioșii că ei câștigă din start, fără nici un efort, la întrebarea de căpătâi a tuturor religiilor teiste (da, sunt și d-ălea ateiste).
Imi pare rau, dar tu pornesti de la ideea pe care vrei sa o demonstrezi: ca religia e opera oamenilor. Daca ai fi considerat religia ceea ce este, adica legatura dintre om si divinitate, nu ai fi putut sa ajungi la asa concluzii. Tu ai pornit de la ateism si ai ajuns tot la ateism, fireste.
M-am simțit obligat să-i răspund, pentru că dragul de el, comisese o eroare gravă:
Bzzzt. TU pleci de la idea pe care vrei să o demonstrezi, că există un dumnezeu și religia ta, în secta ta (da, și ortodoxia sau catolicismul sunt secte, ăsta e termenul folosit de sectele mari la adresa sectelor mici) așa cum e practicată de tine, e cum vrea dumnezeul tău să fie practicată.
Ipoteza cealaltă are în spate oamenii, care știm că există, o serie de cărți care nu sunt cu nimic superioare unui produs uman al vremurilor în care au apărut (nici biblia nu e o carte, ci o colecție de cărți), avem cronologii care sunt în perfect acord cu idea de origine umană, avem sute de autocontradicții și contradicții clare cu lucruri care știm că s-au întâmplat sau nu (ex. morții care chipurile au ieșit din morminte să viziteze rudele - e absurd să crezi că așa ceva s-a întâmplat dar nici măcar un necreștin să fi menționat acest lucru, de parcă învierile erau la fel de comune ca televizoarele astăzi).
Așa că, dragul meu, dacă vrei să fi crezut în ceea ce pretinzi, e datoria ta să dovedești 1) că există un dumnezeu, 2) că dumnezeul acela a comunicat cu autorii cărților tale sfinte preferate, 3) că ceea ce a comunicat este adevărat (adică că dumnezeul ăla nu e înșelător sau, pe înțelesul creștinilor, nu e opera lui Satana), 4) ceea ce scrie în cărțile tale sfinte e în concordanță cu ce s-a discutat și cu ce s-a întâmplat. Și abia apoi mai putem vorbi de convertire.
Așa că, dragul meu, îți urez succes.
P.S.: Dacă vrei, din generozitatea mea, pot să plec de la prezumția că ai demonstrat că exista un dumnezeu, ai scăpat de 1, asta ca să vezi că tot ești foarte departe de a face ideologia ta preferată măcar demnă de a fi luată în calculul lucrurilor posibil adevărate.
Cam așa stau lucrurile. Orice explicație naturală, oricât de puțin plauzibilă, este mult mai plauzibilă decât ORICE explicație supranaturală. Și asta dintr-un motiv foarte simplu, știm că naturalul există, doar cu asta interacționăm. Supranaturalul nici măcar nu a fost demonstrat că există și nici nu a interacționat cineva cu el în mod cert, cu dovezi solide.
Dacă ar exista supranatural, ar fi 3 cazuri posibile:
fie nu ne afectează cu nimic,
fie putem interacționa cu el în mod consecvent sau
supranaturalul își bagă coada în mod inconsecvent în lumea materială și nu putem să-l provocam în vreun fel (supranaturalul acționează asupra naturalului în mod impredictibil și nu răspunde la stimuli).
În cazul 1 este cazul în care supranaturalul (SN) e irelevant și netestabil pentru că nu ne afectează cu nimic și nici nu putem spune ceva despre el.
Cazul 2 este cazul în care se pot face predicții despre interacțiuni, deci, ironic, naturalismul metodologic ar include SN în natural pentru că am putea testa și observa cum reacționează, deci am putea dezvolta un model al său și-l putem testa.
Cazul 3 este cel în care SN e indistinctibil de procese aleatoare, de șansă, și, din nou, este irelevant pentru că nu putem spune nimic definitoriu despre SN deoarece nu putem construi nici un model al său din nici o privință.
În Jurnalul a apărut cu ceva timp în urmă un articol destul de interesant cu titlul „Taxa pe credință”. Articolul ia frumos, pe rând, câteva aspecte și episoade referitoare la activitatea BOR cu focalizare pe aspectul financiar. Idea de bază cu această taxă este că nu ar fi o taxă plătită de BOR, BC, Cultul Islamic etc., ci de indivizii care declară că sunt de acord ca o parte explicită din fondurile lor să se ducă la instituția care reprezintă cultul lor, astfel asigurând libertatea maximă indivizilor în ceea ce privește cum și dacă doresc ca banii lor să finanțeze anumite construcții care au scop explicit religios exclusiv al unui singur cult. În acest fel, fondurile se alocă transparent, statul fiind doar un simplu intermediar care facilitează această contribuție.
Ceea ce mi se pare deplasat sau/și intenționat înșelător este titlul prezumtivei taxe, pentru că nu se taxează credința, nu e ca și cum statul ar taxa ceva ce el furnizează (din banii tuturor) sau ceva similar, ci este vorba de o contribuție benevolă din propriile venituri pentru cultul cu care individul se identifică atât de mult încât consideră că e normal să-i plătească cheltuielile.
