Cautări pe acest blog

marți, 30 august 2011

Teocratia in Romania XX - Unde-i lege e tocmeala

Iete ca iar ma supăr și vă aduc aminte că România are titlul neoficial (încă) Republica Teocratică Creștin Ortodoxă România. Și nu mă reped ca vulturul, ci am să argumentez frumos, cu probe.

Proba 1 este un caz de crimă pe zebră care s-a întâmplat la Iași.
Ioan Manole a primit doar avertisment după ce a ucis o tânără pe trecerea de pietoni. Beizadeaua conducea în stare de ebrietate, fără permis şi a fugit de la locul accidentului. Irina Ţârlea, magistrat la Judecătoria Iaşi, a semnat sentinţa prin care şoferul a fost condamnat cu suspendare.

Bine, bine, o sa ziceți, dar ce are asta a face cu teocrația? Păi are, dragii mei. Iată de ce:
Ioan Manole (23 de ani), fiu de preot, a accidentat-o mortal, în aprilie 2010, pe Ana Maria Cuzic (18 ani), care traversa regulamentar pe o zebră de pe Bulevardul Păcurari. Era beat, nu avea permis şi a călcat pedala de acceleraţie, după ce a spulberat-o pe adolescentă, pentru a-şi pierde urma. Acuzat de ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducere cu permisul suspendat, Manole nu trebuie să stea după gratii, în opinia Irinei Ţârlea, magistrat la Judecătoria Iaşi.

Instanţa apreciază că există suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privarea de libertate, iar pronunţarea prezentei sentinţe de condamnare să constituie un avertisment pentru acesta, şi chiar fără executarea pedepsei“, se precizează în motivarea sentinţei.

Magistratul de la Judecătoria Iaşi, care l-a condamnat pe Ioan Manole, fiul de preot care a accidentat-o mortal pe Ana Maria Cuzic (18 ani), precizează în câteva fraze de ce tânărul a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare. În motivarea sentinţei judecătorul susţine că faptele inculpatului prezintă un pericol social ridicat, dar el a recunoscut şi regretat faptele.

Instanţa are însă în vedere faptul că inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră pe tot parcursul procesului penal, precum şi regretul manifestat referitor la consecinţele faptelor stale“, se menţionează în motivarea instanţei.


Oare cum și-a manifestat regretul?

„Îmi pare sincer rău, tanti judecător, pe cuvântul meu de pionier! Îmi dau seama că o fată a murit, părinții ei sunt distruși de durere, că eu am încălcat legea, nu am acordat prioritate, am omorât-o pe trecerea de pietoni când ea trecea regulamentar, nu-n fugă, iar eu mort de beat, da' sincer îmi pare rău! Vă rog eu să nu mă nenorociți pe viață! Nici n-am cazier și n-as vrea să am, prin aceleași metode ca până acum, cu intervenția divină a lu' tata!”

Așa? Ca să știu și eu, poate ar fi util să știm formularea, poate o băgăm într-o lege, eventual aia a circulației. Că doar nu trăim într-o țară în care legea se aplică discriminatoriu sau deloc, dependent de cât de negre sunt hainele de pe tine și câte cruci ai în cap și la gât, dar te ocupi să închizi gura familiei victimei cu niște bani de înmormântare. Da' o slujbă nu bagă? Ca nu-l costă nimic; să facă super-ofertă:

„Te-omor, te-ngrop și-ai tăi îmi pupă sutana! Ofertă imbatabilă, chiar nici de teroriștii sinucigași islamici! Treci strada pe zebră acum și vei beneficia de această ofertă imbatabilă!”

Judecătorul precizează că Manole nu are antecedente penale, iar familia lui a contribuit, cu 15.000 de lei la cheltuielile legate de înmormântare. Cu toate că a accidentat-o mortal pe tânără pe trecere de pietoni, avea o alcoolemie de 1,6 grame la mie alcool în sânge, a fugit de la locul accidentului şi conducea şi cu permisul suspendat, instanţa precizează că pedeapsa aplicată ieşeanului constituie „un avertisment”.

