Cautări pe acest blog

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Geert Wilders - când cuțitul ajunge la os

Europa a fost, este și va fi vârful libertății individului, în special a libertății cuvântului. Libertatea cuvântului, cea pentru care s-a luptat împotriva bisericii (Galileo Galiei), împotriva regimurilor autoritare (Ungaria, Germania de Est și restul Europei de est), împotriva diverșilor vectori opresivi, a ajuns într-o altă eră. Era „political correctness” în care adevărul nu mai poate fi spus dacă jignește, după părerea unora.

Ei bine, adevărul este adevăr și trebuie spus indiferent că jignește sau nu. Asta face Geert Wilders în Olanda când spune adevărul despre islam, religia păcii, cea ai cărei adepți recurg la violentă și amenințări când cineva le critică religia lor retrogradă pentru neadaptare la secolul XXI.

Una dintre cele mai cunoscute victime ale extremiștilor musulmani este Theo van Gogh.



Mohammed Bouyeri, este musulmanul marocano-olandez care l-a omorât pe Theo van Gogh pentru că a îndrăznit să „ofenseze” sentimentele musulmanilor prin regizarea filmului Submission care pune în lumină condiția femeii în islam.



Motivarea religioasă islamică din spatele crimei lui Bouyeri este evidentă în poezia pe care o avea asupra lui la arestare:

BAPTISED IN BLOOD (English translation)

So this is my final word…
Riddled with bullets…
Baptised in blood…
As I had hoped.

I am leaving a message…
For you…the fighter…
The tree of Tawheed is waiting…
Yearning for your blood…
Enter the bargain…
And Allah opens the way…
He gives you the Garden…
Instead of the earthly rubble.

To the enemy I have something to say…
You will surely die…
Wherever in the world you go…
Death is waiting for you…
Chased by the knights of DEATH…
Who paint the streets with Red.

For the hypocrites I have one final word…
Wish DEATH or hold your tongue and …sit.

Dear brothers and sisters, my end is nigh…
But this certainly does not end the story.


Tot musulmani extremiști au încercat și tot încearcă să-l ucidă pe Kurt Westergaard, cel care a „ofensat” musulmanii pentru că a făcut o caricatură care, ironic, critica tocmai comportamentul pe care l-au avut musulmanii la adresa caricaturilor - violența motivată de religia păcii.

Ironia încă le scapă musulmanilor extremiști:


În condițiile în care islamul nu este capabil de autocritică, cel puțin nu în lumea islamică, critica în lumea civilizată trebuie să continue, numai așa musulmanii vor avea parte de o moderare reală și adaptare la secolul XXI.



Ei bine, Geert Wilders este un campion al cuvântului liber în Olanda, iar cuțitul a ajuns la os acolo. Mădălina Șchiopu de la Dilema Veche a scris un articol despre Geert Wilders. Merită citit!

8 comentarii:

Adi spunea...

Imi pare rau, dar nu pot sa fiu de acord cu pozitia ta nici in aceasta problema.
Desigur, sunt de acord cu introducerea :)
E elegant sa pui in context istoric notiunile prezentate, in loc sa incepi direct cu "am vazut ieri la televizor..."
Foarte bine remarci ca libertatea cuvantului origineaza din libertatea de a-ti exprima observatiile atunci cand statul nu oferea aceasta libertate (fie pur si simplu nu era permis, fie era oficial permis, ca in comunism, dar subversiv reprimata).
Adica ceva de genul in evul mediu ti s-a culcat nevasta cu preotul, dar nu aveai voie sa ii reclami ca era autoritate publica, implicit starneai oprobiul asupra ta pentru ca sfidai autoritatea. Adevarul era reprimat pe criterii aleatoare.
Astazi nu mai e asa. Statul de drept si separatia puterilor iti asigura ca toti oamenii sunt egali in fata justitiei si raspund pentru faptele lor.
Deci tu esti liber sa te duci intr-o tara islamica si sa faci un studiu social serios (intervievezi femei, cercetezi legislatie, faci observatii participative etc.) si publici rezultatele intr-o revista stiintifica. Sau hai si intr-un ziar.
Crezi ca te va omori vreun teororist?
Ceea ce ai facut se numeste stiinta - cautarea si comunicarea adevarului.
In alta ordine de idei, sa te apuci sa faci caricaturi este... arta.
Iar sa iti dai tu cu parerea ca cineva e terorist sau cineva e prost (oricat de adevarat ar fi in capul tau) este OPINIA TA.
Desigur, libertatea de cuvant este astazi insotita de libertatea de opinie.
Am uitat sa mentionez ca libertatea de cuvant este si astazi restrictionata de chestiuni strategice (siguranta nationala - adica, daca intri in posesia unor informatii secrete, chiar daca acestea sunt adevarate, nu ai voie sa le divulgi; este posibil sa fie si alte situatii).
Iar libertatea de opinie este moderata de considerente obiective: respectul fata de ceilalti oameni, de institutii cum ar fi Biserica, nediscriminare, neincitare la ura, violenta etc.
Acum, daca tu vrei, in virtutea libertatii tale de opinie, sa incalci atat bunul simt (de exemplu sa ofensezi persoane decedate sau sa ofensezi pe nedrept sau mincinos), cat si legea. Este adevarat ca probabil nu vei fi condamnat (fie pentru ca nu va depune nimeni plangere sau ca nu se vor gasi dovezi sau vei fi declarat nevinovat).
Dar nu mi se pare ca iti poti aroga dreptul sa invoci libertatea de opinie pentru a incalca legea sau bunul-simt, asa cum inciti tu "critica în lumea civilizată trebuie să continue".
Remarci ca argumentul meu nici nu invoca respectul fata de valorile religioase sau relativitatea punctului tau de vedere (cine esti tu sa le zici musulmanilor ce sa faca).

Adi spunea...

Si nu stiu ce tii ditai blogrollul plin cu adrese la care e publicat 1-2 articole.
Iti recomand cel putin sa il stergi pe fraierul ala cu cea mai buna carte este Biblia, ca i-am dat un comment de i-am spart blogul in 2! Si poate mai intra un cititor la 1 an si faceti tagma ateista de ras :)

Zergu spunea...

Dragul meu Adi, respectul nu se cere, ci se câștigă. Cei ce cer respect, de cele mai multe ori, nu-l merită. Ca un exemplu, „Biserica”, bănuiesc că te referi în speță la BOR, nu merită nici un fel de respect pentru simplul motiv că a ținut țara asta în întuneric total, a vorbit în slavonă poporului latin român până acum 150 de ani când Cuza a venit și a spus „Ajunge!”.

Moderarea reală vine numai din interior, din individ, nu din exterior de la stat,pentru că nu e treaba lui.

Apropo, arată-mi unde mi-am dat cu presupusul că cineva e terorist sau l-am făcut prost, sunt curios. Sau vrei să spui că Bouyeri nu era terorist, în ciuda poeziei pe care o avea la el când a fost arestat pentru uciderea lui Theo van Gogh?


Legat de blogroll, cât timp un blog are conținut pe care *eu* în consider util sau semnificativ pentru temele pe care *eu* le abordez pe blog, un blog rămâne în blogroll. Dacă tu consideri că scopul unui blog e să „rupi în două” pe unii sau pe alții, eu nu sunt de acord cu tine.

Eu scriu aici pentru a-mi expune anumite idei pe care le am pentru a le pune în discuție cu alte persoane în scopul de a transforma societatea într-un loc mai bun.

Adi spunea...

"respectul nu se cere, ci se câștigă" - vacs! Fiecare om trebuie sa manifeste respect fata de ceilalti oameni si institutii, ca organizatii umane. E o simpla aplicatie a legii de aur. Desigur, "afilierea" trebuie castigata... cum zici tu. Adica oamenii sa devina membrii ai Bisericii pentru ca ar avea vreun avantaj din asta (intelectual, spiritual, material), nu pentru ca pur si simplu s-au nascut intr-o anumita traditie. De acord. Dar asta nu e argument sa nu respecti o institutie anume.
Da, ideal ar fi ca fiecare sa se modereze, dar, dupa cum vezi, nu este cazul. E treaba Statului sa mentina anumite standarde de ordine, decenta, morala, pentru ca altfel si-ar pune in pericol existenta proprie.
Ma refeream la orice Biserica, pentru ca in toate tarile exista religii si, in mare, trebuie respectate asa cum respecti si Guvernul, si Parlamentul, Primaria, Scoala, Armata, Presa etc. (desigur, la modul ideal).
Sar peste faza cu verificarea informatiei, dar nu vad unde vrei sa bati. Ce obligatie avea Biserica sa schimbe limba de stat?
De fapt, de ce limba romaneasca e "mai buna" decat limba slavona? Cucu popor latin. Dacii nu erau latini, dacii erau inruditi cu grecii, nu cu romanii. Meritul remarcabil a fost ca populatia rezultata in urma secolelor de combinare a fost suficient de puternica sa reziste invaziei slave si tataresti (spre deosebire de bulgari, sarbi, ucrainieni, unguri - care, desigur, sunt cu 1 mileniu de civilizatie in urma romanilor).
Pai faptul ca scriu pe blogul tau nu inseamna ca ma refer strict la tine. Dar tu incurajezi la "critica" intreg Occidentul. Nu inteleg care e faza si ce urmaresti tu cu asemenea atitudine.
Atunci pune si blogul meu in blogrollul tau, pentru ca, cel putin, e mult mai interesat decat ala "rupt in 2" :) Daca ar fi fost altfel, atunci ar fi venit ala pe blogul meu si mi l-ar fi rupt.

Zergu spunea...

Legat de respect, evident pornesc de la poziția inițială de respect. Nu pot trata ca un conglomerat toate bisericile. Fiecare e luat separat.

Nu e „mai bună”, ci e nativă, iar poporul român a vorbit un soi de latină, originea limbii române este clar latină, iar adresarea în slavonă a preoților a însemnat inhibarea eventualului progres și sentiment național și ținerea în robie a românilor din sudul Carpaților. Ce erau dacii e irelevant deoarece vorbim despre români, nu despre daci.

Biserica a vorbit slavonă în ciuda limbii de stat, deci împotriva poporului român.

Da, e meritul poporului care a „rezistat” invaziei slavone când biserica presa slavona asupra oamenilor. În alte locuri biserica a ajutat la alfabetizarea populației în timp ce vorbea limba nativă sau o limbă de origine.

Mersi de invitație, dar îmi rezerv dreptul de a decide singur ce pun în blogroll.

Adi spunea...

Tu vorbesti serios?
E interesant sa zici "vorbim despre români" acum 2-3 secole. E valabil ceva de genul "daca ii spui lui Stefan cel Mare ca a fost declarat cel mai mare roman te intreaba ce e aia roman". Cred ca "constiinta romaneasca multiseculara" este o inventie de-a lu Ceausescu.
Nu am mai auzit pe nimeni sa critice Biserica pe motivul invocat de tine!
Serios, nu ti se pare ca inclini spre fanatism (anti-religios)?

Anonim spunea...

@Adi: Tu când ai impresia că s-a format poporul român? Acum 150 de ani? La 1918?

Adi spunea...

Discutabil, dar irelevant!??!!