Pentru a nu avea parte de neclarități, consider că e mult mai corect să spui „contribuție la biserică” pentru că pot exista indivizi care, deși se consideră ortodocși, nu consideră că e necesar să te duci într-o anume clădire ca să te audă Dumnezeu sau, pur și simplu, se consideră în dezacord cu conducerea cultului de care aparțin, caz în care le recomand să procedeze astfel.
Revenind la articol, haide să vedem de ce o asemenea contribuție explicită ar fi utilă.
Într-un recent sondaj de opinie s-a stabilit că încrederea populaţiei în Biserica Ortodoxă Română este pe o tendinţă descendentă, scăzând cu 8 procente din 2009 şi până azi.
Pe de altă parte, deşi un înalt reprezentant al BOR declara, în direct, la un post de televiziune în 2004 că proiectul Catredralei Mântuirii Neamului va fi finanţat exclusiv din donaţii private şi nu din bani publici, ne trezim că în 2011 Guvernul alocă zece milioane de lei de la buget fix acestui proiect. Se încalcă astfel fix Constituţia României (principiul separării dintre stat şi biserică) şi Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. "În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
O mică observație, Constituția României este autoconflictivă în ceea ce privește separarea bisericii de stat, deși ar fi un lucru foarte avantajos pentru ambele părți să existe o asemenea separare.
Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult." În fine, avem art. 10 alin. 5 din Legea nr. 489/2006: "Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios".
Bun. Ce face statul, concret? A spirjinit financiar anul trecut peste 1.400 de biserici şi aşezăminte religioase din bani publici. Finanţează megalomanul şi arogantul proiect al Catedralei Neamului. În învăţământ, teoria evoluţionistă a fost evacuată din programă fiind înlocuită cu creaţionismul creştin, orele de religie sunt impuse ca fiind obligatorii (deşi legea spune că sunt opţionale), iar profesorii de religie fac prozelitism creştin ortodox, în loc să respecte principiile Constituţiei şi să predea istoria religiilor. Asta în timp ce mass-media prezintă foarte des tot felul de derapaje ale funcţionării acestei instituţii supraconstituţionale numite BOR. Iată doar câteva exemple recente.
Pentru completare, între timp, pentru Catedrala Mânuirii Banului și Prostirii Neamului au mai apărut contribuții și din alte fonduri publice: Preavrajitorul Dăniel a cerut sec vreo 28,5 de milioane de €uro de la Negoiță (nu, nu de la el, personal, ci din fondurile publice, evident), iar acesta a dat câteva milioane bune, apoi aflăm de la guvern, ca urmare a acțiunilor sale că este normal și potrivit ca Catedrala (sic) să fie tratată ca o urgență, pentru că din fondurile de urgență (știți voi, ălea din care ar trebui să se dea ajutoare la sinistrați, să se finanțeze eventualele reparații ca urmare a unor calamități naturale, pe scurt, urgențe reale) s-au dat
10.000 mii lei pentru edificarea Catedralei Mântuirii Neamului. 1.700 mii lei pentru promovarea si sprijinirea unor actiuni culturale cu impact deosebit la nivel national si international, precum festivale de filme. 25.000 mii lei - sprijin pentru unităţile de cult şi continuarea lucrărilor de construcţii şi reparaţii ale lăcaşelor de cult. 1.000 mii lei - sprijin pentru finalizarea construcţiei centrului spiritual, cultural şi turistic românesc de la Ierihon, Israel.
Mari urgențe, mon cher.
Apoi a venit și dom' Oprescu care a dat din buzunarul propriu public, adică din buzunarele noastre, ale tuturor, suma de 10 milioane de lei pentru că, citez, "am sprijinit cu bani şi alte lăcaşe de cult (90)", a precizat Oprescu. Și să nu vă imaginați că-s lei vechi, sunt d-ăștia noi, adică dom' Oprescu a decis să ne sărăcească pe noi toți cu 100 de miliarde de lei vechi, adică vreo 2,35 de milioane de euro, echivalentul salariului unui medic rezident (260 de euro) pe vreo 763 de ani sau necesarul de iluminat public al unei comune (13€/zi) pe aproximativ 501 de ani sau echivalentul a aproximativ 13700 de pensii medii (173 €).
Dar în loc de aceste beneficii reale, iată ce ne spune Oprescu că vom obține:
"În orice caz, o facem după promisiuni şi cu sufletul liniştit. L-am rugat pe Preafericitul să ne facă şi nouă o strană unde să scrie "Primăria Municipiului Bucureşti", iar Preafericitul ne-a binecuvântat", a mai precizat primarul general.
Să moară Oprescu în brațe cu Daniel pe cruce precum se povestește c-a murit Cristos, asta trebuie să fie una dintre cele mai scumpe vorbe din lume! Chemați Guiness-ul, avem probabil un record mondial, cele mai scumpe cuvinte!