„Deşi gradul de pericol social al faptelor este ridicat, raportat la aspectele anterior arătate referitor la circumstanţele personale ale inculpatului, la posibilităţile acestuia de reeducare, instanţa apreciază că există suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privarea de libertate, iar pronunţarea prezentei sentinţe de condamnare să constituie un avertisment pentru acesta, şi chiar fără executarea pedepsei de către inculpat, în regim de detenţie, acesta nu va mai comite infracţiuni“, se precizează în motivare.


Să moară Cristos pe cruce zilnic, judecătoarea asta vede-n viitor și ȘTIE că nu va mai cromite ALTE infracțiuni!!! Pentru că-i pare rău infractorului (că a fost prins, probabil). Sau doamna Irina Ţârlea este omniscientă și vede-n viitor. Deși în trecut a mai avut asemenea accidente:
În aprilie 2010, Ioan Manole, a accidentat-o mortal pe Ana Maria Cuzic pe o trecere de pietoni din Păcurari. Manole a fost arestat la scurt timp, iar în iunie 2010 judecătorii l-au pus în libertate. În februarie 2010, tânărul a provocat un accident în judeţul Neamţ, care s-a soldat cu patru victime.

„Legislaţia ce se referă la uciderea din culpă este una elastică, tocmai pentru a se face diferenţă între faptele săvârşite de persoane cu calităţi diferite, între un caz grav şi unul mai puţin grav. Consider că instanţa a abuzat de această elasticitate, a dat motivaţii puerile şi a folosit clişee ieftine. Sperăm că în recurs judecătorii vor aprecia altfel“, a declarat Sabin Platon, avocatul familiei Cuzic.

Și sentințele sunt consecvente ... cu o teocrație:
Într-un caz aproape identic, un magistrat de la Judecătoria Iaşi a dat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Constantin Ioniţă (32 de ani) a fost condamnat definitiv în martie pentru că a accidentat mortal un elev de 18 ani.

Pe 9 septembrie 2010, Ioniţă a consumat băuturi alcoolice şi a urcat la volanului unui Opel Vectra, avându-i pasageri pe soţia lui şi copilul de 4 ani. În Tomeşti, acesta a pierdut controlul volanului şi a lovit un elev care circula regulamentar pe marginea drumului. Băiatul a murit câteva ore mai târziu la spital, iar părinţii au fost de acord să-i doneze rinichii şi ficatul.

Ancheta a stabilit că în momentul producerii accidentului, Ioniţă avea o alcoolemie de 1,6 la mie. În 2005, ieşeanul a fost depistat în stare de ebrietate la volan, dar pentru acest caz a primit scoatere de sub urmărire penală.

Inculpatul a dat dovadă de absolută imprudenţă, de nesocotinţă a normelor legale elementare şi de un comportament nechibzuit, de o neglijenţă ce poate fi asimilată indiferenţei totale faţă de siguranţa celorlalţi perticipanţi la trafic“, se precizează în motivarea Judecătorie. „La aplicarea unei pedepse se au în vedere şi circumstanţele reale şi personale, atenuante şi agravante, împrejurările în care a fost comisă fapta“, a precizat judecătorul Aurel Dublea, din cadrul Curţii de Apel Iaşi.


- Doamna judecător consider că trebuie să invoc circunstanțe atenuante!
- Care ar fi acelea?
- Tata e popă.
- În acest caz, da. Cred că suntem cam duri cu dvs., domnule criminal.


Asta e circumstanța atenuantă atu!



Proba 2, crucile invadează drumurile publice de pe lângă Timișoara și nimeni nu știe cine le finanțează. De chestia asta a scris și Domnișoara D într-un articolaș scurt și la obiect în care s-a arătat interesată să aibă și ea „crucița” ei.

Dar, dragii moșului, să vedem care-i baiul:



Cel putin 10 cruci, din ciment, de inaltimea unui bloc cu patru etaje, au aparut "miraculos" pe mai multe drumuri nationale din judetul Timis.

Nicio autoritate nu poate spune cine si de ce a vrut sa le inalte, cert este ca nimeni nu a cerut si un aviz pentru ele. In jurul misterioaselor constructii au aparut deja povestile: unii spun ca le-ar fi comandat un calugar de la Muntele Athos, altii ca au fost dorinta unui om de afaceri, care vrea sa ramana anonim. Le-ar fi ridicat ca sa scape de pacate.

