Cautări pe acest blog

marți, 20 aprilie 2010

Credința și credulitatea

Introducere

„A fi credincios este o virtute” - acesta este un mesaj pe care îl auzim sau e strecurat ca implicit adevărat în fiecare moment când televiziunile dau titluri sau texte de genulCativa indivizi fara nici un Dumnezeu au luat viata unui barbat nevinovat.”. „Credința are un beneficiu social, ține oamenii în frâu să nu facă rău, oricum ar fi credința e un lucru bun” - oare așa să fie?

Ce înseamnă să fii credincios?


Ce înseamnă să fii credincios nu e prea clar, dar e destul de clar că implică să crezi ceva în anumite condiții... vitrege, să zicem. În ce condiții? În ciuda lipsei dovezilor care să sprijine o asemenea poziție, sau chiar în ciuda dovezilor contrare.

DEX-ul ne spune:

CREDÍNȚĂ, credințe, s.f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.


Revenind însă la sensul religios al termenului, credința implică acceptarea afirmației „Există (cel puțin un) Dumnezeu și are niște reguli la care eu mă supun”, iar această acceptare în societate e privit ca un lucru bun, ca un lucru pozitiv.

Totuși, dacă pui o asemenea persoana să-și argumenteze poziția, începând cu acceptarea afirmației „există cel puțin un Dumnezeu”, credinciosul nu va putea (vorbesc din experiență) oferi motive obiective, verificabile nici raționamente corecte din punct de vedere logic care să-i sprijine poziția. Cel mult poate oferi pure speculații: „Dumnezeu a fost înainte de Big Bang”, deși onest este să spui adevărul, nu știm și nu putem spune (încă) nimic despre universul înainte de Big Bang pentru că noțiunea de timp cum o înțelgem noi nu are sens la acel moment. Credinciosul poate pleda pentru cazul special al Dumnezeului necreat, etern, care a existat dintotdeauna, dar nu acceptă ipoteza unui univers necreat, etern care a existat întotdeauna, deși cel sin urmă este mult mai plauzibil deoarece este mult mai simplu decât complexa idee a unei conștiințe fără nici un fel de trup. Există multe argumente defecte logic cum este gândirea ciclică „Biblia e adevărată pentru că e cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu este adevărat pentru că scrie în biblie”, dar nici măcar unul nu este obiectiv verificabil și clar și fără echivoc atribuit unui zeu creator.

Mai există și motivația revelației personale, dar acest lucru nu poate fi probat independent și există foarte multe motive pentru care veridicitatea revelației poate fi pusă sub semnul îndoielii ca o halucinație (oricine poate avea halucinații fără a fi bolnav mintal) sau minciună (voluntară sau involuntară).


În consecință, poziția credinciosului este de a crede ceva fără dovezi, iar când cineva se îndoiește sau oferă alte explicații pur naturale și plauzibile, credinciosul poate crede în ciuda dovezilor. Poate fi catalogată aceasta ca o atitudine dezirabilă în societate? Care sunt efectele unui asemenea comportament?



Ce înseamnă să fii credul?

DEX-ul ne spune:

CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.


Dar cum poate fi catalogat cineva care crede ceva fără a avea dovezi, fără a fi cercetat doar pentru că „pare plauzibil”, „e ceva comun să crezi așa ceva”, „îmi place să cred așa ceva”? Eu aș spune că poți numi pe acel individ, fără a greși pre mult în esență, „credul”.


Da, recunosc, e o diferență, credulul, în accepțiunea populară e unul care crede orice imediat, dar credinciosul crede ceea ce crede tot cam fără discernământ, iar a crede ceva fără motive întemeiate lasă ușa deschisă pentru alte aberații să intre în „casă” fără critică. Iar asta am observat-o de atâtea ori, chiar și la creștinii care cred în OZN-uri (de fapt cred că Iisus în apără de ele).

Concluzie

Credincios sau credul e cam tot aia, numai numărul de afirmații neprobate pe care le acceptă diferă... Sau mai bine zis, numărul de afirmații „neînrudite” neprobate pe care le acceptă, pentru că fiecare dogmă religioasă are un număr mare de afirmații neprobate (vezi zecile de minuni la creștini, miturile despre Mahomed, poveștile total SF de la scientologi, etc.).