Pentru constructia de capele si case mortuare, Executivul a alocat 325.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea (trei din cinci) vor fi amplasate tot in judetul Harghita, in comunele Danesti (50.000 de lei), Lazarea (25.000 de lei) si Tomesti (100.000 de lei). Interesant este ca suma alocata pentru constructia casei mortuare in comuna Tomesti excede alocarile bugetare care s-au facut, spre exemplu, pentru unele spitale de urgenta de la orase. In municipiul Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Municipal de Urgenta ,,Prof. dr. Octavian Fodor” a primit de la guvern 50.000 de lei, iar Sectiei de recuperare neurologica din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din municipiul Cluj-Napoca i-au fost alocate 20.000 de lei.
Ok, hai că m-am enervat destul. Să revenim la contribuția pentru biserică.
Dacă ar exista o sumă care să fie explicit alocată pentru cheltuieli de cult, atunci ar rezulta o serie de beneficii evidente:
ar fi mai ușor de detectat când un abuz de putere se petrece pentru beneficiul reciproc al politicienilor corupți și al bisericii ca agent electoral al celor menționați anterior
ateii n-ar mai avea nici o obiecție legată de destinația acelor fonduri, pentru că ar avea posibilitatea să nu contribuie la ele, deci nu i-ar afecta
s-ar ilustra clar care este susținerea reală a oamenilor pentru culte, evitând cheltuielile astronomice pe noi și noi biserici de care nu are nevoie nimeni, în afară de popii produși artificial pe bandă rulantă de BOR pe fonduri publice (ALTE fonduri publice)
s-ar elimina o imensă problemă legată de cât să se cheltuie din fondurile publice pentru grupurile și instituțiile religioase, pentru a elimina motivări precum cea a lui Oprescu de genul „am dat și la ăia”; sacul are o anumită dimensiune bine stabilită, mai mult nu se poate, mai puțin e furt
s-ar elimina un mecanism de fățărnicie a politicienilor (sunt convins că și cei credincioși sunt sătui de politicieni fățarnici care se dau drept religioși pentru beneficiul politic și din populism)
cei care sunt credincioși și care din varii motive nu vor să dea bani la biserică, pot opta să facă asta, rămânându-le opțiunea de a da direct și personal bani la biserica care doresc ei, dacă doresc asta
nimeni nu mai e constrâns prin mijloace administrative să susțină activitatea unui grup cu care nu este de acord
Acestea fiind zise, va sugerez ca atunci când vorbiți despre cheltuielile exagerate pentru biserici, să menționați idea unei contribuții explicite la culte (evitând termenul înșelător „taxă pe credință”) și să explicați care sunt avantajele pentru toți cei care sunt corecți.
A venit momentul să adăugăm încă o piesă la demonstrația afirmației că „Religia este nocivă”, iar de data aceasta o să vorbim despre etnia pe care creștinii fanatici și musulmanii fundamentaliști iubesc să o urască, evreii.
A se observa că subtitlul articolului este „Sentimentul antievreiesc”, nu „Sentimentul antisemit”. Am optat pentru acest subtitlu deoarece și arabii din spațiul geografic respectiv sunt și ei semiți, însă ura este anti-evrei, nu anti-oricine-de-origine-semită. Acum că am clarificat acest lucru, să vedem de ce iubesc creștinii fanatici și musulmanii mai mult sau mai puțin fundamentaliști să urască evreii.
Mai întâi, hai să vedeți de ce am spus „musulmanii mai mult sau mai puțin fundamentaliști”:
După această demonstrație de iudeofobie, să ne reamintim că abia la Al Doilea Conciliu al Vaticanului (1962-1965) Biserica Romano-Catolică a repudiat acuzația generală de deicid care, în mod tradițional, era pusă asupra întregii populații evreiești (încă din 137 e.n.), chiar dacă indivizii care, presupunând că a existat un Cristos care a fost crucificat, au fost de acord su au cerut crucificarea sunt putreziți de mult.
Această vină asupra unei întregi etnii nu are sens în context non-religios (evident, nu-l închidem pe Nicu Ceaușescu pentru crimele lui Nicolae Ceaușescu), dar în doctrina creștină are sens, pentru că aceasta e construită pe idea de păcat originar, o idee cretină care, în esență, pretinde practic că orice copil rezultat din contactele sexuale ale lui Ion Rîmaru cu orice femeie trebuie să fie acuzat de crime în serie.
Planurile lui Hitler au fost clare de la bun început și a confirmat că sentimentul antievreiesc a fost o tradiție religioasă:
At an April 26, meeting with Bishop Wilhelm Berning of Osnabrück, representative of the German Bishops’ Conference, Hitler declared:
I have been attacked because of my handling of the Jewish question. The Catholic Church considered the Jews pestilent for fifteen hundred years, put them in ghettos, etc., because it recognized the Jews for what they were. In the epoch of liberalism the danger was no longer recognized. I am moving back toward the time in which a fifteen-hundred-year-long tradition was implemented. I do not set race over religion, but I recognize the representatives of this race as pestilent for the state and for the Church, and perhaps I am thereby doing Christianity a great service by pushing them out of schools and public functions.
