Terorismul și imaginea realității

Miercuri aflam din presă că la Toulouse, în Franța, o persoană a luat ca ostatici 4 persoane într-o bancă. Articolul din presa română părea destul de laconic, așa că am încercat să aflu mai multe din presa franceză.

Un barbat care pretinde ca este membru al-Qaeda a luat patru ostatici miercuri, intr-o banca din Toulouse, in sud-vestul Frantei, au declarat surse din politia franceza, citate de AFP. Potrivit acestor surse, barbatul a tras un foc de arma si a luat ostatici patru persoane, printre care se afla si directorul bancii.
Orasul Toulouse a fost teatrul, in martie, al crimelor in serie comise de Mohamed Merah, un tanar jihadist care a ucis trei militari si patru persoane de confesiune evreiasca. Afirmand ca este membru al-Qaeda, el a sfarsit prin a fi ucis in 22 martie de unitatile de elita ale politie, Raid, care au luat cu asalt apartamentului in care acesta era baricadat, in Toulouse.

Din presa franceză am aflat în plus că suspectul a intrat în bancă în jurul orei 11,  a tras niște focuri de armă și s-a închis în bancă cu cei 4 ostatici, printre care și directorul băncii. Mai mult de atât, se pare că poliția n-a decis încă dacă pretenția că ar fi membru al-Qaeda ar trebui luată în serios sau nu.

Terorismul este practicat și are drept scopuri să crească percepția a riscului aparent la nivelul populației și să determine modificarea comportamentului unor persoane sau entități pentru a se conforma cu doleanțele teroriștilor sub amenințarea violenței.

Modificarea comportamentului este strict dependentă de modificarea percepției riscului. Cazul de față arată faptul că singura metodă de a nu pierde în acest gen de situații e să analizezi situația calm, rațional și să decizi cât mai obiectiv posibil starea de fapt. Dacă riscul perceput (sau dacă vreți, riscul imaginat) (RP) este mai mare decât riscul real (RR), atunci terorismul a dat roade și ceea ce partea terorizată nu a cedat benevol, a cedat de frică. Dacă RP e mai mic decât RR, atunci amenințările reale nu-s luate în calcul, cu posibilitatea unor pierderi semnificative. Este clar că ideal este ca RP să fie egal cu RR și să se acționeaze în consecință.

Cazul terorismului este un altul care demonstrează că este preferabil ca imaginea pe care o avem asupra realității să fie cât mai aproape de realitatea obiectivă, altfel abaterile imaginii față de realitate pot introduce erori de apreciere și analiză a situațiilor reale cu pierderi dintre cele mai brutale. Ironic este că teroriștii nu s-au prins că imaginea lor asupra realității e atât de deformată încât prin propriile acțiuni ajung să obțină exact contrariul a ceea ce își doresc:

Over the past decade, however, empirical research has consistently found that neither escalating to terrorism nor with terrorism helps non-state actors to achieve their demands. In fact, escalating to terrorism or with terrorism increases the odds that target countries will dig in their political heels, depriving the nonstate challengers of their given preferences.

Adică: datele empirice colectate în ultima decadă arată că în mod consecvent nici recurgerea la terorism, nici escalarea terorismului nu ajută actorii non-statali să-și îndeplinească doleanțele, ci, din contră, aceste acțiuni cresc șansele ca țările-țintă să se împotrivească schimbărilor și mai tare, privându-i pe teroriști de preferințele la care aspiră.