Am avut o discuție pe YouTube cu o fanatică naționalistă (la
clipul despre colaborarea Bisericii Ortodxe Române cu comuniștii). La un moment dat ea a adus în discuție afirmația cum că ortodocșii ar fi fost oprimați de atei în comunism. Pentru orice om care nu e deconectat de realitate, faptul că în 2002 la recensământ au rezultat doar 0,04% atei pune sub un imens semn de întrebare și la îndoială această afirmație și te îndeamnă spre concluzia firească, este practic imposibil ca în regimul comunist represiv să nu fi fost existat creștinii, ba chiar e foarte posibil ca regimul să fi avut creștini în poziții cheie.
La asta adăugăm două mici citate, pentru o imagine mai rotundă (găsit numai
în google cache) a unor evenimente din anul 2000:
Vineri 8 septembrie, intr-o conferinta speciala de presa organizata la sediul GDS din Bucuresti, Gabriel Andreescu a prezentat in nume propriu o Cerere privind deconspirarea eventualei calitati de agent sau de colaborator al organelor Securitatii a membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane. Iata textul integral al acestei Cereri inaintate Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii:
“In legatura cu actuala opozitie a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane la principiile Constitutiei romane si ale organizatiilor internationale din care Romania face parte, prin campania sa impotriva abrogarii art. 200, solicit Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii ca, in virtutea art. 2 t) al Legii privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica si a competentelor sale definite in art. 18. (1) si art. 34 (1) al Regulamentului de organizare si functionare a CNSAS, sa faca verificari asupra eventualei calitati de agent sau de colaborator al organelor Securitatii a membrilor Sinodului BOR.
La care Patriarhia Ortodoxă Română
a răspuns:
Patriarhia Romana considera actiunea lui Gabriel Andreescu prin care cere deconspirarea eventualei calitati de agent sau de colabor al fostei Securitati a membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane drept "un act inadmisibil de santaj si intimidare a conducerii BOR" [..]
Eu mă întreb, dacă erau curați ca lacrima, oare cum ar fi putut fi șantajabili? Nu ar fi fost, deci rezultă pe cale de consecință că BOR a participat la oprimarea ortodocșilor.
Și nu, nu e un eveniment singular și nu are de-a face cu Gabriel Andreescu. Iată
dovada:
Inaltii prelati ai BOR suspectati de colaborationism cu Securitatea, la fel ca si politicienii, nu au fost cercetati multa vreme, din cauza sprijinului pe care Biserica l-a gasit printre autoritati, acela ca dosarele preotilor sa fie tinute departe de ochii publicului.
Biserica spune in mod oficial ca nu s-a opus deconspirarii, insa a solicitat ca cercetarea dosarelor sa fie facuta de Sfantul Sinod, si nu de CNSAS. Desi in 1998 a emis o circulara prin care isi invita preotii sa-si defineasca relatia cu Securitatea, Biserica a desfasurat in paralel un amplu lobby pe langa politicieni pentru a obtine parghiile cercetarii dosarelor preotimii, conform Newsin.
Mai mult, in 2001, BOR a trimis CNSAS si SRI o scrisoare prin care cerea modificarea legii, astfel incat numele prelatilor deconspirati ca agenti ai politiei politice sa nu fie facute publice. Deconspirarea conform legii actuale echivala, potrivit BOR, cu o imixtiune a statului in treburile bisericesti si o atingere a caracterului sacramental al preotiei.
Clerul, sustinut de lumea politica
Preotimea a fost sustinuta la acea vreme de PSD, care a propus o initiativa legislativa ce prevedea ca doar Sinodul poate cere verificarea preotimii, nu si cetatenii sau presa. Subiectul acordarii unui statut special dosarelor de preoti a renascut in 2007, in timpul dezbaterilor de la Senat a ordonantei de modificare a Legii CNSAS. Pesedistul Eugen Nicolicea a propus un amendament - care a fost respins in Comisia juridica a Senatului, dar care urmeaza a fi suspus la vot in plen - potrivit caruia ierarhii cultelor religioase recunoscute de stat nu mai intra sub incidenta CNSAS.
Ulterior, în 2008, s-a rezolvat și problema asta a BOR, dar e clar că decizii precum
aceasta din 2008 ilustrează clar că Biserica Ortodoxă Română a fost la nivel înalt colaboratoare a comunismului.
Comisia juridica a Senatului a eliminat, marti, articolul care prevede verificarea preotilor de catre CNSAS. La initiativa PSD, senatorii au eliminat articolul prin care orice cetatean, pe baza unei cereri, avea dreptul de a solicita CNSAS-ului accesul la dosarul unui cleric. Astfel, inaltii prelatii si preotii sunt scosi de sub incidenta legii CNSAS si nu li se pot verifica dosarele. Modificarea a fost sustinuta si adoptata de catre senatorii PSD, PRM si PC.
Și mulți înalți din PCR erau religioși fără grețuri și
sărbătoreau Paștele și Crăciunul.
Dar revenind la recensământ, naționalista ortodoxă a spus:
Da-ne statisticile cu numarul de atei de dinainte de comunism, cu numarul de atei din anii '50, '60, '70, '80 ca sa vedem cati au fost si cati au ramas.
O cerere partial defectă, lucru evidențiat clar, zic eu, de mine în acest mesaj:
Hahaha, tu ești pe bune? Ce importanță sau relevanță ar putea avea niște statistici făcute în era în care știuleții erau legați cu ață în lanul de porumb și în care toate producțiile și planurile cincinale erau întrecute cu 200-500% iar lumea murea de foame?
În acest caz am de a face cu o persoană care e incapabilă să înțeleagă lucruri evidente, așa că în mod predictibil n-a priceput problema.
Trecând peste aceste lucruri, am găsit niște statistici interesante legate de religie de la recensământul din 1930 din care rezultă clar că populația fără religie sau liber-cugetătoare din România lui 1930 era sub 0,1%, mai exact, 6604 de neafiliați religios și libercugetători dintr-un total de 18.057.028 de locuitori.
Eu zic că e interesant, așa că am luat și pozele cu datele pe provincii:
După cum se vede, cam peste tot nereligioșii erau sub 0,1%.
Deci atei n-au prea fost înainte de comunism, nici după. Plauzibilitatea ipotezei unei oprimări comise de atei împotriva creștinilor e foarte șubredă. Concluzia logică? Creștinii dau vina pe atei pentru mizeria comunistă săvârșită în covârșitoare parte de ei.
Sursa imaginilor este
Wikipedia.