Este facil să observi că nici ortodocșii români nu-s mai breji în condițiile în care legionarismul, ca orice mișcare naționalistă a trebuit să identifice un inamic care „atacă ființa națională”, iar acel inamic a fost, desigur, etnia evreiască. Chiar și azi, ortodocșii sunt foarte anti-evrei, aruncați doar o privire pe orice discuție între creștini ortodocși și o să vedeți mesaje de genul următor:
[..]Unde voi avea loc eu,un prost nesmerit care nu accept iudeomasonii in constiinta Neamului meu cel Romanesc? Unde vom lupta impreuna pe aceleasi baricade impotriva antihristului…? ORTODOXIE sau Moarte !
Se observă clar că motivația este religioasă.
Dar am vorbit și de musulmani. Ce motive ar avea musulmanii să-i urască pe evrei? În primul rând, Mahomed, profetul pedofil fondator al islamului, a trăit într-o zonă în care trăiau triburi evreiești care nu l-au acceptat foarte facil, unii deloc, pe Mahomed ca profet și continuator al religiei iudaice. Este suficient să vezi versete precum 2:63-66 din Coran ca să îți dai seama care e motivul urii musulmane împotriva evreilor:
2:63 And (remember, O Children of Israel) when We made a covenant with you and caused the mount to tower above you, (saying): Hold fast that which We have given you, and remember that which is therein, that ye may ward off (evil). 2:64 Then, even after that, ye turned away, and if it had not been for the grace of Allah and His mercy ye had been among the losers. 2:65 And ye know of those of you who broke the Sabbath, how We said unto them: Be ye apes, despised and hated! 2:66 And We made it an example to their own and to succeeding generations, and an admonition to the God-fearing.
Sau în 5:12-13, unde li se spune clar musulmanilor că evreii sunt aproape toți cu inimile împietrite pentru că au trădat legământul cu Iehova/Dumnezeu/Allah, că sunt mincinoși și că distorsionează adevărul (dar musulmanii trebuie să fie răbdători cu ei... până se convertesc la islam, probabil):
5:12 Allah made a covenant of old with the Children of Israel and We raised among them twelve chieftains, and Allah said: Lo! I am with you. If ye establish worship and pay the poor-due, and believe in My messengers and support them, and lend unto Allah a kindly loan, surely I shall remit your sins, and surely I shall bring you into Gardens underneath which rivers flow. Whoso among you disbelieveth after this will go astray from a plain road.
5:13 And because of their breaking their covenant, We have cursed them and made hard their hearts. They change words from their context and forget a part of that whereof they were admonished. Thou wilt not cease to discover treachery from all save a few of them. But bear with them and pardon them. Lo! Allah loveth the kindly.
Ura împotriva evreilor se vede chiar și astăzi în locuri în care minoritățile musulmane au început să-și facă de cap, în Suedia, iar pericolul începe să fie atât de mare încât evreii sunt forțați să plece din locurile în care s-au refugiat după holocaustul executat de naziști împotriva evreilor, țiganilor, homosexualilor și altor populații în timpul celui de-al doilea război mondial:
Sweden's reputation as a tolerant, liberal nation is being threatened by a steep rise in anti-Semitic hate crimes in the city of Malmo.
When she first arrived in Sweden after her rescue from a Nazi concentration camp, Judith Popinski was treated with great kindness. She raised a family in the city of Malmo, and for the next six decades lived happily in her adopted homeland - until last year.
In 2009, a chapel serving the city's 700-strong Jewish community was set ablaze. Jewish cemeteries were repeatedly desecrated, worshippers were abused on their way home from prayer, and "Hitler" was mockingly chanted in the streets by masked men.
"I never thought I would see this hatred again in my lifetime, not in Sweden anyway," Mrs Popinski told The Sunday Telegraph. "This new hatred comes from Muslim immigrants. The Jewish people are afraid now." [..] The future looks so bleak that by one estimate, around 30 Jewish families have already left for Stockholm, England or Israel, and more are preparing to go.
With its young people planning new lives elsewhere, the remaining Jewish households, many of whom are made up of Holocaust survivors and their descendants, fear they will soon be gone altogether. Mrs Popinski, an 86-year-old widow, said she has even encountered hostility when invited to talk about the Holocaust in schools.
"Muslim schoolchildren often ignore me now when I talk about my experiences in the camps," she said. "It is because of what their parents tell them about Jews. The hatreds of the Middle East have come to Malmo. Schools in Muslim areas of the city simply won't invite Holocaust survivors to speak any more."
Hate crimes, mainly directed against Jews, doubled last year with Malmo's police recording 79 incidents and admitting that far more probably went unreported. As of yet, no direct attacks on people have been recorded but many Jews believe it is only a matter of time in the current climate.
