Este fascinant să vezi povești ale deconvertiților. De cele mai multe ori e dorința de a afla adevărul, uneori e dorința de a reafirma propria credință în fața ateilor. Rezultatul este invariabil pierderea credinței pentru că dacă ar avea dovezi nu s-ar numi credință.
Iată acum drumul spre ateism al minunatei și sensibilei Nessriinn, o fostă musulmană care scrie poezii, în ciuda credincioșilor care pretind că ateii nu au sentimente.
Și când te gândești că foarte mulți credincioși ne acuză de aroganță și ignoranță, când ei se tem de încercarea lor de a arăta că propriile religii se bazează pe ceva real, pe ceva mai mult decât niște cuvinte dintr-o oarecare carte. Probabil din cauză că știu subconștient cât de șubrede sunt dogmele lor.
Articole zergo-credice
Comentarii, vorbe rele
Bucuriile simple ale copilăriei
Acum o zi
4 comentarii:
Cand ma gandesc ca l-am vazut pe SAM HARRIS arogant! acum imi vine sa zambesc...Dar teama aceea e reala, din pacate.
De ce sensibilitatea omului trebuie sa fie influentata de credinta intr-o dimensiune superioara, care sa detina ochi, nas, gura si buric?
Imi place cum a spune:
nu am devenit atee pentru ca m-am razvratit fata de islam; m-am razvratit impotriva ateismului pentru a ramane musulman... pana cand nu am mai putut face asta
Subliniaza bine conflictul intern.
@onebluebutterfly: Mie mereu Harris mi s-a părut prea moale, dar e adevărat că nu am fost habotnic niciodată. Am fost ceva panteisto-pandeisto-deist cu propria mea teologie.
Eu am văzut teama aia la persoanele dragi care mai degrabă din convenții sociale nu se apucă să gândească singuri. Când îi „duc de mână” la realitate sunt de acord, dar după conversație vine înapoi teama aia. Le e frică de realitate.
@utiscinteianu: Nu trebuie. Așa cred unii, de regulă credincioși, pentru că au picat în idea falsă că „din suflet” izvorăsc lucruri bune, frumoase, când nici măcar nu știu să definească și sa pună în evidență sufletul ăla. E trist, suntem în stare să detectăm planete la zeci de ani lumină distanță, am ajuns pe Marte, dar credem în miturile ciobanilor din Epoca Bronzului (la propriu).
@ZDragomir: Foarte adevărat, Mat Dillahunty a avut aceeași problemă. A vrut să-și reafirme credința și să lupte cu argumentele ateilor pentru că se pregătea să devină pastor și și-a dat seama că rând pe rând toate ideile legate de religie erau nesprijinite pe nimic.
Până la urmă, tot ce e nevoie e să fii loial adevărului, așa cum e evident din dovezi, să nu te sperii de realitate și să înțelegi câteva erori logice comune și frecvent folosite, precum apelul la majoritate, apelul la ignoranță, eventual, dar nenecesar, biasul de confirmare. Atât e suficient, restul sunt mai puțin importante, eventual pledarea cazului special ar trebui să-l recunoști, dar asta mult mai târziu când ajungi la argumente care sunt nespecifice unei religii și care, de fapt, apără deismul, precum argumentul cosmologic (sau Kalam).
Trimiteți un comentariu