Sâmbătă 12 iunie am zis și eu ca omul cu capul mai pe umeri să dau o raită pe la BookFest, că, na, ce e mai bun la intelect decât o carte bună? Și am ajuns la BookFest eu împreună cu alți doi atei dihori. Prima impresie: relativ multă lume, ceea ce e bine. A doua impresie, puține cărți de calitate și mult, foarte mult rahat: cărți conspiraționiste, religioase, parapsihologice, „spiritualitate”, apologie și propagandă religioasă de toate soiurile: creștină, islamică, hidusă, daoistă, zamolxiană (Pavel Coruț nu a lipsit). Am văzut și standul editurii masonice. Pentru un motiv care nu mi-l explic, nu prea era nimeni interesat de standul lor...
Dar cel mai șocant a fost că am dat peste un stand unde vindeau niște serene doamne și domnișoare,pe lângă niște cărți la fel de pline de rahat (cărți pe care eu nu le-am observat, dar mi s-a spus ulterior că existau), soluții pentru „ameliorarea dezechilibrelor medianelor ficatului, inimii, stomacului, intestinului, etc.”. Ei bine, chestia asta mi-a pus capac și am decis să mă angajez în discuție cu respectivele serene doamne. A se observa în discuție cum interlocutoarea mea se dă în lături de la a spune că vinde medicamente, dar spune că tratează boli, deci vrea, vorba aia, „și cu stromleagu-n fund și cu sufletu-n rai”.
- Nu va supărați, văd că acolo aveți niște tratamente pentru dezechilibrelor meridianelor ficatului, inimii... De unde știu că am un asemenea dezechilibru?
- Păi uitați, aveți aici o listă cu boli și la ce meridiane corespund (și-mi întinde un material „diadctic”)
Mă uit pe listă și văd nume de boli pe care știu că se pot trata medical (că altfel cum? Că ce vindeau ele acolo nu erau chestii de medicină, ci șarlatanie), și zic:
- Bine, dar ce vad aici sunt boli care se pot trata la medic cu medicamente sau proceduri medicale cunoscute fără nimic altceva. Pentru ce sunt aceste tratamente?
- Păi acestea sunt niște suplimente alimentare...
- Deci nu sunt medicamente?
- Sunt aprobate de Ministerul Sănătății..
- Sunt aprobabte de Ministerul Sănătății că nu sunt periculoase, nu că ar trata ceva. Deci nu sunt medicamente, nu?
- Sunt tratamente alternative.
- Dacă tratează, atunci sunt medicamente. Mai devreme ați spus că nu-s medicamente, ci suplimente. Deci care-i adevărul, sunt medicamente sau nu?
- Sunt niște suplimente alimentare care ameliorează.... bla,bla bla...
Aici serena doamnă (serenă probabil din pricina lipsei cicumvoluțiunilor) începe să-mi toarne că aceste suplimente tratează fără efecte secundare, că medicina alopată e nu știu cum și că are efecte benefice și că aceste tratamente sunt naturiste și mai eficiente și că sunt mai sănătoase...
- În Evul Mediu, zice unul dintre prietenii atei dihori, se tratau numai naturist și mureau devreme!
- Într-adevăr, zic eu, În Evul Mediu, se murea cam pe la 40 de ani și se tratau naturist, iar de când am descoperit medicina adevărată a crescut speranța de viață!
- Nu cred, zice convinsă doamna de după tejghea!
- Ei asta-i bună, acum n-o să-mi spuneți că trăiau 900 de ani, ca Adam și Eva, să fim serioși! i-o tai eu scurt. În Evul Mediu speranța de viață era de 40 de ani și se tratau naturist. De ce acum trăim mai mult, deși aceste tratamente naturiste erau disponibile atunci si erau singurele folosite?
Între timp, o femeie dorește să cumpere ceva, își cere scuze că întrerupe discuția și cere o alifie de gălbenele. Nu știe dacă să ia de gălbenele sau de tătăneasă.