The city's synagogue has guards and rocket-proof glass in the windows, while the Jewish kindergarten can only be reached through thick steel security doors. [..] After the war, just as liberal Sweden took in Jews who survived the Holocaust as a humanitarian act, it also took in new waves of refugees from tyranny and conflicts in the Middle East. Muslims are now estimated to make up about a fifth of Malmo's population of nearly 300,000.
"This new hatred from a group 40,000-strong is focused on a small group of Jews," Mrs Popinski said, speaking in a sitting room filled with paintings and Persian carpets.
"Some Swedish politicians are letting them do it, including the mayor. Of course the Muslims have more votes than the Jews."
The worst incident was last year during Israel's brief war in Gaza, when a small demonstration in favour of Israel was attacked by a screaming mob of Arabs and Swedish leftists, who threw bottles and firecrackers as the police looked on.
"I haven't seen hatred like that for decades," Mrs Popinski said. "It reminded me of what I saw in my youth. Jews feel vulnerable here now." [..] “Jews came to Sweden to get away from persecution, and now they find it is no longer a safe haven,” said Rabbi Shneur Kesselman, 31. “That is a horrible feeling.”
One who has had enough is Marcus Eilenberg, a 32-year-old Malmo-born lawyer, who is moving to Israel in April with his young family.
"Malmo has really changed in the past year," he said. "I am optimistic by nature, but I have no faith in a future here for my children. There is definitely a threat.
"It started during the Gaza war when Jewish demonstrators were attacked. It was a horrible feeling, being attacked in your own city. Just as bad was the realisation that we were not being protected by our own leaders."
Mr Eilenberg said he and his wife considered moving to Stockholm where Jews feel safer than in Malmo. "But we decided not to because in five years time I think it will be just as bad there," he said.
"This is happening all over Europe. I have cousins who are leaving their homes in Amsterdam and France for the same reason as me." [..] [Bejzat Becirov] said that the harassment of Jews by some young Muslims was "embarrassing" to his community. Many of them are unemployed and confined to life on bleak estates where the Scandinavian dream of prosperity and equality seemed far away.
Articolul continuă cu o descriere a unor atacuri împotriva minorității musulmane, lucru pe care nu-l neg că s-ar întâmpla și este confirmat de directorul centrului islamic, Bejzat Becirov, dar, ironic, cred că ura pe care o văd musulmanii îndreptată împotriva lor este o consecință a ideologiei islamiste care a devenit din ce în ce mai influentă și noul inamic al ideologiilor naționaliste din vestul Europei.
Să fie clar, sunt de părere că la fundament islamul este o ideologie totalitară care dorește să subjuge pe oricine nu e musulman, la fel cum creștinismul, la bază, e intolerant (lucru care s-a manifestat evident în bezna Evului Mediu). Ambele ideologii pot fi „domesticite” de oameni decenți care sunt gata să vorbească împotriva fundamentaliștilor. Problema evidentă pentru orice om care nu e orbit de religie este că orice idee religioasă vine la pachet cu multe alte idei, iar în creștinism și în islam ura față de evrei a devenit parte din multe pachete religioase, chiar dacă au existat multe perioade în care cele trei grupuri au conlucrat în pace (probabil formând uneori alianțe împotriva ateilor sau non-abrahamicilor :-P ).
Dar zelul religios își arată colții din nou, chiar și aproape de noi, în Moldova:
Credința/religia este nocivă și duce frecvent la ură împotriva evreilor.
P.S.: Voi toți creștinii care o să doriți să mă acuzați că-s evreu, iudeo-mason, aducător de coduri de bare și alte asemenea tâmpenii, vă recomand să vă duceți la psihiatru.
Pentru cititorii acestui blog care încă sunt elevi, formularele următoare se pot dovedi utile:
***Formular (cerere) 1***
Stimate Domnule/Doamnă Director,
Prin prezenta, subsemnatul/subsemnata ______________________, domiciliat(ă) în localitatea__________________, strada _______________ nr. ___, bl. ___, ap. ___ mama/tatăl elevei/elevului __________________, din clasa _____, a Şcolii/Liceului/Colegiului/Grupului Şcolar____________, vă aduc la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile art. 29 din Constituţia României, ale art. 25 din Legea 272/2004 privind drepturile copilului, ale art. 18 din Legea nr. 1/2011 a învăţământului, în anul şcolar 2011/2012 fata mea/băiatul meu nu va participa la orele disciplinei confesionale Religie şi astfel vă rog să dispuneţi măsurile legale care se impun!
Prin prezenta, subsemnatul/subsemnata ______________________, domiciliat(ă) în localitatea__________________, strada _______________ nr. ___, bl. ___, ap. ___ mama/tatăl elevei/elevului __________________, din clasa _____, a Şcolii/Liceului/Colegiului/Grupului Şcolar____________, ţinând cont de prevederile internaţionale, constituţionale şi naţionale privind dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi de cele ale legislaţiei privind educaţia şi ale legislaţiei privind drepturile copilului, vă rog ca în realizarea orarului pentru anul şcolar 2011/2012, la clasa _______, să treceţi disciplina Religie la prima sau la ultima oră, din ziua respectivă, având în vedere faptul că fata mea/băiatul meu, elev(ă) în clasa respectivă, nu frecventează cursurile acestei discipline facultative.
