Iată câteva extrase, deși recomand citirea întregului articol. Eu nu am putut să termin articolul, dorința de a-l aduce la cunoștința cât mai multor oameni a fost mai puternică.
Din corpul ştirii reieşea genul de idei ale deputatului: religia trebuie protejată de oamenii răi care o ponegresc. Sînt două filoane de gîndire care nasc asemenea legi. Unul este islamul oficial, state ca Pakistan şi Arabia Saudită fac pe dracu’n patru (scuzaţi expresia!) ca să protejeze legal sensibilitatea religioasă, şi uneori se lasă cu lapidări. Al doilea filon este multiculturalismul radical, acela care zice că dreptul omului X de a nu se simţi ofensat bate dreptul omului Y de a se exprima liber.
Dacă X-lescu crede că sensibilitatea sa religioasă este afectată de Y, statul nu poate să îşi propună să îl protejeze din principiu fără a afecta tot din principiu libertatea civilă a lui Y. Asta e, sîntem adulţi şi vaccinaţi, chiar dacă sîntem religioşi. Bineînţeles, asta nu înseamnă că îndemn la intoleranţă religioasă. Doar că nu văd de ce nu s-ar aplica oamenilor religioşi şi sensibilităţilor lor principiile generale, adică drepturile omului valabile pentru toţi – religioşi, atei, ecologişti sau biciclişti.
Cu astea în minte, am dat să caut proiectul de lege pe site-ul Camerei Deputaţilor. Şi ce am găsit e mult mai rău decît mă aşteptam. Să citim împreună.
Art. 2 (1): „Pentru asigurarea unui climat de toleranţă religioasă, precum şi pentru promovarea respectului între practicanţii tuturor cultelor religioase, cetăţenii sînt obligaţi să aibă un comportament tolerant şi responsabil faţă de celelalte culte religioase“. Aha, deci sîntem obligaţi să fim toleranţi şi responsabili. Aşa, brusc, avem o obligaţie în plus.
Să vedem în ce constă obligaţia. Aflăm imediat ce nu avem voie să facem. Art. 2 (2): „Prin «comportament intolerant religios» se înţeleg acele gesturi, fapte, activităţi, discursuri, comunicări scrise ori vorbite, directe sau indirecte care, indiferent de modul de exprimare – public/privat, Internet/poştă electronică – prin puternica lor legătură religioasă, incită la comportamente violente, de negare sau ridiculizare a drepturilor religioase ori a membrilor altor culte/comunităţi religioase“.
[..] cum vine aia faptă indirectă? Dar ăsta e amănunt. Nu înţeleg cum adică „prin puternica lor legătură religioasă“. S-ar zice că numai faptele şi discursurile care au o puternică legătură religioasă şi incită la bla-bla sînt pedepsite. Deci dacă zic despre Mahomed că a fost nasol în calitatea mea de creştin sînt pasibil, dar dacă o zic ca ateu e OK?
Observaţi că nu aveţi voie nici măcar să negaţi sau să ridiculizaţi drepturile religioase. Deci, dacă ziceam „ce dambla religioasă l-o fi lovit“, eram cam pasibil. Şi nici măcar în privat sau prin e-mail nu aveţi voie să ridiculizaţi drepturile religioase.
Art. 3 (1): „Este interzisă adoptarea unui comportament intolerant religios în legătură ori privind: divinitatea, formele de cult, textele fundamentale, arhitectura religioasă, personalităţile teologice, evenimente istorice religioase, elemente de vestimentaţie religioasă“. Nu, serios, ce dambla religioasă l-o fi lovit! Hai să zic că vrei să-l protejezi pe Isus, dar chiar şi personalităţile teologice? Ridiculizarea = comportament intolerant religios (art. 2, al. 2). Coroborăm asta cu art. 3 (1) = este interzis acest comportament inclusiv în legătură cu personalităţile teologice. Rezultă că dacă zic că un popă bate cîmpii = amendă penală? Şi chiar şi arhitectura religioasă? Chiar şi vestimentaţia religioasă? Serios, mi-am terminat glumele la faza asta.