Dacă nu sunteți de acord credincioșilor, atunci spuneți ce credeți și de ce și poate identificăm motive obiective și valide pentru a crede, deși, până acum nu s-au găsit asemenea argumente.


Pe de altă parte, frați atei, propun să nu mai numim pe cei care cred altfel decât „creduli”, cel puțin în situațiile în care persoana în cauză „prozelește”... :-)

8 comentarii:

ateilor spunea...

"Totuși, dacă pui o asemenea persoana să-și argumenteze poziția, începând cu acceptarea afirmației „există cel puțin un Dumnezeu”, credinciosul nu va putea (vorbesc din experiență) oferi motive obiective, verificabile nici raționamente corecte din punct de vedere logic care să-i sprijine poziția."

Binenteles nu poti generaliza, depinde de persoana cu care stai de vorba. Uite ce inseamna credinta din p.d v. biblic http://ateilor.wordpress.com/2010/03/15/ce-este-credinta-este-oarba-asa-cum-cred-ateii/

Si tu spui ca existenta lui Dumnezeu nu se poate verifica. Cand ai pornit prima data un TV cu telecomada... de unde stiai ca o sa functioneze? Nu stiai, nu ai vazut undele, dar ai incercat si a mers.

Ai incercat vreodata asta? http://ateilor.wordpress.com/2009/09/23/cea-mai-importanta-informatie-pe-care-o-vei-auzi-vreodata/

sau

http://ateilor.wordpress.com/test-de-bunatate/

Ghanima spunea...

pentru ca radiatiile alea au fost puse in evidenta in mod experimental. si pot fi puse in evidenta in mod experimental in continuare, pana si de tine daca te informezi putin.

ce zici de asta?

Claudiu spunea...

Este adevarat, se pot pune in evidenta prin mai multe feluri. Pentru cei mai putin informati acest lucru se poate face pur si simplu incercand sa porneasca TV-ul si tot evidenta experimentala este chiar daca nu stiu in totalitate cum functioneaza.

Zergu spunea...

@ateilor: articolul ăla cu credința e o prostie. Feynman a explicat de ce. Una e credința fără dovezi, cum e cea în Dumnezeu, și alta e credința că atunci când pui piciorul pe trotuar el va fi solid iar piciorul n-o să ți se afunde. Folosești echivocația - adică folosești două sensuri diferite ale aceluiași cuvânt în situații diferite pretinzând că e același sens.

Informația aia „importantă” e o simplă amenințare cu un iad imaginar. Povești de adormit și speriat credulii din congregație. Apropo, vezi că mai e un creștin pe aici (Adi) care zice că iadul nu există, poate vă puneți de acord.

Testul lu' pește: Pentru ca cele 10 porunci să fie demne de luat în seamă trebuie întâi să dovedești că (1) Dumnezeu există, (2) biblia este cuvântul lui. Până atunci, 4 din cele 10 sunt pur dogmatice și presupun din start că Dumnezeu există, lucrul ăsta nefiind dovedit. Restul sunt întoarse și reinterpretate ca să cuprindă lucruri naturale și firești pentru a face tăntălăii să se simtă vinovați de trăiri naturale și pentru a-i atrage în relgie.

Pe scurt, încă n-ai dovedit nimic și n-ai răspuns la provocarea articolului: „ce crezi și de ce?”. Dup-aia putem discuta ceva. Până atunci, Pace!

Zergu spunea...

@Claudiu: La mine și după ce am încercat să-l pornesc pe televizorul marca Dumnezeu, tot stins a rămas. De fapt, ca să fiu mai exact, credeam că știu unde e televizorul, dar apoi am constat că dădeam cu mâna în gol și peste tot pe unde oamenii pretind că au televizoare marca Dumnezeu, tot cu mâna în gol dau și ei.

Adi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Adi spunea...

"Poate fi catalogată aceasta ca o atitudine dezirabilă în societate?"
Ceausescule, te reincarnasi?:)

Zergu spunea...

Adi se turmalizează și încearcă învinuirea prin asociere pentru ca nu are argumente valide.