- Aici sunt de acord, zic eu, gălbenele și tătăneasa sunt foarte bune cicatrizante, cu ăstea chiar nu am nici o problemă.
Pleacă doamna cu unguentul și discuția continuă.
- Aceste tratamente funcționează dacă aveți încredere în ele că funcționează.
Între timp a apărut un cuplu format dintr-un el și o ea care certifică cele spuse de doamna de la tejghea:
- Ați auzit de efectul placebo ..., începe el-ul
- Hai domne', i-o tai eu, aici nu vorbim despre efectul placebo! Efectul placebo este dovedit că există, dar funcționează și cu pastile de zahăr. Aici scrie că are nu știu ce substanțe active care tratează bolile
Discuția devine treptat, treptat un talmeș-balmeș în care el-ul în spune mie convins să trebuie să cred ca să funcționeze, doamna de la tejghea vorbește și ea despre ceva neinteligibil, probabil tot despre faptul că trebuie să crezi să funcționeze.
Încep să le spun că tot ceea ce fac sunt înșelătorii și țin oamenii în loc de la a se trata cu adevărat la medici și le relatez foarte laconic și condensat întâmplarea nefericită despre care a scris lazypawn recent. Și încerc să le spun că victima aceea e victima lor celor care cred în „puterea de a vindeca dacă crezi”. Interlocutorii sunt de nemișcat, ba ne invită la cabinetul lor că au medici și putem să ne convingem că e totul legal și că au diplome și persoane multe tratate.
Până la urmă, intervine o a doua doamnă de la tejghea... Nu-mi aduc aminte ce a spus, cred că tot o aberație. El-ul s-a săturat să insinuez că e fraierit de tejgherese și dă să plece cu o replică menită, probabil după mintea lui magică, să îmi dea lovitura de grație. Evident că spune o inepție de genul că „medicamentele alopate au efecte secundare și îți distrug alte organe, deci medicamentele naturiste sunt superioare”. Îi urez sa fie sănătos și-i doresc să nu ajungă să regrete că s-a contrazis cu mine peste ceva ani când poate o să dea ortul popii din cauză că nu s-a tratat la un medic și nu la șarlatani. El-ul se grăbește sa-mi întoarcă urarea înainte să termin, rămâne fără replică inteligibilă la întreaga mea urare și pleacă.
Prima tejghereasă mă întreabă:
- Și dumneavoastră ce vreți să faceți? Să mă convingeți că aceste medicamente nu funcționează, când chiar eu le-am folosit?
- Nu!
- Dar ce? se înfige tejghereasa...
- Nu vreau să va conving de nimic, vreau doar să vă spun că ceea ce faceți este imoral...
- Imoral este relativ.., încearcă ea să mă contreze
Ce rău îmi pare că nu m-am gândit să-i trântesc o replică de genul „Dacă eu v-aș omorî, ar fi relativ moral, nu?”. Din păcate eram prea enervat și am continuat:
- Ceea ce faceți este imoral, omorâți oameni prin faptul că-i împiedicați să facă tratamentul cât mai repede posibil și o faceți numai pentru avantaje materiale. Sunteți niște șarlatani și faceți chestia asta numai ca să vă îmbogățiți.
Și am plecat. Îmi fierbea sângele în vene și nu aș mai suportat să le mai văd sau să le aud pe nesimțitele ălea că mai aberează despre tratamentele non-medicamente care sunt suplimente care tratează...
Vă urez sincer să faceți cancer și să vă tratați naturist până v-ajunge cancerul în metastază, pentru că asta meritați, tejghereselor! Asta pentru că doriți să convingeți lumea că aceste „tratamente” sunt eficiente și chiar superioare medicinei, iar poziția neipocrită ar fi să le folosiți întotdeauna, chiar și în cazul unui cancer.
