Așa că, cei cu viziune și credință în Dumnezeu (și o mână largă în bugetul de stat) au decis să arunce banii pe noi și noi construcții din beton, de parcă n-am avea deja destule. De data aceasta e vorba despre o catedrală în centrul spiritual Voluntari, iar costul e pe undeva peste 7 milioane de euro, adică 7.000.000 de €uro, adică vreo 30.000.000 de lei NOI, deci cam 300.000.000.000 de lei vechi (trei sute de miliarde de lei vechi). Adică vreau să zic peste suma asta. Scuze de greșeală, deja îmi vâjâie capul când mă gândesc la suma asta și cam câte paturi în spitale s-ar fi adăugat (că de înlocuit ar fi nevoie, dar mai mare nevoie e de paturi noi).
În Voluntari se construieşte o catedrală de peste şapte milioane de euro
Banii pentru construcţia catedralei vin atât de la bugetul local, cât şi de la Guvern.
În plină criză, oraşul Voluntari îşi îmbogăţeşte patrimoniul cu o catedrală impunătoare cât un bloc cu 18 etaje.
"Nu este catedrala lui Pandele, nu este biserica lui Pandele... pensiile scad, salariile scad... dar vreau sa va informez ca noi am inceput constructia catedralei cand in..2007 am inceput in acele vremuri nu era iz de criza. Va trebui sa finalizam acest proiect, altfel se va deteriora", a anunţat primarul oraşului, Florentin Pandele.
Hai nu zău?! Ați început-o în 2007? Și prin 2007 explodase populația Voluntariului da' nimeni dintre enoriașii care își doresc această construcție nu contribuie la fondul pentru construirea ei, sau cum? Sau de ce era nevoie de un mastodont cât un bloc de 18 etaje? Eu nici nu pot să-mi imaginez bine cât e un bloc cu 18 etaje că majoritatea blocurilor sunt de 8-10 etaje prin București, iar ăștia vorbesc de 18.
Băăăăi, Pandele, ia mai las-o jos că măcăne. Eu am senzația că au fost niște alegeri locale prin 2008 și cred că popa din sat... scuze, oraș ți-a spus pe șleau că dacă nu bagi bani în fondul BOR, o să te vorbească de rău la slujbe, iar dacă bagi, o să se roage pentru tine cu voce tare în timpul slujbei. Zic și eu, nu dau cu parul. Poate mă înșel.
Până acum s-au cheltuit 3 milioane şi jumătate de euro. În total sunt necesare 7 milioane de euro pentru catedrala la roşu - cum ar zice constructorul. La aceşti bani se mai adaugă alte câteva milioane pentru picturi, când lăcaşul de cult va fi gata. Banii vin de la bugetul local, dar şi de la Guvern - un milion de lei.
Deci să fie clar, 7 milioane la roșu, fără finisaje, fără Sfântul Pandele desenat, fără nume de Băsesci pe clopote. Și să nu uităm că la noi darul evaulării corecte a costului e cam lipsă sau evaluează cam pe la jumătate, deci cred că în realitate va fi pe la vreo 14 milioane la roșu și nici nu știu cât finisat.
Toate astea pentru o populație de credincioși care și-au dorit atât de mult mastodontul încât n-au donat probabil nici măcar un leu. Oricum la populația de 27000 de locuitori a metropolei spirituale Voluntari, pică aproximativ 260 de €uro de cap de vită furajată, deși ar putea fi mai mult, că erau cam 28.000 în 1992 și de atunci populația e în declin. Facem pariu că probabil nimeni din Voluntari n-ar fi donat din proprie inițiativă 11 milioane de lei vechi pentru costrucția asta falică?
La subsol, surpriză - va fi amenajată o suprafaţă uriaşă. Două camere frigorifice, un muzeu şi un spaţiu unde copii să stea când părinţii sau bunicii sunt la slujbă. Exact ca la mall. Subsolul catedralei poate primi 2.500 de oameni. Tot atâţia au loc în partea de sus a catedralei.
Biserica-mall, ăsta e viitorul ortodoxiei. Așa au decretat primarii și popii și se vor face bismall-urile ăstea pe spatele nostru, al tuturor, chiar dacă nu vrem. Cel puțin așa cred ei și dacă românii nu sunt vite proaste care acceptă orice abuz.
Unii localnici sunt însă destul de nemulţumiţi şi cred că banii de la buget ar fi trebuit să meargă spre alte investiţii. Primarul din Voluntari nu-şi apleacă, însă urechea la asemenea păreri şi are ambiţia să încheie lucrările înainte ca bucureştenii să înceapă construcţia la Catedrala Neamului.
Dar se pare că există speranțe, unii mai și gândesc. Mai rămâne să educați și restul idioților din Voluntari și să nu mai votați Pandeli cu complexe mesianice sau care se cred mari ctitori în stilul lui Ștefan cel Mare.
Am citat din articolul „În Voluntari se construieşte o catedrală de peste şapte milioane de euro”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu