Cautări pe acest blog

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Criza, banii și biserica - XVI - Afacerile bisericii pe vremuri de criză

În caz ca nu e clar pentru cineva, judecând după cât de bine merg afacerile BOR chiar în timpul crizei, este evident pentru orice om care nu e un cap-de-tămâie că biserica speculează în cel mai mizerabil mod posibil faptul că au îndoctrinat atâția oameni.



Cred că cel mai important citat este ăsta:

Nici un angajat al Mitropoliei nu a fost dat afara, iar salariile nu au fost reduse cu 25 %, ci doar cu 10%.


O să întrebați „de ce?”. Pentru că asta arată fie că BOR este capabilă să-și plătească angajații din fonduri, dar preferă să plătească din bani de la stat, fie că BOR a obținut iarăși statut special și nu li s-au redus salariile, în timp ce medicii, pompierii, polițiștii, profesorii, asistenții medicali și alte categorii de bugetari au simțit o gaură mai mare de 25% în buzunarul propriu.

Fraieriții îndoctrinați își dau puținii bani pe care-i au bisericii în speranța că o să le fie bine. Totul în acord perfect cu doctrina creștină care spune că trebuie să fii sclav benevol.

Hoție, înșelăciune, imoralitate, îndobitocire, sclavie - toate sub același acoperiș marca BOR.

4 comentarii:

dumnezero spunea...

BORmasina gaureste in continuare buzunare.

Zergu spunea...

O să li se rupă lor burghiul până la urmă.

SkepticalWorldview spunea...

Ce preocupata e biserica asta de treburile lumesti! Parca ei se ocupau doar cu treburile sufletesti.

Cand vad un om batran si sarac dand bani pe prostiile astea parca imi vine sa plang.

Zergu spunea...

@SWV: Ce e mai trist e că oamenii ăia cred sincer că biserica le vrea binele, dar mulți dintre clerici fac înșelăciune cu bună știință.