Art 5 (1): „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2000 şi 4000 de lei următoarele fapte: a) Efectuarea de acte, gesturi ori ţinerea unor discursuri private care ridiculizează drepturile religioase ori membrii altor culte-comunităţi religioase cunoscute, dacă ulterior au ajuns la cunoştinţa opiniei publice indiferent pe ce cale“.
Nu, chiar aţi citit bine. E vorba de acte private. Deci dacă eu îi zic unui amic la telefon: „Băi, îl bag în mă-sa pe Buda ăla“ şi sîntem interceptaţi de SRI şi stenogramele ajung în presă, sînt pasibil de amendă penală. Pentru că l-am jignit pe Buda în privat. Dacă vă tăiaţi cu lama în baie şi îi înjuraţi pe proroci, vecinul care v-a auzit vă poate face reclamaţie pentru că l-aţi lezat religios. Vă daţi seama de grozăvie: un tînăr deputat liberal vrea să interzică să vorbeşti urît de religie chiar şi în privat. Sîntem liberi să înjurăm religia măcar la noi acasă? E ca în bancul cu libertatea de expresie în URSS – eşti liber să înjuri Partidul, dar nu mai eşti liber după aia. Deci, ai dreptul să înjuri religia în privat, dar dacă „indiferent pe ce cale“ află opinia publică, te-ai ars, băi, intolerantule! Statul ăsta multicultural al nostru e al dracu’ (scuzaţi expresia) de vigilent să nu cumva să lezezi profeţi morţi la tine în baie.
Mai departe. Art. 6: „Fapta oricărei persoane de a ţine discursuri publice sau private prin care instigă la violenţă, membrii unei comunităţi religioase, instigare ce a avut drept urmare declanşarea unor violenţe reale şi efective împotriva altei comunităţi religioase, constituie infracţiunea de intoleranţă religioasă şi se pedepseşte cu amendă penală cuprinsă între 10.000 şi 50.000 lei sau închisoarea cuprinsă între 1 şi 3 ani“. E o greşeală acolo în proiectul de lege, unde am marcat cu italic, nu e clar dacă se pedepseşte instigarea unor membri ai unei comunităţi religioase sau împotriva lor. Oricum ar fi, tot deosebit de stupid sună. [..] Dar problema de fond e de ce avem nevoie de legiferare specială pentru a preveni instigarea la violenţă religioasă. Instigarea la violenţă simplă, aia pe care deja o pedepsim prin codul penal, ce are?
Și mai e ceva, dacă violența e îndreptată împotriva unui grup nereligios, recte atei, chiar dacă este ca urmare a instigării în biserică la violențe împotriva necredincioșilor nu se încadrează, deci, de facto și de jure, ateii devin cetățeni de rang inferior, fair game pentru orice religios să fie violat... religios vorbind.
Pentru cine crede că o lege a blasfemiei este o idee bună, trebuie să-i spun, du-te-n mă-ta cu inchiziția ta cu tot și citește-n mă-ta ce s-a întâmplat peste tot unde asemenea legi există.
13 comentarii:
Si multa muie zeului care are nevoie de protectie anti-blasfemie pentru religia lui.
O lege idioata, sper sa nu se aprobe.Ce vrea sa previna? Intoleranta religioasa? Pai tocmai ca o lege ca asta provoaca intoleranta si nedreptate, pe langa faptul ca ingradeste libertatea de exprimare. Pentru jigniri si instigari la violenta deja exista o lege, care este mult mai buna pt ca se refera la protejarea unui individ, nu la protejarea unei religii!!
Da ma rog, cred ca aia fac legi si din plictiseala, le mai vine cate o idee si hop cu ea, sa vada lumea ca nu stau degeaba, nu? Pai din unele legi altceva decat prostie nu se vede, mai bine stai degeaba, domnule cu legea blasfemiei (e valabil si la ala care nu incape de subtitrari!)
Daca se adopta, legea asta e inca un motiv de plecare din tara (ca eu nu pot schimba nimic, cu asa oameni la putere).