Crucile nimanui i-au luat prin suprindere si pe cei de la Mitropolia Banatului. Politistii isi dau si ei cu parerea: le-o fi ridicat cineva ca sa-i pazeasca pe soferi.

Autoritatile spun ca ridicarea acestor constructii uriase, fara autorizatie, si, implicit, o expertiza asupra structurii de rezistenta, reprezinta un real pericol public - exista riscul prabusirii.


În plus, aș zice eu, există riscul ca cineva care pierde controlul volanului să se înfigă în mastodonții de beton placat cu marmură.

Evident, toți crizații habotnici au început să urle nonsensuri. Iată două mostre de asemena imbecilități:

Crucile sunt acolo de 2 ani, doar ca acum se renoveaza. Daca nu sti sa conduci, poti sa intri intr-un stalp, intr-un gard sau intr-o cruce. Ti-a cerut cineva bani pentru ele, care e problema ta? Nu-ti fie frica, nu ai tu norocul sa cada o cruce pe tine. Condu prin alta parte, daca ti-e frica de ele. Doar diavolul se teme de Sfanta Cruce.

Cercopitecus religiosus nu știe că e posibil să ai probleme tehnice cu autovehiculul și să faci acident, că asemena construcții sunt evitate pentru a se reduce riscul de accidente cu victime, nici că drumurile sunt PUBLICE, deci crucile ălea n-au ce cauta pe acolo și eu am tot dreptul dă le folosesc.

A, da, și crucea e instrument de tortură. Probabil asta e și ideea, să-i tortureze pe cei care au ghinionul să facă accident cu o moarte duredoasă și violentă sau cu răniri grave și dureri mari. Ca doar știm că în asemenea momente (de mizerie socială) oamenii devin mai sugestibili și influențabili, deci posibil noi Cercopitecus religiosus.

Foarte frumos. Sper sa nu se gaseasca "autoritatile" sa le doboare, mai ales ca sunt si gratis, fara bani de la buget. As dori si eu o cruce din asta in fata blocului meu, sa nu mai vad palatele tiganilor si puradeii semi imbracati ce zburda pe strazile Bucurestiului.


Eu mă gândesc să-mi fac un hotel pe marginea drumului, pe domeniu public, și să nu îndrăznească să mi-l dărâme „autoritățile” că nu-l fac pe bani de la buget, ba chiar ofer un serviciu social necesar. Și n-o să primesc puradei dezbrăcați! Promit!

Dacă nu le doboară autoritățile, nu văd ce ar fi ilegal dacă te-ai duce ca individ particular să le dobori, eventual cu intenția să valorifici marmura aia. Întotdeauna am vrut să văd dacă vreo 5 ciocănele de 100-200 de grame care lovesc la unison pot ajunge să doboare prin rezonanță un stâlp de beton, așa cum am auzit că procedau uneori unii țigani ca să ia fierul din stâpi. Puțină atenție și planificare ca să pice unde trebuie și pe nici o persoană, și cred că e fezabil.

Am văzut că inițiativa privată se poartă în țările bananiero-teocratice, chiar dacă sunt îndreptate spre lucruri amplasate legal și temporar.



Eu mă tot gândesc la marmura aia. Ăia de la Buzescu ar face un alt tribunal strașnic cu ea.

15 comentarii:

Oly spunea...

Maaaii Zergule, nu te-ai prins tu...crucile alea sunt indicatoare rutiere cu sens metaforic subtil: crucea de piatra. Pe unde e cate-o cruce din aia, in urmatoarii kilometri sigur se gaseste un bordel :)

godless1859 spunea...

Nu cred ca e teocratia atat de neagra si s-ar fi speriat judecatoarea aa ta'su aluia e popa. Mult mai plauzibil mi se pare ca popa sa fi mituit judecatoarea. Insa na, in lipsa dovezilor nu e decat o parere, desi mita este o practica folosita la scara larga pe aici pe la noi.

Anonim spunea...

important e ca daca afla cumva tiganii ca le pot dobor legal nu cred ca ar rezista mai mult de una-doua zile maxim

Domnisoara D spunea...

aaa,sunt de 2 ani acolo?
pai, eu zic ca ar fi interesant sa vedem daca a scazut numarul de accidente de cand cu talismanele astea supradimensionate,de parca prin inaltimea lor au vrut sa compenseze pt altceva...

rftghost spunea...

Sincer, cu toata omenia, etc. de rigoare, daca pe fica-mea ar lovi-o vreun erou de genu animalului din articol, nu cred ca ar mai scapa cu viata.

As aplica subtil principiul ala al cruciatilor, "kill them all, let God sort them out".

Vorba aia, sa-l judece si sa-l achite portmortem.

Cat despre crucioace, la cati nebuni sunt...

Zergu spunea...

@Oly: Hahaha. La mănăstire sunt.

@godless: Da, ai si tu dreptate, e vorba de trafic de influenţă şi probabil mită, dar de ce a ajuns popa în poziţia să aibă bani şi/sau influenţă?

@Anonim: e o părere sau o sugestie? :-)

@DD: N-ai să vezi aşa ceva. Dacă le ceri de la stat sigur o să te întrebe de ce îţi trebuie, de parcă ar fi datele lor personale. Dacă e cineva dispus să facă asta, are tot sprijinul meu.


@rftghost: partea proastă e că probabil o să ajungi tu la puşcărie.

Anonim spunea...

Din mai multe parohii din tara imi parvin informatii precum ca unii preoti solicita sume de bani consistente pentru oficierea anumitor ceremonii, precum botezul. Pentru sumele respective nu se da nicio chitanta. Din cate stiu eu, preotii sunt platiti de statul roman (bugetari). De aceea propun ca statul roman sa nu mai subventioneze in niciun fel BOR, preotii urmand sa traiasca numai din sumele oferite de credinciosi. Din cate stim, Iisus nu avea cont deschis nici la stapanirea romana, nici la Caiafa si totusi s-a descurcat admirabil.

Preoteasa Alexandra spunea...

Anonim,

salariul pe hartie al preotului asigura plata asigurarilor sociale si a impozitelor, iar banii in mana se asigura din serviciile religioase. Asta nu inseamna ca este bine sa ceri sume exorbitante, ci ca preotii sunt platiti de comunitatea care are nevoie de ei, iar statul contribuie cu o suma care acopera la limita darile si asigurarile de sanatate si impozitele. De ce? Pentru ca statul datoreaza multe Bisericii, pentru ca oamenii au imbogatit Biserica si statul a furat mereu de la ea. De asta statul ajuta Biserica. Daca BOR nu ar mai primi bani de la stat, tot oamenii ar avea de suferit ca vor ramane fara preoti. Chiar daca tu nu vezi utilitatea preotilor, sunt totusi multi oameni care au nevoie de preot si insista ca acesta sa locuiasca in parohie, alaturi de ei. Nu se pot lua toate deciziile dupa cei care gandesc ca tine. Biserica exista pentru oameni. Cei care nu gandesc asa gresesc si nu reprezinta Biserica lu Hristos. Biserica trebuie ajutata financiar pentru ca si ea sa alimenteze cu proiecte social-filantropice oamenii, pe langa serviciile religioase. Exista o stransa legatura intre credinta si filantropie. Filantropia rupta de credinta este doar filantropie, dar unita cu credinta are alte valente. Daca unii nu inteleg nevoia de Biserica, nu inseamna ca toti gandesc ca ei si ca este neaparat bine. Esti liber sa nu fii credincios daca vrei asta, dar sa afirmi ca BOR nu ar mai trebui sustinuta financiar e ca si cum ai taia din radacina o sursa de energie spirituala pentru oameni. Nu vezi ca in tara asta peste tot se taie, nu se da nimic? Macar oamenii mai au speranta ca daca se duc la preot vor primi intelegere si ajutor. vrei sa ajunga si preotul un cersetor care sa dea din umeri atunci cand omul vine si ii cere ajutor? Nu ar fi mai bine sa colaboram, sa lasam Biserica sa ajute societatea si societatea sa ajute Biserica? Eu in asta cred sincer, ca Biserica poate face ceva pentru oameni atata timp cat fiecare preot isi face datoria. Nu stiu cine isi face sau nu datoria personal vorbind, dar stiu ca daca eu imi fac datoria, macar un om din segmentul meu de raspundere va fi mai fericit.

Naturelover spunea...

"Filantropia rupta de credinta este doar filantropie, dar unita cu credinta are alte valente."

Vai de capul tau. Filantropia sincera si fara sa fie facuta de frica lui BauBau ori pentru a-si cumpara loc de "shedere in rai de-a dreapta tatalui" este cel mai pur, uman si altruist gest posibil. Binenteles ca voi habar nu aveti ce-i aia ca doar ati invatat dintr-o puscata de carte plina de contradictii sa daruiti ceva/ in acelasi timp ati invatat si sa luati inzecit inapoi tot ce daruiti, din alta parte. Un adevarat gest de filantropie ar fi din partea voastra a habotnicilor sariti de pe fix, sa donati banii aia necesari construrii catedralei neamului prost IN SCHIMBUL CONSTRUCTIEI A CATORVA SPITALE.

Paul spunea...

Pt. P.A. :
`sa afirmi ca BOR nu ar mai trebui sustinuta financiar e ca si cum ai taia din radacina o sursa de energie spirituala pentru oameni.`

`Draga` doamna preoteasa.....deci dvs afirmati ca daca biserica nu va mai fi finantata de la stat va da aproape faliment? atunci e cam subreda credinta ortodocsilor, ceea ce nu pot sa cred.
De ex. eu stau la tara si de vreo 6 ani avem un popa nou. In primii doi ani si-a luat 2 masini ultimul racnet, iar in al treilea i-a luat nevestei un gip (ca doar sunt multe drumuri de pamant in zona). Multumesc ca m-ati luminat de unde a adunat smeritul nostru parinte atatia bani - tot de la stat!Nu pot sa cred ca poate aduna atatia bani de la credinciosi! ceva e putred rau in treaba asta!Plus taranii care voiau sa isi puna o vorba buna la cel de sus mereu mergeau la parohie ba cu o gaina, ba cu un sac de faina, ba ulei...se gandeau saracii oameni sa il ajute pe noul popa sa se acomodeze in primul an. Culmea ca darurile erau mereu bine venite! Adevarat dezmat! De ce nu m-am facut eu oare popa? Si nu e singurul caz. Si va mai mirati ca pana si credinciosii (o parte din ei...sa nu generalizez) doresc separarea bisericii de stat! Eu am impresia ca biserica nu o va duce rau deloc.Ba dimpotriva,vor fi destui oameni indoctrinati bine de tot care sa-si dea averea bisericii!In frunte cu un anumit judecator din Bucuresti care face discriminari religioase in favoarea ortodoxiei.Doar ca gata cu luxul...asta e problema....

`oamenii mai au speranta ca daca se duc la preot vor primi intelegere si ajutor. vrei sa ajunga si preotul un cersetor care sa dea din umeri atunci cand omul vine si ii cere ajutor?`

Din aceasta fraza deduc ca popii din moment ce nu mai sunt platiti isi pierd `darul` de a oferi consiliere psihologica. Pai atunci la ce se mai fac tam-tam-urile cu toate ungerile si spectacolul de initiere? Eu credeam ca preotul ar trebui sa ofere suport habotnicilor indiferent de cat este de incercat de `soarta`. Parca apostolii umblau in zdrente...in schimb popii umbla in tesaturi aurite! Ei, si daca si asta este vreo testare a zeului...popii o cam dau in bara daca isi intorc spatele credinciosilor! o da fericit ar fi Scaraotchi :) Eu as sugera sa intre toti popii in greva si sa nu mai ofere servicii! Sunt surmenati saracii de la atata spovedit. Sa-si ia al doilea job sau sa plece din tara daca nu le place, ce atata zarva? Bine ca de grija medicilor si a profesorilor nu va ocupati! care aduc de 100 de ori mai mult folos oamenilor decat popii care vand doar vise! Da este foarte greu sa renunti la o meserie in care lucrezi de cele mai multe ori o data pe saptamana si si atunci doar trebuie sa dai din gura! Nici nu ma mir ca popii sunt asa de revoltati!