Evidenţa populaţiei
Acum 2 ore
10 comentarii:
Calm; mai avem nevoie si de putina selectie naturala. Ca sa fac (inca) o gluma proasta: oare de ce se foloseste termenul de "meridiane"? "Paralele" nu e la moda sau in viziunea lor corpul uman nu e tridimensional?...
Altceva: in legatura cu discutia de sambata noaptea, aici e postarea de care ziceam (total pe langa subiect):
http://forum.atei.ro/index.php?topic=992.0
(de fapt acesta e motivul pentru care am scris, poti sa nu lasi comentariul)
Cristina
Genial! Dar din păcate pe alocuri nu ai dreptate pentru că nu prost ăla care cere ci ăla care dă, adică tanti alea puteai să spună că au cremă cu extract de rocă de pe marte ce tratează blenoragia:) dacă fraierii cumpără atunci să sufere.
Scuze că postez două comentarii unul după celălalt dar am citit şi post-ul pe care l-ai recomandat. Exact cum am zis: dacă eşti prost plăteşti, păcat că în momentul în care eşti tu prost îi mai faci şi pe alţii să se ia după tine (fetiţa se luase după mamă)... e trist ce se întâmplă:(
Standurile spiritualistilor erau in sectiunea de fictiune sau medicina?
Am vazut și eu standul miercuri, când nu își aduseseră încă toate produsele.
E îngrijorător ce se întâmplă, faptul că există mulți clienți pentru așa ceva dovedește cât de needucată e societatea noastră.
Cât despre moralitate, discuția e lungă și când nu ai cu cine vorbi, e și anevoioasă. Nu știu câți dintre vânzătorii ăștia fac rău cu bună-știință și câți sunt convinși că vând leacuri eficiente.
Trebuia să-i întrebi dacă pentru administrare trebuie executat un dans șamanic ! :))
@Cris: Nu zic că nu e utilă niște selecție naturală a idioților, problema e că idioții și șarlatanii sunt atât de mulți încât oameni nevinovați care chiar vor să se trateze pică drept victime ale șarlatanilor.
@Injineru': Păi aia spun, dacă prostul ar plăti pentru prostia lui, n-ar fi o problemă. Chestia e ca proștii au tupeul de a vorbi cu convingere și pică drept plătitori ai prostiei niște victime nevinovate.
@ZDragomir: Nu prea exista „secțiunea ficțiune” sau „secțiunea medicină”, era alandala. Individele aveau propriul stand.
@Monica: Mie îmi pare rău că n-am știut de mizeriile ăstea mai devreme, că ar fi fost util dacă organizam câte o discuție de genul ăsta zilnic, cu oameni diferiți. Sunt sigur că ar fi avut efect măcar asupra celor de vis-a-vis.
@Prometescu: Chestia e că simțul umorului mi se atrofiază rapid când mă enervez. De-asta e bine să veniți și voi la bere, ne mai organizăm și noi, combatem iraționalitatea mistică în mod organizat, ne folosim de avantajele fiecăruia în mod organizat.
Păcat că unele persoane chiar au impresia că BBB are de a face doar cu băutura sau cu socializarea. Are de a face cu astea două și mai mult de atât.
Ar fi distractiv sa punem toti de-o carte anti-homeopatie, si la anul sa avem un stand special la Bookfest.
@ZDragomir: Probabil ar trebui un stand cu cărți raționale, anti-iraționalism (ex. Cartea lui Michel Shermer - De ce cred oamenii bazaconii) fie de la noi, fie de prin alte părți.
Fără nici un fel de mișto, chiar e nevoie de cărți și activism puternic în direcția asta (ai auzit Cris?).
Eu mă tot gândesc care sunt cele mai eficiente metode de răspândire a informației de genul ăsta, iar cuvqntul tipărit îmi pare din ce în ce mai puțin viabil.
Zergu,
Complet de acord. Ar fi bune niste filme (la asta ma pricep). Inca nu am vazut un documentar antiteist roman, unul profund si cu multe interviuri.
Si niste afise si poze ar fi distractive.
Trimiteți un comentariu