Emil Moise, preşedintele Asociaţiei "Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă" aduce următoarele completări:
Ca sa te retragi de la aceasta ora, nu trebuie sa oferi nicio justificare, ci doar sa anunti scoala de aceasta intentie. Este total gresita interpretarea unora (mai ales a celor care sustin BOR), ca numai cei de alta confesiune (decat a lor) se pot retrage. Orice copil poate fi retras de la ora de Religie, fara sa fie nevoit sa ofere justificare! Este chiar contrarecomandat sa motivati cererea!
Pentru a evita confuziile: pentru retragerea de la ora de Religie este necesara depunerea numai a primului formular (a primei cereri). Celalalt formular (cealalta cerere) este util(a), dupa ce s-a depus primul formular, pentru ca scoala sa puna Religia in orar in prima sau in ultima ora a zilei respective. Aceasta a doua cerere este foarte importanta, dupa depunerea celei dinati, pentru ca sunt presiuni ca in astfel de cazuri Religia sa fie mutata in orar in mijlocul zilei (asta daca nu cumva era postata acolo). Daca un copil a ales sa nu faca Religia, scoala nu are niciun temei legal sa refuze cea de a doua cerere de punere a disciplinei respective in prima sau ultima ora a zilei!
De asemenea, elevii majori pot decide de unii singuri dacă doresc sau nu să frecventeze ora de religie astfel că nu mai este neapărat necesară semnătura părinţilor, cererea putând fi formulată în nume propriu.
Mult succes în noul an şcolar 2011-2012. Preferabil fără ora de îndoctrinare confesional-dogmatică ortodoxă.
Creaționiștii sunt stupizi. Vârsta reală a Terrei și a Soarelui este de aproximativ 4,5 miliarde de ani. Creaționiștii stricți sunt cei care cred că biblia e literală, deci, calculând generațiile personajelor biblice pot deduce vârsta Terrei. Ca urmare a acestui calcul ei cred că vârsta Terrei este undeva între 6000 și 10000 de ani.
Pentru a pune lucrurile în perspectivă, putem să facem o echivalență în distanțe. Dacă considerăm că un metru este echivalentul a 6000 de ani, eroarea dintre estimarea creaționiștilor stricți și vârsta reală este cam cât e distanța de la Constanța la Zalău și un pic mai puțin decât distanța de la Constanța la Oradea, Arad sau Timișoara. O eroare de 750 de kilometri, eu aș zice că e o eroare destul de mare.
Dar m-am gândit să fiu generos și să consider că acești creaționiști stricți cred că Terra are 10000 de ani și am să echivalez acești 10000 de ani cu un metru. În acest caz, distanța reală (450 de km) este aproximativ echivalentul distanței de la Pitești la Timișoara, Arad sau Oradea, față de metrul pe care-l estimează creaționiștii.
Cu alte cuvinte, raportat la scara estimată de creaționiștii stricți, România ar avea de la vest la est vreo 1.80 metri și de la nord la sud cam un metru. Pe o asemenea suprafață sunt sigur că vreo 20 de milioane de locuitori n-ar avea loc, dar creaționiștii stricți sunt convinși că așa este.
Astfel ajungem la motivul pentru care am numit acest articol așa cum l-am numit. Am găsit un blog care se numește „Life Before the Dinosaurs” și iată ce spune autorul despre sine:
I am seven years old. I really like the life before the dinosaurs. And I really think arthropods are cool.
pe românește (scuzați traducerea imprecisă)
Sunt un copil de 7 ani. Îmi plac foarte mult formele de viață din-nainte de dinozauri. Și cred sincer că artropodele sunt mișto.
Evident, nu cred orice scrie pe internet, deci nu cred că are 7 ani doar pentru că scrie pe un blog, dar iată-l pe puștiulică în timp ce dictează un articol mamei lui:
Blogul are scurte articole despre viața din-nainte de dinozauri, o adevărată enciclopedie a experimentelor evolutive cu specii care, dacă ar fi fost văzute de primitivii evrei din epoca bronzului, ar fi fost încadrate la spurcăciuni, iar de creștinii fanatici la ispite ale ghiavolului.
Din aceste motive, creaționiștii stricți sunt mai stupizi decât un copil de 7 ani.
P.S.: Nu am mai discutat deloc de faptul că universul are vreo 13,7 miliarde de ani, adică de vreo 3 ori mai mult decât Terra și Soarele. Eroarea de distanță raportată la echivalența 6000 ani = 1m, în acest caz ar fi fost echivalentul distanței de la Constanța la Lyon (Franța), în timp ce raportat la 10000 de ani = 1m, distanța reală e aproximativ distanța de la Constanța la Ljubliana (Slovenia) sau distanța de la București la Salzburg (1370 de km).
iLogica iSlamică merge în felul următor: vreau să ți-o trag și nu te uiți la mine, te violez singur sau în grup. Și apoi, dacă crâcnești ceva, o să ajungi să fi omorâtă cu pietre, un rai al violatorilor.