Ma intreb cum o sa ajunga Romania peste 100 de ani in ritmul asta. Poate o sa avem religie de stat, eventual o politie religioasa si gata, teocratia e completa!
@thetearlady
"O lege idioata, sper sa nu se aprobe.Ce vrea sa previna? Intoleranta religioasa? Pai tocmai ca o lege ca asta provoaca intoleranta si nedreptate, pe langa faptul ca ingradeste libertatea de exprimare."
Acum poate intelegi de ce ateii sunt impotriva credintei in supranatural (nu doar impotriva religiilor). De la credinta/religie la fanatism usor se poate aluneca!
Mda, admit ca poate exista o diferenta intre religie si credinta. Dar nici o credinta (in supranaturala) nu e 100% independenta de religie!
Pasul1. Predarea religiei in scoli; (pe banii mei!)
Pasul2. Teoria evolutiei nu mai este o materie ce se preda in scoli; Pe cine deranjeaza aceata teorie?! :)
Pasul3. Legea Parteneriatului intre Stat si Biserica (S-a adoptat sau nu? nu am curajul sa verific...);
Pasul4. Legea blasfemiei;
Mai ramane Pasul5. Zeciuiala obligatorie (pe langa celelalte dari)!
Necazul cel mai mare e ca multi indoctrinati nu au nimic impotriva sau sunt... muti de FRICA de Dumnezeu!!!
"Da ma rog, cred ca aia fac legi si din plictiseala"
Nu din plictiseala se fac legi d-astea idioate si imorale! Se fac ca asta e cererea pe piata. Nu emiti astfel de legi idioate, nu esti votat! Simplu! E o concurenta la cine e mai habotnic decat altul. (vezi-l si pe sfantul habotnic Theodor Paleologu junior care a avut tupeul sa candideze la presedintia PDL-ului el fiind un NIMENI: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8596094-theodor-paleologu-pdl-alegerile-din-14-mai-contez-foarte-mult-sfantul-duh.htm )
Pana nu se da legea asta de toata jena ma grabesc sa declar: ma cac pe sfantul duh!
Amin!
@Padre Pio: Pasul 6: Inchiziţia şi persecutarea ateilor în primă fază, apoi new-age-işti (se aude thetearlady?) apoi non-creştinii precum budiştii, musulmanii, evreii şi în ultima fază ereticii creştini, pentru că „românii sunt ortodocşi de 2000 de ani”, deşi românii au avut posibilitatea de a înţelege ce spune biblia abia acum vreo 150 de ani, că până atunci slujbele se ţineau în slavonă, sau mai corect spus, bombaneau popii că nu ştiau slavonă.
Neoinchizitia... M-am saturat de ignoranta majoritatii. M-am saturat de religie si de aceste atacuri la adresa libertatilor nostre. Nu stiti cumva daca este o petitie online care sa se impotriveasca acestei legi?
Eu sunt de acord cu ea si sper sa fie cat mai repede aprobata! asa se vor respecta drepturile noastre! ale crestinilor care formam populatia Romaniei
@Anonim(8): Să te văd eu pe unde scoți cămașa când o să aveți plângeri penale pentru că spuneți că evreii mint, musulmanii sunt ispitiți de diavol și când în slujbele voastre o să ajungeți la versete în care Cristos se referă la necredincioși cu apelativul „vipere”, atunci să te ții.
Și, scuze că întreb, care crezi că e dreptul care îți este încălcat în momentul în care îți spun că nu cred în doctrina în care crezi tu și cam ce crezi, eu nu sunt parte din populația României?
Ipocrizie crestina: http://stiricrestine.ro/2011/02/05/pakistanul-decide-sa-nu-modifice-legea-blasfemiei/
te-ai prins pana la urma zergule, nu pentru crestini e legea asta, din contra e pentru persecutarea lor
Si inca ceva, nu pe necredinciosi ii numea Iisus vipere , ghici pe cine ?
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.
Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?
@Anonim(12): http://www.youtube.com/watch?v=QzJXAPzMyd4
Trimiteți un comentariu