Nu se învârte nimic, ci pământul e fix pe ape, rotund la fundul său căci s-a format în apa de jos rondă și drept la suprafață, plat denivelat, de parcă s-ar fi rupt apa de apă, iar soarele, luna și stelele sunt deasupra întotdeauna, căci nu există nici o relativitatea. Există un sus, un jos, și sub ape. Și de ce oare neglijăm unghiul de refraxie, reflexiile, mediul care bagă efecte frumose, căci și fata morgana sau dispariția navelor în depărtare sub apă e același efect, nu se bagă după curbură la distanțe de câțiva kilometri ci pur și simplu imaginea este distorsionată din pricina că undele străbat o suprafață de aer de deasupra nisipului sau a mării și undele suferă o frângere prin mediu căci mai aproape de apă sau nisip sau asfalt e mai fierbinte și deci există diferențe în structura aerului, iar razele de lumină, imaginile suferă distorsionări din pricina unghiurilor de refracție.
Ceva în genul ăsta:
V-aş înţelege curiozitatea să vedeţi că asemenea oameni există şi nu fac mişto de voi, dar fiţi avertizaţi, s-ar putea să vă scadă coeficientul de inteligenţă.
5 comentarii:
Este un ''debate'', te rog frumos. E ca si cand ai fi invitat la Turcescu pentru a pune serios problema daca Yeti poarta sau nu pantaloni roz.
@krossfire: Evident. Toată lumea ştie că dacă te pişi într-o sticlă şi apoi pui pe sticlă o etichetă pe care scrie „Fanta” se transformă în Fanta mai ceva ca apa-n vin.
Va rog...impuscati-ma acum...nu vreau sa ajung zilele cand oamenii astia o sa ma conduca...zau, as fi ras, as fi ras in hohote daca n-ar fi tragic si de speriat ca mai exista oameni care gandesc asa...
Eu cred ca tipul se distreaza pe Forumul Crestin Ortodox. Si o face asa de bine ca dupa 5266 mesaje (vsovi 3618, vsovivi 1648) nu a luat ban!
El a inventat si Shah Creshtin Universal 55.mp4 ... (http://www.youtube.com/watch?v=lQ4oh9GL6G8)
Imi place cand crestinii ortodocsi (de pe forumul crestinoid) incearca sa-i explice lui vsovivi, chiar cu argumente stiintifice, ca se insala. Eforturile lor se aseamana cu ale noastre (ateilor) cand incercam sa-i explicam unui credincios ca credinta lui e tampenie scarboasa. Ma simt razbunat de acest vsovivi.
P.S.: Azi am aflat, de la un prieten crestin ortodox, de ce Pamantul nu evadeaza din sistemul solar (eu aveam o mica banuiala de ce Pamantul nu pleaca asa haihui prin spatiu): "Pentru ca Soarele exercita o forta de atractie asupra Pamantul."
Numa' ca Dracu m-a pus sa-l intreb de ce Pamantul nu cade in Soare. Si am primit prompt raspunsul: "Pentru ca, in acelasi timp, Soarele exercita si o forta de respingere...". O fi din cauza vantului Solar? Nu stiu pentru ca nu am mai insistat. Mi-a ajuns!
Si apoi ne miram ca lumea se inchina la caricaturile isus si mahomed. (Observatie: nu am spus ca lumea se inchina la caricaturile lui isus si mahomed!!! Ci ca isus si mahomed sunt, ei insisi, caricaturi umane...)
@Padre Pio: Hahaha, aia n-o văzusem. Ce tâmpenie e clipul ăla. oricum, tipul e cu probleme mentale, iar faptul că e religios maschează pentru ceilalţi chestia asta.
Trimiteți un comentariu