Și după cum spunea și Sam Harris, problema nu e fundamentalismul, ci fundamentul violent, barbar și sângeros islamic.
Problema cu moderații religioși e că fac detecția nebunilor dificilă și justifică existența lor prin faptul că fac acceptabil, din punct de vedere social, existența unor credințe fără fundament și care nu pot fi criticate.
Că unul care a făcut o crimă sau un un viol era psihopat sau nu, e irelevant, detecția lui nu a fost posibilă pentru că comportamentul lui e văzut ca religiozitate mare, iar religiozitatea mare nu e criticată pentru că „nu se cade”. Hai sictir!
Şi mai avem uneori și asemenea apologii din partea non-musulmanilor:
Această lege obișnuită în Orient este crudă și inumană pentru Europa și șocantă pentru o țară în care astfel de evenimente barbare nu au fost raportate până acum.
Corecție, legea e crudă și inumană ORIUNDE, băi ziaristul lui pește. Ceva ori e inuman și crud oriunde în lume, ori nu e. E simplu.
Cei mai naivi sau musulmanii care nu-și cunosc religia spun că lapidarea (omorârea cu pietre) a celor ce fac adulter nu motivată religios. Nimic mai fals, cum Mahomed e exemplul de om perfect care trebuie urmat de orice musulman adevărat, ce a făcut el e relevant și e exemplul religios.
The Jews brought to the Prophet a man and a woman from among them who had committed illegal sexual intercourse. The Prophet said to them, "How do you usually punish the one amongst you who has committed illegal sexual intercourse?" They replied, "We blacken their faces with coal and beat them," He said, "Don't you find the order of Ar-Rajm (i.e. stoning to death) in the Torah?" They replied, "We do not find anything in it." 'Abdullah bin Salam (after hearing this conversation) said to them. "You have told a lie! Bring here the Torah and recite it if you are truthful." (So the Jews brought the Torah). And the religious teacher who was teaching it to them, put his hand over the Verse of Ar-Rajm and started reading what was written above and below the place hidden with his hand, but he did not read the Verse of Ar-Rajm. 'Abdullah bin Salam removed his (i.e. the teacher's) hand from the Verse of Ar-Rajm and said, "What is this?" So when the Jews saw that Verse, they said, "This is the Verse of Ar-Rajm." So the Prophet ordered the two adulterers to be stoned to death, and they were stoned to death near the place where biers used to be placed near the Mosque. I saw her companion (i.e. the adulterer) bowing over her so as to protect her from the stones.
Deci există hadith care să confirme mizeria asta. Culmea e că, în dorința lor de a demoniza evreii, aici musulmanii arată că rabbi vroia să cruțe viața unor oameni, dar Mo a vrut sânge.
Era o dată o serie de imagini mișcătoare cu numele „Părintele Cleopa - Pofta duhovnicească e de la draci” și ea era încărcată pe canalul YouTube ZergAteu. Și crescuse la priviri din a 7-a zi a lui Gustar până ajunsese la 387 de priviri și 4 mesagii de omagiațiune și apreciere.
Părintele Cleopa - Pofta duhovnicească e de la draci
Dar iată că, brusc, apăru unfrateortodox care grăi din tastatură astfel de mesagiu:
Te rog frumos sa stergi acest film , pentru ca l-ai preluat de la mine si l-ai trunchiat lasand sa se inteleaga cu totul altceva.Daca nu voi fi nevoit sa iau legatura cu youtube si sa-ti suspende contul.
ZergAteu, văzând acestea își spuse „acest om este religios și caută să-mi închidă gura sub pretextul că i-am încălcat drepturile de autor” și decise să răspundă cu acest mesaj:
Legea nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe,
Art. 35. - Transformarea unei opere, fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii, este permisă în următoarele cazuri:
b) dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură
Și ZergAteu își spuse în sinea lui „acest frate ortodox va ignora legea, pentru că mânia lui nu este dreptul de autor, ci faptul că l-a deranjat că i-am luat la mișto idolul” și cuvintele lui au fost cele ale unui prooroc, căci în ziua 26 a lui Gustar, în anul 2011 de la un moment arbitar care n-ar nici o legătură reală cu un presupus zombi evreu, ZergAteu fu întâmpinatu de un mesagiu cari îi spunea că imaginile lui mișcătoare fură eliminate pentru că ar fi călcat cu ciuboatele peste drepturile de autor ale unui frateortodox (cu brânza pe bani, chiar și fără brânză).
Și mare-i fu mirarea Zergului ateu când află că orice coate-goale poate să pretindă ceva la YouTube, iar YouTube să ia de bun ce spune coate-goale. Și văzând acestea, hotărî să vadă ce grăiește ortodoxul:
Pretenţie de copyright în limita legii
Salut,
Văd că ai purces la a face copyright claim pe clipul ăla, deși ți-am indicat clar articolul de lege în baza căruia ceea ce am pus pe canalul meu este 100% legal. Sper că îți dai seama că ceea ce ai făcut este un abuz și ești pasibil tu însuți de consecințe legale.
