Cautări pe acest blog

Se încarcă...

miercuri, 13 octombrie 2010

Tipuri de răspunsuri ale credincioșilor

Când un credincios încearcă să răspundă la un argument împotriva existenței zeilor, răspunsul se încadrează într-una din categoriile:
  1. „religia mea e adevărată” (de regulă urmată de raționamentul circular „pentru că așa scrie în cartea sfântă”),
  2. „credința în Dumnezeu este utilă” sau
  3. „ateismul este criminal, deci e mai bine cu credință”.
Dintre aceste tipuri de argument doar prima pretinde ceva legat de validitatea ideii că există măcar un (dumne)zeu creator, celelalte nu au nici o relevanță în cazul întrebării „Există vreun (dumne)zeu creator?”.

Celelalte sunt, de fapt, indicii în legătură cu siguranța poziției respectivei persoane în relație cu întrebarea esențială, dacă există măcar un zeu creator. Dacă crezi că poți argumenta răspunsul prin argumente din prima categorie, utilitatea credinței este irelevantă/inutilă în demonstrație, dar dacă nu ai încredere că poți să-ți susții poziția, vei încerca să-i convingi pe ceilalți (și pe tine) că, indiferent dacă există sau nu (dumne)zei, este util să crezi că există. Ori în acest caz nu se mai discută despre realitate, ci despre ceea ce ne face să ne simțim bine, despre deformarea realității, despre ignorarea realității pentru că ne face să ne simțim bine.

În ultimul caz avem de a face cu un conglomerat de erori logice, începând cu învinuire prin asociere, continuând cu un apel la sentimente și terminând cu falsa idee că lipsa credinței poate motiva în sine ceva.

Lipsa credinței într-o idee nu poate motiva ceva, cum lipsa credinței în Moș Crăciun nu poate motiva copiii să fie răi. Pentru a motiva o acțiune este nevoie de o motivație pozitivă (în sensul prezenței ei), de exemplu, credința că există o rasă superioară și una inferioară poate motiva ura împotriva rasei inferioare și ulterior poate motiva dorința de a extermina rasa presupus inferioară.

Ultimul tip de argument este specific celui încolțit care este nevoit să recunoască faptul că nu are nici o bază pentru ceea ce crede, dar consideră că alternativa este odioasă și poate avea consecințe dintre cele mai nefaste.

Evident, în viața de zi cu zi, tipurile de argumente folosite nu sunt stricte indicii ale poziției interne a interlocutorului, dar identificarea tipului de argument poate fi foarte utilă în conversații.

Rețineți, când cineva argumentează cu presupusa utilitate a religiei/credinței aduceți-i aminte că și alte metode pot conferi acele beneficii, o pot face cu investiții mult mai mici (timp și resurse) și fără un bagaj de dogme și cutume ce sunt irelevante în utilitate, ba chiar pot fi contraproductive.

Dacă cineva încearcă să „argumenteze” cu argumente de tipul 3, aduceți-i aminte interlocutorului/interlocutoarei că acest lucru e irelevant în ceea ce privește întrebarea esențială, că lipsa credinței în Moș Crăciun nu face copiii mai răi și că ar trebui să îți mulțumească că încă nu i-ai omorât. Asta ar trebui să-i trezească la realitate și să-și dea seama cât de jignitoare este o asemenea afirmație.

0 comentarii: