Cautări pe acest blog

marți, 15 iunie 2010

Sudul României, afundat în teocrație și indiferență

De când mă tot uit eu pe statisticile de trafic nu prea am văzut trafic venind dinspre zona Olteniei, adică județele Dolj, Olt, Vîlcea și Gorj sunt cam absente la traficul pe blogul meu nereligios. Din când în când se mai vede ceva trafic de la persoane care chiar citesc de prin Craiova, un pic mai des prin Târgu Jiu, dar în județul Olt sau în Vîlcea, e cam pustiu și aș fi curios dacă alți bloggeri non-religioși pot constata același fenomen.

Mereu m-am întrebat de ce Oltenia e chiar așa de inactivă, comparativ cu celelalte județe ale țării. Dacă până acum am pus chestia asta pe seama lipsei de centre educaționale serioase în zonă și populația majoritar rurală, acum mai pot să iau în calcul un alt factor: teocrația instituționalizată din zonă, culmea, îndreptată împotriva deja puținelor instituții de învățământ din zonă.

Iată ce citim via TLP:

Daniel dixit pe BOR, Business Club:
Dar asa e peste tot in tara :> Consiliul Judetean a transferat uriase suprafete de pamant si proprietati unei Manastiri din zona, chipurile pentru a desfasura activitati administrative si cultural-educationale.

http://www.cjolt.ro/cjolt/gallery/hot-2010/hot-77-2010.pdf
http://www.cjolt.ro/cjolt/gallery/hot-2010/anexa-1-la-hot-77-2010.pdf
Aşa poţi să dai orice proprietate publică în mâini private sub justificarea unor activităţi oarecare, pentru care nu prea ai cum să ceri justificare.

Iată ce se dă:
Clădire liceu
Suprafaţă construită = 726 mp
Suprafaţă desfăşurată = 1329 mp
Clădire administrativă(dispensar)
Suprafaţă construită = 191 mp
Suprafaţă desfăşurată = 191mp
Clădire internat şi cantină
Suprafaţă construită = 830 mp
Suprafaţă desfăşurată = 2098 mp
Anexă
Suprafaţă construită = 158 mp
Suprafaţă desfăşurată = 158 mp
Anexă
Suprafaţă construită = 50 mp
Suprafaţă desfăşurată = 50 mp
Teren intravilan
Suprafaţă = 17152 mp
Teren extravilan
Suprafaţă = 192741,9 mp
Liceul va fi lăsat în plata Domnului, literalmente :)


Eu zic că nu e deloc de râs, e de plâns, mai ales că județul Olt (poziția 32 în tabel) este destul de „bine” plasat, cu aproximativ o biserică la fiecare 900 de persoane, mult mai multe decât media pe țară de o biserică la mia de persoane.



Pe lângă faptul că aceste proprietăți sunt trecute, cel mai probabil, ilegal din proprietate de stat în proprietatea BOR, via proprietatea privată de stat, pentru a-i da o poleială de legalitate, probabil, liceul ăla chiar e dureros că e dat pe mâna unei șlehte mănăstirești. Se pare că nu le ajunge că, în medie, se închid cam trei școli pe zi și se „deschide” o biserică la două zile, trebuie să se mai și asigure că distrug direct învățământul...

Asta e o nouă formă de religie în școli...

14 comentarii:

Anonim spunea...

Eu cred ca Ministerul Invatamintului mai exista doar de frica ateilor. Nu vor sa ne enerveze prea tare, deocamdata :D

Zergu spunea...

@goamanu: În orice caz e foarte trist. Distrugerea învățământului parcă e premeditată.

0Z spunea...

E posibil sa fie si populatia tanara in scadere (adica plecata in alte tari), motiv pentru care e mai mica activitatea de internet. In orice caz zona din sud e afectata cu ciuma manelismului (crestinismul de cartier).

Se inmultesc templele crestine, dispar scolile, creste imbecilitatea, creste criminalitatea si coruptia... pfuai ce clusterfuck de prostie si hotie e acolo. Cand ma duc prin sud, ma simt de parca trec prin Kashmir sau Arabia Saudita (si nu ma refer la prezenta oamenilor cu melanina mai multa in piele).

...Foarte deprimant, dar ma amuza trasaturile comune cu sudul USA, pentru ca se pare ca traim intr-o reflexie de cultura americano-rusa la mana a zecea.

Zergu spunea...

@ZDragomir: Da, e și asta, da' tot nu erau suficiente școli în zonă de la bun început...

fsg spunea...

@zdragomir: nu, nu-i vorba de populatia tinara in scadere, adica nu cred ca scaderea e mai semnificativa in sud in raport de celelalte zone ale tarii.

Este mai degraba influenta slavona, sau chiar genetica, tot slavona. Diferenta dintre nord-vest si sud e flagranta, nu vorbesc numai de civilizatie, dar si de fizionomie. Saracul lombroso avea dreptate.

Asta de la un oltean care n-apare insa ca atare in traficul zergului :)

Prometescu spunea...

Din câte pot eu să speculez, dacă e să facem un raport între nivelul de trai și nivelul de religiozitate - raportându-ne la județe/provincii, observăm o relație de inver-proporționalitate.

Prometescu spunea...

Eu tot rămân la ideea că Nord-estul României este mai habotnic...voi câte schizofrenice ați ”exorcizat” în Oltenia ?

fsg spunea...

exorcizarea si alte ritualuri vrajitoresti sint mai comune in sud decit s-ar crede. in jud. Arges la o manastire al carui nume imi scapa pe moment e un calugar "celebru" pentru calitatile lui de prezicator si vindecator, a fost un amic pe-acolo cu ma-sa sa-i dea in ghioc si sa-i faca un RMN ;)

iar in jud. Valcea, manastirea turnu e renumita pentru "profesionismul" calugarilor exorcisti.

N-am fost la niciunele, spun doar ce-am auzit de la diverse cunostinte cu inclinatii crestinopate.

Nu iau apararea moldovenilor, dar si astia de prin sud sint cel putin la fel de incuiati.

Zergu spunea...

Păi în sud sunt se crede și în deochi, strigoi, posedare de diavol, fantome, tot felul de ritualuri menite să țină departe răul... E grav rău, iar chestia asta e accentuată de faptul că nu-s orașe mari în care să fie centre de educație competente.

Monica spunea...

Desi nu ma mandresc cu asta, eu sunt din Olt, din Slatina mai exact. Si situatia e probabil mai rea decat va imaginati. Nu stiu cati credinciosi sunt printre olteni, dar va asigur ca majoritatea sunt superstitiosi si fricosi. Despre hotararea CJ a scris si prietenul meu, care semneaza editorialele pentru un ziar local, dar textului lui a avut reactii de genu':
”si ce daca? ce ne intereseaza? mai bine scriai despre bercea mondial (aka un tigan cu bani si influenta) sau despre toma (aka baron local si vicepreș in PSD)”
Mi-am cam pierdut sperantele ca se vor destepta vreodata, ca vor reactiona la tampeniile popilor.
Si apropos de centre de educatie - singurul centru universitar din sud e la Craiova, iar acolo asociatiile pentru tineri sunt acaparate de BOR. Mai nou au reusit sa puna icoane in autobuze, cu acordul primariei. Nu mai scriu, ca e prea enervant subiectul.

Zergu spunea...

@Monica: Ești conștientă că originea ta n-are nimic de a face cu ceea ce ești acum, nu? Adică e o pură întâmplare ca te-ai născut acolo.

E foarte adevărat, sudul este în beznă, iar existența unui centru universitar foarte slab la Craiova, e insuficient pentru a ridica din beznă zona aia.

Oltenii rămași pe acolo, oricât de mult s-ar lăuda ei, sunt sclavi mentali, iar manelizarea regiunii este foarte avansată. Adăugăm faza cu icoanele în autobuze (nu știu cum aș reacționa dacă m-aș urca într-unul din acele autobuze), imbecilizarea studenților, PDL-izarea și deja treaba e dezastruoasă.

Teatrul ăla redeschis recent la Caracal poate ar mai ajuta puțin, dar am senzația că nu prea au reprezentații. Păcat, mare păcat de copiii care ar fi putut răsări de pe acolo.

Prometescu spunea...

Aparent s-a răsturnat căruța cu popi în Oltenia...

Anonim spunea...

Sunt nascuta in Oltenia, de fapt chiar in Craiova, familia mea e acolo. Sunt din familie de atei de generatii. Situatia e insa mai rea decat pare, nici eu nu stiu prea bine ce mai e. De icoane in autobuze nu am auzit. Totul vine de la saracie si coruptie.
Centrul universitar de la Craiova e sub orice critica, de fapt un templu al coruptiei.
Cineva zicea ceva de antropologie. E si asta adevarat. Oltenii sunt in cea mai mare parte mediteranizi, adica aceeasi rasa ca in sudul Europei, care intamplator crede in deochi si alte asemenea. Italia e plina de superstitii si coruptie, iar in Portugalia avortul s-a legalizat in urma unui referendum acum vreo 3 ani. De Grecia ce sa zicem...Totusi cred ca vine de la o cultura similara si de la saracie. Sa nu o dam pe rasisme...

Zergu spunea...

@Anonima(13): Bine ai venit! Faza cu icoanele în autobuze e recentă și nu prea (sunt de ceva timp, acum le fac „refresh”). Vezi aici:

http://www.tlp.ro/2010/06/uniformitatea-culturala-la-craiova.html

Da știu că centrul universitar de la Craiova e varză și corupt.

Nu știu dacă e problema de „mediteranzi” cât de balcanici.

Nu văd unde o dăm pe rasisme, chiar dacă Craiova are o populație mare de țigani.