Motivul pentru care ai făcut asta e tocmai pentru că e o parodie, nu are nimic de a face cu drepturile de autor, pentru că există o copie întreagă a clipului cu subtitrare în engleză cu care n-ai avut nici o problemă. Cât timp răspândește religia ta, nu e nici o problemă, dar dacă e critică sau parodie la adresa religiei tale, atunci e o problemă de drepturi de autor.
Ipocrizia nu are margini.
Ortodoxul trimise soli cu acest mesagiu:
Ceea ce pretind este faptul ca ai preluat un material prelucrat de mine si i-ai alterat continutul, fiind creat(modificat de mine) am tot dreptul sa nu-l folosesti decat cu acordul meu.
Aduci prejudicii morale celor care detin logo-ul site-ului care este inclus in filmulet, pentru ca l-ai trunchiat si nu este versiunea reala(intreaga), mesajul exprimat de film in acest context fiind cu totul altceva.
Daca vrei sa folosesti acel material scoate-i logo-ul si atunci nu mai este nici o problema.Acesta e motivul pentru care m-a deranjat actiunea ta.
PS:Daca este asa si tu esti pasibil de prejudici morale pentru ca te-ai folosit de un material care are un logo si trebuia sa nu-i alterezi continutul si sa-l lasi asa cum a fost creat.
Și Zergu văzu că motivul pretins era altul, un semn că fratele ortodox scormonea după un pretext, așa că decise să probeze această ipoteză:
Deci dacă scot ("cenzurez") logo-ul și/sau precizez explicit că este o parodie, atunci nu mai ai nici o problemă?
Dacă da, atunci sunt dispus să fac asta, dar vreau să am certitudinea că nu fac asta degeaba, mai ales când știu că dpdv legal NU am nici o vină, ba chiar sunt clar în limitele ei. Din acest motiv, am să consider că ești sincer în ceea ce spui dacă îți retragi plângerea și imediat după ce o faci (și am să observ asta, evident :-) ) am să pun clipul ca privat, urmând să pun o altă versiune care nu face asociere cu logo-ul tău.
Dpdv legal NU am voie să copiez ÎNTREG conținutul, aia e într-adevăr încălcare a drepturilor de autor, dar tot dpdv legal, AM voie să extrag o bucată scurtă în scop educativ, ilustrativ sau pentru parodiere sau efect comic.
P.S.: Pentru corectitudine, nu i-am alterat conținutul, ci doar am extras o scurtă parte fără a face editări "din bucăți". Nu am făcut un montaj, ca în cazul clipului „Richard Dawkins Loves Christian Boobies (this is a joke)" (atașat) ca să spună ceva ce n-a spus.
Și își spuse „dacă fratele ortodox nu răspunde într-o săptămână nici cu acțiuni, nici cu mesaj, am să public acest schimb de replici, doar, doar se întâmplă un efect Streisand”.
Și trecură alte 7 zile și, conform cronicarilor electronici ai regatului YouTube, ortodoxul n-a mai avut activitate în aceste zile, dar ZergAteu nu vru să mai aștepte și decise să scrie acest articol pentru ca toți cei care au citit să fie mai înțelepți, și cei ce au urechi de auzit, să audă, iar cei ce au capul pe umeri, să priceapă.
Update (22 martie 2012): Abia astăzi am găsit un mesaj din noiembrie 2011 de la Sexy Ateista în care a încercat ceva, nu mi-e clar ce. Cum nu mă interesează mahalagismele și nu am luat parte la ele, am decis să elimin părțile care nu mai sunt irelevante.
Update (14 noiembrie 2011): [Text șters @ 2012-03-22; informația anterioară era probabil incorectă. Cu toate acestea nu am nici cea mai mică înclinație să bag în seamă indvizii care își fac] o religie din a numi cum îi vine la degete pe ateii care vor să schimbe lucrurile în jurul lor. Nu șterg articolul pentru că discuțiile de la comentarii sunt interesante.
Iar a venit momentul să anunț un nou blog, un blog de ateistă care le zice bine, de exemplu:
Icoanele sunt diferite, unele mai scumpe , alte mai ieftine, unele mai mari, altele mai mici. Ce au ele in comun, este un lucru esential pentru religie. Tristetea. Uitati-va la icoane. Asta nu ar putea fi altfel, deoarece religia este cel mai mare dusman al oricarui lucru care cauzeaza bucurie sau placere omului.
Așa că, fără alte introduceri și formalisme, vă prezint „O atee intr-o tara de crestini”:
"Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!" a spus Justinian Marina, patriarhul României.
Patriarhia Romana considera actiunea lui Gabriel Andreescu prin care cere deconspirarea eventualei calitati de agent sau de colaborator al fostei Securitati a membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane drept "un act inadmisibil de santaj si intimidare a conducerii BOR" [..]