Preoteasa Alexandra spunea...

Naturelover,

nicaieri in Biblie nu scrie sa astepti ceva in schimb atunci cand faci un bine. Ci dimpotriva, Hristos a spus ca atunci cand faci un bine sa spui ca erai dator sa faci acel lucru. Ce spui tu cu rasplata inzecita este doar bunatatea lui Dumnezeu care rasplateste intr-adevar cu prisosinta o fapta mica printr-un dar bogat.

Paul,

nu sunt de acord cu opulenta, nici cu luxul. Aveti dreptate cand spui ca este slaba si tot mai slaba credinta oamenilor. Poporul roman devine tot mai incapabil sa daruiasca oameni de valoare pe toate planurile, lideri politici, spirituali, preoti buni, profesori buni. Eu sunt profesoara la scoala din comuna si ma confrunt cu problemele invatamantului la care v-ati referit. Suntem nevoiti sa apelam la parintii copiilor pentru a completa ajutorul pe care statul il ofera invatamntului. Asa se intampla si cu Biserica. Oamenii contribuie cat pot si ei sa ajute la repararea unei biserici, la gospodarirea unei parohii. Asta nu inseamna ca este bine sa profiti de oameni, ci ca daca statul si-ar retrage total sprijinul financiar acordat Bisericii, toate nevoile parohiilor ar trebui suportate de oameni, pentru ca veniturile unei parohii constau in donatii, contributii si foarte rar exista proprietati ale parohiilor care sa aduca venituri. Exista diferenta uriase intre castigurile preotilor, dar sunt si preoti instariti care sunt iubiti de enoriasi si au tot ce le trebuie fara sa traiasca in lux si huzur. Nu orice preot bogat este rau asa cum nici orice preot sarac si zdrentaros este automat un preot cu inima sincera.
Imi pare rau ca binele facut de unul sau altul este trecut cu vederea, insa tot ce este in neregula iese in evidenta si este criticat fara mila. Mi se pare nedrept.

Oly spunea...

P.A, lasa maica, nu te mai plange, mai face-al tau doua-trei botezuri si-o inmormantare si te plimbi si tu in "beemveu" sa moara satu' de ciuda. Doar avem "fonctie", ce mama naibii? Degeaba aberezi cu preotii bogati si buni, inca din cele mai vechi timpuri preotii au fost o tagma de lipitori parazite. Citeste Creanga daca nu ma crezi. Omul avea ceva in cap, a facut si seminar, si tot a urat popimea pentru ca vedea ce fel de lepre sunt.
daca statul si-ar retrage total sprijinul financiar acordat Bisericii, toate nevoile parohiilor ar trebui suportate de oameni, pentru ca veniturile unei parohii constau in donatii, contributii si foarte rar exista proprietati ale parohiilor care sa aduca venituri.
`Ai duuu`te nu ma`nnebuni! Si ce-i rau in asta? Vor parohie, s-o suporte din buzunar. Asa e logic si corect. Cat despre proprietatile aducatoare de venit, sa-mi spui asta cand biserica va renunta la paduri, terenuri agricole, hoteluri, vii, ferme din care scot bani cu nemiluita fara sa dea statului nimic. C-asa-i place Bisericii, numa' sa ia, nimic sa nu dea.

Preoteasa Alexandra spunea...

Oly, masinile scumpe se iau in leasing. Nu pot sa cred ca un preot bogat isi cumpara masina cu banii jos, trebuie sa fii milionar sa ai asemenea posibilitati. Stai linistit, noi avem o masina mica si veche de 10 ani si eventual speram sa ne luam alta cand nu o sa mai avem cu ce merge.

Padre Pio spunea...

"noi avem o masina mica si veche de 10 ani si eventual speram sa ne luam alta cand nu o sa mai avem cu ce merge."

Oricum si dupa ce-ti schimbi masina tu vei polua in continuare lumea!

Preoteasa Alexandra spunea...

Padre Pio, asta cu poluarea se va vedea in timp, eventual dupa ce voi muri. Legat de motorul ecologic, masina noastra are totusi Euro nu stiu cat, dar sunt convinsa ca nu la motor te-ai referit.